[Obsesii part-time] Diana Caliniuc-Ionescu (RANEvents): Saltul în necunoscut este, poate, cea mai mare pasiune a mea

La 10 ani, prezenta “Kiki Riki Miki” la TVR1. În facultate a studiat comunicarea și managementul și a continuat să lucreze în televiziune. A fost educatoare la o grădiniță privată, a urmat cursuri de nutriție, face sport. Din 2017 s-a alăturat echipei RANEvents. În paralel cu toate acestea, Diana Caliniuc-Ionescu, a urmat cursuri de dans din copilărie si pana in prezent.

La sfârșitul liceului am vrut să studiez actoria, apoi m-am gândit că mi-ar plăcea să fiu medic, dar în final am studiat Business Administration la ASE, în limba germană. Apoi cursurile de nutriție, școala de fitness.. e surprinzător, nu?

Trăiesc foarte intens ceea ce fac și mă simt ca și cum mă aflu pe o trambulină.

Cum e viața pe trambulină și unde o duce aceste salturi în necunoscut, de cât timp și efort e nevoie pentru ele, în rândurile de mai jos

În marcom

Aș spune că “drumul” acesta a început din copilărie. De mică am fost implicată în “comunicare”.

La 10 ani prezentam emisiunea “Kiki Riki Miki”, transmisă în direct duminica, pe TVR 1, în perioada 1999-2003, împreună cu Bubu (Mihai Cernea Jr.), Sabrina Manoliu, Jojo și Horia Brenciu. Trebuia să învățam pe de rost tot felul replici, scenete, să improvizăm din mers, să intrăm în dialog cu alți copii care ne sunau în timpul transmisiei, să repetăm, să dansăm, să cântam, să ne informăm, activități care, în final, te pregătesc destul de solid pentru comunicare.

În 2002 am prezentat și documentarul ”Călătoriile lui ICS”, premiat la Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Tineret “Golden Chest” de la Plovdiv/Bulgaria.

Apoi, în facultate, am studiat în principal comunicarea și managementul.

Între 2007 și 2010 am colaborat ca reporter și asistent de comunicare cu echipa de televiziune care producea matinalul “710”, transmis de B1TV.

Mai târziu, am fost educatoare la o grădiniță privată de limba germană, și acesta poate fi considerat, cu siguranță, un alt stadiu al comunicării.

Iar în 2017 m-am alăturat echipei RANEvents, unde îmi folosesc din plin aptitudinile de comunicare dobândite până acum.

Mă pasionează nespus lucrul cu oamenii, mai ales cu copiii, așadar orice domeniu în care pot aduce o contribuție semnificativă, și pot lăsa amintiri frumoase, mă face să mă simt în largul meu.

Dans și sport

Pasiunea pentru dans are un trecut oarecum amuzant. Aveam trei ani când am început să dansez. S-a făcut chiar o emisiune TV dedicată “stilului” meu. Se numea “Dodo Ring”, a fost difuzată săptămânal de TVR, din 1992 până în 1993. Era un concurs, dar și o incursiune în istoria dansului prezentată de Dana Bartzer, cu participarea unor trupe de copii care făceau diverse demonstrații de dans acrobatic, sportiv, cha-cha, tango, rock&roll, vals, menuet, foxtrot, ș.a.m.d.

Momentele mele se desfășurau fără repetiție și indicații de coregrafie. Când se dădea drumul la muzică, începeam să dansez spontan, cum aveam chef. În spatele meu se aflau peste 100 de dansatori care trebuiau să imite întocmai toate mișcările mele.

Câteodată mă opream și mă întorceam să-i privesc derutată, nu înțelegeam ce fac, și atunci firește că se opreau brusc și ei, uitându-se în spatele lor... la fel ca mine. Toți râdeau, echipa de filmare, instructorii și desigur, și telespectatorii.

La nouă ani am luat lecții de balet, apoi am făcut parte dintr-o trupă care era solicitată la diverse filmări, dar nu am continuat. Erau anii de școală, cu un program solicitant. Toate studiile le-am făcut în limba germană, începând de la grădiniță. Cum nimeni din familie nu cunoștea limba, m-am descurcat singură cu toate materiile, deci nu prea aveam timp și de altceva.

În 2015, într-o excursie în Puerto Rico, am redescoperit dansul, dintr-o altă perspectivă, cea a unui mod de viață. Eram uluită cum localnicii se ridicau de la masă, de oriunde erau, și pur și simplu începeau să danseze, pe stradă, în ritm de salsa. Am fost invitată întâmplător la dans și atunci mi-am dat seama că, de fapt, nu știu să dansez!

M-am întors în Romania, dar abia în 2017 mi-am făcut curaj să mă înscriu la o școală privată de dans, “Mania Latina”.

Acum sunt pasionată de kizomba și semba, stiluri ce provin din cultura africană, care se dansează în pereche, dar și de latino: salsa, bachata. Am trecut de la începători la un nivel intermediar. Momentan, frecventez cursurile școlii “Art For You”, particip la anumite coregrafii și la unele festivaluri, unde am ocazia să învăț tehnici noi și să exersez așa cum trebuie ce am dobândit până acum.

Este o lume relativ eterogenă, dar toți cei care vin acolo se distrează și atmosfera generală îmi dă o stare de bine și de libertate.

Cât despre un mod de viață sănătos și o abordare inteligentă a nutriției, începuturile nu au fost prea promițătoare. Când a apărut primul Fast Food în București, mama se temea să nu devin dependentă de aceste “delicii” și mă sfătuia să mănânc sănătos. Având oficial interdicție la acest capitol, mă duceam pe ascuns să beau cola și să mănânc hamburgeri după școală sau liceu, cu colegii... deci contextul inițial nu a fost deloc favorabil :) !

Nu mi-a plăcut niciodată carnea, astfel încât trecerea spre o alimentație bazată preponderent pe legume și fructe a fost, pentru mine, firească, ușoară și naturală. Personal, consider că ar trebui să respectăm toate ființele, știu că sună probabil naiv sau că pare ca un citat desprins din cărțile de etică, dar detest ideea de a ucide animalele pentru a ne asigura un meniu variat.

În plus, dacă ne gândim la organismul uman, la descompunerile chimice, la digestie și la beneficiile alimentelor, este spre binele nostru să renunțam, pe cât posibil, la carne și la preparatele procesate.

Astăzi am un stil de viață echilibrat și prioritatea mea este să fac des mișcare, îmi este teamă să nu ajung sedentară, așa cum văd mult prea mulți oameni în jurul meu.

Ce a urmat

Despre dans deja am relatat mai sus. Pasiunea mea pentru fitness se datorează, probabil, și faptului că am fost încurajată de mică să fac sport, să joc tenis, să înot, să merg cu bicicleta, cu rolele, să patinez, să schiez. În clasa a III-a am câștigat locul 2 la un concurs de schi. Din păcate, nu am practicat nici un sport la nivel profesional.

În 2011, când colaboram la emisiunea “710”, am întâlnit un antrenor de excepție, Lyora Zytcer. Eram responsabilă cu filmările pentru segmentul de Fitness și Wellness al emisiunii, și așa am descoperit că îmi place domeniul. Mai târziu, am făcut din nutriție și Fitness o pasiune.

În 2016 l-am cunoscut pe Sergiu Sandu, un antrenor dedicat și extrem de ambitios, care m-a motivat și m-a inspirat. El a fost „mentorul” meu. Ulterior, mi-am dorit să devin antrenor personal - este ceea ce aș numi eu o “misiune bună”, faptul că pot contribui la transformarea unei persoane și la schimbarea unor mentalități în favoarea unui stil de viață benefic.

Cred că dorința mea de a ajuta oamenii, de a educa, în special prin practică, și mai puțin prin sfaturi sau lecții predate, a fost principalul motor. Desigur, contează mult și partea teoretică, însă oamenii copiază în general ceea ce văd și admiră, nu ascultă neapărat numai ce li se spune.

Am urmat două școli. Mai întâi un curs profesional de nutriție, care a durat șase luni, oferit de un institut privat din București, în urma căruia am obținut un atestat oficial de tehnician nutriționist.

Un an mai târziu am plecat la Londra, unde am urmat cursuri specializate de Personal Training, cu o echipă internațională de profesioniști. A fost intens și dificil, dar este una din cele mai frumoase experiențe trăite de mine, și a meritat toate eforturile. Acum am un atestat european de antrenor de fitness, level 2/3, care îmi permite să profesez oriunde doresc.

După o serie de demersuri, în toamna anului 2017, am fost admisă la o sală din Londra unde urma să lucrez efectiv în domeniu, dar a intervenit o schimbare în plan personal și m-am întors în țară. Am decis să mai amân o perioadă, să încerc să lucrez în comunicare și am ajuns la RANEvents.

Nu regret deloc, echipa de aici este absolut minunată. Alături de fetele din agenție am învățat, din mers, mai mult decât în toți anii de facultate.

Cu toate că este o altă meserie, cred că se completează, practic nu poți fi un bun antrenor dacă nu ai și aptitudini de comunicare.

Transformări

Fiecare etapă a vieții și fiecare experiență prin care trecem contează. Evoluăm, ne redefinim, ne conturăm continuu personalitatea, aspirațiile, abordarea și felul de a privi lucrurile. Trecem printr-o serie de schimbări care ne remodelează și, în final, ajungem să ne redescoperim pe noi înșine. Eu parcurg încă acest drum.

Undeva, cândva, știu sigur că pasiunile mele se vor concretiza, și voi găsi ceea ce caut. Unii au norocul să afle mai repede ce anume li se potrivește, alții mai târziu. E un proces. La capătul lui, important este să te nu pierzi pe tine, să afli cine ești și ce îți dorești. Cel mai mult contează să faci ceea ce te bucură și îți dă sentimentul de împlinire, să poți alege să fii ceea ce vrei.

Poate că, în viitor, voi avea și alte pasiuni. Nu știu. Nu cred că este un număr finit... cel al pasiunilor.

Dar atunci când pasiunea ta este benefică și celor din jur, și dacă, pe acest traseu, ajungi să faci ceva ce realmente contează, poți spune cu adevărat că ai reușit.

Timp & efort

Când lucrezi într-o agenție de PR știi exact când începi. Când anume termini, e greu de spus, este relativ. Nu prea se termină niciodată...

Timpul liber rămas îl dedic în principal dansului și sportului, dar și altor activități: lectură, concerte. Încerc să mențin un echilibru, dar asta nu înseamnă că reușesc mereu. La Londra, de exemplu, când nu aveam examene și cursuri, colindam prin muzee sau vizitam împrejurimile. Uneori, seara, mă duceam și la dans.

Cea mai grea parte, pentru mine, a fost și cea mai frumoasă, cea în care studiezi și îți acorzi șansa de a-ți transforma pasiunea în profesie. Poate că următorul pas va fi în această direcție. Vom vedea.

De ce e nevoie

De perseverență și de răbdare. Și timp! Totul se învață cu timpul, așa că trebuie să te bucuri de procesul în sine. Ceea ce afli despre nutriție și Fitness nu se termină odată cu școala. Apar mereu teorii și tehnici noi, trebuie să te informezi continuu și să și practici.

În privința dansului, nu simt când trece timpul! Iubesc atât de mult momentele petrecute exersând în sală, încât nici nu-mi dau seama că s-au scurs ore în șir. Oricât de obosită aș fi, când dansez, îmi recapăt imediat energia.

Fiecare din noi are un anumit ritm, o dinamică proprie, cheltuim anumite resurse pentru a putea funcționa la job, la activitățile fizice sau în orice altceva ne propunem să facem. Ca să rezistăm, trebuie să știm de unde ne “procurăm” energia. Prin odihnă, lectură, în clipele petrecut cu prietenii/familia. Eu îmi încarc bateriile când dansez. Liniștea o regăsesc alături de familie și prieteni, iar energia și pofta de viață prin dans.

Descoperiri

Cum am spus, eu parcurg încă drumul. Nu am ajuns la “capătul” lui. Cred că, în principiu, încerc să mă descopăr pe mine. O surpriză este că reueșesc încă să mă surprind singură, dorind să experimentez, teoretic, o mulțime de meserii. La sfârșitul liceului am vrut să studiez actoria, apoi m-am gândit că mi-ar plăcea să fiu medic, dar în final am studiat Business Administration la ASE, în limba germană.

Apoi cursurile de nutriție, școala de fitness.. e surprinzător, nu? Sunt lucruri care aparent nu au mare legătura unul cu altul. Momentan trăiesc foarte intens ceea ce fac și mă simt ca și cum mă aflu pe o trambulină. Saltul în necunoscut este, poate, cea mai mare pasiune a mea.

Stilul de viață sănătos și limitele lui

Un stil de viață sănătos nu se rezumă doar la ceea ce mănânci, sau la câtă mișcare faci. Este mult mai complex, pentru că totul contribuie: sănătatea spirituală, cea mentală, echilibrul emoțional, activitățile pe care le ai, oamenii pe care i-ai cunoscut, cei lângă care trăiești și lucrezi, cartea pe care o citești și cartea pe care NU o citești, alegerile pe care le faci și cele pe care NU le faci.

Toate ar trebui să fie în armonie. Încerc zilnic să ajung la armonie, să înteleg care sunt limitele, care sunt obstacolele, cum și dacă le pot depăși. Nefiind o persoană conflictuală, una dintre “ispitele” cu care mă confrunt des în acest domeniu, al comunicării, este să nu abandonez o discuție în contradictoriu sau o dispută.

Caut mereu argumente capabile să destindă tensiunea și încerc să identific soluții, evitând, pe cât posibil, să mă încarc cu energie negativă.

Poate că răspunsul pentru ceea ce ni se pare că nu funcționează se află undeva în modul nostru de gândire și în acțiunile noastre.

Un stil de viață sănătos, pentru mine, presupune echilibru în tot ceea ce fac. Dacă, spre exemplu, cinci zile pe săptămână am grijă să am o alimentatie corectă, incluzând suficient sport și odihnă, două zile pot să îmi permit o excepție de la regulă.

Punctul de intersecție

Totul este, de fapt, comunicare. Dacă privim lucrurile din acest unghi, orice domeniu este “prieten” cu comunicarea. Nu se exclud, din contră, se completează și se influențează reciproc. Eu consider că toate aceste pasiuni și aptitudini mă definesc ca om de comunicare și mă ajută să fiu, zilnic, mai bună, să am mai multă încredere în mine și să nu îmi fie teamă de necunoscut.