[Obsesii part-time] Sebastian Radu (The GOOD Company): Weekend-urile mă surprind pe aerodrom, bucurându-mă de cele mai frumoase priveliști de lângă București 

După 18 ani copilăriți lângă aerodromul Clinceni, abia în clasa a 12-a, în vacanța de vară, Sebastian Radu, Account Executive The GOOD Company, a ajuns acolo cu bicicleta. Si a fost dragoste la prima vedere. A început platonic, prin cursuri teoretice și articole despre zbor. Motiv pentru care a renunțat la Facultatea de Instalații de Construcții și a făcut Facultatea de Jurnalism. Iar apoi, trecerea de la jurnalism la marketing a venit tot prin conexiunea cu zborul. Cu un voucher pentru un aerodrom. A continuat cu marketingul și cu pasiunea pentru zbor în paralel. Și cele două se întâlnesc în proiectul lui, Frica de zbor, început ca disertație în timpul masteratului. 

Începem o serie nouă la IQads și vorbim despre pasiunile oamenilor de comunicare. Ce îi inspiră când pleacă de la job, căror obsesii își dedică weekendurile sau nopțile, cum se întâlnesc aceste proiecte personale cu industria de marcom. 

 Cum îmi împart timpul între cele două? Când faci ceea ce îți place, totul se leagă armonios. Cu atât mai mult cu cât lucrez în Comunicare și sunt, totodată, pasionat să comunic Aviația publicului larg, povestește Sebastian

De ce ai ales publicitatea

Primul moment în care am vrut să fac comunicare, dar Jurnalism, a fost când mi-am dat seama că Facultatea de Instalații de Construcții nu este pentru mine. De ce am ales mai întâi jurnalismul, vă voi spune în rândurile ce urmează...

Context & inspirație

După 18 ani copilăriți lângă aerodromul Clinceni, abia înainte de clasa a 12-a, în vacanța de vară, am ajuns acolo. Cu bicicleta. Prietenos și curios de fel, am intrat în conversație cu un pilot și proprietar de aeronavă, care m-a onorat cu un prim zbor, cu un motodeltaplan.

Aș putea spune multe acum despre dragoste la prima vedere, dar sentimentul trăit atunci chiar nu poate fi descris în cuvinte. Pot doar să spun că, pentru câteva minute, am trăit un sentiment suprem – care a fascinat umanitatea, fascinează și va fascina în continuare: Zborul. Săptămânile următoare, chiar dacă eram în an de examene (Bacalaureatul), m-au surprins în timpul liber pe aerodrom. Deja acumulasem zboruri și voiam mai mult de atât.

Am aflat de cursurile pe care Aeroclubul României le organizează și m-am înscris la una dintre discipline: planorismul. Știam deja multe despre Aviație și despre faptul că la manșa unui planor îți formezi cel mai bine reflexele de zburător.

Le-am făcut doar la nivel teoretic însă, la vizita medicală am aflat că sunt afectat de discromatopsie și că legislația europeană, cel puțin pentru moment, nu îmi dă voie. În acel moment m-am urât. Pentru prima oară în toată adolescența, simțeam că descoperisem ceea ce îmi doresc să fac în viață. Dar era imposibil de îndeplinit.

Asta nu m-a împiedicat însă a renunța la plăcerea zborului și a mă integra cât mai mult în această lume. Așa am ajuns să cunosc proprietarul unui aerodrom și al unei reviste de profil, cu care am început să colaborez – inițial scriind articole pe tematică aeronautică și împărtășind Aviația publicului larg. Acest lucru m-a motivat să renunț la facultatea pe care mama și-a dorit să o urmez și să schimb macazul către Jurnalism.

Ce a urmat

De la jurnalism la comunicare și marketing n-a fost decât un pas, „șeful" (mai degrabă prietenul) meu având și aerodromul. La ideea lui, am dezvoltat un concept prin care cei care doreau să zboare sau să ofere drept cadou un zbor, o puteau face cu un simplu voucher. Acesta a fost primul meu contact cu marketingul.

Nu știam nimic despre asta, tot ce făceam era intuitiv. Știam doar să realizez fotografii în care să captez cât mai bine trăirile zborului de plăcere, iar anii petrecuți pe aerodrom și experiențele de care am avut parte m-au făcut să înțeleg mai bine cum să vorbesc aviația pe limba publicul larg și mai puțin cunoscător. Au fost 5 ani în care am învățat, am experimentat, și am împărtășit pasiunea din adolescență către mii de oameni.

Transformări

După ce lucrurile nu s-au mai desfășurat așa cum doream, am luat hotărârea de a îmi urma meseria de bază, cea de jurnalist. Câțiva ani am scris pentru diverse publicații, zborul rămânând în background, o activitate de weekend. Cu timpul mi-am dat seama însă că îmi doresc să fiu mai creativ decât simple articole, că îmi place să vin cu idei pentru a genera campanii... ce mai, ceea ce făceam la aerodrom, dar la o scară mai mare și mai generală, așa că m-am reorientat și mi-am încercat norocul în marketing.

În paralel, m-am înscris să fac un Masterat în Management Aeronautic, simțind că vine în completarea pasiunii și cunoștințelor acumulate, și totodată fiind singura specializare pe care aș fi putut-o urma în domeniu – neavând cine știe ce veleități matematico-fizice (remember lunie la Facultatea de Instalații).

Ca să răspund la întrebare, această pasiune m-a ajutat să îmi găsesc calea în viață, dar m-a și pregătit pentru a o parcurge.

De ce e nevoie

După cum am arătat până acum, mi-am scris propriile reguli. Însă, dacă aș da timpul înapoi la ce este nevoie pentru a practica aviația sportivă, aș spune că: trebuie să fii sănătos, determinat, dispus să „pierzi" weekend-uri pe aerodrom chiar dacă uneori știi că nu o să zbori, să fii dispus să înveți – pentru că îți este în joc propria viață și să uiți de expresia „lasă că merge și așa".

Momente în care ai vrut să renunți

Nu am avut. Aviația este un „virus". Odată ce te-ai molipsit, nu te mai poți detașa.

Surprize. Descoperiri

Pe lângă faptul că mi-am descoperit chemarea profesională, am reușit să descopăr și cum o pot completa. Pentru că da, mulți dintre noi ne dorim să avem și activități extra-job, să avem un puternic sentiment al faptului că lăsăm ceva în urma noastră și că nu realizăm lucruri doar pentru bani și alte beneficii materiale.

Intersecția cu marcomul

Întrebarea a venit fix ca o completare la cea de mai sus. Încă din timpul Masteratului, mi-am dat seama că îmi doresc să realizez o lucrare de disertație diferită, care să fie de ajutor Societății – nu doar un alt dosar care să se prăfuiască pe rafturile bibliotecii facultății. Așa că, după puțină documentare, și luând în calcul faptul că aviația este un domeniu mistic în ochii publicul larg, am hotărât să aprofundez subiectul aviofobiei.

Am făcut un mic studiu, online și am concluzionat că 1 din 4 dintre cei întrebați sunt afectați de frica de zbor într-o formă severă, motiv pentru care am organizat, alături de Aeroclubul României și Tarom un seminar de test, la vremea respectivă.

Cei prezenți au fost „purtați" prin culisele unei călătorii cu avionul, având ocazia să găsească răspunsuri, chiar de la piloți, la toate întrebările care le-au dat neliniște în timpul zborurilor. De asemenea, și îndrumați, din punct de vedere psihologic, asupra soluțiilor pe care le au pentru a își controla fobia. Nu a fost greu să umplem o sală de 50 de persoane, iar feedback-ul de după m-a făcut să dezvolt proiectul, punând și bazele unui website: fricadezbor.ro.

Acesta este atât un ajutor pentru aviofobi – în documentare, cu privire la ceea ce se întâmplă în timpul zborului, printr-o poveste care se autopersonalizează în funcție de user, ci și o sursă de informare, cu știri și interviuri din domeniu. În paralel, am continuat și organizarea de seminarii, în prezent având 7 ediții desfășurate, atât în hangare de mentenanță, cât și la simulatoare de zbor, cu peste 300 de participanți. O parte dintre ei au și scris ulterior, mulțumindu-ne pentru zborurile mai relaxate pe care le-au avut ulterior, lucru care, atât pe mine cât și pe partenerii asociați în prezent proiectului, ne-au motivat să mergem mai departe.

Anul trecut, după a 4-a ediție, am susținut și lucrarea de disertație pe acest subiect, bucurându-mă de un feedback foarte bun și motivant din partea profesorilor examinatori ai Facultății de Inginerie Aerospațială.

Prin FricaDeZbor.ro reușesc, pe de o parte să îi ajut – alături de parteneri, pentru că am făcut echipă cu piloți și psihiatri – pe cei din jur cu frică de zbor, iar pe de altă parte chiar pe mine, account executive-ul Sebastian Radu, fiind un exercițiu permanent de comunicare, în afara bulei de luni-vineri, 10-18.

Cum îmi împart timpul între cele două? Când faci ceea ce îți place, totul se leagă armonios. Cu atât mai mult cu cât lucrez în Comunicare și sunt, totodată, pasionat să comunic Aviația publicului larg.

Legat de zborul propriu-zis, de unde a pornit totul, weekend-urile încă mă mai surprind pe aerodrom, zburând cu planorul sau cu aeronave de mici dimensiuni, bucurându-mă de cele mai frumoase priveliști de lângă București și încărcându-mă cu acea energie care nu poate fi descrisă în cuvinte – ci doar trăită. Colegii mei știu despre ce vorbesc, pe o parte i-am molipsit deja cu ea.