[Pași repezi spre industrie] Alina Șincu. Cum devine pasiunea antidotul perfect pentru nesiguranțele de la început de drum

Sunt la finalul facultății și parcă m-am teleportat înapoi la finalul liceului, când credeam că am decis pentru totdeauna "ce vreau să fac cu viața mea". Spoiler alert: era doar începutul. După 3 ani (pentru care nu s-a inventat încă un cuvânt cât să-i cuprindă), am înțeles că trebuie constant să decizi cine și unde vrei să fii. Iar după facultate, sentimentul vine la pachet și cu o grămadă de întrebări: Mă înscriu la master? Îmi asum responsabilitatea unui job? Unde aș vrea să lucrez? Cine m-ar angaja?

Și cum fac mereu când mă simt descurajată, am căutat răspunsuri la oamenii care trec prin experiențe asemănătoare: cei mai proaspeți foști-studenți de la comunicare și publicitate, care se îndreaptă cu pași repezi spre industrie. Am vrut să văd care sunt speranțele și fricile lor, cum văd industria, ce așteptări au de la viitorii angajatori – cum arată generația mea la final de facultate.

După ce amândouă am plecat din același oraș spre studenția din capitală, am reîntâlnit-o pe Alina Șincu ani mai târziu, la o petrecere de deschidere a NexT Film Festival. Făcea PR pentru festival și se asigura că toți cei prezenți au parte de tort (pentru că dedicarea ei chiar nu se oprește niciodată).

Pasiunea Alinei pentru PR a fost motorul principal al experiențelor ei de până acum: a ajutat-o să treacă peste timiditatea studentului la jurnalism care voia să facă de fapt comunicare, a condus-o să renunțe la master pentru a se angaja pe deplin în proiectele la care lucrează (The Institute & podcastul Pe Bune, DoR), a făcut-o să-și pună deja întrebări despre burnout și echilibrul viață personală-job. Totodată, i-a conturat și răspunsurile de mai jos.

De ce comunicare?

Am petrecut mult timp pe site-urile facultăţilor de specialitate pentru a-mi da seama unde mi-aş dori mai mult să lucrez, în comunicare, publicitate sau jurnalism, căci avea fiecare câte ceva care mă atrăgea. Din frânturile adunate şi din ce înţelegeam că este comunicarea, părea că mi se potriveşte cel mai mult. 

M-a atras mereu ideea de a lucra în PR, de a fi implicată în organizarea de evenimente şi de a face parte dintr-o industrie creativă. Voiam foarte mult şi să lucrez într-un domeniu care să nu mă lase să renunţ la scris şi nici să mă plictisesc. 

Facultatea – o perioadă complicată

Am intrat la Jurnalism, care nu era prima mea alegere, şi s-a simţit din primele săptămâni. Jurnalismul este o meserie pe care o respect enorm, dar care mereu m-a speriat foarte tare.

Programa de curs, spre disperarea mea şi în avantajul celor care voiau să lucreze în domeniu, a fost foarte aplicată. Am învăţat multe lucruri practice, dar şi multe lucruri învechite, cărora până într-un punct le pot vedea o semnificaţie, căci te ajută să ai un background asupra industriei în care urmează să activezi.

Mergeam cu drag la unele cursuri datorită profesorilor. Să o asculţi pe Emilia Şercan vorbind cu atâta pasiune despre jurnalismul de investigație este inspiring, indiferent de cât de tare te intimidează pe tine munca ei - măcar o dată te face să te gândeşti cum ar fi să o urmezi şi tu.

Oana Băluţă, vorbind despre politică - alt domeniu de care m-am ferit - şi explicându-ţi ideologiile politice contemporane strict din date şi statistici e din nou fascinant şi util, pentru că mă sperie mai puţin acum.

Apoi am fost încurajată să ies din zona de confort, mai exact să ies pe teren și să fac interviuri, lucru de care eram foarte intimidată şi câţiva profesori care m-au convins au fost Georgiana Ilie (jurnalism narativ) şi Rodica Şuţu (TV).

Revanșa PR-ului: prin internshipuri

Pentru că făceam Facultatea de Jurnalism, mi-am luat revanşa câutându-mi internshipuri doar în PR şi am avut experienţe foarte plăcute. Mereu am căutat locuri în care să-mi placă să lucrez, aşadar până la terminarea anului universitar aveam deja foile de practică.

Primul meu contact cu industria a fost în PRIME, locul care mi-a şi confirmat că asta este ceea ce vreau să fac, apoi am avut nişte experienţe foarte frumoase cu NexT Film Festival, care a devenit şi festivalul meu de suflet.

Mi-a fost greu la început să trec peste timiditate, lucru necesar când lucrezi în echipă, apoi m-am lovit de dificultatea de a avea un loc de muncă în facultate, pentru că profesorii nu sunt foarte înţelegători în faţa dorinţei de a îmbina cursurile cu un job.

Eu am lucrat la Infinit PR&Events, unde am avut libertatea de a le face pe ambele, dar am dat peste reticenţa aceasta la alte interviuri, chiar şi faţă de ideea de master, ceea ce este foarte deranjant, pentru că dorinţa unui student este de a învăţa, de a se dezvolta profesional, iar apoi de a aplica la locul de muncă ceea ce învaţă în facultate.

Ştiu că nivelul de muncă este mare şi gestionarea unei facultăţi în paralel poate fi foarte challenging, dar mi se pare importantă încercarea de a reuşi. Cred că totuşi s-au format în perioada aia nişte skilluri de time-management, de a gestiona mai multe proiecte şi chiar de a avea răbdare.

 
O parte din echipa PRIME Romania

Imaginea industriei la început și final de facultate

Fiind la jurnalism, comunicarea era privită destul de rău şi sceptic, dar important pentru mine era că îmi plăcea ce făceam. Faptul că nu aveam o bază teoretică în comunicare şi concuram pe piaţa muncii cu studenţi care aveau a fost mereu o frustrare pentru mine, dar on the job, lucrurile acestea nu se vedeau. Părea un mediu foarte animat, în care înveţi constant lucruri noi; şi, din fericire, chiar aşa şi este.

Citind foarte mult despre industrie şi lucrând, cred că mi s-au construit nişte aşteptări destul de realiste şi mi se pare, cel puţin la nivelul la care sunt, mai spre entry, că o înţeleg, deşi mai am multe de învăţat.

Este un volum mare de muncă, poate detaliul acesta a fost tratat cu o uşoară superficialitate până acum (eram concentrată să ajung să lucrez în PR), dar sunt pasionată de ceea ce fac şi asta ajută mult. Apoi, focusul momentan este de a mă ridica eu aşteptărilor care sunt în joc.

Acum, la final de facultate, mă afund în industrie, asta este clar. Pentru mine acest final înseamnă renunţarea, după câteva luni, la un master în Brand Management şi Comunicare Corporatistă din diverse motive, de la lucruri personale la dorinţa de a-mi concentra atenţia şi energia pe job şi eventual, de a lăsa loc altor proiecte.

Îmi place foarte mult domeniul şi sunt fericită că are toată atenţia mea. Mă îngrijorează tendinţa industriei spre burnout şi găsirea unor echilibre este o preocupare în ultima vreme, dar ştiu că asta e ceea ce vreau să fac, cel puţin ca main job, pentru că dorinţa de a mă implica şi în alte proiecte este mereu.

De exemplu, mi-ar plăcea ca la un moment dat să încep o colaborare pe jurnalism, iar la capitolul pasiuni este în frunte fotografia, căreia vreau să-i găsesc mai mult timp pe viitor.

Angajarea în industrie la început de drum

Contează foarte mult ce experienţe reuşeşti să aduni până la momentul angajării, iar pentru studenţi, departamentele de PR ale festivalurilor de film, de exemplu, pentru că de PRIME deja am menţionat, sunt de mare ajutor. Deci aş spune că poate fi dificil dacă eşti foarte la început, dar dacă eşti perseverent, se poate.

Apoi, cred că ideal este să te angajezi într-un mediu care să te ajute să te dezvolţi. Planul meu era să lucrez pentru o perioadă în agenţie, să înţeleg cum funcţionează lucrurile, să învăţ să gestionez mai multe proiecte în acelaşi timp şi apoi să trec la client, care mi se părea aşa, un moment de maturizare, în care te dedici unui singur brand - acesta părea să fie parcursul natural al lucrurilor.

Pot vedea avantaje în ambele cazuri şi, în momentele în care îmi căutam job, eram deschisă la ambele oportunităţi. Fac puţin social media momentan şi mi se pare interesant, apoi mi-au captat atenţia, ca idei de viitor, project managementul, brand managementul şi poate CSR-ul.

Credits: Didi Elena

Așteptări de la angajatori și cei care le-au depășit

Cred că cel mai plăcut este să vezi, mai ales la început de drum, faptul că angajatorul îţi prezintă jobul ca pe un mediu de dezvoltare propice pentru tine, ceea ce mi-ar plăcea să văd mai des, pentru că de la tineri dorinţa de a face lucruri şi de a creşte şi învăţa cred că există.

Apoi contează foarte mult cultura organizaţională, să ştii că lucrezi cu oameni care îşi doresc să evolueze constant, sunt deschişi şi dispuşi să te ajute să creşti.

Dintre posibilii angajatori, The Practice a fost foarte mult timp pe primul loc, pentru că, şi aici o voi cita pe Monica Jitariuc în podcastul Pe Bune, „nu este A Practice, este THE Practice", iar la un moment dat m-a atras foarte mult ideea de a lucra la un ONG, mi s-a părut foarte satisfăcătoare.

Apoi, top of the list au fost Decât o Revistă şi The Institute. I am lucky enough să lucrez la The Institute, care face nişte evenimente pe care le ador şi să fiu asistentul de producţie al Andreei Vrabie, producătorul şi gazda podcastului Pe Bune, produs de revista Decât o Revistă, proiect pe care l-am urmărit cu entuziasm de la început.

Încă am nevoie de momente de reality check, pentru că lucrez la proiecte atât de mişto şi cu oameni pe care îi admir foarte mult. În mod clar sunt colaborări pe care le apreciez enorm şi care reprezintă exact mediile pe care mi le doream în dezvoltarea mea profesională şi personală. Ceea ce învăţ acum cred că este foarte valoros, aşa că încerc să absorb cât mai mult şi să not fuck it up :D. 

Credits: Roald Aron

Temeri de-a lungul procesului

Abia am început să trec peste nesiguranţele studentului la jurnalism care vrea să se angajeze în PR, datorită acestor experienţe profesionale din ultimul an, care m-au făcut să prind încredere, apoi peste sindromul impostorului, avut în primele luni de colaborare cu ambele joburi.

Acum, teama este de a nu fi good enough, motiv pentru care focusul meu, şi aici mă repet, este de a bifa rigurozităţile industriei, de la atenţia la detalii, la gestionarea eficientă a timpului.

Şi din nou, mă îngrijorează această tendinţă de workaholism care totuşi mă animă şi care este şi încurajată de profesie şi care, în timp, cred că fuzionează foarte mult cu viaţa personală. Dar, momentan, consider că am găsit un echilibru de a le face pe toate.

Unde duce generația ta industria

Cred că exact spre asta: a învăţa să gestioneze viaţa personală cu cea profesională, apoi să reglementeze industria pentru a se normaliza profesionalismul, dar cred ca sunt lucruri la care deja se lucrează. Generaţia mea cred că este destul de socially aware şi dorinţa mea e să se vadă acest lucru, să ridice întrebări şi să propună soluţii în acest sens.