SF-ul este ca orice altă literatură, spune Ana-Maria Negrilă. Nu trebuie să ai vreun talent special pentru asta, ci doar să te intereseze să răspunzi la întrebările: Ce ar fi dacă…? Care va fi viitorul omenirii? Iar pe ea au interesat-o aceste întrebări încă din copilărie. La început ca cititor, apoi ca autor al unor astfel de lumi. A debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, urmată de multe alte romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006), Lumile se prăbușesc (2015, ebook). În 2016, a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute, urmat de volumul al doilea, Ascensiunea stelară.
Doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare, Ana-Maria Negrilă este invitata specială a târgului de carte SF&Fantasy, Final Frontier, care a ajuns la a 8-a ediție și are loc între 13-14 aprilie la Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii 176).
O carte SF nu este un tratat științific, ci o extrapolare, o arhitectură imagistică, construită în jurul unui sâmbure științific. Se citește SF pentru lumile construite, pentru viziunea insolită asupra civilizației umane, pentru risipa de imaginație în crearea lumilor extraterestre, pentru a răspunde la întrebarea: Ce se va întâmpla dacă…?, spune Ana-Maria
Cum a evoluat cartea de SF în România și publicul ei, care sunt particularitățile acestei nișe, dar și despre tabieturile de scris ale unui scriitor de SF și cum se construiesc astfel de lumi imaginare, în rândurile de mai jos.
Cuvintele
Cuvintele sunt o muzică pe care o caut în orice citesc sau scriu. O lectură reușită are și ritm, deci și o melodie pe care o ascult în timp ce parcurg textul. Un text prost scris este o cacofonie care nu mă poate atrage.
Nu știu cum a început această relație; bănuiesc că în momentul în care am învățat fiecare cuvânt, am descoperit și că avea o anumită savoare. Îmi amintesc din copilărie că anumite cuvinte mă făceau să râd, pe când altele nu îmi plăceau și încercam să le evit, această plăcere sau neplăcere care o stârneau neavând legătură cu sensul cuvântului.
SF-ul
Am început să citesc SF foarte devreme, în jur vârstei de 8-9 ani. Primele lecturi au fost basmele, iar de aici la SF nu a fost o cale prea lungă. Primul roman citit a fost Nabou (1968), al scriitorului german Günther Krupkat, apărut în colecția Fantastic Club, apoi am trecut la VanVogt cu Odiseea navei Space Beagle, la Asimov cu Soarele gol și la multe altele.
Un roman SF care mi-a rămas în minte a fost Nebuloasa din Andromeda, al lui Ivan Efremov, pe care l-am citit în jurul vârstei de 10-11 ani și din care încă mai țin minte scena în care echipajul descoperă nava fantomă, deci este clar că m-a impresionat foarte mult. Deși cu timpul mi-am diversificat paleta de lecturi, continuu să citesc destul de mult SF și în prezent.
Particularitățile SF-ului
SF-ul este ca orice altă literatură. Nu trebuie să ai vreun talent special pentru asta, ci doar să te intereseze să răspunzi la întrebările: Ce ar fi dacă…? Care va fi viitorul omenirii?
Tabieturi
Pentru că nu am prea mult timp, scriu oricând și oricum. Am scris și în tren, am scris și când am avut un sfert de oră liber. Important este să-mi realizez norma de 4-5 pagini pe zi. Dacă nu reușesc, și uneori se întâmplă și asta, încerc să scriu măcar o jumătate de pagină ca să nu am conștiința încărcată și mintea plină de personajele care vor să se exprime și nu sunt lăsate.
Singurul tabiet este că ascult muzică, dar și asta doar dacă este posibil, dacă nu, nu. A, și cafeaua, dar asta intră la lucruri esențiale, nu la tabieturi, pentru că face parte din categoria combustibililor creatori.
Cine citește prima dată
Tot eu citesc, dar după ce am citit de mai multe ori, o citește familia. O carte nu are nevoie de foarte mulți cititori, ci numai de un minimum esențial. Cititorii sunt diferiți și doresc lucruri diferite, deci prea mulți oameni care să își exprime părerea nu vor face decât să îl încurce pe scriitor.
Cât de mult editezi
Foarte mult. După ce este finalizat, textul stă și se odihnește cel puțin șase luni (unele texte au stat și doi ani), timp în care mă gândesc la el, dar nu intervin asupra lui. Apoi îl citesc ca să văd dacă este logic, dacă personajele sunt coerente etc.
În faza aceasta, de obicei lucrez mult și la fraze. După aceea, îl mai citesc de câteva ori și îl corectez. Discut problemele științifice cu diferite persoane, inclusiv cu soțul meu (eminența științifică a casei :)), care citește cărțile pentru încă o opinie și observații pe partea de tehnică. După aceea, îl mai citesc de câteva ori și mai modific.
Tot procesul acesta durează încă 4-6 luni, după care textul ajunge la editură. Și tot așa. Ultimele corecturi le fac pe varianta tehnoredactată spre disperarea tehnoredactorului.
Viața în online
Folosesc foarte mult internetul, în special pentru documentare. Nu mă țin nici departe de social media, dar nici nu sunt extrem de implicată. Pentru mine este un mijloc de comunicare, de reclamă, și cam atât.
Cronicile
Citesc cronicile de pe anumite bloguri dacă părerea este avizată și poate oferi o imagine asupra modului în care cartea este receptată. Totuși, singurele lucruri care contează în cazul receptării unei cărți sunt vânzările. Dacă o carte se vinde într-un număr suficient de exemplare, dacă și a doua carte se vinde la fel, la fel și a treia, înseamnă că există un public care o/le apreciază și asta contează.
Dintre cititori, numai unii sunt activi pe rețelele de socializare, numai unii iau legătura cu scriitorul, scriu recenzii, în timp ce alții, cei mai mulți, există undeva, citesc și recomandă cărțile, dar nu comunică niciodată cu autorul.
Ce a vrut să spună scriitorul
E important să găsești într-o carte ceea ce îți place ție ca cititor, nu neapărat ce a vrut autorul să spună. Cărțile de succes sunt cele care se adresează unui număr mai mare de cititori, pentru că țin un echilibru între rețetă și inovație.
Fiecare scriitor are un cititor ideal în minte, dar foarte des mi s-a întâmplat să discut cu cititori care au apreciat cărțile mele pentru anumite aspecte și nu pentru altele. La o carte SF, unii cititori apreciază modul în care autorul jonglează cu știința, alții apreciază imaginația, alții o combinație între acestea.
Deci, nu este important să se înțeleagă ce a vrut să spună autorului unei cărți, ci să se găsească în text exact lucrul de care persoana are nevoie pentru a evada din realitate. :)
Cum a evoluat cartea SF în România
Dacă evoluție înseamnă că se publică mult, atunci și cartea SF, la fel ca oricare altă carte, se află pe un trend ascendent. Îmbucurător este că există mai multe posibilități de publicare decât în anii ’90. Lipsește însă, și este nevoie, de un filtru calitativ.
Orice carte slabă, necorectată, scăpată pe piață, înseamnă automat unul sau mai mulți cititori în minus. Există edituri întregi care publică români, dar de la care nu poți citit mai mult de câteva cărți, restul nu contează, nu ar fi trebuit publicate, pe termen scurt aduc insatisfacție autorului, pe termen lung erodează încrederea publicului în editura respectivă.
Nu mă refer neapărat la SF, ci la orice alt roman publicat. Deci, în SF, sau aiurea, este nevoie de seriozitate, de filtre ale editurilor, de promovarea scriitorilor talentați. Nicio carte scrisă de un autor român nu ar trebui publicată dacă este sub standardul dat de traduceri.
De ce SF-ul românesc este, încă, într-o zonă de nișă
Tot SF-ul mondial este oarecum într-o zonă de nișă, nu numai cel românesc. Faptul că există autori străini mari, care sunt promovați, traduși, ecranizați, nu înseamnă că SF nu ar fi de nișă. La fiecare autor de succes există mii buni, zeci de mii bunicei de care nici nu auzim.
Nișa de cititori români nu este așa mică comparativ cu numărul de cititori români în general doar că și ei doresc cărți actuale, cu probleme actuale, care să urmeze tendințele mondiale. Există cărți SF scrise acum, scrise bine, dar care par puțin învechite, iar altele destul de moderne, dar deficitare ca stil și personaje. Există cărți bune cărora nu li s-a făcut reclamă, există și cărți de care editurile se ocupă, pe care le promovează și le vând.
Nu există niciun mister aici. O carte bună, de un autor cunoscut, și care beneficiază și de promovare, se va vinde și nu va mai fi de nișă. Deci și în SF, de nișă sau nu, există aceeași situație ca în literatura română în ansamblu.
Specificul românesc
SF-ul românesc care se vinde are multe puncte comune cu SF-ul mondial. Există câțiva autori buni în aproape toate sub-genurile fantasticului, unii care scriu și publică de ani de zile, care au publicul lor. Totuși, sunt scriitori foarte diferiți, deci nu aș spune că există prea multe puncte comune între ei.
Există și SF, și fantastic cu teme românești, cu acțiune care se petrece în România, cu mitologie românească etc.. Probabil că aici am avea un fir comun.
Volumul meu de debut, Orașul ascuns (2004), conține proze localizate în București, totuși, în ultima vreme, m-am ocupat de viitorul îndepărtat, așa că în romanele mai noi, cum este seria Stelarium, acțiunea are loc pe alte planete sau într-un viitor îndepărtat al Pământului.
Publicul român de SF
Cititorul modern de SF a citit foarte multă literatură străină, deci se așteaptă să găsească la autorii români cam același lucru. Schimbarea este normală în contextul în care societatea însăși s-a schimbat. Se crede că cititorul tipic de SF are formație tehnică, deși nu este într-u totul adevărat, mulți cititori, și scriitori de SF, fiind filologi, psihologi, sociologi.
O carte SF nu este un tratat științific, ci o extrapolare, o arhitectură imagistică, construită în jurul unui sâmbure științific. Se citește SF pentru lumile construite, pentru viziunea insolită asupra civilizației umane, pentru risipa de imaginație în crearea lumilor extraterestre, pentru a răspunde la întrebarea: Ce se va întâmpla dacă…? Cine nu este interesat de asta nu citește SF, ci altceva.
Prejudecăți
Într-o lume a prejudecăților, eu nu am observat niciuna legată de SF. Prejudecățile sunt ale unor oameni care își construiesc și limitează universul în jurul acestora. Cititorii adevărați, cei de cursă lungă, citesc aproape orice.
SF-ul nu se adresează unei elite, ci oricărui cititor cu ceva cunoștințe științifice. La cei care nu citesc SF nu este vorba de prejudecată, ci de faptul că sunt atrași mai mult de alte tipuri de cărți. Personal, am citit destul de puține cărți de dragoste, dar asta nu înseamnă că am vreo prejudecată legată de romance.
Recomandări
M-a surprins Hoțul cuantic (2010), al scriitorului finlandez, Hannu Rajaniemi, pentru felul în care a fost scrisă, dar și pentru felul în care a descris societatea de pe Marte. Pentru carte românească aș nominaliza două, una mai veche, o adevărată revelație în anii ‘90, Așteptând în Ghermana, Dănuț Ungureanu, și Abația, Dan Doboș.
La seriale, o să adaug unul foarte nou, Love, death & robots, extraordinar pentru risipa de imaginație și realizarea impecabilă a episoadelor.
La film SF este mai greu, pentru că am o listă mai lungă de preferințe, așa că voi numi un film care continuă să-mi placă, deși au trecut mai mult de 30 de ani de când a fost lansat, Blade Runner (1982). Foarte diferit de romanul pe care îl are la bază, Visează androizii oi electronice? (Philip K. Dick), Blade Runner (în regia lui Ridley Scott) este un festin actoricesc, vizual, muzical (muzica a fost compusă de Vanghelis), un adevărat film eveniment.
