Roxana Gamarț: Sunt orașe fără galerii de artă, fără librării, fără biblioteci. La nivel național, ne confruntăm cu un adevărat colaps cultural

Roxana Gamarț: Sunt orașe fără galerii de artă, fără librării, fără biblioteci. La nivel național, ne confruntăm cu un adevărat colaps cultural

Accesul la cultură în România nu ține în mod obligatoriu de starea financiară a individului, ci mai degrabă de interesul acestuia față de scena culturală, spune Roxana Gamarț, Cofondator Mobius Gallery din București, invitată la a treia ediție a conferinței Linked Culture, care s-a încheiat recent. Iar interesul acesta depinde și de oferta culturală și promovarea ei, la granița inexistenței, în multe zone din România. 

La fel cum hrana este esențială pentru un supraviețuirea unui organism, la fel și cultura este vitală pentru orice popor. Refuzul constant al hranei duce la îmbolnăvirea organismului și, în cele din urmă, la stingerea sa. La fel se întâmplă și în cazul refuzului unei comunități mai largi de se a hrăni intelectual și spiritual. În cele din urmă, ceva esențial din spiritul acelei comunități moare și încep să apară tot soiul de aberații. 

Roxana vorbește mai jos despre o Românie înfofolită în propria ie, pășunism, pâine și circ și finanțări abracadabrante. Dar și despre un public din ce în ce mai deschis și activ cultural, care nu se mai sfiește să ofere propria interpretare și despre multe, din ce în ce mai multe, proiecte culturale care se dezvoltă și cresc în România. Are și o soluție pentru a echilibra puțin cele două universuri:

Poate că asta e soluția în ultimă instanță – să ne apucăm toți de treabă, în ciuda lipsurilor financiare, în ciuda faptului că în multe locuri nu există un cadru propice dezvoltării culturii.

 

Cum a evoluat marketingul cultural în România

Senzația pe care o am constant este că suntem în urmă pe multe planuri și că s-a făcut prea puțin pentru a recupera din timpul înghițit de comunism. Comunismul nu a înghițit doar timpul unor generații, dar și potențialul acestora de a se dezvolta firesc, în toate domeniile, nu doar cel cultural.

În momentul de față, avantajul pe care îl are România sunt oamenii prezenți pe scena culturală care depun eforturi continue pentru a crea și implementa cu succes numeroase evenimente culturale, precum și crearea instrumentelor necesare și suficiente pentru ca toate aceste manifestări să fie coerente în fața publicului și nevoilor acestuia. În egală măsură, eforturile lor sunt susținute de parteneri din mediul public și privat, care se alătură inițiativelor acestora pentru ca proiectele să nu fie efemere. Astfel, se creează o comunitate unită în interiorul căreia fiecare depune maximum de efort, după propriile posibilități. Fiecare persoană implicată și fiecare sprijin oferit înseamnă enorm pentru realizarea unui proiect indiferent de amploarea lui.

În defavoarea acestor eforturi sunt lipsurile de care te lovești constant, fie că este vorba de fonduri, oameni pregătiți sau disponibilitatea publicului de a se apropia de un domeniu care în mare parte a fost străin sferei publice.

Din păcate, o mare parte din timpul dedicat acestor demersuri de creare a conținutului cultural din  România zilelor noastre este investit în găsirea resurselor finaciare care să le susțină. Trebuie să înțelegem faptul că nu ducem lipsă de evenimente și produse culturale, dimpotrivă, cred că se creează mult față de cât se consumă. În consecință, finanțările sunt esențiale în menținrea unei platforme culturale active.

Problema este că aceste finanțări sunt destul de rare, fondurile sunt limitate, accesarea lor presupune de multe ori parcurgerea unui proces birocratic halucinant și, mai mult, adesea ele vin sub formă de decontări – practic, banii se dau după încheierea unui proiect. O entitate creatoare de conținut cultural ajunge repede în punctul în care nu mai are spațiul mental pentru implementarea corectă a etapelor unui proiect. Și asta pentru că trebuie să se dedice găsirii de soluții financiare care să rezolve fiecare etapă în parte. 

Un alt aspect relevant este lipsa posibilității de a te specializa în marketing cultural în cadrul Universităților din România. Cursurile oferite studenților în cadrul unui semestru sunt insuficiente pentru a le arăta până și o imagine de ansamblu a ceea ce însemnă marketingul cultural și importanța lui în dezvoltarea semnificativă a societății.

 

Sensibilități

Punctul nevralgic în marketingul cultural din România își are rădăcinile în faza incipientă a evoluției comunității culturale. Acest tip de marketing este o specializare aparte, care necesită multă experiență, pregătire academică și înțelegere în profunzime a scenei culturale. Această fază incipientă ne găsește cu puțini experți în marketing cultural, incapabili să acopere numărul de proiecte necesare unei evoluții firești a României. 

O altă sensibilitate, cred că este modul în care publicul se lasă abordat, sursa reticenței lor trebuie înțeleasă foarte bine. Membrii comunității culturale au știut cum să intre în contact cu publicul și să îi ofere posibilitatea de a alege, prin numeroase evenimente, zona de care fiecare este atras – lansări de carte, teatru, lecturi, arte vizuale, muzică, film. Dar asta se întâmplă în mare parte în câteva orașe-cheie din România – București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov.

Restul țării rămâne de multe ori într-o nebuloasă în care cultura este ultimul subiect de discuție. Sunt orașe fără galerii de artă, fără librării, fără biblioteci. La nivel național, ne confruntăm cu un adevărat colaps cultural. Situația este cu atât mai înspăimântătoare cu cât nu există soluții imediate. E nevoie de un demers educativ amplu, la nivel de țară, gândit pe termen lung, de ale cărui rezultate s-ar putea bucura abia generația nepoților noștri.

 

1. Cultura e greu de vândut. 2. Când o vinzi, o trădezi puțin

Nu le-aș numi curente de gândire, sunt mai degrabă scuze și acuze mai mult sau mai puțin fondate. Ca întotdeauna, adevărul e undeva la mijloc.

Există public care poate înțelege importanța actului cultural și există restul omenirii. Pentru cei care înțeleg necesitatea unei vieți culturale active, lucrurile se leagă firesc – oamenii cumpără cărți pe care chiar le citesc, merg la piese de teatru, vizitează galerii și muzee, merg la concerte, și automat încep să își formeze repere, să poată articula puncte de vedere și să își dezvolte un limbaj în direcția aceasta.

Accesul la cultură în România nu ține în mod obligatoriu de starea financiară a individului, ci mai degrabă de interesul acestuia față de scena culturală.  În galeriile de artă, accesul este gratuit, oricine poate vizita o expoziție și poate avea acces la informațiile puse la dispoziția publicului de către galeriști, curatori, artiști. În muzee, prețul unui bilet este de cele mai multe ori permisiv.

Cărțile nu sunt nici ele scumpe – problema e că oamenii nu mai citesc. Ajungem din nou la interesul pe care publicul îl manifestă față de cultură. Și aici cred că problema e mai spinoasă decât pare la prima vedere, pentru că ține de educația oamenilor, care se realizează insuficient sau incorect. Dincolo de decalajele produse de contextele istorice, trebuie să mai privim puțin și la disponibilitatea individului de a (se) investi cultural.

Cultura e greu de vândut în aceeși măsură în care alimentele sunt greu de vândut unei populații care suferă în masă de anorexie. La fel cum hrana este esențială pentru un supraviețuirea unui organism, la fel și cultura este vitală pentru orice popor. Refuzul constant al hranei duce la îmbolnăvirea organismului și, în cele din urmă, la stingerea sa. La fel se întâmplă și în cazul refuzului unei comunități mai largi de se a hrăni intelectual și spiritual. În cele din urmă, ceva esențial din spiritul acelei comunități moare și încep să apară tot soiul de aberații. Nivelul de cultură al unei națiuni afectează în mod direct și nivelul de trai al acesteia.

În ceea ce privește a doua problemă indicată de voi – în ce măsură a vinde artă/cultură echivalează cu un act de trădare? În primul rând, arta este de neprețuit, iar banii sunt o convenție a omenirii. Da, oamenii au reușit să creeze această convenție, respectiv banii, care (de)limitează toate valorile umane. Aceeași întrebare o putem pune medicilor – de ce salvarea unei vieți costă niște zeci sau sute de mii de euro? De ce se pune problema banilor atunci când vorbim de viața unui om, în condițiile în care toți agreăm că viața este de neprețuit?

Cred că arta trebuie să circule, este creată pentru oameni iar accesul la artă acoperă o plajă foarte amplă. Te poți bucura de artă fără să plătești nimic – intrând pur și simplu într-o galerie de artă – sau te poți bucura de artă plătind prețul pe care ești dispus să îl plătești pentru a deveni proprietarul unei capodopere.

Cred cu tărie că artiștii sunt printre cele mai altruiste ființe care există în societatea umană, pentru că, indiferent dacă sunt sau nu achiziționate de cineva, creațiile lor sunt puse la dispoziția tuturor celor care vor să privească, să învețe, să se descopere și să înțeleagă lumea din alte perspective decât cele uzuale. 

 

Clișee

Suntem o țară bine înfofolită în propria ie. Nu reușim să depășim acest pășunism care pare să infesteze multe dintre evenimentele finanțate abracadrabrant, urmând  deviza “Poporul are nevoie de pâine și circ”.

Este și asta o formă de a submina evoluția unei nații. O formă subtilă și perversă de a îndobitoci oamenii. Un aspect extrem de important când vine vorba de cultură este selectarea conținutului. Pentru că fără un conținut de valoare, totul se degradează.

 

Proiecte recente din marketingul cultural care ți-au atras atenția

Sunt multe și adeseori mi-e ciudă că nu am timp suficient să ajung la cât mai multe ediții ale lor... Scena9 cu excelentele programe Intersecțiile de miercuri, organizate de Svetlana Cârstean, care are și un program de lectură și scriere creativă dedicat copiilor intitulat Incubatorul de lectură – ambele proiecte sunt printre preferatele mele.

Serata cu scrisori organizată de Qreator by Iqos, proiect inițiat de Marius Chivu, Creative Mornings – o serie de conferințe matinale susținute lunar sub atenta selecție a Elvirei Lupșa și a lui Cristian Neagoe. Diploma & Romanian Design Week organizate de The Institute, apoi e Noaptea Albă a Galeriilor, organizată anual de Asociația Ephemair, proiect care crește frumos, de la an la an, și care aduce în galerii un public din ce în ce mai numeros.

Art Encounters în Timișoara – iarăși un proiect extrem de ambițios, pe scena căruia se derulează nume importante de pe scena de artă contemporană locală, dar și internațională.

Ideo Ideis, despre care am aflat în urmă cu doi ani, dar care se derulează de ceva timp, în Alexandria, un proiect inițiat de un grup de puști care nu au mai suportat inerția culturală în care moțăia orașul și s-au apucat de treabă. Poate că asta e soluția în ultimă instanță – să ne apucăm toți de treabă, în ciuda lipsurilor financiare, în ciuda faptului că în multe locuri nu există un cadru propice dezvoltării culturii.

 

Influența digitalului

Ceea ce oferă spațiul virtual este o lume în care putem intra toți, fără a se simți nimeni înghesuit. Din punctul meu de vedere, este o platformă de comunicare excelentă, trebuie doar să fii atent la calitatea informației pe care o ingurgitezi de acolo.

Sincer, nu știu care sunt oamenii din „turnul de fildeș” care ar trebui convinși să intre pe online – până și tata are cont pe Facebook și din greșeală mai scapă câte un like la postările mele. Marketingul cultural – de fapt, marketingul tuturor domeniilor existente a fost masiv influențat de online, informația circulă infinit mai repede, selectarea publicului-țintă este aproape implicită și poți promova evenimentele fără o investiție care să te destabilizeze. 

 

Publicul

Cred că publicul din marile centre culturale e mai deschis și mai dispus să fie activ în zona aceasta. Nu știu ce e de făcut cu restul țării, în orice caz, soluțiile nu sunt simple... Dar în orașele active cultural, publicul are posibilitatea să vadă numeroase manifestări artistice și își descoperă mai ușor nișa de interes. Această deschidere o observ în fiecare zi și în galerie.

Ne vizitează oameni extrem de diverși care nu se mai sfiesc să aducă propria interpretare asupra a ceea ce văd. Am observat cum crește de la an la an numărul oamenilor care ne acceptă invitația de a se opri puțin din drumul zilnic pentru a vizita expozițiile produse și găzduite de Mobius. În urmă cu un an, în galerie am început să organizăm două prelegeri pentru fiecare expoziție.

Una dintre prelegeri este HOW DEEP IS YOUR ART?, în care artistul invitat face o scurtă prezentare a propriului parcurs artistic, apoi, își alege trei reprezentanți din istoria artei despre care le vorbește participanților la eveniment. Astfel, publicul are acces imediat la discursul artiștilor contemporani cu care lucrăm și, în același timp, are ocazia să arunce o privire și spre alți artiști, din alte zone sau alte perioade istorice. Ultima ediție a avut-o ca invitată pe Codruța Cernea, artista din spatele seriei Future Nostalgia care a vorbit publicului despre Caroline Walker, Peter Doig și Laura Owens.

Apoi este Mobius Art Talks care înseamnă o serie de întâlniri cu profesioniști din alte domenii decât cel al artei, pe care îi invităm să povestească despre cum se vede arta contemporană din perspectiva lor. Fiecare aduce cu sine propriul său fond profesional, precum și un alt filtru de interpretare decât cel propus de profesioniștii de pe scena de artă contemporană. Vrem să arătăm că nu contează mediul profesional în care activezi, fiecare interpretare este relevantă. Tot ce contează este deschiderea pe care fiecare este dispus să o aibă în fața artei.

În comunicarea cu publicul avem o abordare relaxată. Dacă în ceea ce faci livrezi în primul rând conținut și calitate, oamenii, deși inițial reticenți, devin cu timpul interesați de ceea ce ai să le oferi. Cred că prin această exigență pe care ne-o impunem în selectarea artiștilor și în producerea și organizarea evenimentelor din cadrul Mobius reușim să extindem, încet dar sigur, comunitatea celor care sunt dispuși să stea față în față cu arta contemporană.

 

Scopuri politice

Galeria nu are scopuri politice. Există sigur proiecte artistice care pun în oglindă starea social-politică de astăzi, dar până la urmă arta contemporană are și acest rol – printre altele – de a reflecta lumea în care trăim, de a produce comentarii cu privire la starea lucrurilor.

Arta nu are doar o dimensiune estetică, dimpotrivă, aș spune că partea estetică în arta contemporană este cel mai puțin pregnantă. Arta este o formă de interpretare a lumii, o modalitate de arhivare a timpului pe care îl parcurgem, dar și a acțiunilor și alegerilor noastre. Creația artistică este ceea ce ne face nemuritori – depinde de noi cum vrem să intrăm în istorie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related