Greu cu lumea din jurul nostru. Parca din ce in ce mai greu. Totul pare incruntat, serios si foarte important. Si oricat ai incerca sa tii piept stirilor si realitatii, sa fii informat si atent la cum se invarte lumea si tu cu ea, ti-ai dori uneori, superficial si in secret, sa faci rost de niste ochelari din aia roz, prin care sa privesti viata si sa iti faci ragaz de a respira putin.
Veronica Soare nu vinde ochelari roz, dar iti arata cum sa mesteresti un caleidoscop. Si prin el se poate privi realitatea si, pret de cateva secunde, sa para la fel de colorata asa cum promitea ca va fi cand eram copii. Absolut toata lumea zambeste cand priveste prin caleidoscop si asta il face cel mai frumos obiect inventat vreodata, spune Veronica, care a devenit antreprenoare fara sa isi dea seama prin KaleidoLove. A pornit cu cateva ateliere, seara, dupa job, si acum le face in toata tara, in scoli sau in companii, in teambuildinguri la mare sau intr-o sala de curs, cu 20 de oameni sau 180, asa cum s-a intamplat pe plaja, intr-un teambuilding anul trecut.
Ce sunt aceste ateliere, de fapt? Doua ore in care inveti sa iti faci propriul caleidoscop si sa privesti lumea altfel.
Sunt spatii de joaca si invatare si incredere si… un pic si de incercare de a renunta la perfectiune. Asta e ceea ce observ cel mai ades, ne dorim foarte tare sa facem ceva perfect inca din prima.
Iar eu incerc sa le spun oamenilor ca nu trebuie sa facem caleidoscoape perfecte, trebuie doar sa ne bucuram de calatoria asta, ele vor fi perfecte fiindca vor fi ale noastre, cum e si trandafirul Micului print, special fiindca a fost udat si ingrijit de el.
Ideea
Cumva, cand privesc in urma, cred ca era doar o chestiune de timp pana ma apucam sa fac asta. In primul rand, iubesc caleidoscoapele de cand eram copil si sincer cred ca sunt cele mai frumoase obiecte inventate vreodata. Nu am gasit pana acum alt obiect care sa exercite atata farmec, care sa ii faca pe oameni sa zambeasca instant atunci cand privesc prin el.
Dar cred ca principala caramida in directia atelierelor s-a pus cand am gandit proiectul minuni.ro - caleidoscop de fapte bune, iata ca acusi in aprilie se implinesc cinci ani.
Undeva cred ca simteam ca voi ajunge sa mesteresc caleidoscoape, ceea ce s-a si intamplat un an mai tarziu, dar in joaca, adica nu stiu cum sa spun, eu nu credeam ca entuziasmul meu de a face cateva ateliere de caleidoscoape, o data pe luna, seara dupa job, o sa ma aduca aici, la antreprenoriat, la KaleidoLove.
Eu chiar am vrut doar sa fac cateva ateliere si atat, numai ca viata avea alte planuri, fiindca oamenii au fost fermecati inca de la inceput si de idee si de atelier in sine.
Legatura cu caleidoscoapele
Cum iti spuneam, le iubesc inca de cand eram copil, imi amintesc cat de fascinata eram de ele, sa ma pierd in frumusetea formelor din interiorul lor. Cred ca ele exercita acest farmec tocmai fiindca trec dincolo de a fi doar un obiect, ele reprezinta o multime de metafore, adica pe de o parte e una principala - aceea de a cauta frumosul in fiecare lucru, de a privi partea buna, de fapt cuvantul insusi - caleidoscop - inseamna a privi formele frumoase - pe de alta parte fiecare ii da insemnatatea proprie.
Adica obiectul asta deschide pentru fiecare un univers propriu. Mie inca mi se reveleaza noi semnificatii, uite - chiar la atelierul de ieri - datorita caleidoscopului unui baiat care a venit impreuna cu toata familia lui - am descoperit ceva la care in toti anii astia nu ma gandisem. Ceva chiar insemnat, o idee pe care o s-o dezvolt in activitatea mea viitoare.
Primul atelier
As vorbi despre doua ateliere - caci intai si intai am avut un atelier la Femei pe Matasari, adica un atelier stradal, asa a inceput aventura, dupa care am facut si un atelier intr-o ceainarie, un spatiu intim, in care sa putem sa ne jucam.
La Femei pe Matasari a fost minunat, dar a fost mai mult un atelier de craft, insa eu din zilele acelea am inteles un lucru: toata lumea era absolut innebunita dupa ideea de caleidoscoape, dupa perspectiva de a-si construi unul, adica era clar ca trebuie sa organizez ulterior si intr-un spatiu linistit. Ceea ce s-a si intamplat, iar efectul a fost wow, e cel mai fain lucru pe care l-am facut, cand e urmatorul?
Bilant
Ideea e ca de la acel prim atelier lucrurile au evoluat firesc si inertial cumva, adica participantii plecau foarte foarte entuziasmati si dornici sa mai vina, amuzant e ca - uite, trei ani si jumatate mai tarziu - si mi se pare incredibila chestia asta, dar zau ca e adevarata - asadar inca nu exista atelier public fara macar un om care sa mai fi fost, intotdeauna exista un “recidivist”, cel mai adesea el aduce inca pe cineva, e incredibil, saptamana trecuta la Brasov au fost chiar sapte, e un baiat acolo, Tibi, care n-a lipsit de la niciun atelier tinut la Brasov :), iar la Bucuresti recordul e detinut de Mari, care a fost de paispe sau cinspe ori deja, amandoua am pierdut sirul. :)
Asadar atelierele au continuat fiindca oamenii au tot vrut ca eu sa le fac, iar eu continuam si nu stiam atunci, adica nu constientizam atunci… ca eu de fapt nu fac doar atelier de caleidoscoape.
La un moment dat a existat un val de oameni care mi-a deschis ochii, imi spuneau: e minunat ce se intampla aici, dar nu e vorba doar de ceea ce construim, e ceva cu energia ta, cu tot ce transmiti, cu bucuria pe care o dai mai departe.
Pentru asta revenim, asa imi spuneau, si-apoi am inteles si am incercat sa fiu si mai atenta la asta, adica in sensul asta s-au schimbat atelierele, ca sunt #morethancraft la nivel constient, ca ele sunt spatii de joaca si invatare si incredere si… un pic si de incercarea de a renunta la perfectiune, asta e ceea ce observ cel mai ades, ne dorim foarte tare sa facem ceva perfect inca din prima.
Iar eu incerc sa le spun oamenilor ca nu trebuie sa facem caleidoscoape perfecte, trebuie doar sa ne bucuram de calatoria asta, ele vor fi perfecte fiindca vor fi ale noastre, cum e si trandafirul Micului print, special fiindca a fost udat si ingrijit de el.
Prin urmare eu am inceput cu atelierele tinute in spatii publice, nu m-am gandit deloc ca se va ajunge altundeva, dar la un moment dat au inceput sa vina la mine participanti care imi spuneau: stii, eu lucrez intr-o companie, as vrea sa te propun sa faci cu colegii mei, ca e foarte tare experienta asta sau eu sunt mama sau profesoara, cred ca copiii nostri ar trebui sa traiasca joaca asta cu tine, vrei sa vii?, adica a venit lumea spre mine, mie nici nu imi trecuse prin cap ca as putea face asta.
Asa ca acum fac peste tot si in toata tara, in spatii publice, in scoli sau in companii, in teambuildinguri la mare sau intr-o sala de curs, am facut si cu douazeci de oameni si cu o suta optzeci, pe plaja la mare, intr-un teambuilding anul trecut. Experiente incredibile, fiecare dintre ele, un loc de invatare continua si pentru mine.
Surprize
Ah, intotdeauna se lasa cu descoperiri si surprize, intotdeauna ma minunez de ceea ce imi daruiesc participantii, fie ca au cinci ani sau saptezeci.
Cum imi place mie sa spun, viata mea e o colectie de zambete, oamenii zambesc instant in clipa in care privesc prin caleidoscoape, e ceva incredibil, nu ma satur si desi stiu ca asta urmeaza sa se intample tot ma emotionez ca si cum ar fi prima oara.
Ce e minunat e ca mi-am dat seama ca toata calatoria asta a constructiei unui caleidoscop e ca viata, adica foarte simplu de trait, in esenta, caleidoscoapele sunt foarte simplu de facut, doar ca procesul e pe alocuri meticulos, nu dificil, dar meticulos si uneori te lupti un pic sa iti iasa de exemplu cercul ala care trebuie decupat, dupa care vine alegerea margelelor, care vor defini interiorul caleidoscopului tau si care e in general pasul favorit al tuturor, apoi nerabdarea, pana inchidem caleidoscopul, apoi uimirea si nehotararea, ca sunt multe printuri la alegere sa iti imbraci caleidoscopul, de la vulpi si bufnite si flori la modele geometrice, pentru ca la final sa ramai fermecat de tot ce vezi privind prin caleidoscoape.
Absolut toata lumea zambeste cand priveste prin caleidoscop si asta - cred eu - il face cel mai frumos obiect inventat vreodata.
Adevarul e ca in general oamenii vin entuziasmati a priori, adica obiectul asta le aminteste de copilarie si stiu ca ii asteapta ceva frumos, dar uneori e altfel, rar, dar se intampla, adica am avut si experiente in care participantii au venit suparati, avusesera o zi mai putin buna, imi amintesc exact exemplul cel mai dificil, o domnisoara care inca dinainte sa incepem a zis hai sa incepem odata, ca ma enervez, era evident ca nu avea o dispozitie buna, m-a si pus cumva in dificultate, ca era noua pentru mine aceasta abordare a ei, si totusi, in doar cateva minute, incepea deja sa zambeasca, abia incepusem joaca si ea deja schita primele zambete, iar la final a zis uau, asta e cel mai fain lucru care mi se putea intample, ce ma bucur ca am venit.
A fost o mare victorie pentru mine, sa schimb traseul zilei unui om, sa vad un om complet schimbat fata de omul care intrase pe usa cu doua ore inainte.
Ce presupune un atelier de caleidoscoape
Un atelier dureaza doua ore, eu vin cu toata materia prima, all you have to do is show up and I will take care of the magic :) Ideea e ca dincolo de joaca propriu-zisa pe toata durata atelierului eu vin cu tot felul de informatii simpatice, de la inventatorul lor la insemnatatea acestui cuvant in alte limbi, ma joc mult cu oamenii, eu sunt si absolventa de Actorie, cumva atelierele sunt spectacolele mele. Chiar recent mi-a zis o doamna la finalul unuia: Veronica, seara asta cu tine a fost ca si cum as fi fost la teatru! :)
Oamenii
Ca sa fiu sincera, daca m-ai fi intrebat la inceput care e publicul meu tinta, ti-as fi zis ca sunt femeile, respectiv mamele si copiii. Si in general la atelierele publice se inscriu femeile sau mamele. Din fericire, acum doi ani am ajuns printr-o intamplare sa tin un atelier intr-o companie cu profil ingineresc, multi domni, printre ei erau inclusiv, la o masa, opt domni imbracati in salopete de lucru, erau mecanicii firmei, cu varsta cincizeci-saizeci de ani, s-au jucat si ei ca niste copii, iar la final mi-au multumit pentru cele doua ore de copilarie.
A fost momentul meu evrika, sa inteleg ca atelierele mele nu sunt doar pentru femei si copii, ca sunt pentru copilul din noi, intre timp am facut zeci de ateliere cu oameni de toate varstele, barbati si femei, in decembrie am avut unul cu o echipa mare de directori de agentii ai unei companii care lucreaza cu cifre, un alt profil, iarasi, oameni pe care nu i-as fi crezut in targetul meu la inceput, daca s-ar fi pus problema de asta, oameni mai putin angrenati in joaca in viata de zi cu zi, si totusi absolut toti au fost incredibil de incantati de orele petrecute impreuna.
Asa ca eu spun ca atelierele mele sunt pentru copii de la cinci la saptezeci si opt de ani - cel mai varstnic participant de pana acum. :)
De fapt, doamna de saptezeci si opt de ani, doamna Constanta, mi-a spus unul dintre cele mai frumoase lucruri, la final, privind prin caleidoscop: aveam nevoie de seara aceasta si de caleidoscopul acesta si nici nu stiam.
Si nici nu stiam - ce delicat ecou au lasat vorbele astea in mine!
Asteptari
Cam toti adultii vin pentru ca, asa cum ziceam, caleidoscoapele le amintesc de copilarie si vor sa retraiasca putin din ea. Asteptarea celor care nu ma cunosc si nu stiu de ateliere e sa faca un caleidoscop si atat, sa se bucure de obiectul construit, in general - si e si firesc sa fie asa - lumea crede ca e un atelier de craft si atat - din fericire asteptarea asta, pe care o implinim, e imbogatita de o experienta care ii ajuta intr-un fel sau altul - uite, saptamana trecuta, prima saptamana de martie a inceput cu un mail de la Cluj, mi-a scris o domnisoara intrebandu-ma cand mai vin, ca a fost acum doi ani la un atelier si a primit energie sa dureze multa vreme, dar mai vrea, fiindca a descoperit ceva nou despre ea in seara aceea.
Simt cu fiecare astfel de mesaj ca sunt pe drumul bun, ca le daruiesc oamenilor ceva greu de pus in cuvinte sau in tabele, intr-o lume grabita care in general ne cere sa definim si sa categorisim totul eu prin munca mea daruiesc nespusul, o energie de a misca lucrurile mai bine in viata ta.
Prima intalnire cu un caleidoscop
Amintirile mele sunt foarte vagi, imi aduc aminte doar ca era rosu la exterior si ca ma uitam mereu prin el, ca eram fermecata de formele din interior, de cum aceleasi margele creaza atatea forme diferite. Stii, lumea ma stie ca pe un om optimist si mereu vesel, aplecata intotdeauna sa privesc partea frumoasa a vietii si a lucrurilor. Uneori cred ca nu e o intamplare ca sunt asa, fiindca obiectele astea asta m-au invatat, sa privesc mereu formele frumoase.
Cum te-a schimbat experienta
A deschis in mine poarta spre lucrul cu oamenii si asta e intotdeauna interesant, fiindca asa cum nu putem sa construim doua caleidoscoape identice, asa oamenii nu sunt niciodata la fel si trebuie sa vorbesti pe limba fiecaruia si sa deschizi usa inspre fiecare si mie mi se pare minunat asta, sa gasesti cheia catre fiecare.
Altfel, mai pragmatic, experienta asta m-a schimbat in sensul ca am devenit ceea ce nu credeam ca o sa devin vreodata - antreprenor :) - n-a fost in plan si nici in visuri, dar uite ca invat si ma dezvolt in directia asta - KaleidoLove e singurul producator de caleidoscoape personalizabile de la noi, atelierele au dus la asta, la momentul ala in care am realizat ca sunt singura care le face si ca la noi nu exista producator de caleidoscoape, de fapt in Europa nu exista, exista doar cativa artizani care fac caleidoscoape high end pe care putini si le pot permite, pe cand eu imi doresc ca fiecare om sa poata sa isi achizitioneze unul daca si-l doreste.
Asadar caleidoscoapele pe care le gasesti in comert sunt made in China si, daca ma intrebi pe mine, ele nu fac dreptate acestui fenomen optic, multa lume imi spune asta, ca nu mai poti privi prin alea dupa ce le vezi pe ale noastre, dar sigur, nu suntem o fabrica si nici nu imi doresc sa devenim, suntem un atelier de manufactura, eu si colega mea Ana le facem pe fiecare cu atentie, drag si bucurie, fie ca facem unul sau o suta, pentru un om sau pentru o companie care le ofera ca giveaway, e foarte faina viata cand faci caleidoscoape, ca se lasa mereu cu uau, mama, cat de fain e, stai asa sa ii fac o poza pana nu se schimba formele, vino sa vezi, vino repede sa vezi pana nu se misca, e minunat, parca inveti sa traiesti si mai bine clipa, suntem ca niste copii pe terenul de joaca.
