Ce se întâmplă într-o dictatură seamănă cu povestea cu Hainele Împăratului.
Toată lumea vede că împăratul e în curul gol, dar nimeni nu are curajul să o spună cu voce tare.
Tuturor le este prea frică și prea rușine să ridice vocea.
Cu excepția unui copil.
De ce este relevant pentru ce se întâmplă acum la noi exemplul și mai ales ce rost are să citim în IQads despre asta? Haide să facem puțin freeze pe cadrul de mai sus și îngăduiți puțină deconstrucție a poveștii.
Sunt trei elemente esențiale în tablou. Normal, goliciunea Împăratului este primul lucru care sare în ochi și este despre a trata inadecvat și iresponsabil funcția și demnitatea Puterii în Stat. Dar nu goliciunea Împăratului este elementul cheie care face tensiunea narativă. Ci Frica și Rușinea oamenilor. Frica și Rușinea de a ridica vocea împotriva inadecvării Împăratului arată că oamenii cetății sunt de fapt cei dezbrăcați.
Frica
Frica înseamnă că oamenii au fost dezbrăcați de drepturi. Legea nu îi apără. Statul de Drept nu există. Sunt la cheremul Împăratului-Dictator care poate să facă ce poftește cu ei – pentru început de exemplu, poate să facă ce poftește cu banii care au ajuns la Bugetul de Stat - pentru că dă o ordononanță imperială prin care dezincriminează abuzul funcționarului public. Sau, să zicem, trimite ANAF-ul la IQads pentru că îl deranjează articolul ăsta sau pune jandarmii să ne bată, să ne gazeze și să ne amendeze dacă protestăm și ne cerem drepturile.
Rușinea
Rușinea spune că după ce au fost lipsiți de drepturi, oamenii au fost dezbrăcați și de demnitate. Ei nu mai contează. Pe vremea lui Ceaușescu, exista un mic număr de oameni din nomenclatură care aveau privilegii – uite că nici pentru ei nu exista abuzul de putere sau de funcție. Și mai era restul lumii sau populația. Orice om voia să conteze în absolut orice chestiune ce putea ține de sănătate, școală, muncă sau orașul în care dorea să trăiască – trebuia să aibă Pile Cunoștințe Relații la cei privilegiați din clasa conducătoare care conta. Și vă spun cei mai bătrâni ca mine ce însemna Pile Cunoștințe Relații.
Acum pe bune, hai să vedem în ce măsură suntem noi în pericol să intrăm în povestea cu Hainele Împăratului:
Inadecvare la funcția și demnitatea Puterii o vedem și în Guvern și în Parlament și mai recent înghesuită în Ateneu deși i-ar sta mult mai bine prin pușcării sau anecdote.
Iar dezbrăcarea de drepturi a cetățenilor o vedem de la Ordonanța 13 și modificarea Codurilor Penale și de Procedură Penală până la mai recentul spectru al amnistiei și grațierii pentru faptele de corupție care paște țara noastră. Și toate nu înseamnă decât un singur lucru – mai multe privilegii pentru puterea politică ”unele animale sunt mai egale decât altele.”
"Care e rolul industriilor creative aici?" mă întreabă prietenii de la IQads
În povestea noastră mai era cineva important: copilul care striga. Pentru el, iresponsabilitatea puterii e mai puternică decât frica sau rușinea. La noi, numărul maxim de copii care strigă a fost înregistrat în primele luni ale lui 2017 și în august 2018. De atunci, numărul lor a scăzut dramatic. Dar din fericire, încă mai sunt copii care strigă.
Doi dintre copiii care strigă sunt Funky Citizens și Geeks for Democracy. Funky și Geeks au cerut ajutorul nostru, al oamenilor din industriile creative să găsim cele mai bune idei împotriva procesului de instaurare a dictaturii. Pentru că, după cum zicea zilele trecute domnul Mihai Șora – ”dictatura nu vine precum căderea unei ghilotine – ci se insinuează șerpește.” Eu citesc așa: ideea dictaturii este mai întâi făcută acceptabilă. Și după aia cade ea și ghilotina sau ploaia de amenzi sau bastoane cu nume popular.
Și atunci, treaba noastră, a industriilor creative este să îi ajutăm pe cei de la Funky Citizens și pe alți copii civici ca ei - să strige și să facem împreună ideea asta inacceptabilă. Și așa a apărut ideea proiectului Trei Generații împreună împotriva dictaturii.
De ce trei generații – pentru că suntem trei generații care fac marea majoritate a cetățenilor cu drept de vot. Și pentru că numai împreună putem face din câteva voci o forță care să oprească procesul de instaurare a dictaturii.
În primul episod de proiect am adresat tema de lucru tinerilor care nu au prins deloc viață în dictatură, cei ai căror anticorpi nu recunosc boala asta urâtă. Miza este, deci, să îi convingem pe tinerii noștri că pericolul dictaturii în România este cât se poate de real. Dar cum?
Milla Trajlovic, regizoarea și producătoarea filmului ”The Other Side of Everything” – un documentar foarte viu despre câștigarea și pierderea democrației în Serbia ultimilor ani - zicea că de fiecare dată există voci ale rațiunii care încearcă să se facă auzite și să atragă atenția oamenilor cu mult înainte ca răul să se întâmple. Dar cumva, vocile astea nu sunt ascultate de suficient de mulți oameni la timpul potrivit. Sau cum se zice pe la noi – nu reușesc să iasă din bulă. M-am gândit de foarte ori și de foarte mult timp de atunci – care e problema de nu-s ascultate vocile rațiunii. Și răspunsul era prea intuitiv și prea aproape: Problema cu ”Vocile Rațiunii” este că sunt raționale. Au rațiune numai că nu au și tracțiune la ieșit din bulă. Pentru că nu au emoție. Explică asta foarte documentat științific Elisabeth Kolberth în al său articol din The New Yorker” Why Facts Don’t Change Our Minds”. O concluzie pe scurt ar fi că prețul plătit ca specia noastră să devină dominantă datorită capacităților sale sociale și colaborative este că mintea noastră este programată să asculte mai de grabă de argumente personale și emoție decât de argumente raționale.
Uite doar câteva exemple: Factual - proiectul Funky Citizens de demontare de fake news prin demonstrații cu date și numere concrete – este exact ceea ce are nevoie societatea noastră acum!
Dar oare câți români chiar știu de el și îl folosesc?
Cu foarte puțin timp în urmă, colegii de la Geeks for Democracy de care sunt foarte mândru au comandat o cercetare sociologică națională care arată că 91% dintre români se opun amnistiei și grațierii pentru faptele de corupție. Câți dintre români știau aceste date și câți dintre ei s-au ridicat de pe scaun auzind cifrele astea? Câți dintre români știu de Fondul pentru Democrație, un proiect susținut din donațiile cetățenilor – să ne apere democrația?
Și enumerarea ar putea să continue și, într-un fel mă bucur că ar putea să continue.
Pentru că încă mai avem copii care strigă.
Dar vocile rațiunii au nevoie de talentul vostru de a transmite emoția.
De a le da povești și a le transforma în eroi. În modele și voci de rock stars.
Și am văzut foarte recent cât de multe poate aduce un strop de Magic și din partea industriilor creative.
Ce ar trebui să se întâmple mai departe?
Prietenii de la Funky Citizens împreuna cu prietenii de la Geeks for Democracy o să ne recomande un nucleu sau o listă de proiecte, cauze, oameni care sunt super importanți pentru democrația noastră acum.
Cei mai relevanți copii care strigă pentru apărarea democrației noastre. Iar noi, cei din industriile creative – să îi transformăm în rock stars.
Să le dăm discurs și megawați să iasă din bulă și să-i urmeze lumea.
Ar putea funcționa un model de genul - adoptă un civic rock star. Și fă-l mare.
Va face această campanie civică diferența? Va face lumea noastră mai bună?
Eu cred că da. Din ianuarie 2017 am fost sute de ore în stradă. Și mai mult ca sigur voi mai fi. Dar niciodată nu m-am simțit mai util decât în orele mult mai puține ca număr în care am ajutat la campania Oameni noi în politică – inițiativa civică de schimbare a legislației electorale. Sau lucrând împreuna cu Geeks la inițiative civice ca aceasta.
Și dacă tot e să vină doi ani grei, în care noi ca societate avem de făcut alegeri grele – măcar să ne găsească strigând.
Revenim.
----
Paul-Ioan Kasprovschi:
"Învăț, muncesc și predau de 20 de ani în comunicare și marketing. Cred că nu mai avem alte opțiuni să oprim cursul toxic în care este dusă țara noastră decât să ne implicăm civic. Cât mai mult, cât mai mulți."
