Clientii romani au drum liber la freelanceri romani prin LiberProfi, un proiect lansat de Daniel Rosca in circa 24 de ore, dupa o provocare lansata de colegii de la locul de munca. Avand experienta proprie in freelancing si o idee mai veche de a crea o versiune locala a platformelor internationale ca Upwork sau Fiverr, Daniel a ridicat in online o versiune "destul de bine finisata", care a inceput aproape imediat sa primeasca inregistrari, spune el. Web developer si, ulterior UX Designer & Web Analyst intr-o agentie de growth hacking, Daniel s-a ocupat singur de proiect; recent, i s-au alaturat doi colegi pe partea de promovare, freelanceri si ei, gasiti si angajati prin propria platforma.
Lansata in luna noiembrie a anului trecut, LiberProfi are pana in prezent circa 1.500 de freelanceri activi si in jur de 150 de clienti; ritmul de crestere este de circa 100 de freelanceri pe zi, ne-a spus Daniel. Printre avantajele oferite de platforma se numara si lipsa comisioanelor, pe care platformele internationale le percep atat din partea freelancerilor, cat si a angajatorilor.
Obiectivele pentru 2019 sunt de circa 10.000 de freelanceri activi inregistrati si peste 1.000 de clienti, insa Daniel se asteapta ca aceste cifre sa fie depasite.
Ideea initiala
Totul a pornit de la o provocare pe care am primit-o la actualul loc de munca. Discutam cu colegii mei despre faptul că ar exista anumite startup-uri care prind imediat, de multe ori în primele 24 de ore de la lansare. Cum parte dintre ei nu credeau ca ar putea fi adevarat asa ceva, am acceptat aceasta provocare, fiind la al 3-lea startup lansat pana atunci.
Si ce sa vezi, 24 de ore mai tarziu, platforma LiberProfi era live, intr-o versiune alpha destul de bine finisata si deja aveam freelanceri care se inregistrau in baza de date.
Ideea in sine o aveam de foarte mult timp; fiind la randul meu freelancer, am observat cu atentie evolutia platformelor internationale de renume, precum Upwork sau Freelancer si am realizat ca, in cele mai multe cazuri, calitatea s-a degradat semnificativ.
O alta problema este lipsa acuta de proiecte pentru clientii romani. Acestia prefera de cele mai multe ori sa lucreze cu agentii, inclusiv pentru proiectele ceva mai marunte, care ar putea fi rezolvate de un freelancer experimentat in doar cateva ore. La urma urmei, noi ar trebui sa educam clientii si sa le oferim servicii de freelancing de calitate, la preturi apropiate de realitate.
In ce formula?
Poate o sa va vina greu sa credeti, dar sunt singur in spatele acestui intreg proiect. De la design, implementare, executie, si pana la marketing si PR. Am terminat Inginerie Electrica la Universitatea Petru Maior din Targu Mures si am facut 2 ani de master in Tehnologia Informatiei, lucru de care sunt mandru. I-as sfatui toti cei pasionati de tehnologie sa se aventureze la facultate si sa profite de toate oportunitatile care le pot iesi in cale.
Inca din timpul facultatii am devenit web developer. Am facut freelancing, am lucrat la diverse agentii, asta cam pana prin 2014. Atunci am fost angajat ca UX Designer si Web Analyst la o companie care oferea servicii inovatoare, nemaiintalnite pe piata din Romania. Si anume, ei veneau cu asa-numitul growth hacking.
Pot spune ca cei 2 ani petrecuti la aceasta agentie au pus bazele a ceea ce fac acum. In momentul de fata sunt Conversion Optimization Manager la o corporatie din Cluj. In acelasi timp, mi-am deschis si propria agentie de marketing, unde ofer toate serviciile necesare lansarii si/sau promovarii unui produs, atat pe piata din tara noastra, cat si pe cea internationala, desigur.
La momentul actual, lucrez pe partea de copywriting cu Irina Ignatescu, freelancer si ea, pe care am angajat-o prin platforma. Comunicatele de presa, articolele viitoare, continutul site-ului sunt efectuate de un freelancer de pe platforma. Tot proiectu in sine este realizat de freelanceri romani si vreau ca acest lucru sa se inteleaga de la prima vizita pe site si pana cand clientii ajung sa angajeze primul freelancer. Totul este posibil gratie noua, freelancerilor romani.
Identitatea vizuala
Logo-ul a fost realizat de mine. Voiam extrem de tare sa transmit ideea de ajutor. Personajele din sigla reprezinta freelancerul care ajuta clientul sa urce pe scara succesului.
Versiunea actuala a site-ului, cu drapelul Romaniei in loc de stegulet generic, a fost o idee pentru centenar și mi-as dori sa o pastrez si pentru restul anului 2019. Trebuie sa ne mandrim cu valorile acestei tari si sa ii ajutam pe cei care au nevoie.
Etapele: research, validare, dezvoltare
Research-ul l-am facut de-a lungul anilor de freelancing si invatand din platformele internationale. In plus, am avut discutii cu foarte multi care au facut, la randul lor, freelancing si mi-au povestit fel si fel de cazuri, multe dintre ele mai putin frumoase.
Am gasit cateva platforme de freelancing locale; insa, din pacate, nu sunt evidentiate. Lucrand cu startupuri si invatand (cum altfel dacă nu) din esecuri, mi-am dat seama ca uneori o idee este suficienta pentru a declansa scanteia.
Validarea ideii a venit la o luna dupa lansare, cand am atins pragul de 1.000 freelanceri activi pe site. Iar cifrele sunt imbucurătoare; ele par sa creasca semnificativ de la o luna la alta.
Platforma nu a fost greu de implementat, ea foloseste framework-uri disponibile pentru toata lumea. Implementarea nu a durat mai mult de 24 de ore pentru o versiune alpha functionala, cum am amintit si la inceputul discutiei.
Cifre
Cum spuneam, la acest moment avem 150 de clienti inregistrati pe site si mai bine de 10 corporatii. Nu exista deocamdata un sablon sau o statistica pentru a-i putea imparti pe categorii, dar majoritatea provin din categoria IT, mobile, achizitie si fabricare de produse, dar si din vanzari sau marketing. Sunt surprinzator de multi clienti care vor un site sau o aplicatie, dar si multi care vor ajutor cu niste implementari mai complexe.
In fiecare zi se inregistreaza in medie peste 100 de freelanceri, care oferă servicii în diverse domenii: Vânzări și marketing; Traduceri limbi străine; Redactare și conținut; Site-uri web, IT și software; Telefoane mobile și calculatoare; Achiziție și fabricare produse; Servicii în afaceri; Introducere date și administrative.
Feedback
Am primit multe feedback-uri in special pe partea de mesagerie privata. Clientii voiau foarte mult sa discute cu freelancerii inainte de angajare. Acest lucru a fost implementat si este functional in momentul de fata.
In acelasi timp, au fost foarte multe intrebari despre securitatea datelor si, desigur urmând noile reglementari GDPR, si pentru acestea s-au facut modificarile necesare.
In topul celor mai intalnite intrebari sunt si cele legate de modul de functionare a platformei, de sistemul de plati sau modul de filtrare a freelancerilor. Raspund personal la toate emailurile si imi notez cele mai bune idei care ar putea avea un impact major dupa aplicare.
Avantajele unei platforme locale vs. internationale
Bryan Eisenberg, omul cheie din spatele Amazon, zicea la o prezentare ca, in fiecare zi, cultura mananca businessul la micul dejun. Clientii din Romania care au afaceri in Romania ar trebui sa lucreze cu romani care inteleg exact cultura, care inteleg mediul si audienta targetata de acestia. Clientii din Romania ar trebui sa sprijine romanii talentati, la fel cum am facut si eu, la fel cum o fac multi altii. Eu cred ca acesta este principalul avantaj pentru care eu as alege o platforma locala.
Un alt avantaj strict referitor la aceasta platforma este legat de comision. Cele internationale au un comision inexplicabil de mare, platit de catre ambele parti implicate in proces – atat angajatorul, cat si freelancerul. Calitatea serviciilor a scazut, procesul de cautare este lung, iar candidatii care aplica sunt favorizati de unele platforme prin achizitia de abonamente. Pe LiberProfi nu exista si nu vor exista comisioane!
Promovare
Am inceput sa promovam platforma din vorba in vorba, apoi pe retelele de socializare. Am primit ajutor si din partea catorva site-uri din presa locala, bloguri, editoriale etc. Strategia in continuare implica doua elemente-cheie: campanii de PR si advertising platit.
In prima luna, ne-am folosit toate resursele pentru a atrage freelanceri. Apoi, in paralel, am inceput sa targetam companii prin platformele de joburi sau prin canale sociale precum Facebook. Acum folosim metode platite de advertising ca sa targetam mai bine clientii care au nevoie de ajutor sau care vor sa angajeze freelanceri.
In viitorul apropiat, vom publica si o serie de articole interesante cu povesti ale clientilor care si-au dezvoltat afacerea angajand de pe LiberProfi, fapt care va duce la cresterea traficului pe pagina si, automat, la promovarea organica a acestuia.
Piata de freelancing
Freelancingul a existat dintotdeauna, dar in ziua de astazi, datorita internetului, freelancingul a atins nivele la care nimeni nu s-ar fi putut gandi la inceputul anilor 2000.
Chiar si in tara noastra observam din ce in ce mai multi tineri care doresc sa lucreze de acasa, dintr-un birou amenajat de ei, dupa un program stabilit de ei insisi. Daca reusim sa punem baze solide in Romania si sa educam clientii romani in ceea ce priveste freelancingul de calitate, atunci directia este infinit spre bine, pentru toti cei implicati.
Din cauza veniturilor din Romania, care sunt asa cum sunt, foarte multi specialisti recurg la freelancing pentru a-si suplimenta incasarile lunare. In acelasi timp, observam in ultimii ani ca sunt si foarte multi cei care aleg sa-si ocupe 8 sau chiar 10 ore pe zi facand freelancing, pentru ca gasesc linistea si echilibrul material.
Obiective in continuare
Targetul setat pe anul acesta este de 10.000 de freelanceri activi si peste 1.000 de clienti. Nu m-as supara (si nici nu m-ar mira) daca, in realitate, cifrele vor fi mult mai mari. Cele mai necesare features sugerate in emailurile de feedback vor fi implementate, iar pe la mijlocul anului platforma va fi disponibila si pe mobil.