[De ce boicot?] Oana Dobre-Dimofte: Nu mai sunt institutii de presa, sunt doar niste canale prin care curge otrava sub forma de minciuni, dezinformare, manipulare si agresiune

Oana Dobre-Dimofte nu spera intr-o criza de constiinta a brandurilor. Dar spera intr-o abordare pragmatica, in care sa calculeze cat au de pierdut si cat au de castigat din asocierea cu otrava si toxinele care le contamineaza imaginea. A fost convinsa mult timp ca presa trebuie sa aiba libertate deplina si ca orice incercare de a o sanctiona reprezinta un act de cenzura. 

In momentul in care organizatii mass-media precum Antena 3 si RTV au renuntat ele insele la orice urma de discernamant si de responsabilitate, la orice intentie minimala de a nu minti, mi-am dat seama ca aceste televiziuni s-au autoexclus din mass-media.

De la tinctura de papadie si Oculta Mondiala, la Ciolos, fiul lui Soros, si acum, statul paralel, fake news este aici, se metamorfozeaza si deformeaza realitatea, iar oamenii cumpara toate aceste deformari. Este mare nevoie, crede Oana, de informare si de dezvoltare a discernamantului de cititor.

De ce te-ai alăturat boicotului

Multa vreme am fost unul dintre cei care au fost convinsi ca mass-media este intangibila si trebuie sa aiba libertate deplina, ca orice incercare de a o sanctiona reprezinta un act de cenzura. Ultimul an si jumatate, insa, mi-a aratat ca nu mai pot sa cred asta.

In momentul in care organizatii mass-media precum Antena 3 si RTV au renuntat ele insele la orice urma de discernamant si de responsabilitate, la orice intentie minimala de a nu minti, mi-am dat seama ca aceste televiziuni s-au autoexclus din mass-media.

Nu mai sunt institutii de presa, sunt doar niste canale prin care curge otrava sub forma de minciuni, dezinformare, manipulare si agresiune. Asadar, orice scrupule as fi avut atunci cand vorbeam despre presa nu mai sunt aplicabile, pentru ca presa nu mai face parte din ecuatie, in aceste doua cazuri specifice.

Vorbesc, desigur, pe norma generala. Cu titlu de exceptie, mai gasim cate o stire adevarata, cate o informatie valida si aici. Dar reprezentative raman otrava si puroiul, mai ales in primetime, adica in spatiul cu miza cea mai mare pentru publicitate.

Efecte

Nu sper intr-o criza de constiinta a brandurilor. Nu e treaba mea sa evaluez constiinta lor. Dar sper intr-o abordare pragmatica, in care sa calculeze cat au de pierdut si cat au de castigat din asocierea cu otrava. Pana la urma, toxinele de acolo le contamineaza si imaginea lor. Acel ”Milka, în plm!” urlat în Piața Victoriei ar trebui să reprezinte momentul în care orice decident din piața de publicitate scoate creionul și hârtia și începe să facă niște calcule de reputație.

De ce e nevoie ca brandurile să ia atitudine

Pentru ca ele pretind ca se revendica din niste valori. Pentru ca multe dintre ele au, de exemplu, proiecte de CSR in care povestesc cat de mult le pasa de educatie, de sanatate, de batrani si de copii. Si pentru ca ar trebui sa se gandeasca cine o sa le mai ”cumpere” discursul despre valori cata vreme investesc bani in niste canale prin care se scurge exact opusul valorilor pe care aceste branduri pretind ca le au.

Responsabilitatea față de mediul de promovare

E foarte usor sa spui ca oricine e liber sa faca orice pentru a-si vinde produsul. Desigur, doar ca, in momentul in care alegi un mediu toxic pentru a te promova, ai doua variante: ori alegi sa renunti la reputatie ca miza pentru compania ta, ori iti dai seama ca a venit momentul sa spui stop alimentarii cu bani a sursei de contaminare.

Boicotul în România

Cred ca abia incepe sa se manifeste. Un prieten din lista de Facebook a postat o fotografie cu un card CEC tăiat, după povestea cu Papaya Advertising. Fotografia a devenit virală si alti cetateni au anuntat ca renunta la conturile de la CEC.

Sigur, nu va deveni un fenomen de masa. Dar este suficient pentru a afecta reputatia unui brand. In cazul unei companii precum CEC sau in cazul altor companii care beneficiaza de suportul statului nu se va simti in buget. Dar in cazul unor companii comerciale, care chiar traiesc din ceea ce vand, va ajunge sa se simta si sa usture.

Bunele si relele boicotului

Bunele si relele pleaca si se intalnesc in acelasi punct: responsabilitatea celui care il face. Si din partea ”cealalta” au plecat incercari de boicot. De exemplu, impotriva unei cafenele care a adus, iarna trecuta, cafea pentru protestatari. Din cate stiu, clientii au simtit ca acea companie nu merita boicotata pentru ca sustine un gest civic. Sigur ca boicotul poate aluneca in abuz si, uneori, chiar in sabotaj, dar aici intervine responsabilitatea celui care il incepe si masura in care il poate justifica.

Critici

Adevarul este ca nu m-a interesat foarte tare feedback-ul fata de decizia mea de a sustine aceasta petitie. In primul rand m-a interesat sa fiu eu sigura ca e justificat. Si, dupa toate cate s-au spus pe aceste posturi tv in ultimul an si jumatate, dupa toate enormitatile, minciunile si mizeriile spuse inclusiv despre mine si familia mea, cred ca mi-am castigat dreptul de a semna aceasta petitie si am facut-o cu toata convingerea.

Cum poate fi măsurat în România fake news

In urma cu patru-cinci ani, Facebook era plin de articole de pe tot felul de site-uri dubioase, din care aflam cum se vindeca leucemia cu tinctura de papadie si cum Oculta Mondiala decide pretul cartofilor din piata. Intre timp, pe masura ce au inceput campanii de educare a audientei, numarul distribuirilor de astfel de articole a scazut simtitor.

In campania din 2016, au existat de asemenea, tentative de a folosi fake-news ca instrument electoral. Partial, a functionat, multi oameni au crezut ineptii de genul ”Ciolos, fiul lui Soros”. In ultimul an si jumatate, cel mai mare fake news este teoria statului paralel si a protestelor organizate de Soros.

Exista oameni care ”cumpara” asa ceva, ceea ce ne spune ca este, inca, mare nevoie de informare si de dezvoltare a discernamantului de cititor.