[Cum promovezi binele] Larisa Dumitru (Asociația OvidiuRo): Părinții săraci își iubesc copiii, au grijă de ei, sunt conștienți că școala este singura care le poate oferi copiilor lor mai mult decât au ei acum

[Cum promovezi binele] Larisa Dumitru (Asociația OvidiuRo): Părinții săraci își iubesc copiii, au grijă de ei, sunt conștienți că școala este singura care le poate oferi copiilor lor mai mult decât au ei acum

Aceasta este cea mai mare prejudecată pe care voluntarii și membrii OvidiuRo o demontează, lucrând în satele din România. Părinții săraci, la fel ca toți ceilalți, vor ce e mai bine pentru copiii lor. Doar că pentru ei, a-și duce copiii la grădiniță înseamnă greutăți la care mulți nu se gândesc. Larisa Dumitru, Manager Comunicare Asociația OvidiuRo, a văzut mame, tați, bunici care își cărau în spate copiii câțiva kilometri, zilnic, pentru a-i aduce la grădiniță. Sau părinți care, deși fără mai mult de 4 clase, stăteau zilnic la ușa directorului școlii și cereau să le fie primiți copiii la grădiniță. 

Misiunea asociația ei este, pe cât de simplă, pe atât de grăitoare pentru realitatea din România: fiecare copil să aibă dreptul la educație timpurie. 

Sărăcia, asociată cu copiii, nu este un subiect ușor – nici de comunicat, nici de asimilat, spune Larisa Dumitru. 

 Ea vorbește despre sensibilitățile de promovare ale unui ONG - într-un fel sau altul, spune Larisa, orice formă ar îmbrăca felul în care comunică un ONG, în final se rezumă la a cere: a cere timp, empatie, înțelegere și, de cele mai multe ori, bani - deschiderea românilor față de cauzele sociale, prejudecăți și felul în care a evoluat sensul lui a ajuta în România.

 

Scurt istoric

Asociația OvidiuRo (OvR) a fost înființată în Bacău, în anul 2004, de către Maria Gheorghiu, care era profesor specializat în învățământul step-by-step și Leslie Hawke, venită în România ca voluntar Peace Corps. Împreună concep și implementează în Bacău și apoi și în București, mai multe proiecte educaționale pentru copiii provenind din familii sărace și programe de reintegrare, de tipul A doua șansă.

În anul 2010, OvidiuRo lansează, în parteneriat cu Ministerul Educației, programul Fiecare Copil în Grădiniță, cu scopul de a încuraja prezența la grădiniță a celor mai săraci copii. După 5 ani de implementare, impactul programului pilotat de OvidiuRo a determinat Parlamentul României să voteze, la finalul anului 2015, o lege ce transformă mecanismul central al programului pilot – stimulentul educațional sub formă de tichete sociale pentru grădiniță – în program de interes național, finanțat de la bugetul de stat.

După ce, în 2016, echipa OvR a susținut autoritățile locale și școlile, la nivel național, să pună în practică legislația, OvidiuRo acționează în prezent ca Agenție pentru Educație Timpurie, ce adună resurse din mediul public și din mediul privat pentru a asigura educație de calitate pentru toți copiii. 

 

Echipa

Suntem o echipă de 12 oameni și un câine cu ecuson OvidiuRo:).

 

Misiunea

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.

În prezent, OvidiuRo își propune să aducă materiale educaționale de cea mai bună calitate în grădinițele unde resursele sunt limitate sau lipsesc cu desăvârșire, să formeze profesorii ce lucrează cu copiii din comunități defavorizate pentru a valorifica aceste resurse și să ajute echipele locale să formeze noi grupe de grădiniță pentru ca niciun copil de vârstă preșcolară să nu fie respins din cauza „lipsei de spațiu”.

Pe scurt, OvidiuRo își propune să contruiască o infrastructură pentru educație de calitate bazată pe dezvoltarea vocabularului, literație și stimularea lecturii în grădinițele din cele mai sărace comunități din România, facilitând, acolo unde este posibil, accesul tuturor copiilor la grădiniță.

Foto: Cosmin Sbârcea

 

Proiecte importante

Începând cu 2017, încercăm să identificăm și să implementăm un set de intervenții locale care, cumulat, să producă o schimbare atât din punct de vedere al accesului copiilor la grădiniță, cât și legat de calitatea actului educațional.

Povești sub Lupă (susținut de Raiffeisen Bank), de exemplu, aduce anul acesta 50 de centre de lectură și științe în tot atâtea grădinițe fără reurse educaționale.

Hai la grădiniță! este proiectul prin care, pentru al doilea an consecutiv și cu suportul NN România, susținem 20 de echipe locale (prin oferirea unui grant – o sumă de bani și un kit de materiale educaționale) să identifice soluții fezabile care să le permită să înscrie la grădiniță toți copiii din comunitate.

Modulul educațional Șotron Doi aduce mai aproape de grădiniță copiii mici, de 2 și de 3 ani, și pe părinții lor, pentru a-i adapta mediului de învățare, așa încât din toamnă adaptarea să fie cât mai ușoară. Atelierele de Vară înseamnă 2 săptămâni în timpul vacanței când copiii cu vârstele între 3 – 6 ani sunt invitați la grădiniță.

Prin Caravanele de citit (3 la număr până acum, la nivel național), am putut să ajungem la mii de copii săraci, să oferim zeci de mii de cărți pentru acasă și la grădiniță și să aducem lectura mai aproape de copii, de părinții lor și de profesori.

Fiecare dintre modulele/proiectele OvidiuRo se bazează pe participarea profesorilor ca voluntari, iar toți profesorii participanți beneficiază de formări - în metode de învățare centrate pe copil și cele pentru dezvoltarea literației - susținute de trainerii OvidiuRo.

 

Surse de finanțare

Sectorul privat din România a fost și continuă să fie principala sursă de finanțare pentru proiectele OvidiuRo. De asemenea, Alex Fund, un ONG fondat în New York de către Leslie Hawke, susține, din 2001, activitatea asociației.

 

Ajutor de la companii

Atât susținerea din partea sectorului privat cât și cea din partea voluntarilor au jucat un rol esențial în succesul pe care l-a avut programul-pilot Fiecare Copil în Grădiniță - care, după 5 ani de implementare, a inspirat o lege.

Cu siguranță, impactul programului ce aduce copiii săraci la grădiniță prin oferirea unui stimulent financiar condiționat de prezență s-a datorat într-o mare măsură susținerii pe termen mediu și lung pe care asociația a avut-o din partea unor companii ce au înțeles importanța educației preșcolare și rolul decisiv pe care grădinița îl are pentru succesul școlar de mai târziu al unui copil sărac.

 

Companii precum Carrefour, care susține OvidiuRo din anul 2006, Raiffeisen Bank, din 2007, Dedeman, din anul 2014, și multe altele - GlaxoSmithKline, Catena, BBrawn, Romstal, ProTv sau Hilton – continuă să investească în proiectele ce aduc educație de calitate în cele mai sărace grădinițe chiar și după ce mecanismul central al programului-pilot - stimulentul educațional - a devenit program de interes național, susținut de la bugetul de stat.

Suportul din partea companiilor a fost și continuă să fie atât în bani, cât și in-kind.

 

Despre voluntari

Voluntariatul a fost mereu o componentă esențială în acțiunile noastre. De exemplu, de-a lungul timpului, OvidiuRo a beneficiat, pro bono, de suportul a numeroase personalități publice. De la actori, artiști, fotografi, oameni de televiziune, personalități culturale sau ambasadori – cu toții au susținut, prin prezența în comunitățile OvidiuRo sau prin implicarea în campanii publice de conștientizare, accesul la educație timpurie pentru copiii săraci.

Foto: Cosmin Sbârcea

Totodată, profesorii care au fost parte din programul pilot, dar și cei care sunt parte din procesul de implementare a proiectelor noastre actuale (și fără de care nu am putea să ajungem la copii) – cu toții sunt voluntari OvidiuRo.

Voluntarii – angajați ai companiilor care ne susțin au fost prezenți în număr mare, de-a lungul timpului, în comunități, de la acțiuni de recrutare a copiilor pentru grădiniță, până la sesiuni de citit cu copiii, la grădiniță.

În toți acești ani în care am fost prezenți în cele mai sărace comunități din România și în grădinițele cu cele mai puține resurse, unde am întâlnit copii care, la vârsta de 6 ani, nu știau culorile sau să numere până la 10, am înțeles că expunerea la tot ce presupune lumea de afară, pe care acești copii (și nici părinții lor) nu o cunosc, înseamnă o șansă pentru ei.

Iar componenta de voluntariat, prin prisma acestui timp de intervenție, ne-a ajutat mult atât să avem un impact mai mare în comunitate, cât și să schimbăm mentalități sau să demontăm prejudecăți și să aducem mai aproape, practic, două lumi.

 

Surprize

Nu poate fi numită o surpriză, ci mai degrabă, apropos de ce scriam și mai sus, o prejudecată care a fost demontată în nenumărate rânduri, în toți acești ani în care am fost prezenți la firul ierbii: părinții săraci își iubesc copiii, au grijă de ei, sunt preocupați să le fie bine și majoritatea dintre ei sunt conștienți că școala este singura care le poate oferi copiilor lor mai mult decât au ei acum, deci un viitor mai bun.

Am văzut, de exemplu, aproape la fiecare vizită, mame, tați, bunici care cărau în spate copiii câțiva kilometri, zilnic, pentru a-i aduce la grădiniță. Sau părinți care, deși fără mai mult de 4 clase, stăteau zilnic la ușa directorului școlii și cereau să le fie primiți copiii la grădiniță (copii care nici la 4 sau 5 ani nu puteau fi înscriși, din cauza lipsei de spațiu, de profesori sau de resurse) – (...) că altfel, doamnă, cum o să se descurce fata mea la școlă?

Foto: Cosmin Bumbuț

 

Strategii de comunicare

Pe lângă contactul permanent cu echipele locale, cu părinții și cu copiii, am încercat să aducem educația preșcolară pe agenda publică și să tragem un semnal de alarmă legat de ignoranța care ne costă: copiii neșcolarizați de acum sunt, dacă nu ne implicăm, asistații social de mâine.

Am implementat așadar, an de an, campanii publice, de conștientizare asupra importanței grădiniței pentru copiii săraci, asupra necesității accesului la cărți și la resurse de calitate care să îi ajute să înceapă școala pregătiți, așa încât să nu fie nevoiți să abandoneze, după primii ani.

 

Promovarea

Sărăcia, asociată cu copiii, nu este un subiect ușor – nici de comunicat, nici de asimilat. Am încercat, atât cât a fost posibil, să prezentăm nevoia, lipsurile majore cu care se confruntă un copil născut într-o familie săracă, dintr-un unghi care să nu stârnească compasiune, ci mai degrabă să genereze acțiune: vreau să ajut, să schimb ceva. Pe pozitiv, nu pe negativ, cum s-ar spune :). 

Într-un fel sau altul, orice formă ar îmbrăca felul în care comunică un ONG, în final se rezumă la a cere: a cere timp, empatie, înțelegere și, de cele mai multe ori, bani. Și aici apare provocarea, cum să faci să obții atenția, susținerea, timpul sau o donație din partea cât mai multor oameni. Și, mai mult decât atât, cum să faci să obții suportul – orice formă ar avea el – pentru cauza TA.

Din experiența noastră, cel puțin, creativitatea trebuie să fie iscusit mixată cu relevanța unui mesaj, pentru a-i asigura impactul – cel puțin pe segmentul educației preșcolare în mediile sărace.

 

Proiecte de comunicare

Începând cu 2009, OvidiuRo a desfășurat 6 campanii de conștientizare cu privire la importanța accesului la educație preșcolară pentru cei mai vulnerabili copii din România.

În 2017, campania a fost implementată în 2 pași:

1 august - 15 septembrie, perioadă în care a rulat spotul campaniei de conștientizare ce încuraja părinții săraci să își înscrie copiii la grădiniță și îi informa cu privire la programul național Fiecare Copil în Grădiniță.

15 septembrie – 15 decembrie: spotul TV Din fericire, un apel la donație recurentă prin sms către OvidiuRo -  trimite CARTE prin SMS la 8844 și dă șansa cât mai multor copii săraci să primească prima lor carte pentru acasă.

Campania TV 2017 a fost rezultatul unui efort colaborativ ce a implicat oameni talentați (de ex. Florin Piersic Jr., care a dat voce spotului), companii și instituții media care ne-au oferit și anul trecut sprijin pro-bono (partenerii noștri tradiționali - Zenith Media și Chainsaw România).

De asemenea, în parteneriat cu editura Nemira, Cartepedia, festivalul Film de Cannes a Bucarest și Festivalul de Film American Independent, am distribuit semne de carte cu mesajele campaniei Dai carte, ai parte - și postere (în librăriile Cărturești și Librarium, la târgul de carte Gaudeamus și în cadrul festivalelor de film).

Suporterul săptămânii este un alt proiect desfășurat în cadrul campaniei de conștientizare din acest an, prin care am obținut suportul unor personalități publice precum Cristian Mungiu, Irina-Margareta Nistor, Iulian Tănase sau Adina Rosetti, care au acceptat să poarte tricoul campaniei „Dai carte, ai parte. Carte 8844”.

Mai multe detalii despre campaniile de conștientizare OvidiuRo – AICI.

 

Cine ajuta in Romania

“Nu cred până nu văd”.

Poveștile sunt frumoase, dar rămân povești. Și, într-adevăr, sunt multe – cum este, dealtfel, normal într-o sociatate evoluată. Iar grădinița, cartea, educația, sărăcia, trebuie să recunoaștem, nu au un impact atât de puternic și un caracter de urgență, așa cum este boala, de exemplu.

Așa încât, în cea mai mare parte, oamenii care pe noi ne-au ajutat de-a lungul timpului sunt cei care au și fost într-o comunitate săracă, au interacționat cu copiii, le-au citit în ochi setea de a afla, au văzut cu proprii ochi sărăcia, care în momentul acela a încetat să fie doar un concept abstract, au vorbit cu părinții, cu profesorii, au văzut problemele reale pe care le implică lipsa educației.

Așa încât putem spune că oricine poate ajuta și poate deveni susținător al educației preșcolare, nu există un profil anume, dacă însă își oferă timp să înțeleagă cu adevărat de ce nu ne putem permite să stăm deoparte.

Argumentele sunt multiple, de la cele pragmatice la cele emoționale, însă, de cele mai multe ori, pot fi cu adevărat înțelese doar dacă interacționăm, într-un fel sau altul, cu realitatea din teren. Haideți deci cât mai mulți să le citim copiilor, să le ducem cărți, să petrecem timp cu ei. Doar așa vom înțelege.

 

Evoluție

SMS-ul recurent a fost o provocare pentru noi, la început, din cauza faptului că în România nu există o cultură a donației lunare – iar recurența nu este o practică familiară, atunci când vrei să doonezi, așa cum se întâmplă în multe alte țări. Așa încât au fost donatori care nu au înțeles și au fost inițial deranjați, unii s-au simțit chiar înșelați – pentru că li s-au oprit cei 2 euro și luna următoare primei donații. Deși spotul menționa explicit acest lucru.

Nu a fost ușor, orice urmă de neîncredere nu face deloc bine unei organizații, chiar dacă apoi lucrurile se lămuresc. Mai avem de lucru, iar cu cât vor exista mai multe campanii de donații recurente, cu atât va fi mai ușor, în timp.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Zenith

Zenith este The ROI Agency. Printr-o combinatie unica de date, tehnologie si specialisti in domeniu, facem fata chiar si celor mai complexe provocari si contribuim activ la cresterea business-urilor clientilor... vezi detalii »

Dosare editoriale

Sectiune



Branded


Related