Cele mai căutate cursuri din domeniul comunicării au fost cele de copywriting si marketing digital, reiese din raportul pe 2017 al agenţiei de training Creative Business Management. Potrivit datelor pe anul care se termină, cursurile de copywriting au crescut ca volum cu 30% faţă de anul precedent, în timp ce solicitările pentru cursurile din domeniul marketingului digital au avut o creştere de peste 35%.
Cele mai multe cereri au venit din partea companiilor multinaţionale reprezentând 40% din portofoliul agenţiei, restul fiind segmentat între freelanceri, experţi în comunicare şi tineri antreprenori.
Cursul de copywriting a fost susţinut de trainerul Cătălin Ionaşcu, owner-ul agenţiei Romanian copywriter, în 9 sesiuni deschise dintre care ultima din acest an, la Cluj. Potrivit statisticilor agenţiei de training, majoritatea participanţilor activează în domeniul comunicării sau advertising-ului. Media de vârsta la cursul de copywriting a fost de 31 de ani, cei mai mulţi având ca obiectiv să poată realiza conţinut online de calitate pentru diverse business -uri pe care le promovează.
O altă zonă de creştere a volumului de vânzări a agenţiei a fost reprezentată de cursurile de marketing digital, la care au participat în special persoane cu abilităţi tehnice în zona de indexare şi promovare online. Pachetul de cursuri de marketing digital include şi cursuri de SEO avansaţi, dar şi social media optimization.
"Credem că dezvoltarea business-urilor online a generat o nevoie de specializare a persoanelor care activează în acest domeniu. Bugetele tot mai mari ale departamentelor de comunicare digitală impun un nivel crescut de profesionalism, iar acest lucru atrage şi nevoia de formare continuă a acestor echipe. Cursurile de marketing digital sunt în portofoliul agenţiei noastre de peste 7 ani şi putem spune că suntem martorii unei evoluţii spectaculoase a acestui domeniu", spune Bianca Preda (business manager în cadrul Creative Business Management).
2017 a fost primul an în care agenția a livrat traininguri de marketing digital şi social media în Chişinău, la solicitarea mai multor companii din Republica Moldova. Din portofoliul său face parte Orange Moldova şi alte companii cu un puternic impact digital în piaţa de peste Prut.
Din datele agenţiei, peste 40% dintre cursanţi spun că principala lor nevoie este să îşi structureze informaţia şi să aprofundeze cunoștințele tehnice pentru a putea face faţă provocărilor la locul de muncă. Mai mult de 20% spun că vor să afle părerea unui specialist în ceea ce privește proiectele lor şi doar 10% vin pentru a afla mai multe despre domeniu, în lipsa unei experienţe.
Printre cursurile care au generat volume de vânzări pentru agenţie în 2017 au fost cele realizate în parteneriat cu Internatioanal School of Communication din Marea Britanie. Anul acesta agenţia a lansat un curs nou de Internal Communication la care au participat specialişti în comunicare şi directori de comunicare internă.
Pentru anul 2018 agenţia şi-a propus să lanseze noi programe de training în zona de comunicare, dar şi legate de dezvoltarea business -urilor si capacitatea de adaptare la noile reguli de comunicare digitală.