Cum să vorbești despre copii bolnavi și să le spui povestea, protejându-i, în același timp? Și, mai ales, cum să vorbești despre copii bolnavi în România, unde astfel de cazuri devin, în ciuda tragediei, o obișnuință? Cât de imuni au devenit românii la suferință și cum îi poți trezi? Chiar acum, mai mult ca niciodată, putem zgudui sisteme șubrede împreună, putem rezolva împreună anomalii ale societății, spune Georgiana Toea. Ea a făcut-o cu O inimă.
Este povestea Soniei, care s-a întors în locul unde i-a fost salvată viața pentru a ajuta alți copii să aibă o șansă să trăiască. Cu ajutorul ei, cei de la Asociatia Sonia Maria încearcă să strângă fondurilor necesare reabilitării secției de Terapie Intensivă a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” din București (INSMC).
Georgiana Toea, care s-a implicat în setupul și creația acestei campanii sociale, spune că cel mai important, când comunici un astfel de mesaj, este să fii atent la ce emoții stârnești oamenilor atinși de el.
Am intrat delicat în viețile lor. Pentru că atât Sonia, Oana, cât și eu am trecut prin momente de tristă amintire în spitale, am simțit nevoia să vorbim despre speranță, despre încrederea în bine, despre acel grăuncior de strălucire atât de necesar la disperare.
Despre inima unei supereroine, în rândurile de mai jos:
Cum ai ajuns să te implici în campanie
T0 a fost când i-am cerut Oanei Geambașu, inițiatoarea campaniei O Inimă, o recomandare de doctor oncolog.
Oana trebuia să mă descurce, era consiliera lui Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, în vremea guvernului tehnocrat.
A ajuns aici aflând tot despre spitale și doctori din propria-i experiența cu fetița ei Sonia.
Ea mi-a făcut cunoștință cu Oana Gheorghiu de la Dăruiește Viața, asociație care a reabilitat secția de oncologie a spitalului Elias. Am ajuns cu tatăl meu aici în 2016 și am beneficiat de protecție din partea doctorilor cu maniere blânde, profesioniști întăriți de proaspăta reabilitare.
Diferențele sunt uriașe dintre așa un spital și cel în care ne tratam noi, la Brăila. Tatăl meu a pătimit groaznic din cauza afecțiunii de care a suferit, alterată de tratamentul în condiții șubrede pe care l-a primit în secția suprapopulată cu pacienți din Brăila și din satele amărâte din județ. Acolo, chiar și eu manevram butelcuțele cu chimioterapice când asistentele nu erau de găsit. La Elias, în schimb, petreceam ore întregi pe balconul cu vedere la brăduții din curtea spitalului, făceam sport, ne simțeam ca la Azuga. Aici clepsidrele cu chimicale se goleau lent, picătură cu picătură, de parcă nici timpul nu ne mai era potrivnic.
Când mi-au povestit Oana și Sonia de visul lor de a reabilita secția de terapie intensivă a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, am sărit în barcă imediat.
Ideea campaniei
Sonia are 10 ani, inima în dreapta și o malformație congenitală cardiacă foarte rară. Din această cauză, în primele săptămâni de viață, micuța a suferit câteva stopuri cardiace la terapie intensivă la INSMC, iar mai târziu, tot aici, a contractat o infecție nosocomială al cărei tratament cu gentamicină a dus la surzenie. Datorită eforturilor supraomenești ale doctorilor, familiei și inimilor adunate în jurul ei, inima ei a fost salvată la INSMC și vindecată departe, la Boston.
Fetița se întoarce să mulțumească public doctorilor și spitalului, dar mai ales să ne facă solidari cu micuții internați acolo, care și acum sunt vulnerabilizați de lipsa echipamentelor și de infecțiile intraspitalicești.
Peste 500 de copii sunt tratați anual în această secție, din București și alte 7 județe din sudul țării.
“O inimă” e visul unui copil căruia i s-a năzărit să salveze un spital. Spuneți-i voi că nu există unicorni, dacă vă lasă inima… Sau poate, cine știe? Sonia pare să știe mai multe decât noi despre existența acestora. Uite unul în spatele tău!
Foto: Bogdan Dincă (documentaria.ro)
Etapele
La final de august, Oana avea costurile estimate pentru renovare până la echipare a secției de terapie intensivă a INSMC. Și proiectul de arhitectură era aproape finalizat. Știa exact ce vrea să facă, cum și cu ce resurse.
Planul era ca la doi ani de la startul campaniei să ne atingem scopul, secția să fie reabilitată complet.
Am început să construim comunicarea publică la început de septembrie și e on air de pe 23.11.
Am ales să vorbim lumii despre efectele benefice ale solidarității umane, să o descoperim pe Sonia, o fetiță care face acum piruete în tutu roz, într-un firesc dulce al copilăriei.
Sonia a fost salvată în condiții care ar trebui să fie accesibile oricărui copil.
Lipsa echipamentelor sau infecțiile sunt probleme cunoscute și nu putem fi martori la efectele lor, deseori tragice.
Ideea unei animații când subiectul e o fetiță cu super puteri, ca-n desene, a sărit natural. Și i-a plăcut și consultantului nostru în probleme de stil și eleganță - însăși Sonia.
A fost nevoie să ilustrăm această superputere a fetiței, de a cuceri inimile oamenilor atinși de mesaj, care să ia atitudine și să doneze pentru a salva spitalul copiilor.
Storyboardul s-a scris aproape singur. Semnatarii lui sunt Alina Bohoru (ilustrator) și Adrian Agheniței (animator) care au înțeles exact ce vrem să comunicăm.
Înainte de crearea acestei imagini luminoase și colorate a fost documentarea, înțelegerea și construirea cazului.
Doamna doctor Tatiana Ciomârtan, șefa secției de terapie intensivă și fost medic al Soniei, ne este aliatul principal pentru a înțelege în detaliu problemele INSMC.
Am cunoscut doctorii și rezidenții din secție, am făcut interviuri, ședințe de lucru, chiar și conferința de presă împreună.
Foto: Adrian Câțu (documentaria.ro)
Cea mai grea parte
Trei luni pentru setup campanie de la idee la strigarea publică e blitzkrieg curat, mai ales c-o mână de freelanceri.
Dar ce fericire când se adună toate piesele din puzzle și o vezi sus.
Foto: Bogdan Dincă (documentaria.ro)
Cum te-a afectat experiența
Pentru mine, preambulul acestei experiențe au fost cei câțiva ani petrecuți prin spitale și multiplele leziuni emoționale suferite aici unde umanitatea chiar o cauți cu lumânarea. Nu eram străină de lipsuri și greutăți, dar ce m-a surprins la INSMC în secția de TI pentru micuți a fost coaliția doamnelor care vindecă, mângâie, se joacă cu cei mici, resuscitează.
Eu simt că am dat ceva înapoi la ce mi s-a oferit mie, tatălui meu. Un tratament firesc, până la urmă, dar excepțional în România povestită de Tolontan.
A trecut cam un an de la pierderea lui și m-am simțit, în sfârșit, zdravănă să ies în lume, să manifest o reacție, să fac o afirmație publică, să semnalizez o problemă, să strig tare.
N-a fost ușor să intru în spital, să simt iar fiorii reci ai pericolului în aer.
N-am putut fi martor obiectiv, ci părtaș la ceva mai mare decât propria-mi persoană, iar.
De data asta, cu speranță.
Sensibilitățile unei campanii sociale
Când comunici un astfel de mesaj, cred că trebuie să fii atent la ce emoții stârnești oamenilor atinși de el. Am intrat delicat în viețile lor. Pentru că atât Sonia, Oana, cât și eu am trecut prin momente de tristă amintire în spitale, am simțit nevoia să vorbim despre speranță, despre încrederea în bine, despre acel grăuncior de strălucire atât de necesar la disperare.
Campania propune o continuare alternativă a clasicelor povești din spitalele românești, un deznodământ fericit, pentru că realitatea o cunoaștem cu toții, e cruntă.
Imunizarea românilor în fața cauzelor sociale
Sonia a fost salvată și datorită faptului că mama ei a strigat după ajutor. Și l-a primit. Așa c-un prim pas până la impresionarea audienței este să nu disperi, ci să spui adevărul, să cauți soluții, să îți faci curajul să ceri.
Apoi să crezi în unicorni și să spui povestea lor.
Și te vor crede.
Puținele momente în care eu, una, simt prezența lui Dumnezeu (care-i un unicorn), sunt cele în care văd bunătatea și empatia în acțiune.
MagicHome e cea mai recentă dovadă a sensibilizării audienței cu impact zdravăn.
Cred că acum, mai mult ca niciodată în istoria vieții mele, putem zgudui sisteme șubrede împreună, putem rezolva noi, tu, eu, Sonia, un copil, anomalii ale societății. Protestele din piața Victoriei sau campaniile sociale ale celor două asociații amintite sunt dovezi clare ale forței colective. Cauzele acestei treziri ale spiritului civic le știm bine.
Cred și în necesitatea folosirii uneltelor unei comunicări ca la carte, în specializare, în agenții, în reach, în endorseri, în mediaplan, în activări în spațiul public, în toate chestiile astea de care ai nevoie ca să fii auzit în 2017.
Auziți cum bate O Inimă?
