50 de grade celsius. Pietre ascuțite, bolovani mari, bolovani mici, nisip care îți fuge de sub picioare și îți intră sub tălpi. Aer uscat. Bășici. Munți de ciocolată și râuri de frișcă. Pentru că limba e un univers de alăturări ciudate, când spui deșert, te poți duce cu gândul și la desert. Mai ales dacă nu ai diacritice la îndemână.
Două universuri despărțite de o sedilă și un eveniment care să le unească: 7 deserturi pentru 7 deșerturi, care va avea loc pe 22 aprilie, pentru a promova cursa lui Andrei. Pe 30 aprilie, Andrei Gligor își va începe aventura pe cel mai bătrân deșert al planetei. Între 2017 și 2019, el va alerga 2045 km în şapte dintre cele mai dificile curse de anduranţă din lume.
Prin cursa lui de supraviețuire, încearcă să tragă un semnal de alarmă privind deşertificarea şi să mobilizeze opinia publică să se alăture proiectului Pădurea Copiilor. El va străbate în pas alergător 7 deșerturi și va strânge resurse pentru plantarea şi îngrijirea de puieți pe 7 hectare de teren degradat din sudul României.
Andrei a început să alerge în urmă cu 6 ani după ce s-a refăcut în urma unei operaţii de ruptură de menisc. În 2011 a terminat primul maraton și apoi a început curse din ce în ce mai dificile, pe teren accidentat sau pe plat, multe dintre ele de peste 100km.
Adina Săniuță povestește despre deserturi și Andrei Gligor despre deșerturi, dar și despre frică, supraviețuire, umilință sau luxul de a face duș.
Nu pot să nu recunosc că îmi este și frică, însă frica m-a făcut până acum să duc la bun sfârșit toate proiectele mai mult sau mai puțin nebunești. Este un sentiment care mă ține “în priză” și care nu mă lasă să mă culc pe o ureche.
Ideea
Adina: Într-o zi văd o postare de-a lui Andrei pe Facebook, știam că are în plan o aventură, dar nu aveam detaliile “picante”, anunța calendarul lui competițional pe următorii 2 ani: 7 curse în regim de autosuficiență, 7 deșerturi, 7 dintre cele mai ostile regiuni ale globului din punct de vedere climatic.
Prima reacție? Am dat share postării făcute de Andrei cu următorul comentariu: eu poate aș mânca 7 deserturi :) Așa s-a născut evenimentul: 7 deserturi pentru 7 deșerturi.
Implementarea
Adina: Am început prin a căuta un furnizor de prăjituri suficient de curajos să creeze special pentru noi sau să reinterpreteze ceea ce au în portofoliu 7 prăjituri.
Odată găsit cofetarul, am demarat promovarea evenimentului, am găsit un ilustrator genial de la Micul Atelier Verde care a înțeles imediat ce ne dorim și a transformat totul într-o ilustrație de mare efect.
Cea mai grea parte? Convingerea oamenilor să creadă în cauza pentru care luptăm: plantarea și îngrijirea de păduri. Este greu în condițiile în care auzim des de defrișări ilegale, de dispariția peste noapte a pădurilor.
Întâlnirea
Adina: Ne-am întâlnit în anul 2015, Andrei urma să concureze la Marathon de Sables, iar Andrei Roșu și Vlad Tănase la 6633 Arctic Ultra în campania de strângere de fonduri: Ale(r)g să împăduresc!
Am făcut parte din echipa de comunicare. De atunci am rămas buni prieteni, iar Andrei este unul dintre oamenii care m-au motivat să încep să alerg, iar anul trecut am participat la primul meu semimaraton sub sloganul “Săniuța fuge pentru Pădurea Copiilor”.
Deserturi din care nu te poți opri
Adina: Orice conține ciocolată, aș fi în stare să mănânc ciocolată și cu sarmale. Nu-mi plac prăjiturile care conțin aromă de lămâie. Evit să mănănc pe cât posibil dulciuri procesate, de aceea aleg ciocolata cât mai pură, cu procent de cacao ridicat, astfel mă bucur de toate beneficiile ei și de energia pe care mi-o oferă.
Andrei: Eclerul cu ness este prăjitura copilăriei mele și cu siguranță cea care nu ajunge niciodată, oricât de mult aș mânca.
Deși sunt conștient că dulciurile procesate nu sunt tocmai cea mai sănătoasă variantă atunci când vine vorba de desert și în ultima perioada am încercat să le răresc pe cât posibil, totuși nu pot să mă abțin când vine vorba de ciocolată sau prăjituri cu ciocolată.
Nu cred că am vreun desert care să nu-mi placă deși dacă stau bine să mă gândesc totuși, aroma de pepene galben nu este chiar pe gustul meu.
Cauza
Adina: Pădurea Copiilor este un proiect de suflet pentru amândoi. Atât Andrei, cât și eu am început prin a fi voluntari, ne-a atras obiectivul ambițios al asociației și mai ales nevoia acută de verde.
Mai apoi am fost invitați să devenim membrii de bord, am acceptat imediat și uite așa alergăm amândoi sau ne implicăm în alte proiecte de strângere de fonduri având o responsabilitate dublă, dar ne place, face parte din ADN-ul nostru să facem bine.
Selecția deserturilor
Adina: O imagine spune mai mult ca 1000 de cuvinte. Am trimis “brieful” către furnizorul care a acceptat provocarea, momentul degustării a fost pur și simplu delicios, a fost dragoste la prima degustare. Știi e ca atunci când te întâlnești cu echipa de creație și nu ai nevoie decât să spui aprobat.
Dulce și ceva în plus, ei sunt cei care vor prepara deserturile, au o echipă care pune mult drag în ceea ce prepară și asta se simte cu fiecare înghițitură din deserturile pe care le fac.
Cel mai dificil loc în care ai alergat
Andrei: De departe cel mai dificil loc în care am alergat până acum este în desertul Sahara, la Marathon des Sables, unde am participat atât în 2015, cât și în 2016 (am povestit cele două experiențe pe blogul meu).
Pe scurt a fost vorba despre 250km de alergare în 6 etape, la 50 de grade Celsius, cărând în spate un rucsac de aproximativ 10kg în care aveam tot ce era nevoie pentru a supraviețui în deșert timp de o săptămână: mancare, echipament, produse de igiena și medicale, etc.
Organizatorii competiției îți puneau la dispoziție doar apă, dar și aceea raționalizată, asistență medicală la nevoie și adapost în corturi berbere la sfârșitul fiecărei etape. O adevarată cursă de supraviețuire.
În deșert
Andrei: Dacă vorbim despre o singură zi de alergare în deșert atunci lucrurile sunt oarecum mai simple deoarece tot disconfortul resimțit în cursă dispare la finalul zilei când știi că a doua zi nu o vei mai lua de la capăt.
Când însă evenimentul se desfașoară în 6 etape atunci totul se schimba puțin pentru că trebuie să fii pregătit mental să întâmpini același disconfort timp de o săptămână, zi de zi.
Pregătirea fizică și logistica pentru o astfel de cursă nu trebuie neglijată deloc: trebuie să porți un echipament adecvat zonei în care alergi, să ții cont de hidratare care este extrem de importantă și să te duci pregătit mental că vei alerga pe un teren deloc prietenos.
Deșertul nu înseamnă numai celebrele dune de nisip văzute în filme. Deșertul înseamnă și munți, albii de râuri secate, zone cu pietre ascuțite, bolovani mari, bolovani mici, nisip care îți fuge de sub picioare.
Și ca și cum nu era de ajuns, toata scena asta se întâmpla la 40-50 de grade Celsius și umiditate foarte mică, aerul pe care îl respiri fiind aproape uscat.
La Marathon des Sables umiditatea a fost de 5-10%. Apoi mai este un aspect de luat în seamă. Orice fel de încălțăminte sau sistem de protecție ai folosi, nisipul tot își va face loc în pantofii de alergare.
Dacă adăugăm și transpirația, atunci vor rezulta niște bășici de toată frumusețea, pe care toată lumea le face la o astfel de cursă. N-ai cum să scapi de ele și va trebui să fii pregătit pentru asta.
Pregătirea
Andrei: Ideal ar fi dacă am avea și în România acele “heat chambers” cum sunt în alte țări, încăperi în care se reglează temperatura și umiditatea și unde te poți antrena pe bandă, simuland exact condițiile din cursă, eventual sub atenta monitorizare a unui medic care îți poate monitoriza parametrii în timp real.
În ceea ce mă privește am început pregătirea pentru circuitul de curse CaliVita 7 Deserts la 1 august anul trecut și până acum am parcurs în antrenamente peste 2400km, o medie de 300km / lună. O mare parte din această distanță a fost alergată în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) din capitală. Este locul cel mai aproape de casă și unde alerg cu plăcere indiferent de anotimp. Cum condițiile de climă nu le-am putut simula în niciun fel, tot ce am putut să fac a fost să iau din când în cand rucsacul de cursă în spate, pentru a mă obișnui cu greutatea.
Din punct de vedere mental nu cred că există o strategie câștigătoare sau o soluție aplicabilă oricărei situații. Depinde de fiecare cât de tare își dorește să facă un anumit lucru și cum se vizualizează realizându-l, înainte să se întâmple. În ceea ce mă privește mi-am dorit tare mult să încep acest proiect, am pus pana acum mult suflet în el și nici nu mă gândesc că nu va ieși așa cum îmi doresc.
Cum privești cursa
Când scriu aceste rânduri doar două săptămâni mă mai despart de începutul circuitului de curse CaliVita 7 Deserts și anume de prima cursă din circuit, Sahara Race (Namibia) – 250km. Am sentimente amestecate: bucurie, emoție dar și frică și respect.
Emoția și bucuria cred că sunt de la sine întelese în contextul de față, deoarece mai e puțin și îmi “văd” proiectul într-adevăr întâmplându-se. După aproape un an de planuri și mii de ore de antrenament, parcă nu-mi vine să cred că pe 30 aprilie voi începe aventura alergând în cel mai bătrân deșert al planetei, deșertul Namib.
Pe de altă parte, nu pot să nu recunosc că îmi este și frică; însă frica m-a făcut până acum să duc la bun sfârșit toate proiectele mai mult sau mai puțin nebunești.
Este un sentiment care mă ține “în priză” și care nu mă lasă să mă culc pe o ureche. Pe de altă parte am un respect profund fată de natură și de zonele extreme în care voi alerga. Cred că pe undeva tot din sentimentul de frică se trage și asta pentru că nu poți merge în deșert cu aroganță. Trebuie să fii umil, să-l respecți și dacă el va vrea, îți va da voie să termini cursa întreg.
Recuperarea
Andrei: Recuperarea după un maraton este foarte importantă. În ceea ce mă privește ritualul este următorul: după cursă 10 minute de exerciții de streching menite să întindă și să relaxeze articulațiile și musculatura, apoi în maxim o ora de la terminarea cursei beau un shake cu proteine și aminoacizi pentru a “pune la loc” ceea ce am consumat în timpul efortului.
Ideal ar fi accesul la un duș. Si spun ideal, pentru că la cele 7 curse unde voi merge nu va exista acest lux. Sunt curse de supraviețuire care se desfașoară în locații izolate, unde primul duș de care ai parte este la finalul săptămânii, când se termină competiția și toți concurenții sunt transportați la hotel.
Până atunci imaginația fiecăruia este limita: servețele umede, servețele uscate, o cârpă înmuiată în apă (atenție, apa este raționalizată. După fiecare etapă ai la dispoziție 3-4 litri din care trebuie să te gospodărești până a doua zi: să te speli, să te hidratezi, să-ți prepari mâncarea).
Odihna ca parte a recuperării nu este niciodată suficientă, însă în ceea ce mă privește este un aspect la care va trebui să mai lucrez, pentru că in ultima perioada media orelor de somn este undeva în jur de 4-5 pe noapte sau zi, depinde în ce tură lucrez (lucrez ca suport IT la o companie multinațională).
