Pe Vlad Logigan s-ar putea sa il stiti din #Selfie sau din Nunta in Basarabia. Sau poate l-ati vazut la teatru, in "Fluturii sunt liberi" (Teatrul Foarte Mic), "Doi tineri din Verona" (Teatrul de Comedie), "Crima si Pedeapsa" sau "Ce pacat ca-i curva" (Teatrul Bulandra).
Zilele astea il gasiti la Godot Cafe-teatru, unde joaca in "Testosteron" sau la teatrul Bulandra, unde joaca in "Crima si Pedeapsa". Vlad, sper ca nu am omis nimic :)
Scena din "Testosteron"
Noi l-am gasit pe Facebook, probabil intr-o pauza la repetitii, si l-am intrebat despre cum l-a ajutat in teatru faptul ca a jucat si in filme de cinema, cat de mult sunt ajutate teatrele de asocierea cu festivaluri, cat de eficient este Facebook-ul cand vorbim despre promovarea unor spectacole de teatru, cum functioneaza promotiile in domeniul artistic si care e reteta de succes ca sa ai sala plina.
Ridicam cortina si il lasam pe Vlad in lumina reflectoarelor:
Piesa vs. actori
Cred ca oamenii vin la teatru pentru ambele. Nu stiu sa cantaresc cat la suta vin pentru piesa, cat la suta pentru teatrul care ii ofera piesa respectiva si cat la suta pentru un actor sau altul. Ideea de box-office este inca una plapanda in Romania. Sigur, ea se afla in crestere, dar e inca micuta.
Spectacole cu actori tineri
E foarte greu sa aduci oameni la un spectacol cu tineri. Un actor tanar, iesit de pe bancile scolii, nu spune mare lucru publicului care este invatat cu actorii care deja stralucesc. E greu sa convingi, dintr-un afis sau o postare pe net, ca merita sa vina sa te vada, ca si tu poti, ca esti bun si ca o sa le placa spectacolul.
Cresterea imaginii
Da, am jucat in doua filme de cinema. Insa asta nu aduce oameni la teatru, decat intr-un procent micut. Cinematografia, momentan, in tara noastra, este inca o industrie mica si slab dezvoltata. Stiu ca in presa ne bucuram cu totii cand un roman ia premiu la cate un festival mare de film, insa asta nu aduce oamenii in cinema. Romanii merg destul de putin sa vada filmele romanesti.
Daca vrei expunere, sa-ti creasca imaginea, faci televiziune. Acolo capeti popularitate, daca asta urmaresti. Insa, de cele mai multe ori, in TV esti pus sa faci lucruri ieftine, de o calitate indoielnica. Fiecare alege ce vrea - un drum mai rapid, dar superficial catre succes, sau unul mai lent, dar mai sigur? Alegi banii sau sa faci ce iti place? Cred ca niciunul din drumurile astea nu e gresit, e vorba despre nevoia fiecaruia intr-un moment sau altul al vietii lui.
Asocierea cu festivaluri de teatru
Iarasi, lucrurile sunt putin amestecate. Un festival atrage, intr-un procent, si public care poate n-a vazut piesele acelea, in alt procent, altii vin sa revada o piesa sau alta, care le-a placut, profitand si de ocazia <speciala> pe care cadrul unui festival le-o ofera.
In linii mari, salile de teatru, cat si si festivalurile, nu duc lipsa de public. Bucurestiul, cel putin, ne arata ca exista destul public cu pofta de teatru.
Promovarea pe Facebook
Facebook este in mod clar un mijloc eficient de promovare. Momentan am doar un spectacol in teatrul independent si n-as putea sa spun cu exactitate cat de bine functioneaza publicitatea pe Facebook, insa stiu de la actori mai cunoscuti, ca o postare sau un afis pe Facebook ajung sa umpli o sala. Ceea ce e bine. Facebook devine un mijloc de comunicare destul de eficient si foarte la indemana.
Promovarea pieselor de catre actori
Daca vorbim de teatrul de stat, atunci promovarea pe canale proprii nu prea isi are rostul. Fiecare teatru de stat are deja publicul sau, care urmareste si vine la cam tot ce ii ofera acel teatru. Insa daca vorbim despre teatrul independent, atunci promovarea pe canale proprii este Calea.
Fiind vorba de teatru independent, deci nefinantat de stat, bugetul de productie este adesea unul mic, si deci - si cel de promovare este mic. Atunci, solutiile ca Facebook, blog, un afis plasat istet sau mai stiu ce alte cai de promovare neconventionale, devin armele principale.
Promotiile
Functioneaza destul de putin. Cand, impreuna cu Geo (N.R. George Remes, fondator Godot Cafe-Teatru), am deschis Godot Cafe-Teatru, am incercat diverse lucruri de genul asta: concursuri cu bilete pe fb sau la radio, dinner-theatre (teatru cu cina in acelasi bilet), insa societatea noastra inca nu era pregatita sa imbratiseze lucrurile asa repede. Cred ca nu erau obismuiti sa impace ideea de a servi ceva in acelasi loc cu teatrul. Ori lucrul acesta este deja un obicei impamantenit in Europa.
Francezii de exemplu, nu prea concep sa guste teatru fara un paharel dupa, la care sa poata comenta cele vazute. Noi insa, plecam din sala indata ce se termina spectacolul, de parca ni s-a dat voie doar pentru putin timp sa fim acolo, nu de parca am fost invitati sa luam parte la o seara cu teatru. Insa observ o schimbare in ultimii ani, se pare ca ne mai relaxam un pic.
Reteta succesului pentru o sala plina
Nu stiu, dac-as sti, as avea doar sali pline : ))) Glumesc.
Prima regula e sa nu-i dezamagesti pe oamenii veniti sa vada. Oamenii aceia puteau sa faca altceva, si totusi au ales sa vina la tine la spectacol, au si platit pentru asta si n-ai dreptul sa-i dezamagesti. Eu asta incerc. Uneori imi iese, uneori nu.
La ce piese merge Vlad
Prima piesa la care am fost, a fost una in care am si jucat. Apoi prima in care n-am jucat, era la teatrul pentru copii. M-a dus mama pentru ca incepusem sa fac teatru la un cerc pentru copii si mi-a zis ca e bine sa si vad teatru. Apoi am tot mers pentru ca era ceea ce vroiam sa fac si eu cand oi creste. Si pentru ca aveam acces gratuit in liceu la teatru, cu carnetele de elev.
Daca ma influenteaza cum este promovata o piesa?... Nu stiu, probabil ca da. Nu conteaza atat de mult cine joaca… am vazut actori mari in roluri slabe si actori pe care ii credeam slabuti, in roluri mari. De atunci nu mai pun stampile, asta e grozav asta nu e. Merg si vad si cantaresc separat ce vad in seara aia de ceea ce-am vazut inainte la actorul respectiv.
