Filmul „Adolescence” scoate în evidență într-un mod impresionant criza adolescenților – o generație care se luptă profund cu identitatea și acceptarea. Ne face să ne întrebăm cum am ajuns în punctul în care tinerii se simt izolați, neînțeleși, anxioși și lipsiți de emoții precum empatia. Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb dacă acțiunea extremă a băiatului de 13 ani nu este și o consecință a fenomenului cancel culture.
Toți clienții cu care am lucrat și care au intrat în spirala anulării („cancel”), menționează impactul emoțional uriaș pe care l-au avut asupra lor mesajele primite pe social media – mesaje extrem de violente, agresive și crude. Oare cât timp ia unor cuvinte să se transforme in acțiune? În calitatea mea de expert în comunicarea de criză, pot analiza cancel culture doar din perspectiva comunicării, nu și din cea psihologică.
Cancel culture are multiple definiții, însă pentru a o explica mă raportez la observațiile lui Robert Greene din cartea „The Laws of Human Nature”: reacțiile impulsive și emoționale apar inevitabil atunci când indivizii simt că valorile sau identitatea lor sunt amenințate. În activitatea mea de consultant în comunicare de criză am văzut direct cum astfel de declanșatori - frica și trădarea - pot escalada rapid în crize reputaționale majore, mai ales în mediul digital extrem de polarizat din prezent.
În trecut, îmbrățișam înțelepciunea lui Abraham Lincoln: „Nu-mi place acel om. Trebuie să îl cunosc mai bine.” Astăzi, social media încurajează exact opusul. Platformele ne țin blocați în „camere de rezonanță” unde suntem confortabil înconjurați de „oamenii noștri”, iar opiniile diferite rareori ne provoacă. Această dinamică exacerbează polarizarea și ne accentuează sentimentul de trădare atunci când cineva se abate de la așteptările noastre, provocând astfel crize puternice.
Brandurile și persoanele publice trebuie să învețe să facă față acestor provocări: ce ai face tu dacă publicul tău s-ar simți trădat de brandul tău și ai deveni victima acestui fenomen? Din experiență, pot confirma că cele mai puternice emoții declanșatoare de crize sunt frica (prezentă adesea în crizele interne) și trădarea (frecvent observată în scandalurile din social media).
Acestor provocări li se adaugă fenomenul compassion fatigue. Expunerea continuă la negativitate vine cu această formă de burnout emotional și este amplificată și de afirmații precum cele controversate ale lui Elon Musk care vede empatia drept o amenințare pentru civilizație, toate au redus grav disponibilitatea colectivă de a empatiza. Citind comentariile la articolele despre incendiile devastatoare din California, am văzut mesaje pline de ură care susțineau că nu ar trebui să ne fie milă de acei oameni, ci mai degrabă de victimele din Gaza. Această narațiune falsă sugerează că empatia este limitată, în timp ce empatia autentică recunoaște și sprijină suferința umană diversă, fără condiționări.
La fel de îngrijorător este fenomenul „uncancellation”, în care figuri sau branduri controversate revin în discursul public fără o reală asumare a responsabilității. Recent, l-am văzut în media pe Conor McGregor, luptător MMA, primit cu zâmbete la Casa Albă în ciuda acuzațiilor grave și condamnărilor pentru viol în Irlanda. În mod similar, reapariția fraților Tate în discursul public semnalează o tendință îngrijorătoare.
Mai mult, cancel culture a devenit și un instrument politic subtil și periculos. Deciziile luate la nivel înalt, precum recentele reduceri de finanțare din SUA pentru Radio Europa Liberă, arată cum anularea instituțională poate submina direct valorile democratice, libertatea presei și accesul publicului la informații echilibrate. Chiar dacă nu corespunde definiției clasice a cancel culture, aceasta reduce strategic vocile esențiale pentru democrație.
Astăzi, reputation management depășește strategiile clasice de PR. Este nevoie de o înțelegere sofisticată a contextului psihologic și social, reflecție critică asupra tacticilor de comunicare și vigilență la schimbările din societatea în care trăim.
Poate că este momentul ca brandurile să-și asume rolul echilibrării non-valorilor sociale prin susținerea unor principii esențiale precum adevărul, bunătatea și empatia. Criza empatiei, evidențiată în „Adolescence”, reflectă fracturi sociale mai ample, indicând empatia și dialogul ca fiind cele mai eficiente instrumente.
Închei reflectând la un citat tulburător atribuit Căpitanului Gilbert, psiholog militar în timpul procesului de la Nürnberg: „Răul, cred eu, este absența empatiei.” Astăzi, companiile trebuie să introducă empatia conștient în strategiile lor de comunicare, cultivând conexiuni autentice și înțelegere profundă, pentru a gestiona riscurile cu empatie și a nu fugi de ea.
_______________________
Ana-Maria Diceanu este Managing Director Brain 4 Strategy si Presedintele Global Women in PR Romania.
Are o experienta de peste 20 de ani in domeniul comunicarii si relatiilor publice. Este expert în comunicarea de criză și, de-a lungul carierei, a lucrat pentru companii din industrii precum asigurări și bănci, farma, FMCG și retail, oil&gas.
