Gabriela Țigu, Decan Facultatea de Business și Turism, ASE, și parte din juriul Constanța Logo Challenge, are un singur sfat pentru designerii care vor să răspundă acestei provocări: să se pună în pielea unui turist străin (sau chiar investitor), care nu cunoaște orașul, dar căruia îi poți atrage atenția cu un logo.
Da, e dificil să surprinzi Constanța într-un logo, cu toată istoria, poveștile și diversitatea ei. Dar asta este și frumusețea acestui concurs de creație.
"Orașul trebuie să transmită prin logo ceea ce il definește cel mai bine. În cazul orașului Constanța, sunt multe atuu-uri: este port la Marea Neagra, este unul dintre cele mai vechi orașe din România, este multicultural, cosmopolit, este însorit, este primitor, este kilometrul zero al turismului nostru de litoral", spune Gabriela.
Mai multe despre identitatea orașului Constanța și competiția de design “Identitatea vizuală a Constanței - Orașul îmbrățișat cu marea”, povestește mai multe Gabriela Țigu în rândurile de mai jos:
Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la Constanța
Pentru mine, Constanța înseamnă Marea Neagră, înseamnă vară și soare, înseamnă istorie și multiculturalitate ca niciun alt loc din această țară, înseamnă Gheorghe Hagi și Simona Halep, pe scurt, adună multe din valorile noastre, bucuriile și speranțele de bine.
Constanța este visul de vară al oricărui român – dacă ar fi să îl descriu într-o singură propoziție.
Relația ta cu orașul
Mie, personal, mi se face dor periodic de acest oraș. Cred că, dincolo de istoria și dovezile lungii ei existențe, pe care le apreciez enorm, găsesc aici o atmosferă cu totul aparte, un parfum special – poate chiar mirosul mării, care mă atrage ca un magnet. O plimbare prin oraș include obligatoriu Piața Ovidiu, străduțele vechi care duc la faleză și portul turistic. Adică tot ce înseamnă istorie, artă și natură.
De ce are nevoie Constanța de un logo
Constanța trebuie să își creeze o imagine mai puternică, mai ales pe piața internațională. Desigur, și pe piața internă cred că are un pic de recuperat față de alte destinații în creștere în ultimii ani. Dată fiind valoarea sa istorică, arheologică, culturală și evident turistică, așteptările sunt foarte mari, iar nevoia de un brand bine definit, de un logo este indiscutabilă.
Ce presupune în mod special un logo pentru un oraș
Orașul trebuie să transmită prin logo ceea ce il definește cel mai bine. În cazul orașului Constanța, sunt multe atuu-uri: este port la Marea Neagra, este unul dintre cele mai vechi orașe din România, este multicultural, cosmopolit, este însorit, este primitor, este kilometrul zero al turismului nostru de litoral, cu o experiența veche în domeniul industriei ospitalității, o destinație deja consacrată pentru evenimente de amploare, cu o bună organizare a patronatelor etc.
Toate acestea îl și diferențiază de alte destinații din România. Evident că nu poți cuprinde toate aceste elemente într-un logo. Cred însă că doar locuitorii ei pot să decidă ceea ce îi reprezintă cel mai bine și să vină cu variante de logo.
Ce face un logo să fie unic și memorabil
Un logo trebuie să fie original, să fie sugestiv – adică să te ducă direct cu gândul la destinația pe care o reprezintă, să nu fie echivoc, să fie atractiv din punct de vedere vizual și poate usor îndrăzneț, în sensul de inovativ. Ca să rămână relevant pentru o perioadă lungă de timp, el trebuie să marcheze exact acele elemente care nu se perimează, care nu și-au dovedit continuitatea.
De ce trebuie să țină cont în mod special designerii care se înscriu în concurs
În mod cert, ei trebuie să cunoască foarte bine orașul, istoria sa, să îl simtă și, preferabil, să se fi născut aici – pentru că doar atunci îl simți cu adevărat, în opinia mea.
Sfaturi, idei, inspirație
Un singur sfat le-aș putea da: să se pună în pielea unui turist străin (sau chiar investitor), care nu cunoaște orașul și poate nici România, dar căruia îi poți atrage atenția cu un logo.
Ce speri să vezi în lucrările înscrise
Voi căuta originalitatea, atractivitatea vizuală, îndrăzneala (cum am spus mai sus) și, mai presus de orice, conexiunea cu orașul.
Logo-urile de oraș stârnesc în Romania reacții intense
Știți vorba aceea…. La agricultură, fotbal și turism se pricepe toată lumea…. Specialiști în marketing turistic și în brand sunt totuși puțini (eu nu pot spune că mă număr printre ei). În schimb, toți suntem potențiali clienți ai unei destinații și suntem influențați de un logo. Chiar dacă știm multe despre orașele din România, ne informăm, citim despre atracții, despre istoria locurilor etc., felul în care o destinație se prezintă prin acest logo spune foarte multe despre felul în care ea este gestionată și atunci îți poate oferi încredere și dorința de a o vizita.
Ce rol joacă un logo în modul în care un oraș este perceput
Indiferent de cum va aprecia fiecare dintre noi, locuitor sau turist, acest logo, el își va dovedi eficacitatea doar în timp, dacă va reuși să contribuie la creșterea fluxului de turiști în destinație sau la creșterea economică și socială, în general (la care turismul va avea o evidentă contribuție).
Logo-uri de oraș care ți-au atras atenția
Cel mai bun exemplu – și cel mai recent – cred că este Oradea.
Participă și tu la Constanța Logo Challenge. Citește cu atenție brieful, lasă-te inspirat de energia și poveștile orașului, creează un logo care să definească cât mai bine Constanța și înscrie-te în concurs până pe 15 martie.
TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii.