[Profesori altfel] Petruț Rizea: Școala românească nu oferă suportul necesar nici copiilor, nici dascălilor. Ne focusăm în continuare pe asimilarea de informație în cantități industriale

Sistemul de învățământ românesc trebuie reformat și focusat pe dezvoltarea abilităților elevilor, nu pe memorarea conținuturilor, crede Petruț Rizea, profesor la Școala Gimnazială ”Sfântul Calinic de la Cernica”. În generațiile trecute, „elevul model” era cel care excela la toate materiile, acum tipul acesta de educație nu mai este util, ar trebui încurajată centrarea pe un domeniu specific, pe ceea ce îi place copilului să facă.

"Elevii de azi sunt capabili să înțeleagă noțiuni simple, în marea lor majoritate. Atenția nu mai poate fi focusată pe informația scrisă. Sunt ușor de distras și dețin informații pe care nu și le pot explica. Au nevoie de materiale, activități care să-i stimuleze. Au nevoie și de interacțiune cu dascălul", spune Petruț.

Petruț Rizea a terminat Colegiul Național Pedagogic ”Carol I” din Câmpulung Muscel și Facultatea de Psihologie din cadrul Universițății București și predă de la 18 ani. Este unul dintre profesorii altfel pe care i-am descoperit în școala românească, mult depășită încă de vremurile pe care le trăim. Vorbim cu el în continuare despre generațiile de elevi de acum și despre câteva activități out-of-the-box pe care le-a făcut cu clasa la care predă în învățământul primar.

Cine este Petruț

Petruț? Hmm... păi, complicată toată existența lui. S-a născut, a început să facă primii pași, apoi a cunoscut lumea și a fost nevoit să o înțeleagă și să încerce să se bucure de ea. Cine sunt? Sunt un copil care credea că atunci când va fi mare va putea să răstoarne munții și să schimbe lumea. Acum, sunt un om care vrea să poată inspira alți oameni, în măsura în care viața mă va lăsa să fac acest lucru.

Am crescut alături de părinții mei, Petre Rizea și Tufeanu Maria, într-o casă din provincie, comuna Stâlpeni, Județul Argeș. Acolo am copilărit și mi-am format cele mai multe amintiri. Deși legat de ai mei și de liniștea locului, am vrut să fac mai mult de atât, să ies și să cunosc oamenii, să fac lucruri care să le schimbe viața. Am urmat cursurile Școlii Gimnaziale Livezeni, apoi am luat drumul vieții de adolescent către a doua mea casă, așa cum îmi place să îl numesc, Colegiul Național Pedagogic ”Carol I” din Câmpulung Muscel. Am absolvit un profil pedagogic (calificare învățători/educatoare) și am intrat în învățământ la 18 ani, când abia începeam să gust din viața unui adult.

Pasiunea mea a fost și este și acum omul. Sunt curios cum funcționează el, ce mistere ascunde și care e rostul lui în toată această dinamică hazardată pe care o numim viață. Pasionat de actorie și psihologie, mi-a fost greu să aleg una dintre ele. Am absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității din București, o experiență unică ce a durat nu mai mult de trei ani, dar care mi-a schimbat perspectivele existențiale. Acum mă pregătesc să finalizez și un master în Psihologie Educațională și Consiliere Psihologică. Fiind profesor definitivat, mi-am dorit să îmi îmbogățesc palmaresul pedagogic și să aflu lucruri care să poată fi utile în interacțiunea mea cu elevii. Am ales profesia asta din iubire pentru copii și din dorința de a putea influența în bine viețile viitorilor adulți ai societății. Am dorit să îmi demonstrez că pot fi un altfel de profesor, unul care dincolo de rolul său de informator, să rămână în inimile lor și să fie amintit de fiecare dată când se vor bucura de reușitele lor.

Pasiunile mele? Îmi place să scriu, despre orice, la momentul în care simt. Mă exprim ușor în cuvinte, ele fiind o poartă către emoțiile și sentimentele mele. Pictez, citesc. Restul sunt mărunțișuri.

Primii ani de învățământ

Primul meu contact cu școala românească a fost ușor dificil. Țin minte că eram atât de emoționat în prima zi. Stăteam alături de colegii mei și așteptam să îmi văd prima generație de elevi. Îmi tremurau mâinile și îmi transpirau tâmplele. Era o combinație de teamă, entuziasm și curiozitate.

M-am așezat la catedră și am început să le vorbesc celor mici. Știu sigur că primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi îmbrățișez pe fiecare în parte și să le spun că sunt în siguranță, că vom porni într-o aventură frumoasă și că eu voi fi ajutorul din spate.

Colegii au fost ușor reticenți, a fost nevoie de multă forță și încredere în mine ca să pot să îmi ”fac loc”. Unii dintre ei mi-au devenit prieteni, de la alții am învățat cum să nu procedez. O întâmplare amuzantă, puțin neplăcută la acel moment pentru mine, a fost când am intrat în cancelarie. Sau când am intrat pe ușa profesorilor. În ambele cazuri am fost certat, bieții oameni au crezut că sunt elev. Nici acum nu pot uita șocul de pe fața lor din momentul în care le-am spus cu seninătate că sunt coleg cu ei.

Bineînțeles, drumul unui debutant în învățământul de stat nu-i ușor. Și aici mă refer la tot: predare, interacțiuni, acte etc. A durat puțin până m-am acomodat. Un rol important l-a avut doamna secretară Diana Mănică, un om fain care m-a încurajat mereu, alături de doamna director Lazăr Mihaela.

Învățăturile primilor ani de meserie

Mi-aș fi dorit să pot învăța în liceul pedagogic cum să relaționez cu părinții, lucruri legate de managementul clasei. Teoria diferă foarte mult de practică în aceste situații. Sunt lucruri pe care facultatea nu te poate face să le înțelegi. Am învățat foarte multe și greșind, fiind furios, având divergențe cu părinți care depășeau limite. Important este că am învățat să fiu autoritar și empatic în același timp. Asta mi-a adus un oarecare echilibru în comunicarea cu ei. Mai ales din poziția de ”copil” în care eram la acel moment, ca să nu mai zic că aveam mame cu câțiva ani mai în vârstă decât mine.

Sunt multe aspecte pentru care teoria învățată pe de rost este nimic. Totul ține de a deprinde mecanismul social de funcționare la nivel de clasă, școală. Să știi cum să te raportezi în funcție de om. Să știi să pui distanțe acolo unde e nevoie, să acționezi prompt când e cazul, să fii corect, dar înțelegător.

Școala unde predai acum

Acum predau la Școala Gimnazială ”Sfântul Calinic de la Cernica”, fosta Școală Gimnazială 164. Am fost repartizat aici după examenul de Titularizare. Intenția a fost să aleg o școală care să îmi fie aproape de facultate. Dar am descoperit ulterior că e și un loc bun, unul în care poți fi tu și îți poți face meseria așa cum simți și cu pasiune, fără concurențe toxice sau invidii. Sper să fie așa și în viitor. Avem o clădire modernă, utilată, proaspăt renovată. Deja mi-am aranjat clasa și am transformat-o într-un loc propice învățării și dezvoltării celor mici, o clasă plină de ursuleți. Elevii mei sunt așa cum i-am format din clasa Pregătitoare și până azi: responsabili și atenți cu cei din jurul lor. Am parte de copii inteligenți, curioși. Sunt momente în care învăț chiar eu lucruri frumoase de la ei.

Cum sunt elevii noilor generații

Noile generații sunt diferite, chiar și de cea din care fac parte (deși nu e mare distanța dintre ele). Venind pe lume în era expansiunii tehnologiei, normal că au crescut cu ea și asta s-a soldat și cu efecte mai puțin bune. Elevii de azi sunt capabili să înțeleagă noțiuni simple, în marea lor majoritate. Atenția nu mai poate fi focusată pe informația scrisă. Sunt ușor de distras și dețin informații pe care nu și le pot explica. Au nevoie de materiale, activități care să-i stimuleze. Au nevoie și de interacțiune cu dascălul, să îl simtă mai mult ca pe un prieten mai în vârstă, un mentor, decât ca pe o figură intangibilă.

De ce este nevoie că un elev să îndrăgească o materie

Elevii nu trebuie să se îndrăgostească de o materie anume. Cred că cel mai util este să îi lăsăm să meargă pe drumul pe care și-l doresc, să îi încurajăm să își asume consecințele, să îi responsabilizăm. Spre deosebire de generația mea, una în care elevul model le știa pe toate, acum s-au schimbat mult lucrurile. Centrarea pe un domeniu specific e mult mai utilă. Bineînțeles, cultura generală e importantă, nu o excludem, asta presupune că nicio materie nu trebuie neglijată, ci atenția să fie mutată mai mult către ceea ce e important pentru ei.

Stilul tău de predare

Nu am un nume pentru stilul sau modalitatea de predare în ceea ce mă privește. Mizez pe respect și cooperare, chiar și negociere în anumite cazuri. Sunt ferm, când trebuie să fiu ferm, și empatic. Pun accent pe regulament și îi determin să înțeleagă importanța lui, nu sunt genul care spune ”fiindcă așa trebuie”. Îi pun să problematizeze, să caute răspunsuri.

Super puterea ta în fața elevilor

Haha! Chiar mă întrebam la un moment dat cum sunt perceput. Ce mi s-a părut drăguț? Într-o pauză, unul dintre elevi mi-a adus un bilețel pe care erau scrise literele P E T R U Ț, P – puternic, E – erou, T – tânăr, R – remarcabil, U – uimitor și Ț nu au mai știut. M-a impresionat tare mult, mai ales că alături era și un desen care mă înfățișa pe mine.

Super puterea mea? Empatia și fermitatea, pasiunea, caut să fac la clasă activități ieșite din comun și să le ofer experiențe de învățare inedite. Ador să îi văd entuziasmați și curioși, bucuroși. Dacă ne dorim, putem face din actul de predare o adevărată aventură distractivă și interactivă.

Dintre activitățile de învățare out-of-the-box pe care le-ai făcut cu elevii tăi

Da, chiar mă gândeam în timp ce scriam rândurile de mai sus la acele activități deosebite pe care le-am făcut cu ei. Sunt multe, mi-a plăcut enorm să îi scot din ambientul clasei și să îi pun să socializeze cu oamenii: în parc, la piață, chiar în magazine.

O activitate ar fi când am adunat PET-uri cu sigla SGR de pe acasă și am mers împreună să le reciclăm la unul dintre centrele comerciale din preajmă. Asta s-a întâmplat anul trecut, în Săptămâna Verde. După ce am primit bonurile, am intrat, atenție, cu 20 de copii în ditamai magazinul. Le făcusem deja un instructaj și aveam încredere în ei. Au mers singurei și și-au cântărit fructe, au plătit singuri și la final am tras concluziile. Știu sigur că i-a responsabilizat și le-a stimulat autonomia.

Altă activitate am desfășurat-o chiar anul acesta. Elevii și-au luat microfoane, carnețele, și am plecat, în calitate de mici jurnaliști, în piață. S-au împărțit pe grupe și au luat interviuri vânzătorilor. Cred că a fost cea mai reușită activitate extrașcolară pe care am făcut-o până acum. Când am revenit la clasă, fiecare a povestit despre dificultățile întâlnite, lucrurile bune (faptul că au primit fructe) și ne-au împărtășit secretele comercianților.

Cum folosești tehnologiile în procesul de predare

Alternez între predarea tradițională și includerea tehnologiei în procesul de învățământ. Sunt conștient că ei stau foarte mult pe telefoane acasă, e un lucru pe care nu îl pot controla. Dar pot să-i fac să înțeleagă, prin discuții sincere, cum le pot utiliza ca să afle lucruri interesante, utile. Am folosit și folosesc dotarea tehnică în activitățile didactice. Dă un aer mai atractiv lecțiilor și îi captează.

Generațiile viitoare de elevi

Generațiile viitoare vor fi, cu siguranță, ancorate, chiar dependente de tehnologie. Dascălii trebuie să ia ce-i bun din asta și să adapteze la clasă. Nu știu, trăim vremuri incerte. Nu pot face predicții și să mi le asum, fiindcă știu câtă incertitudine zace în sistem la ora actuală.

Îmi doresc ca profesorii să se îngrijească mai mult de starea lor emoțională. În ultimii zece ani, numărul celor care au căzut în burnout sau depresie a crescut. Profesorii sunt tot oameni, având nevoi ca toți ceilalți.

Școala românească de acum. O privire din interior

Școala românească este obsedată de hârtii. Birocrația ocupă mai mult de 60% din activitatea unui cadru didactic. Vă imaginați?

Nu există specialiști care să analizeze programele școlare și să le adapteze noilor generații. Ne focusăm în continuare pe asimilarea de informație în cantități industriale, în loc să privim școala din perspectiva centrării pe elev. Școala românească nu oferă suportul necesar nici copiilor, nici dascălilor. Să mai aduc în discuție că la această oră sunt școli care au toaletele afară? Că nu au condiții decente (materiale, săli dotate cu tot ce trebuie, căldură)? Nu, nu sunt mulțumit de ce reprezintă în prezent educația din România. Trebuie să umblăm la competențele pe care un copil trebuie să și le dobândească, la intervalele de vârstă.

Cum ar putea fi reformat învățământul românesc

Nu am speranțe foarte mari. Îmi dau seama că oricât aș scrie și la oricâte emisiuni aș merge, nici măcar conștientizarea acestor probleme nu are șanse la superiori. Mă axez pe ceea ce pot schimba eu, la nivel micro, în clasa mea, poate în școala mea.

Sistemul educațional românesc are nevoie de o reformă, clar. Cuvântul cheie e actualizare și focusarea pe însușirea abilităților, nu pe memorarea excesivă a conținuturilor. Pe de altă parte, profesorii trebuie susținuți și protejați în fața abuzului sau intimidării părinților.