Avem câteva arhetipuri în campania pentru prezidențiale: liderul echilibrat, care aduce stabilitate țării, protectorul națiunii, salvatoarea națiunii, militarul combatant pentru siguranța națională și contestatarul extremist. Nu avem cel mai important candidat pentru o țară liberă, crede Oana Marinescu. Candidatul care să creadă autentic într-o Românie în care cetățenii au drepturi și libertăți egale, și să vorbească public despre asta, lipsește din cursa pentru președinția României.
"Nu aveam pretenții să aibă șanse de victorie, însă cred că este necesar ca alegătorii să vadă că un om luptă pentru drepturile lor chiar și când pare să nu fie nicio șansă. Bătălia pentru libertate se dă clipă de clipă și de la un astfel de candidat oamenii simpli ar fi învățat ce să facă și ei", spune Oana.
În schimb, în campania asta, pare că toți candidații fac uz de simbolurile religioase și toți sunt credincioși. Despre mesajele care se observă în comunicarea publică a candidaților, imagine politică și gafe, vorbim în continuare cu Oana Marinescu.
Cum se diferențiază campania din 2024 față de cele din alți ani
Cred că sunt cinci trăsături principale care diferențiază această campanie de altele. În primul rând, sunt exclusiv candidați cu agendă conservatoare și ultra-conservatoare (includ aici și extrema lui Simion), ceea ce este extrem de periculos pentru democrația românească. Când toți candidații vorbesc despre „familia tradițională”, care este o ficțiune ideologică ultra-conservatoare, și omit drepturile și libertățile cetățenilor, ei setează o anumită agendă publică și creează o falsă impresie.
În plus, putem să ne așteptăm că și politicile lor publice vor merge în aceeași direcție, cu tot ce înseamnă aceasta. Și consecințele sunt grave: un președinte care nu înțelege importanța respectării drepturilor și libertăților individuale nu-și poate îndeplini atributul constituțional de apărător al statului de drept. De asemenea, nu va putea media credibil între actorii sociali, în cazul unor situații de polarizare sau de criză. Chiar dacă în ultima vreme Elena Lasconi și-a mai îndulcit mesajele pe parte de dreptul femeii de a dispune de propriul corp și cu privire la parteneriatele civile, nu convinge deocamdată că ar fi mai mult decât o poziționare oportunistă, pentru a atrage electoratul preocupat de drepturi și libertăți, sau măcar alegătorii interesați de păstrarea dreptului la avort.
În al doilea rând, este o campanie profund viciată de sistemul de finanțare a partidelor parlamentare. Nu doar că alocarea subvenției pentru partide creează o discriminare și face mult mai dificilă intrarea în Parlament a unor competitori noi, ci ea perturbă profund peisajul media și implicit spațiul public, din cauza fondurilor consistente care merg spre presă, însoțite de clauze de protecție sau de limitare a accesului competiției. Așadar cetățenii dau bani pentru ca partidele să funcționeze profesionist, iar partidele îi folosesc pentru a îngropa democrația și, implicit, drepturile cetățenilor. Când politicienii acționează pentru a intimida un jurnalist sau pentru a limita libertatea media, ei limitează drepturile constituționale la informare, opinie, liberă exprimare. În plus, viciază unul dintre pilonii statului de drept – presa, care are o funcție critică în raport cu puterea. Așadar iliberalismul este în creștere. Se leagă faptul că avem candidați cu valori, discurs și agenda conservatoare și ultra-conservatoare, care sunt de fapt din zona iliberală, cu comportamentele iliberale ale partidelor, ceea ce este cu atât mai îngrijorător.
În al treilea rând, mai multe instituții ale statului, care ar trebui să joace rolul de arbitri și garanți ai funcționării democrației, se implică în jocul politic, în favoarea unui candidat sau partid. Cel mai elocvent exemplu – Curtea Constituțională care și-a depășit atribuțiile și a scos din joc o candidată extremistă, pentru a-l ajuta pe Marcel Ciolacu să intre în turul doi, împreună cu George Simion. După acea decizie, membrii CCR ar fi trebuit să demisioneze în bloc și partidele – mediate de președinte – ar fi trebuit să ajungă la un acord pentru salvarea democrației, care să constea în nominalizarea unor membri ai CCR exclusiv pe criterii profesionale și de integritate morală. Dar, dl Iohannis a tăcut – o competență exersată îndelung în cei 10 ani de mandat, partidele politice s-au poziționat rapid cu niște declarații de formă, presa nu a continuat presiunea pe clasa politică, iar cetățenii se împart în două probabil: unii nu știu cum ar putea ieși din această capcană în care i-a băgat Curtea Constituțională, alții nu înțeleg gravitatea deciziei. O altă instituție care face un joc părtinitor este Autoritatea Electorală Permanentă, iar impactul ei este major asupra decredibilizării alegerilor – așa cum s-a văzut la scrutinele din primăvară.
În al patrulea rând, toți prezidențiabilii sunt foarte slabi, profesional, moral, politic, intelectual. Ceea ce îi pune pe mulți alegători care nu sunt motivați de o loialitate absolută față de partid sau de persoana candidatului să simtă că nu au nicio opțiune.
În al cincilea rând, cred că la niciun alt scrutin nu au fost atâția oameni care să nu se simtă nereprezentați nici măcar parțial de vreun prezidențiabil. Ori acești oameni vor fi tentați să se retragă din interacțiunea politică, ceea ce este profund nociv pentru democrație.
Evoluția politicii românești, la nivel de strategie de campanie, din 1990 până în 2024
Asta e o temă de cercetare aprofundată și nu sunt în măsură să dau un răspuns exhaustiv. Pot să fac unele observații. De exemplu, se observă o anumită tendință de occidentalizare, adică folosirea unor tehnici de comunicare pe modelul american sau occidental. În toate campaniile de la noi au fost împrumuturi din metodele occidentale și e normal să fie așa. Mereu au fost și consultanți străini. De obicei traducerea la nivel local a modelelor occidentale nu reușește complet. Ce e nou în această campanie este subiectul fermelor de troli controlate de o firmă recunoscută ca actor ce destabilizează democrațiile. Sunt curioasă dacă va duce undeva discuția asta, pentru că toate partidele mari folosesc boți și troli ca să influențeze sau să omoare dezbaterea online.
Se observă preluarea unei agende politice ultra-conservatoare din SUA și din Rusia, concomitent cu creșterea discursului suveranist și anti-european. Eu cred că e o legătură între ele. Se observă o mare reticență în fața drepturilor și libertăților individuale. Nu e chiar la fel ca în anii 1990, dar pur și simplu pare că tema asta nu a prins printre politicienii români.
O altă constantă este faptul că partidele preferă mai degrabă să controleze și să schimbe regulile jocului în timpul jocului, precum și presa, decât să facă față unei competiții reale și să răspundă în fața electoratului. Și mai cred că partidele nu reușesc să ajungă în mod real la alegătorii lor, cu excepția celor extremiste, care activează emoțiile de furie și frică. Tinerii sunt lăsați deoparte și ignorați de partidele mari mainstream. În general, bătălia politică între marile partide pare să fie nu pentru alegători și pentru a le face viața mai bună, ci pe accesul la resurse și redistribuirea lor către rețelele clientelare. Iar asta se vede în cum sunt construite programele, politicile publice, în cum sunt promovați oamenii în funcții, în cum sunt luate deciziile și, implicit, în cum sunt construite campaniile. Nu în ultimul rând, unii candidați și unele partide au învățat cum se folosesc social media și comunicarea digitală. Din păcate nu e ceva neapărat bun, pentru că partidele și candidații au devenit maeștri în dezinformare.
Ce te enervează, ce îți place
Nu-mi place nimic în această campanie. Mai mult, nivelul discursului iliberal mă sperie efectiv, îmi dă un foarte puternic sentiment de insecuritate, atât la nivel individual, cât și la nivel social. Mă revoltă absența unui candidat care să creadă cu adevărat într-o Românie a cetățenilor cu drepturi și libertăți egale și căruia să nu-i fie frică să vorbească public despre asta. Este un gol care viciază profund democrația românească. Nu aveam pretenții să aibă șanse de victorie, însă cred că este necesar ca alegătorii să vadă că un om luptă pentru drepturile lor chiar și când pare să nu fie nicio șansă. Bătălia pentru libertate se dă clipă de clipă și de la un astfel de candidat oamenii simpli ar fi învățat ce să facă și ei, în viața lor privată și publică.
Comunicarea politică a candidaților
Este o comunicare foarte slabă pe conținut, în ciuda banilor care se văd și a glamour-ului. Fiecare încearcă să stea în câte un rol – ceea ce într-un fel e normal – dar cum candidații sunt dintr-un material slab, performanța lor nu poate depăși ce nu au dat natura, educația și experiența profesională.
Mesajele
Politicienii noștri par să aibă o mare apetență pentru mesajele disonante. Nicolae Ciucă vorbește despre onoare și mizează pe un transfer de imagine între haina militară și haina de politician. Totuși comportamentul lui arată cât de puțin preț pune de fapt pe onoare. Omul a plagiat și a fost prins cu plagiatul. Orice om cu o doză normală de onoare și-ar fi cerut scuze și și-ar fi dat demisia. Sau măcar și-ar fi cerut scuze, că noi nu avem cultura politică a demisiei. El însă a folosit instituțiile statului ca să blocheze orice investigație legală cu privire la plagiat. Cum să dai puterea supremă în stat unui astfel de om?
Marcel Ciolacu vorbește despre „calea sigură pentru România”. Pe fond, este același mesaj de „stabilitate” pe care ni-l livra Ion Iliescu acum 25-30 de ani. Totuși, cât de sigur este pentru România un partid clientelar, care folosește instituțiile publice și dă legi – precum cea de comasare a alegerilor locale și parlamentare – pentru a-și consolida puterea și pentru a rămâne la putere? Dacă vreți să vedeți răspunsul, uitați-vă în Ungaria, că asta a făcut acolo și FIDESZ și acum e imposibil de dat jos de la putere.
Cât de sigur pentru România este un partid care promovează un discurs și o agendă populiste și demagogice și este incapabil să promoveze interesele României în UE? Cât de sigur pentru România este un partid foarte puternic care face jocuri cu extremiștii, pentru a rămâne la putere? Până unde va merge? Și, nu în ultimul rând, cât de sigură este calea asta, dacă pe listele partidului sunt oameni precum Piedone. Am văzut banerul de campanie cu fața și numele lui Piedone, lângă sloganul „Calea sigură pentru România”. E calea sigură de îngropat România, chiar dacă Piedone are fani foarte mulți. Apoi e agresivitatea extraordinară a extremiștilor, pe care nu o mai dezvolt.
Imaginea politică a candidaților
Se vede că partidele parlamentare au bani foarte mulți și plătesc consultanți și agenții. Se vede că imaginea politică a candidaților este construită cu bani mulți. Nu înseamnă că e și construită bine – pre-campania pentru cartea lui Ciucă e un exemplu în acest sens. A vrut să-l poziționeze pe Ciucă într-un fel, pentru a-l pregăti pentru prezidențiale. Dar Ciucă e un candidat slab, poți să investești oricât în el: greu la deal cu boii mici.
Cele mai mari gafe
Mircea Geoană, Nicolae Ciucă și Elena Lasconi sunt în topul gafelor. La Geoană, imaginea lui publică este legată de atributul „prostănac” și de gafele din trecut. Deci era o așteptare, pe care el a onorat-o cu vârf și îndesat. Ce a făcut diferit acum a fost nu doar managementul foarte prost al crizelor de imagine, cât mai ales reacția extrem de agresivă pe care el și campania lui au avut-o. De obicei campion la bâlbe, Ciucă a intrat în topul gafelor cu momentul din emisiunea „La Măruță” despre cum nu e el și e Ciolacu – sau invers. Având în vedere proasta gestionare a crizei, nu e clar nici acum și a rămas imaginea că nu înțelege ce spune. Elena Lasconi gafează mult prin superficialitate și printr-o slabă cunoaștere a domeniului politicii externe.
Arhetipurile
Simplist vorbind avem câteva arhetipuri, unele frecvent folosite în comunicarea politică. Ciolacu se poziționează ca liderul echilibrat, care dă stabilitate țării. Geoană - tătucul protector al națiunii. Lasconi este femeia/ mama răzbătătoare, care salvează națiunea cu sufletul. Ciucă - militarul care luptă pentru familie, comunitate, națiune. Simion – contestatarul extremist anti-establishment, apărătorul națiunii române și creștine.
Construcții reușite și mai puțin reușite
AUR și George Simion au punctat foarte bine la nivel de comunicare, din păcate pentru democrația noastră. PSD și PNL mizează pe volum și aparatul de partid. Ciucă a mizat pe supra-expunere. Cred că a reușit să enerveze și să aibă o notorietate negativă. La parlamentare, REPER încearcă să dea mesaje pentru grupurile țintă, dar mi se pare că e încă tehnic/ rece.
Simboluri diferențiatoare
Ciucă a exagerat în folosirea simbolurilor militare. A făcut-o prost, neonorant și disonant. Toți apelează la simbolurile religioase. De la crucea care atârnă la gâtul Elenei Lasconi, la invocarea permanentă a lui Dumnezeu în răspunsurile pe care le dă Mircea Geoană, la sloganele și mesajele lui Nicolae Ciucă și la strigătele extremiștilor, că e vorba de George Simion și AUR, sau de SOS România. Toți vorbesc într-un fel sau altul despre națiunea română, deci fac apel la elementul identitar național.
Efectul lor în imaginarul colectiv
Pentru unii oameni aceste simboluri au un efect, pentru alții nu. Unii alegători se simt confortabili în relație cu un partid sau candidat care afișează o anumită identitate religioasă, alții nu. Cum au crescut curentul suveranist în România și, mai ales, frustrarea față de UE, unii alegători vor rezona destul de mult cu simbolurile naționale.
Imagine, realitate, doctrină politică
Până acum nu am studiat în amănunt toate programele politice. M-am uitat pe unele dintre ele și le-am văzut promițând multe lucruri care nu au legătură cu realitatea, în două sensuri. Pe de o parte, este o ruptură între discursuri și programe: partidele nu livrează ce promit în materialele doctrinare. Pe de altă parte, dacă ar livra ce promit unele partide – precum AUR și SOS România – ar fi crunt pentru România, în timp ce discursul acestora din urmă promite tocmai salvarea țării și a națiunii din marasmul european și nord-atlantic.
Singurele partide cu un program consistent pe drepturi și libertăți rămân REPER și SENS. Știm că oamenii care conduc aceste formațiuni și mulți din candidații lor au avut poziții publice în această direcție și putem presupune că vor onora propunerile făcute. REPER are un Manifest pentru femei care este foarte bine articulat și foarte adaptat la nevoile pe care le au femeile din România. Se vede că nu a fost făcut pe repede înainte pentru a bifa un materiale de campanie. De altfel a fost făcut încă dinainte de campania pentru alegerile din primăvară. Tot REPER comunică pe social media și despre două predilecte de pe agenda publicului larg – educația și sănătatea. Însă nu știu în ce măsură mesajele lor ajung la destinatari. De altfel, temele mari precum educația, sănătatea și lupta împotriva corupției nu sunt foarte vizibile în mesajele din această campanie. În schimb, AUR se mișcă foarte bine și foarte credibil pentru alegătorii lor prin felul în care se duc – împreună cu candidatul lor - în zone sinistrate și în diferite comunități.
Cea mai corectă campanie
La prezidențiale – niciuna. E o competiție a ficțiunii politice de proastă calitate. La parlamentare – campania REPER. Vorbesc asumat despre drepturi și libertăți, au un discurs echilibrat, au mulți oameni buni pe liste, oameni care au făcut ceva pentru comunitate înainte de a intra în politică, deci nivelul de disonanță este scăzut. Însă nu au forță financiară și nu au vibe-ul care să-i ajute să crească organic, compensând lipsa banilor.
Dacă această campanie ar avea un titlu de carte
Pentru prezidențiale: „Societatea deschisă și dușmanii ei”. (Referința: Karl R. Popper)
Pentru parlamentare: „Despre libertate”. (Două referințe: John Stuart Mill – On Liberty and Other Essays și Timothy Snyder – On Freedom)
Am ales titlurile astea ca o provocare: sunt niște alegeri extrem de dificile, care ne provoacă să facem noi niște alegeri care ne vor marca gradul de libertate în anii care vin.
De ce ții tu cont când votezi
Sunt mai mulți factori. Eu sunt un om liber și îndrăgostit de libertate. Este una din valorile mele fundamentale, în jurul căreia îmi construiesc existența. Vreau să trăiesc în libertate. Așa că principalul criteriu în evaluarea ofertei electorale este atașamentul pentru drepturi, libertăți, democrație liberală – nu doar la nivel de discurs, ci și de program și acțiuni.
Apoi mă uit la experiență și competențe, propuneri/ program. Contează foarte mult integritatea morală. Fac și calcule de oportunitate. Ajung și la varianta „răul cel mai mic”. Problema este că la aceste alegeri prezidențiale nu găsesc care ar fi răul cel mai mic. Pentru că pe de o parte avem o indiferență majoră față de drepturile cetățenilor, iar pe de altă parte este un nivel de incompetență, limitare intelectuală și de superficialitate, care poate să fie și o amenințare pentru noi, cetățenii, și pentru România.
