Ultima săptămână la Sauna Fest. Spectacolul simțurilor, depășirea limitelor și magia reconectării cu sine la Therme București

Ultima săptămână la Sauna Fest. Spectacolul simțurilor, depășirea limitelor și magia reconectării cu sine la Therme București

Luxul cel mai extravagant, în această lume care se învârte din ce în ce mai repede? Un moment de liniște. Dar liniștea aceea adevărată, absolută, în care gândurile nu mai aleargă la maraton, grijile și anxietățile sunt date la o parte, îți amintești cine ești. Pare simplu, dar așa cum experiența ne arată în fiecare zi, e cel mai greu lucru. Drumul către pacea interioară, chiar și pentru câteva secunde, are nevoie de călăuză. 

80 de maeștri de peste mări și țări te conduc, la Sauna Fest, într-o călătorie esențială: aceea către tine însuți. Prin spectacol și poveste, prin muzică și depășirea limitelor, prin decoruri fascinante și experiențe senzoriale, prin magie, ritmuri, arome și momente incredibile. Therme București este, în aceste zile, scena celui mai mare festival al simțurilor. 

 

Cultura sănătății și a bucuriei

Cum e să cânți Abba la 60 de grade Celsius? Să răzi în hohote? Să te pierzi în magia poveștilor japoneze sau să îmblânzești inimi sălbatice, ca în Micul Prinți? Să îți depășești limitele și fricile, să spui DA necunoscutului și să te scufunzi într-o piscină plină cu gheață, condus de echipa celor de la Unbounded din Canada? Să trăiești drama și suspansul legendelor de dincolo de granițe, să vibrezi pe ritmurile lumii, să îți aduci aminte ce înseamnă să respiri cu adevărat?

Sauna Fest nu este doar cel mai mare festival al saunelor din lume. Este un festival al celebrării vieții. Este cultura sănătății și spectacolul emoțiilor pure. 

Cea de-a 6-a ediție Sauna Fest aduce la Therme 80 de maeștri din 18 țări, care pun în scena celor 12 saune tematice peste 500 de povești fascinante. Până pe 27 octombrie, poți face parte din această călătorie multisenzorială, unde se întrec în uimire efectele speciale, muzica, costumațiile originale.

"Sauna Fest a crescut de la an la an exponențial. Anul trecut am crescut cu 40%, anul acesta cu 60% față de anul trecut, popularitatea este internațională. Vin oameni din Marea Britanie, Italia, Bulgaria, Grecia, SUA si Olanda.

Ne-am asumat acest rol, de educare, în ceea ce privește cultura saunei și am reușit să atragem cât mai mulți oameni. Sunt din ce în ce mai mulți români, dar și străini, care au inclus sauna în rutina lor lunară. Sunt oameni care și-au luat concediu două, trei, patru zile pentru a veni la Sauna Fest", spune Andrada Șeitan, Chief of Communications & Public Relations - Therme București.

Festivalul este și o formă de învățare: despre propriul corp, dar și despre emoții, control, liniștea mentală, echilibrul între toate dimensiunile care ne compun. Spectacolele variate în saună, poveștile maeștrilor aufguss sunt trepte esențiale de auto-cunoaștere. Avem nevoie de toată această conglomerație de forțe pentru a da la o parte barierele și a învăța cum să începem să trăim în armonie. 

Fiecare experiență senzorială de la Sauna Fest este un punct de pornire. Un restart interior care poate să declanșeze, mai departe, o stare de bine de durată. 

"Este cel mai mare festival dedicat culturii în saună din întreaga lume. Am reușit să facem asta în România, în București, într-o țară care nu a avut o cultură a saunei. Noi am introdus sauna acum 9 ani și oamenii intrau la început cu o anumită reticență. Acum am ajuns la un nivel atât de mare încât toată Europa își dorește să participe la acest eveniment și să vadă cele mai frumoase scene de teatru sau diferite povești puse în saună. 

Ne-am pregătit special pentru acest eveniment pentru a da voie cât mai multor oameni să participe. 350-400 de persoane au participat simultan la experiențe diferite în saună. Am creat o comunitate de oameni care vor să vadă, să exploreze. Când vezi această dorință a oamenilor care vin la Therme de a se educa și de a evolua constant, atunci înseamnă că am făcut ce trebuie", spune Cosmin Cîrîc, Directorul Wellness la Therme București. 

 

Contraste care se atrag

Pentru a completa călătoria Sauna Fest cu momente care să provoace simțurile la extreme, anul acesta, pe terasa din zona Elysium, au fost construite două saune noi, în doar șase săptămâni. Ad Astra și Ad Terra promit o experiență inițiatică de la pământ la stele.  

Therme are cel mai mare ansamblu de saune din România, cu o capacitate simultană de saună de 470 de locuri, și prima saună de Aufguss din România care are o capacitate de 80 de locuri și în care temperatura este de 85 de grade. O saună panoramică, ca un amfiteatru, care are instalat tot  spectrul tehnologic pentru un spectacol veritabil de muzică, sunet, lumini. 

Apă, aer, pământ, foc, contraste care se atrag și extreme care te provoacă să te autodepășești, catharsisul vine din toate aceste ritualuri și terapii combinate în poveste. 

"Este o experiență completă. Asta vrem să oferim. O experiență care să schimbe felul în care privești viața. Maeștri din 20 de țări vin cu spectacole și spun povești în saună, creează amintiri și experiențe transformatoare. Oamenii se regăsesc în aceste povești, se vede pe chipul lor la finalul experiențelor, îi vezi cum ies transformați, aplaudă, sunt fericiți, plâng, se gândesc la ce au învățat", spune Andrada Șeitan. 

 

Fără frică

O astfel de experiență transformatoare este cea propusă de Lisa Kricfalusi și Nick McNaught de la Stay Unbounded, care au pregătit trei ritualuri diferite ale băii de gheață la Sauna Fest: Break The Ice, Weather The Storm și Immersive Sound.

Cei doi canadieni cred că natura este cel mai generos loc de descoperire și învățare. Iar experiențele extreme ne ajută să ne descoperim resurse interioare uimitoare. O baie în gheață devine o călătorie inițiatică în propria minte. 

"Noi oamenii, suntem o specie care se teme constant. Petrecem mult timp gândindu-ne la posibilele riscuri și amenințări. Reticența pe care o avem față de apa rece se regăsește în limitele pe care le avem și în alte zone ale vieții noastre. Așa că noi îi ajutăm pe oameni să demonteze aceste bariere. Învățăm oamenii să treacă de condiția supraviețuirii și să facă un pas înainte, spre curiozitate și încrederea în sine. Iar experiența asta îți poate schimba viața", spune Nick. 

"Mi-am dat seama că atunci când oamenii trec printr-un moment greu împreună, se creează o legătură specială. Aducând oamenii împreună, în apă rece, e suficient pentru a lega conexiuni umane autentice", spune Lisa. 

 

AI, pirați, călătorii interstelare

Noroc, amintiri, iubire oarbă, măști, calea către Valhalla, La casa de Papel, star de cinema, Nordic Folk, totul este posibil. Sunt doar câteva din temele propuse de show-urile care se întâmplă în ultima săptămână de Sauna Fest. Și asta nu e tot. Inteligență artificială și emoții umane, rezonanțe armonice, sanctuare naturale, samurai, Rocky Balboa, călătorii în viitor, sau în trecut, în epoca medievală. Jobi Manson, o artistă senzorială din SUA, aduce practica Sēfari, o meditație ghidată în apă. Karl-Peeter Kangur și Kaupo Sormus caută conexiunea cu copilul interior, Darnell Memed din Germania propune povești cu pirați. 

Granițele imaginației și ale spectacolului se intersectează în cele mai uimitoare combinații.

"Ne bucurăm de beneficiile uleiurilor esențiale și ale saunei, în timp ce facem wellness-ul fun, facem sănătatea distractivă, accesibilă pentru toți într-un mod cât mai lejer și cât mai echilibrat. Când discutăm de sănătate, vorbim de sănătate la modul general, holistic, sănătate mintală, sănătate socială, sănătate fizică, sufletească.

Intri în saună alături de o comunitate de oameni faini, intri alături de prieteni, alături de familie, și te bucuri cu ei de experiențe. De exemplu, ai o saună unde râzi continuu. Sau ai o sauna cu diferiți eroi SF, cum au făcut cei din Olanda. Descoperi o cultură din Estonia, cu ierburi și cu uleiuri esențiale sau cu infuzii de plante", spune spune Cosmin Cîrîc, Directorul Wellness la Therme București. 

Cuvântul din acest an de la Sauna Fest: descoperirea. Descoperirea limitelor, dar și a curajului. A poveștilor care ne dau inspirație să mergem înainte, dar și a uimitoarelor resurse interioare pe care nici nu bănuim că le avem. Descoperirea drumului care duce către liniște. Până pe 27 octombrie, mai sunt multe descoperiri de făcut, multe spectacole de experimentat, multe călătorii de parcurs. Merită să îți faci cadou cea mai frumosă vacanță de regăsire. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Sectiune



Branded


Related