Haide să facem o baie în gheață, ce ziceți? Aproape toată lumea spune nu. Din motive evidente. În primul rând: De ce să faci ceva neplăcut, inconfortabil, greu? Apoi intervin limitele, frica. Ți-e teamă de ceea ce nu poți controla. Dacă nu poți suporta? Dacă eșuezi? Dăcă nu poți, nu ești suficient de bun? Deja nu mai este vorba de apă rece. Este vorba de viața noastră obișnuită și temerile din fiecare zi.
Și totuși, sute de oameni au făcut această călătorie la Sauna Fest: de la 60 de grade Celsius în saună la scufundare într-o pisicină cu gheață. Și la final erau fericiți. Mai mult decât fericiți, dar starea aceasta nu poate fi descrisă, doar trăită. De ce? Pentru că și-au dat seama de ce sunt capabili, cât de uimitoare sunt resursele umane, atunci când dai la o parte prejudecățile. Și nu poți afla asta decât dacă îți dai voie să trăiești experiențe uimitoare.
Asta a adus Therme București la Sauna Fest: oportunități de a trăi și de a descoperi de ce ești în stare cu adevărat. 80 de maeștri din 20 de țări au transformat 12 saune în scene de spectacol prin 500 de momente de inspirație și reconectare.
Lisa Kricfalusi și Nick McNaught, de la Unbounded, au pregătit pentru Sauna Fest trei ritualuri diferite ale băii de gheață, gândite ca o călătorie transformatoare: Break The Ice, Weather The Storm și Immersive Sound. De la înțelegerea beneficiilor băilor reci și exerciții de respirație, până la magia unui spectacol cu muzică, ritmuri și arome canadiene, în care oamenii descoperă bucuria de a fi, pur și simplu.
"Avem toți ideea asta a unui loc fără stres, cu o viață liniștită, unde nu există griji. Dar locul acesta nu există. Mereu ne vom întâlni cu stresul. Așa că o viață bună este una în care știi să gestionezi stresul. Nu e o viață în care nu există haos. E o viață în care găsești liniștea în haos", spun Nick și Lisa.
Am povestit cu Nick și Lisa despre cum au gândit show-urile de la Sauna Fest, ce au învățat despre oameni de când îi provoacă în astfel de experimente și cum gestionează ei stresul și frustrările din fiecare zi.
Începutul
Nick: În copilărie, obișnuiam să înot în apa rece, de Crăciun sau Anul Nou. Săream în apa rece, cu familia. Era mai mult ideea de adrenalină, de sărbătorire. Nu mă gândeam la asta în termeni de sănătate mintală sau fizică. Doar săream în apă, mă distram.
Apoi, în timpul pandemiei, nu puteam să merg la sală, să mă întâlnesc cu prietenii, nu puteam face prea multe lucruri. Așa că am căutat feluri noi de a interacționa cu mediul. Înotam într-un lac într-o vară. Și am continuat apoi să înot și după ce s-a încheiat sezonul cald. Nu știam atunci toată știința din spate, dar știam că mă simt bine.
Aveam mintea limpede. Mă simțeam prezent, sănătos. Și am vrut să împărtășesc asta cu oamenii. Așa că după ce s-a încheiat izolarea și am început să mă văd iar cu oamenii, mergeam să înot cu prietenii. În loc să mergem la o cafea, îi întrebam dacă au chef să mergem pe plajă, să sărim în apă, să facem un foc pe plajă și să povestim. La început mi-au zis că sunt nebun. Dar apoi au zis "Da, hai să facem asta!". Și la final au spus: "Wow, putem să facem asta și săptămâna viitoare?".
Așa a început totul. De la a face ceva pentru stilul meu de viață, de la a încerca ceva nou care să mă facă să mă simt bine și să mă apropie de oameni. Și a tot continuat. Și prietenii au venit din ce în ce mai mulți și apoi au venit și prietenii prietenilor lor și tot așa, bulgărele s-a rostogolit.
De la 5 prieteni, am ajuns la sute de oameni care veneau la întâlnirea cu apa rece. Nu am decis brusc că vreau să fac asta, că vreau să învăț oamenii să intre în apa rece, nu am încercat să găsesc ceva.
Înainte de pandemie, am fost antreprenor. Am avut un business de delivery timp de 10 ani, apoi un glamping resort. Și în timp ce mă gândeam la un nou proiect, am descoperit asta.
Lisa: Când am pornit Unbounded, înotatul în apa rece sau în natură nu era deloc popular în Canada. Eu am rădăcini ucraineene și finlandeze. Bunica mea finlandeză a observat că treceam printr-o perioadă foarte grea. Mi-am pierdut tatăl, am avut un accident de mașină, se întâmplau multe lucruri în viața mea. Și nu mai reușeam să mă dau jos din pat dimineața. Așa că bunica mi-a spus să fac ceva pentru mine, timp de 10 zile. Saună și înot în apă rece. Am făcut asta timp de 10 zile și am ținut un jurnal. Tot procesul a fost conștient.
Sunt instructor de yoga și kinetolog, am înotat la profesioniști în Canada. Apoi, după ce am terminat facultatea, am început să lucrez în corporație. Așa că pandemia m-a prins în burnout, într-o perioadă foarte grea. Și am început această practică, la sfatul bunicii mele. Și a început să se vadă. Oamenii mă întrebau: ce faci, ce ai schimbat în viața ta?
Apoi, Nick m-a invitat în comunitatea lui, am sărit cu el în apa rece. M-a întrebat dacă am feedback. Și am avut foarte multe de spus și de întrebat. Așa că ne-am unit forțele. Am fost prieteni la început, parteneri de business și apoi ne-am îndrăgostit.
Așa a început să se creeze această comunitate: oameni care vin nu doar pentru conexiune sau sănătate, ci pentru că au propriul "de ce" la care vor să răspundă.
Descoperiri
Nick: Pentru mine, a fost știința din spate. Să știu că există un motiv clar pentru care mă simt bine după această practică, ce se întâmplă în corpul meu.
Cum povesteam, totul a început ca un experiment. Doar săream în apă și mă distram cu prietenii mei, făcea parte din stilul meu de viață. Dar Lisa, cu backgroundul ei științific, a adus și partea în care am înțeles mecanismele din corp. Să înțeleg de ce îmi simt amorțite degetele, ce trebuie să fac pentru a avea mai mult control, cum trebuie să respir. Asta am făcut următorii ani. Am învățat despre corpul meu.
Lisa: Fiecare a adus ceva diferit și ne-am învățat unul pe celălalt. Eu știam beneficiile acestei practici, știința din spatele ei. Am înotat mult timp în apă rece, singură. Apoi am făcut asta alături de mai mulți oameni. Mi-am dat seama că atunci când oamenii trec printr-un moment greu împreună, se creează o legătură specială. Aducând oamenii împreună, în apă rece, e suficient pentru a lega conexiuni umane autentice. Este un efect de undă. Iar undele fac valuri, așa ne place să spunem la Unbounded. Nu știam ce efect important poate să aibă un singur moment, o singură experiență. Asta a fost descoperirea mea.
Frici și limite
Nick: Oamenii sunt o specie care se teme de multe lucruri. Petrecem foarte mult timp gândindu-ne la riscuri, la ce se poate întâmpla rău. Supraviețuim în loc să trăim. Din punct de vedere biologic, suntem mereu într-o stare de pândă, analizăm amenințările, ne protejăm. Mulți oameni confundă teama de apă rece cu frica, cu o limită emoțională. Nu e doar apa, de fapt. Are legătură cu multe alte zone din viața lor. Și noi îi ajutăm să dea la o parte aceste bariere. Îi învățăm cum pot folosi această emoție, cum să elimine frica, cum să fie deschiși la provocări.
Oamenii operează de obicei la un nivel de frică și supraviețuire. Noi îi învățăm să descopere curiozitatea. Și de aici apare încrederea în propriile resurse. Asta am învățat cel mai important despre oameni. Cât de capabili sunt. Nu își dau seama cât de rezilienți sunt până nu trec printr-o experiență care să îi provoace. Iar asta le deschide niveluri incredibile de potențial. Am văzut schimbarea pe fața lor. Când trec prin acel moment inconfortabil și își dau seama că da, pot face asta. Iar experiența se traduce, mai departe, în încredere. Încrederea în aptitudinile de la job, încrederea de a avea o conversație autentică, de a se deschide în fața oamenilor.
Experiențele de la Sauna Fest
Nick: Iubim locul acesta. Pur și simplu îl iubim. În primul rând, spațiul și arhitectura Therme sunt incredibile. Dar ceea ce ne face mereu să ne simțiam ca acasă sunt oamenii.
Mi-a plăcut foarte mult să construiesc cele trei experiențe de la Sauna Fest. Prima este mai mult o introducere în practica noastră. Le oferă oamenilor cunoștințele de bază. Când oamenii sunt informați în legătură cu un lucru greu pe care trebuie să îl facă, barierele cad mai ușor. Celelalte două show-uri sunt mai experimentale. Vrem să le oferim oamenilor posibilitatea de a învăța și de a se imersa. A doua experiență este despre respirație și ritm, iar a treia implică o chitară acustică în saună. Muzica e o parte importantă din experiențele noastre. Și știința care stă la baza oricărui detaliu pe care construim show-urile.
Lisa: Tot ce facem are la bază cunoașterea. Tobele, chitara, cântatul, terapia prin sunet, luminile, efectele de decor. Toate au sens. Și beneficii reale, bazate pe știință.
O viață bună
Nick: Am citit o carte minunată, "Lotusul în mâl înflorește" ("No mud no lotus"), scrisă de un călugăr budist. Este despre cum poți să duci o viață împlinită. O viață bună este o viață în care îți gestionezi bine lupta. Și asta încercăm să facem și noi prin experiențele noastre.
Avem toți ideea asta a unui loc fără stres, cu o viață liniștită, unde nu există griji. Dar locul acesta nu există. Mereu ne vom întâlni cu stresul. Așa că o viață bună este una în care știi să gestionezi stresul. Nu e o viață în care nu există haos. E o viață în care găsești liniștea în haos.
Ce încercăm noi să facem este să învățăm oamenii cum să trăiască cu haosul. E o chestie de perspectivă. Dacă poți crea momente în care să te provoci, oportunități prin care să treci prin discomfort, atunci poți învăța cum să privești mai bine viața. Nu e realistic doar să spui cuiva: "găsește-ți liniștea". Cum o găsești? Dar poți să oferi oamenilor unelte accesibile să gestioneze stresul.
Lisa: Sunt atât de multe oportunități în fiecare zi de a învăța. Eu învăț în fiecare zi. Sunt multe lucruri care îmi declanșează reacțiile la stres și încă învăț să trec prin ele respirând mai bine.
Nick: Când se întâmplă ceva rău, mă gândesc la trei lucruri. 1. Care e partea bună? E important să stai un moment și să te întrebi câteva lucruri importante. 2. Ce pot învăța din asta? 3. Cum pot să cresc, să evoluez, să fiu mai bun? Așa treci dintr-o stare de negativitate într-una în care cauți soluții.
O artă pierdută
Nick: Mereu trăim parcă pentru altceva, nu? Mergem la muncă, ne întoarcem acasă, ne gândim la ce avem de făcut mâine, săptămâna viitoare. Și, de fapt, trăim foarte rar aici, acum. Să nu facem nimic. Doar să fim.
Ne-am pierdut abilitatea de a fi pur și simpu. Nu mai suntem ființe, suntem "cei care fac". (We're human doings now, not human beings).
Toată lumea e conectată tot timpul, avem obligații de muncă și de familie, trăim în această cultură a comparației, nu ne mai rămâne timp pentru a fi. Doar să fii pur și simplu. Și să fii mulțumit de asta. Este o artă pierdută. Așa că încercăm să le oferim oamenilor momente în care să fie și atât.
La sfârșitul experienței de azi de la Sauna Fest, un domn a venit la noi și ne-a spus că de trei luni nu s-a mai dezlipit de laptop. Și că acesta a fost primul moment, în ultimele trei luni, când pur și simplu s-a oprit și a respirat. A fost foarte satisfăcător să văd asta.
Nu ne mai dăm permisiunea de a ne opri, ne simțim vinovați când nu facem nimic. Simțim că nu suntem de ajuns. Valoarea a devenit sinonimă cu a face. S-au făcut multe studii și absolut toți cei care se apropie de sfârșitul vieții au aceleași regrete: că nu a trăit viața așa cum a vrut. Ne trăim viețile așa cum credem că vor ceilalți.
Fericirea nu este o destinație, un loc în care să ajungi. E un rezultat al felului în care îți dai voie să fii, să te schimbi. O, când o să am bani, când îmi voi cumpăra mașină, când voi ajunge într-un anumit punct, atunci voi fi fericit. Nu se va întâmpla asta. Doar ne amânăm viața. Poți să fii fericit chiar acum, în acest moment. Trebuie să creezi contextul în care fericirea să te găsească. Fără speranțe false. E vorba despre a-ți asuma rolul în lucrurile pe care le poți controla și de a te detașa de cele pe care nu le poți controla. E greu. Și asta facem noi prin expunerea la temperaturi extreme: dacă nu poți controla mediul, trebuie să renunți la control, pentru a-l câștiga iar. E un concept surprinzător, dar funcționează: trebuie să te predai cu totul, înainte de a recâștiga controlul. O metaforă a rezilienței.
