Maia Feloiu, Owner ON Heels PR: „Rolul nostru este să-ți simplificăm viața și să-ți rotunjim conturile!”

Maia Feloiu, Owner ON Heels PR: „Rolul nostru este să-ți simplificăm viața și să-ți rotunjim conturile!”

On Heels PR, agenție de marketing, PR și management artiști, s-a născut, ca și concept, acum mai bine de 15 ani, în perioada în care Maia Feloiu, ownerul agenției, urma cursurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative SNSPA.

„On Heels PR s-a născut din dorința de a avea libertate și, mai ales, rapiditate în execuție, a tuturor ideilor și proiectelor care mi-au trecut prin minte atâția ani. Am știut din liceu că PR ul va fi alegerea potrivită pentru mine, deoarece pr-ul înseamnă emoție, înseamnă comunicare către inimile oamenilor. După 5  ani de activitate am schimbat emoția din PR cu emoția creării de conținut și, în prezent, On Heels PR înseamnă mai mult influencer and VIP management. Desigur că încă activăm și cu acțiuni de PR pure, dar în proiecte punctuale, dragi nouă.”, declară Maia Feloiu, puternic susținătoare a femeilor în business.

„ON HEELS PR este o agenție sinceră, corectă care găsește  comunicatorii potriviți, nu pe cei care sunt pe val și fără legătură cu brandul”!

Asemenea companiilor fashion custom-made, echipa On Heels PR croiește de la zero pilonii de comunicare ale brandurilor sau influencerilor pe care îi are în portofoliu și identifică, pe baza experienței, canalele de comunicare potrivite pentru fiecare brand în parte. Desigur, o altă componentă extrem de importantă în activitatea agenției este segmentul de management, dedicate artiștilor, sportivilor, creatorilor de conținut, oamenilor de afaceri, politicienilor, iar în acest caz „ croim și tesem fiecare strategie conform personalitățîi creatorului”.

„Ne place să evidențiem partea umană și reală a clienților noștri, și deși, este o practică de succes să fabrici subiecte și drame pentru cifre, noi ne ferim de aceste practici. Scopul general este să creăm un mediu online sănătos, util, cu o realitate cu care poți rezona.”, continuă Maia Feloiu.

„Influencerii trebuie să știe că nu-i transformăm în personaje, în mășți, care vor deveni sufocante la un moment dat. Ne dorim să atingem și să fructificăm maximul de potențial de la fiecare colaborator ON Heels PR”

Agenția ON Heels PR se identifică pe piața de profil prin transparența, empatia și umanitatea cu care gândește și construiește concepte de PR, campanii de marketing sau strategii de management, având în permanență focus pe conexiunea permanentă și sinceră cu brandurile din portofoliu, cu influencerii pe care îi promovează și, desigur, cu o atenție deosebită asupra felului în care sunt alese sau acceptate colaborările. Serviciile pe care aceasta le oferă sunt campanii 360 de influenceri: strategie, concept, implementare și raportare, PR boxes, PR strategies, conferințe de presă, PR criss management, campanii CSR, creare conținut social media, strategie social media, negociere și influencer management.

„Rolul agenției în viață clienților noștri, indiferent că vorbim de brand sau influencer, este să le simplificăm viețile și, să le rotunjim conturile :) pentru că în realitate, în orice job vom vorbi de cifre. Trăim într-o perioada în care totul se măsoară în vânzări, chiar și sentimentele din PR. Așa cum spuneam mai devreme, croim pe dimensiunile clientului strategia de comunicare și poziționare, cu sentiment și transparență.”, conchide Maia Feloiu, Owner On Heels PR.

Top 3 cele mai importante campanii implementate de On Heels PR:

1.  Cea mai dragă campanie a mea este un proiect în lucru, numit Laura Mușuroaea. Este primul creator de conținut semnat acum 4 ani și persoană cu care lucrăm cel mai aproape, care crește zilnic incredibil de frumos:)
2.  A două campanie este una implementată când On Heels PR exista doar în mintea mea:) pe vremea când lucrăm la Ziarul Ring - “Noaptea cărților deschise” în parteneriat cu editura Litera, o campanie care a făcut incojurul lumii, despre care a menționat și Jared Leto pe rețeaua  X. O menționez pentru că la final de zi On Heels PR înseamnă cine sunt eu încă din prima zi de facultate la SNSPA.

3.  Iar numărul 3 ar fi un press trip organizat pentru Honda România, în care am ales ca și invitați videografi/fotografi. În urmă acestui trip fiecare invitat a dezvoltat proiecte frumoase în lumea auto:)

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


ON Heels PR

Agentia ON Heels PR se identifica pe piata de profil prin transparenta, empatia si umanitatea cu care gandeste si construieste concepte de PR, campanii de marketing sau strategii de management, avand in... vezi detalii »

Companii

Sectiune



Branded


Related