#TheAlternativeSchool anunță preselecția pentru Roger Hatchuel Academy: Destinație Cannes - ediția 20.
Pentru al 20-lea an consecutiv, #TheAlternativeSchool lansează preselecția pentru Roger Hatchuel Academy, cu misiunea de a descoperi, forma și expune cei mai talentați tineri români, sub 25 de ani, la o experiență internațională unică, de învățare și competiție.
Invizibilii.ro, platforma dedicată persoanelor defavorizate ce oferă acces la resurse care permit transformarea potențialului în realitate, este partenerul oficial al RHA 2025, oferind 8 burse pentru specializarea #FutureProofCreativity, pentru creatorii celor mai inspirate aplicații.
Cine poate aplica?
Tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani, înscriși în programe de studii superioare (licență, master, doctorat) în domenii creative – arte vizuale, tech, marketing, PR sau comunicare.
Aplicația constă într-un video de 2 minute în engleză care să reflecte creativitatea și viziunea lor unică, relevantă pentru ce înseamnă azi “talent românesc” + CV. Câștigătorul va participa la Roger Hatchuel Academy, în cadrul Festivalului Internațional de Creativitate Cannes Lions, într-o experiență de carieră finanțată integral.
Profilul ideal al candidatului
- Vârsta: 18-25 ani
- Pasionat de creativitate aplicată, în marcom & discipline conexe
- Vorbitor fluent de engleză - obligatoriu
- Capabil să participe integral la programul #RHA (o săptămână la Cannes)
- Personalitate creativă, curioasă, leadership, spirit antreprenorial, sensibil la diversitate și probleme sociale
Cum aplici?
Printr-un clip de 2 minute încărcat pe YouTube, în care îți prezinți talentul și parcursul creativ. Ghidaj:
- Cine ești, care este parcursul tău de young talent până acum, visele tale
- Ce este specific, captivant și relevant despre #CreativitateaRomânească în cazul tău
- Ce te face un exponent excepțional al talentului local într-un context internațional
- De ce expunerea internațională și RHA sunt un plus neprețuit pentru cariera ta
- Cum intenționezi să aplici toate cunoștințele după ce te întorci în țară
Criterii de evaluare pentru clip:
- Originalitate, memorabilitate, relevanță pentru hashtagul #RomanianTalent: 30%
- Povestire și narațiune: 30%
- Abilități tehnice și de producție (montaj, flux, durata respectată): 30%
- Perspectivă unică: 10%
Livrabile
Trimite aplicația la [email protected], cu:
- Link YouTube la video-ul de 2 minute, cu numele tău complet
- Link Google Drive către CV-ul tău în engleză (asigură-te că setările permit vizualizarea)
- O fotografie tip portret (480 x 600 pixeli, fundal neutru, format JPG) pentru comunicare în cazul în care ești selectat
Deadline / Burse / Taxe
Primul deadline: 8 noiembrie / 23:59 | Deadline final: 15 decembrie / 23:59.
Până pe 8 noiembrie, candidații pot câștiga una dintre cele 8 burse pentru specializarea #FutureProofCreativity & sanse de calificare la Young Lions.
- Pentru cei care aplică doar la preselecția #RHA, înscrierea este gratuită
- Pentru cei sub 25 de ani care vor să își dezvolte abilitățile, fee-ul de 200€ include și acces la modulul #FutureProofCreativity, șansa de a se califica pentru competițiile Young Lions și două sesiuni de feedback.
Numele lor va fi comunicat pe site-ul TheAlternativeSchool.com și pe rețelele de socializare, înainte de 11 noiembrie.
Cei 3 finaliști, selectați de un juriu de renume, vor fi anunțați până la sfârșitul lunii decembrie. Selecția finală pentru cel care va reprezenta România la Cannes va fi anunțată la sfârșitul lunii aprilie / începutul lunii mai, în urma evaluării unui juriu internațional.
Identitatea vizuală: Doriana Mărășoiu
Vizualul pentru ediția de toamnă 2024 a campaniei #FutureProofCreativity și competițiile asociate este creat de talentata ilustratoare Doriana Mărășoiu, o arhitectă care explorează designul grafic și ilustrația, navigând fluent între minimalism, jocul cu spații pozitiv-negative, culori vibrante și metafore vizuale.
#TheAlternativeSchool & RHA. Puțină istorie
Din 2005, programele Creative MBA de la #TheAlternativeSchool au propulsat talente românești în roluri de top în media, entertainment, design și publicitate. În 2024, Eduard Dică a câștigat argintul la RHA, alături de echipa sa internațională din China, Ucraina, Columbia și Nigeria.
Pe lângă o săptămână de studiu la Cannes Lions, Eduard a câștigat o călătorie finanțată integral, în Arabia Saudită, alături de coechipierii lui. În anii anteriori, talentele românești performante au beneficiat de experiențe unice, vezi călătoriile cu costuri acoperite integral, la sediul Google din California, SUA.
Va urma.