[Creativitatea de zi cu zi] Ana-Maria Onisei: Cu cat ne apropiem mai mult de ce este al nostru, si doar al nostru, cu atat suntem mai creativi, dar si mai bine pe interior

Creativitatea este o stare, nu o competiție, crede Ana-Maria Onisei, jurnalist, om de comunicare și promoter cultural. Noile tehnologii au schimbat perspectiva generală și a devenit aproape o obligație să fim toți creativi, rapizi și eficienți, iar această transformare a venit cu adrenalină, inspirație, dar și confuzie. Presiunea creativității aduce și o aliniere la cerere și un compromis al substanței. 

"Riscam sa ne canibalizam, riscam sa devenim niste hamsteri in rotitele lor, chit ca sclipitori, si, uneori, si sa transmitem mesaje poate mai putin reale, fiindca mereu totul se schimba de la zi la zi si tumultul emotional este si el foarte mare", spune Ana-Maria

Povestim în continuare cu Ana-Maria Onisei despre cum vede ea creativitatea, care sunt mecanismele personale care o pun în mișcare și cum o antrenează în momentele de blocaj. 

Momente care ți-au influențat parcursul

Momentul cand tata a intuit ca as putea avea un dar al scrisului si al comunicarii. Desi, cred ca si anii de liceu. Atunci am descoperit despre mine ca sunt o fire foarte greu influentabila, sa spunem, bataioasa intrucatva, fara sa fiu neaparat o prezenta vocala in sensul acela clasic.

Apoi, cel cand am ales sa dau la Jurnalism la Iasi, desi in primii doi ani de facultate au fost o experienta aproape de chin. Datorez foarte mult profesorilor mei de la Iasi, si in special domnului Daniel Condurache – si cred ca toti sutdentii ieseni simt la fel, multi dintre ei nume importante in presa de astazi –, cel care a pus bazele unor demersuri practice fara de care nu cred ca am fi putut intelege pe deplin ce inseamna jurnalismul. Erau ani in care se scria la Opinia studenteasca, se mergea pe teren, se cautau subiecte, se faceau interviuri, adica tot ce trebuia sa faca un jurnalist noi faceam deja din facultate. La modul cel mai serios. Domnul Conudrache infiintase si o agentie de presa a studentilor si odata cu grevele studentesti declansate in intreaga tara la acea vreme, prin anii 2000, am prins microbul jurnalismului. Tin minte ca sunam la Ministerul Educatiei din cabinele telefonice din fata caminului studentesc, cu fise, cat sa avem in stire cate o declaratie. Si ca am reusit sa obtinem informatii exclusive pe care le-a preluat si presa centrala.

Stiti ca astazi se vorbeste sau, sa spun, se susoteste neplacut despre ambitie. Se spune despre jurnalisti ca sunt rapace. Mie mi se pare ca fara ambitia de a avea subiectul tau, de a lupta pentru informatii, de a avea cele mai bune unghiuri, nu esti jurnalist. Imi amintesc o imagine cu un profesionist pe care il admir, fara sa il idolatrizez, ca sa pastram nuantele. E vorba despre jurnalistul Catalin Tolontan. E o imagine care circulase de curand, cred ca odata cu conflictele care s-au intamplat la Libertatea. Catalin Tolontan era la o editie a jocurilor olimpice sau, in orice caz, la un eveniment important. Cu capul pe masa, prabusit peste brate ca pierduse un subiect sau o informatie – nu imi amintesc exact contextul. Era atat de multa expresivitate si esenta in acea imagine. Pentru ca despre asta e vorba, de fapt, despre acea pasiune, dar si acea rigoare si dorinta de a iti face meseria sus. Nu prea cred in ideea de uniformizare. Sper sa nu se piarda de aceasta tinta de a fi sus in nebunia pe care o traim, valorile sunt esentiale… La fel si curatenia interioara. Si si validarea publicului pentru ceea ce este bine facut – un exercitiu important pentru mentinerea in viata a presei de calitate.

M-au format apoi anii de la OMA Vision, cand Oana Marinescu a decis ca sunt potrivita sa fac parte din echipa de comunicare a Festivalului International George Enescu. Au fost ani din care am invatat enorm, enorm, dincolo de toata bucuria efectiva de a fi alaturi de marii artisti ai lumii, uneori chiar unu la unu. Cred ca mi-am descoperit, in comunicare, o latura foarte structurata a personalitatii. Si un tip de elasticitate, de diplomatie de care nu credeam ca sint capabila. Sunt o fire pasionala, adesea pot fi si vulcanica – o prietena imi spunea de curand ca sunt ca sampania, si mi-a placut asta –, uneori chiar intransigenta, si, cu toate acestea faptul ca la Festivalul Enescu, pe partea de comunicare, trebuia sa solutionezi adesea tot felul de situatii neprevazute, m-a facut sa ma dedublez, sa pot fi si usoara, si ferma, si cu umor, si nevinovata, si ancorata, uneori toate in acelasi timp. :))

Vorbim despre creativitate. Inclusiv aceste lucruri mi se par un exercitiu excelent pentru a fi cat mai creativ, sau pentru a accesa resursele din noi. Dati-va voie sa fiti cat mai des altfel decat ati fi in mod obisnuit. Ba chiar provocati-va sa iesiti un pic din zona de confort.

Astazi, ma formeaza experienta de la Televiziunea Romana, unde sunt angajata de mai bine de un an ca jurnalist TV, si imi place foarte mult pentru ca este totul nou! Si aici este o cheie, legata tot de creativitate: curajul de a face altceva, de a explora si de a descoperi. In televiziune mereu este ceva perfectibil – se simte mai pregnant decat in orice alta forma de jurnalism din simplul motiv ca se si… vede :) –, si e deopotriva fascinant, fiindca te obliga sa gasesti mereu abordari, detalii si cai noi, si greu, fiindca te conduce sa fii cat mai sigur pe tine in lupta cu imperfectiunea. Ca in orice mediu, tot emotia e cea care duce lucrurile mai departe, si eu mereu pledez pentru emotie sau autenticitate, in defavoarea unei perfectiuni reci. Asadar, o cheie in a fi mult mai creativi, este si sa ne dam voie sa fi masa cum suntem: imperfecti, dar plini de viata. Si pentru asta iti trebuie curaj, curaj sa experimentezi, si – uneori – pur si simplu curaj sa lasi lucrurile sa fie asa cum sunt.

Momentele de criza – personale, sau profesionale – mi se mai par esentiale in influentarea unui parcurs, sau al unui destin, si mai ales pentru a ne antrena creativitatea. La fel, aproape toate intalnirile – chiar si cele neplacute – cu oamenii. 

Capitolele vieții tale

Ah, este ceva la care nu m-am gandit niciodata, si-mi place cum se insinueaza aceasta intrebare printre randurile altor intrebari pe care le trezeste odata cu ea. As incerca sa raspund, totusi, curatand balastul si ramanand la ceea ce iese fara tangaj la suprafata, chiar in secunda asta.

S-ar numi Emotie, Curcubeu si Taina.

Si poate ar mai fi si altele, intotdeauna scriem la timpul prezent chiar daca ne place sa credem ca putem sa avem vreo putere asupra trecutului sau a viitorului. Aceasta putere este tot cea pe care ne-o da clipa de acum in raport cu o senzatie sau un gand sau o alchimie nevazuta pe care o rasucim in asa fel incat sa ne ofere – sau sa ne oferim – o perspectiva, un sens.

Emotie fiindca nu stiu sa fi trait vreodata fara ea, in profesie, in procesul creativ, sau in viata de pana acum. Curcubeu –  e atat de armonios, si atat de colorat, si perfect, si rar, si – mai ales – efemer. Mi se pare ca inglobeaza toate atributele a ceea ce ni se intampla intr-un anume moment, explozia, dar si trecerea, si asteptarea unui urmator moment. Taina, aici ar putea intra toate partile nevazute ale mele – si ale noastre –, acele ganduri si resorturi asunse al caror rezultat iese la suprafata fara sa avem intotdeauna acces la ele, in sensul de a le sti, vedea sau spune. Fie ca vrem sa le tinem sub cheie, fie ca nu le putem aduce in lumina. Stiti ca, fiind un interviu despre creativitate, o pot spune: una dintre marile mele dorinte este ca daca as putea fi invizibila, mi-as dori la nebunie sa pot locui in mintile oamenilor!

Definiția personală a creativității

Vad creativitatea ca pe o stare. I-as spune: desprindere – mai ales, in loc de orice altceva. E un moment translucent. Unul efervescent sau foarte calm, dupa caz, cand tot ce ai acumulat iese la suprafata in forma unei idei bune, a unui proiect, a unui joc de cuvinte, a unei solutii sau chiar a unei energii, asta pentru ca tot vorbeam despre televiziune, locul unde am inceput acum sa imi exersez acum cel mai mult creativitatea – tare importanta este energia atunci cand vrei sa treci dincolo de ecran, si atunci cand faci un mix  – tot creativ – in care cultura devine subiect de stire, de live – din acest punct de vedere, ce bine ca exista Televiziunea Publica! – sau de poveste, sau de reportaj.  Si este o arta sa te pui in acea energie, sa o cauti, sa o exprimi.

Cum s-a schimbat perspectiva asupra creativității 

Aici as spune ca s-a schimbat pentru noi toti – nu doar pentru mine. Cred ca noile tehnologii, Internetul si aparitia Social Media au generat una dintre cele mai mari schimbari in ceea ce priveste creativitatea in ultimii ani, in intreaga lume.

Practic, dintr-o paradigma statica, am fost pusi in situatia de a ne explora si exprima creativitatea intr-un mod mult mai rapid, extins si... concurential. Aproape niciun business nu mai functionaza astazi fara o strategie care sa implice social media, pana si muzica clasica experimenteaza din ce in ce mai mult cu ideea de experienta si noi tehnologii, teatrul – de exemplu – se transforma intr-un mod senzational, castiga teren platformele de video on demand, si tot asa. Exemple sunt nenumarate.

Creativitatea e pe buzele tuturor. Ce s-a pierdut, ce s-a câștigat

Rapiditatea cu care se asteapta sa generam mereu idei noi, si sa ducem mai departe procese creative, dar si faptul ca oricine are un telefon sau acces la tehnologie poate fi poet sau om de cinema – cum bine spunea intr-un interviu pe care mi l-a acordat regizorul Radu Jude –, ne-a schimbat fundamental perspectiva asupra creativitatii. Sa spunem, a liberalizat-o. Ne-a incarcat insa si cu destula confuzie, nu doar cu inspiratie si adrenalina – mai ales acolo unde mediile erau ceva mai clasice, cum este cazul jurnalismului. Și, totuși, sunt multe exemple de proiecte jurnalistice de succes în online, vedem că sunt și altele care nu au putut să țină pasul. Este foarte importanta combaterea fenomenului de fake news. Este bine ca publicul, si poate chiar si jurnalistii sa constentizeze si sa isi asume ca a devenit foarte greu in ziua de astazi sa ai un business de presa sustenabil si sa mai ai si valori ferme, fara doar si poate!

Apoi, pentru Televiziunea Publica, de pilda, sunt destule de castigat din online – si ar mai putea fi – datorită Internetului, care genereaza sute de mii de vizualizari pentru materiale de presa ori mai speciale, ori educative, ori de arhiva sau cu mai multa profunzime, pe platformele online ca Youtube. Este un continut care e musai sa ajunga la oameni.

As mai adauga si ca acest val de creativitate din ultimii ani, alaturi de noile media, ne-au pus in fata unei nevoi de a ne alinia la ce se cere. Si aici vad intrucatva o capcana – sunt numeroase exemple, sa o recunoastem, de la hiper-sponsori, la recentele tendinte de ecologie, cultura verde etc. la moda in lumea intreaga  – , fiindca pe de o parte, nu cred in creativitatea fara substanta, nici in cea oarba și mi se pare periculos sa facem aproape orice, sau cat mai mult si oricum.

Riscam sa ne canibalizam, riscam sa devenim niste hamsteri in rotitele lor, chit ca sclipitori, si, uneori, si sa transmitem mesaje poate mai putin reale, fiindca mereu totul se schimba de la zi la zi si tumultul emotional este si el foarte mare. Este prezenta si aceasta vrie – si se simte, de a veni mereu ceva “creativ”, de la branduri, la ce postam in Social Media si, drept sa spun, si o spun senin, poate ar fi bine sa ne mai aducem aminte ca suntem oameni si ca este bine sa mai si traim, de-adevarat si nu tot timpul sub presiunea conformismului sau a unei false conectari. :)

De ce depinde creativitatea

Raspund cu ochii inchisi: de LINISTE. Si de ABSENTA FRICII. Sau de CURAJ, ca sa fie si invers! Chiar ma precoupa de ceva vreme, studiez – cu maxima discretie – acest fenoment al fricii, si la mine, si la altii, este fascinant, inclusiv in raport cu creativitatea.

Ce a intervenit odata cu experienta

Mi se pare mai usor odata cu experienta. A devenit un exercitiu, pe care il stapanesti si stii cam ce ai nevoie pentru a ajunge la inspiratie, cunosti procesul, te pui cumva in el. Si stii si cand n-o sa iti iasa, cand ai nevoie de o pauza sau, ai nevoie sa te provoace ceva ca sa o declansezi.

Tabieturi, shortcut-uri, rețete

Ma ancorez in propria minte…  Asa se desfasoara procesul. Incep sa ma gandesc la ce imi doresc, ce am nevoie, cum as putea face ceva creativ, care este unghiul, dau startul si… in timp ce fac orice, las mintea sa lucreze pur si simplu. Fie ca ma plimb, conduc, gatesc sau altceva. Niciodata nu stau incrancenata mult timp in fata unei ecran, sau a camerei sau a unei hartii ca sa “scot” ceva la vedere. Sadesc nevoia in minte si o las sa pluteasca, sa se rasuceasca, sa se contrazica si sa se caute, pana cand vine un: Asta este, gata!  Sigur, ramanand in zona jurnalismului sunt si situatii in care esti nevoit sa fii creativ la foc automat – in aceste cazuri stau acolo cu indarjire, si incerc mai multe variante pe loc, pana iese bine. Dar aici vorbim despre un proces de scurta durata, un zvac si, sigur, si despre ideea – care imi place mult, in general – de a nu renunta.

Cum iti antrenezi tu creativitatea

Prin a ma pastra curioasa, si a ma pune mereu in situatii noi.

Surse de inspiratie

Citesc destul online, urmaresc ce se filmeaza – de exemplu –, de ceva vreme ma duc din ce in ce mai des la cinema si desfac procesul pe care il vad in imagini, sunt atenta totdeauna la proiecte sau demersuri creative din strainatate, inclusiv cand calatoresc. Caut oameni care isi fac treaba bine si imi plac! Si ar mai fi ceva, din zona aceea a inefabilului despre care vorbeam la inceput, pe linia aceasta ca creativitatea este o stare, ei, bine, o sursa de inspiratie sunt si propriile mele emotii, uneori.

Cursuri, ateliere, evenimente care să te inspire

Nu prea. Mai degraba imi iau ce am nevoie de intalnirile cu oamenii, si cu profesionistii de aproape – caut sa fiu adesea prin preajma celor care stiu mai multe sau care au o buna experienta pe ceva, ca sa am de unde invata.

Ce te-a inspirat recent

Ah, chiar un exemplu recent am! M-a inspirat un proiect facut de Artexim la finalul lunii august, organizatorul Concursului Enescu, la Muzeul de Arta Imersiva, la 143 de ani de la nasterea compozitorului George Enescu. Poema Romana, lucrarea scrisa de compozitorul George Enescu pe cand avea putin peste 16 ani, si a carei premiera a avut loc la Paris a fost pusa intr-o experienta imersiva, de studioul de animatie Les Ateliers Nomad. Spectaculos, si cu imagini rare cu George Enescu – o ocazie foarte buna ca publicul larg sa se familiarizeze cu muzica clasica, si cu muzica lui.

Obstacolele creativității

Cum spuneam: frica. Si cred ca si oboseala.

Ce faci in momentele de blocaj

M-am obisnuit sa nu ma mai cert singura. Sa pun presiune. Vad acest aspect la multa lume – cred ca este si presiunea externa, dar si a noastra, din interior. Este normal sa avem si blocaje, cu cat le tratam mai natural si nu ne incrancenam, cu atat mai devreme revine si starea buna, creativitatea.

Ori imi acord ragazul necesar, ori daca este chiar necesar sa “produc” ceva in acel moment, imi asum ca va fi ceva bun – de data asta –, si nu neaparat spectaculos de bun. Este in regula, ca profesionisti, sa avem si momente cand suntem pur si simplu profi, si atat. Le valorizam si ne entuziasmam mai mult pe cele extraordinare.

Cum treci de aceste perioade

Nimic in mod special, normalizez situatia. :) Si imi fac bine treaba, atat.

Presiunea de a fi nonstop "creativa"

Exista, si este maxima. Vorbeam si mai sus despre presiunea asta. Incerc sa nu o las sa ma influenteze. Dar este un exercitiu super, super personal – sunt si alte structuri de personalitate care, cum se spune, strive on it. The more, the better. Eu nu sunt asa. Dimpotriva, incerc sa functionez cat mai mult in ritmul care imi face bine si care imi permite sa exprim ceea ce imi doresc sa exprim intr-un mod creativ, si mai putin urmand un trend sau o anumita impunere exterioara. Am, din fericire, si libertatea sa fac asta, sigur, si muncesc pentru aceasta libertate. Si ma bucur sa vad ca exista suficient interes si pentru tipul acesta de abordare. Cumva, imi place o foarte mult sa fac diferenta, cum se spune, fara ca asta sa fie un deziderat cu orice pret, sau o forma de a exclude alte exprimari.

Vorbeam despre muzica clasica, pianista Hélène Grimaud povestea despre momentele cand se straduia sa aiba un maxim de performanta, cand studia pianul, la inceputul carierei sale. Si profesoara ei i-a spus: “Nu vreau sa fii cea mai buna, vreau sa fii unica”.

Cu cat ne apropiem mai mult de ce este al nostru, si doar al nostru, cu atat suntem mai creativi, dar si mai bine pe interior. Si cu atat mai mult loc este peste tot pentru cat mai multe voci.