Să greșești e omenește, important e să înveți din greșelile tale. Când miza e mare și ai doar o șansă pentru a face alegerea corectă, nu ar fi excelent să poți să te antrenezi din timp, fără riscuri și fără teama de a înfrunta consecințele deciziilor tale?
În sezonul de foc de pe piața închirierilor mii de studenți și tineri profesioniști ajung să-și caute o locuință în marile orașe din țară, iar cererea atinge un nivel critic. Cu o ofertă tot mai redusă la nivelul pieței, este mai important ca oricând să iei hotărârea corectă pentru a te asigura că nu ai parte ulterior doar de bătăi de cap.
Imobiliare.ro și Sector 7 HUB au lansat “Chirie sau Preș” tocmai pentru a-i ajuta pe cei care au intrat în cursa pentru cele mai bune locuințe să iasă câștigători, chiar dacă se găsesc pentru prima oară în rolul chiriașului.
Înveți în joc, câștigi în realitate și nu ajungi pe preș
“Chirie sau Preș” este o campanie special concepută pentru Generația Z prin care Imobiliare.ro îi invită pe tineri să se “antreneze” testandu-și abilitățile într-un mediu sigur și captivant - un joc educațional pe TikTok, locul în care creativitatea și autenticitatea se îmbină perfect.
Prin intermediul personajului principal din joc, jucătorii sunt puși față în față cu scenarii din viața reală care vizează selectarea locuinței potrivite, interacțiunea cu agentul imobiliar, primul contact cu proprietarul și discuția pe care o ai cu acesta, evitarea capcanelor la vizionare și identificarea eventualelor defecte pe care le poate avea o locuință care îți pot face timpul petrecut în chirie un calvar, negocierea prețului și semnarea contractului de închiriere.
@imobiliare.ro Ajută-l pe Gabi să-și găsească chirie. Intră în comentarii și alege cum continuă povestea. ???CONCURS ??? Parcurge povestea până la sfârșit și te așteaptă șansa să câștigi banii de chirie pe o lună: 1. Dă repost acestui video 2. Ești înscris automat în tragerea la sorți pentru unul dintre cele 3 premii x 450 euro cash EXTRA-ȘANSĂ DE CÂȘTIG! Odată ajuns la final, fă și un duet la ultimul video în care ne arăți chiria ta preferată de pe Imobiliare.ro Consultă regulamentul campaniei în linkul din bio. #imobiliare #chirie #chiriesaupres #interactivegame #chooseyourownadventure #joc #premiu ♬ sunet original - Imobiliare.ro
Toate acestea sunt elemente vitale în alegerea chiriei potrivite în contextul în care cererea este atât de mare în orașele care sunt și centre universitare încât un apartament bun se închiriază și în doar câteva ore de la momentul în care a fost scos pe piață. Numărul efectiv de locuințe disponibile se reduce constant de la începutul anului, iar prețurile solicitate de proprietari continuă să crească. Garsonierele s-au scumpit în ultimul an cu 7%-14% în marile orașe, iar apartamentele cu 2 camere cu până la 16%, acestea fiind cele mai căutate categorii de proprietăți în momentul de față, potrivit datelor Imobiliare.ro.
“Într-o piață imobiliară dinamică și dificilă, <Chirie sau Preș> oferă soluții practice și informații valoroase pentru a ajuta tinerii să găsească locuințele potrivite pentru ei. <Chirie sau Preș> își propune să devină un ghid de încredere pentru Gen Z, oferindu-le instrumentele necesare pentru a lua deciziile bune în viața reală, dar mai ales atrăgându-le atenția asupra principalelor aspecte sensibile - contractul, reparațiile, negocierea, dar și cum să se raporteze corect și să își seteze așteptările realist cu privire la prețuri și oferta din piață”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Campania “Chirie sau Preș” a fost creată și produsă de echipa Sector 7 HUB pornind de la premisa - am făcut-o noi ca să n-o faci tu. Printr-o experiență interactivă de tip “choose your own adventure”, utilizatorii TikTok pot alege cum trebuie să procedeze personajul din joc în momentele în care are de luat o decizie importantă și îl urmează apoi pe drumul său presărat cu peripeții până la chiria potrivită. Ei au, astfel, posibilitatea de a face alegeri greșite, fără teama consecințelor, și pot învăța care sunt deciziile corecte de luat pe parcursul procesului de închiriere pentru a nu ajunge, în final, pe preș.
“Am pornit creația de la o întrebare simplă: cum ar fi să faci Skyrim sau Bandersnatch, dar în loc să ai dragoni și dileme existențiale, să-ți cauți chirie? Și a fost prea tare să nu transformăm asta într-o campanie. Dar în procesul dezvoltării execuțiilor, cel mai mult m-a bucurat că am putut să mă duc în prezentare cu o nebunie de-asta cu peste 20 de livrabile care, dincolo de faptul că trebuie să fie tari individual, sunt puternic dependente una de alta, cu un planning cu dureri de cap numai când te uiți pe excel și clientul să zică instant da și să-ți ofere toată încrederea”, a declarat Raul Gheba, Creative director Sector 7 HUB.
“Chirie sau Preș” a înregistrat, în doar cinci zile de la lansare, aproape 4 milioane de vizualizări pe TikTok. Acest special engagement tool, elementul central al campaniei compus din 17 videos de joc pe TikTok, este promovat cu un main video online ce funcționează ca un trailer al jocului și amplificat pe canalele de social media ale Imobiliare.ro prin mai multe bucăți de content care să susțină conceptul.
Credits:
Echipa agentiei
Raul Gheba – Creative Director & Regizor
Laura Fluture - Senior Art Director
Deiu Stanciu - Senior Copywriter
Blanka Horvath – Project Manager
Ana Otel - Account Executive
Raluca Babei - Head of Production
Luiza Caruntu - Production assistant
Roxana Andrei – Managing Partner
Echipa casei de productie
Vlad Lapadatescu - DoP & Grading
Vlad Genescu - Editing & Animation
Ciprian Bucur - Graphics
Edy Bivol - Sound Mix
Mihai Smeu - Photography
Dragos Porumb - Social Media Content Strategy
Echipa clientului
Daniel Crainic - CMO, Imobiliare.ro
Alexandra Manolache - Brand manager, Imobiliare.ro