Marius Doroftei, Public Advisors, și-a petrecut o parte din carieră în presă, apoi în marketingul digital, și acum, de trei ani, este în PR. În timpul liber, însă, pasiunea pentru aviație l-a adus înapoi în presă. A pornit proiectul Aviația Magazin, o platformă cu știri din domeniul aviației.
"Prin Aviația Magazin mi-am dorit să traduc aviația pentru omul obișnuit, în special aviația militară care era și este încă destul de închisă pentru civili, iar după 10 ani pot să spun că am reușit asta", spune Marius.
Povestim cu Marius în continuare despre aviație, presă, PR, comunicare, dar și despre pasiuni & disciplină, cum își împarte timpul între job și proiectul lui, învățăturile personale care au venit pe parcurs.
Din presă în PR
Întâlnirea cu PR-ul a fost o întâmplare norocoasă, pot să spun, care a avut loc în urmă cu aproape trei ani de zile. Anterior mi-am petrecut o bună parte din carieră în presă, plus o perioadă de câțiva ani în digital marketing. Spun că a fost o întâmplare norocoasă pentru că, deși de-a lungul timpului am tot avut interacțiuni cu lumea aceasta a PR-ului, n-am explorat-o niciodată cu adevărat, în profunzime. Iar în momentul în care am întâlnit echipa de la The Public Advisors am decis că este momentul.
Cât despre ales domeniul, nu știu dacă pot spune că eu l-am ales sau el m-a ales pe mine. Așa cum am spus, am tot avut interacțiuni cu ceea ce înseamnă Public Relations fără a conștientiza neapărat cât de amplu este acest domeniu, iar când am avut oportunitatea de a experimenta a fost perfect match. Cred că, fără să îmi dau seama, parcursul profesional m-a pregătit întotdeauna pentru o carieră în PR fără să conștientizez neapărat că acesta e drumul.
Pasiunea pentru aviație
Aviația mi-a plăcut dintotdeauna, dar nu pot pune degetul pe momentul în care s-a întâmplat exact. Am avut câteva experiențe care au consolidat și sedimentat această pasiune, de la zboruile avioanelor sportive ale Aeroclubului României, la primele airshow-uri și până la liceul de aviație din București, iar în timp am simțit nevoia de a o dezvolta. Și așa s-a născut proiectul Aviația Magazin, care a început parte din pasiune și parte dintr-o nevoie de informații verificate și obiective din acest domeniu al aviației.
Inceputul
Primii pași au fost firești și destul de naivi. Asta înseamnă că aveam deja o serie de abilități dezvoltate pentru a susține un astfel de proiect, aveam experiență în scris, urmăream publicațiile importante din afară, aveam ceva experiență în mentenanță website și utilizare wordpress, plus altele. Iar naivitatea a venit din faptul că habar nu aveam ce presupune un astfel de proiect, cât timp și cât efort.
Dacă vorbim despre pași propriu-ziși, am încercat să găsesc un nume potrivit, iar Magazin vine de la ideea pe care o aveam de a dezvolta și un poiect în print, cumpărat domeniu și pus pe picioare site, setat primele conturi de social media și popularizarea lor, pentru ca apoi să dezvolt și segmentul de podcast video pe Youtube.
Cum ai învățat
Am avut șansa să am deja o bază de skill-uri absolut necesare atunci când am început. Lucram deja în presă, cunoșteam structura unui articol, aveam noțiuni de SEO, aveam noțiuni de social media management, cochetam la un nivel basic și cu fotografia, iar toate aceste abilități m-au ajutat enorm la început.
Ce a urmat însă a fost un lung proces de învățare, parte prin replicarea unor rețete ce păreau de succes ale celor din afară, parte prin trial and error și parte lectură și studiu. A fost și este un efort continuu de a rămâne la curent cu cele mai noi tendințe în ceea ce privește contentul și modalitățile de livrare a contentului. Plus, bineînțeles, adaptarea tuturor acestor informații la ceea ce înseamnă proiectul Aviația Magazin și timpului pe care îl pot aloca proiectului.
În ce s-a transformat această pasiune
S-a transformat în ceea ce îmi doream cumva să se întâmple de când am început, adică în punerea pe picioare a uneia dintre cele mai credibile platfome de informații din acest domeniu din România. Sigur, nu este exact ceea ce visam la început, am spus deja că îmi doream să existe o variantă în print, intenție la care am renunțat între timp, dar ca și concept suntem acolo. Și cred că cea mai mare mulțumire vine în momentele în care interacționez cu oamenii și îmi spun că apreciază ceea ce citesc sau văd pe Aviația Magazin.
Fie că este vorba despre jurnaliști cunoscuți în România care se documentează din materialele noastre, de jurnaliști străini care ne cer ajutorul pentru diverse articole sau pur și simplu fani ai aviației care caută noutăți, toate aceste reacții mă fac să spun că a meritat. Prin Aviația Magazin mi-am dorit să traduc aviația pentru omul obișnuit, în special aviația militară care era și este încă destul de închisă pentru civili, iar după 10 ani pot să spun că am reușit asta.
Cât timp dedici acestei pasiuni
Primul impuls este să spun că foarte mult, dar obiectiv aș spune că nu suficient. A fost și este nevoie de mult timp pentru că acesta este specificul proiectului. O platformă de știri necesită efort continuu, știrile se perimează rapid și este nevoie ca tot timpul să prezinți ceva nou și relevant pentru a menține interesul publicului.
În plus, sunt ramuri diferite care au nevoie de atenție. Complementare, dar diferite. Vorbesc aici de content scris, știrea de pe site, despre social media management pe platforme multiple sau despre video content. Iar dacă alte platfome au echipe formate din mulți oameni, la Aviația Magazin suntem doi oameni care contribuim contant, plus colaboratori care ne ajută pe diferite teme. Și chiar dacă nu avem cel mai frumos produs, calitatea ”ambalajului” fiind unul dintre lucrurile la care avem încă mult de lucru, conținutul pe care îl livrăm este atât de bun încât publicul rămâne alături de noi. Și asta e cea mai frumoasă parte, chiar dacă mă repet, momentul în care cel petru care scrii sau cel pentru care filmezi un podcast își ia din timp pentru a-ți spune mulțumesc, aveam nevoie să aflu aceste lucruri.
De ce e nevoie
Probabil sună puțin ciudat, dar e nevoie de pasiune pentru această pasiune. Pentru că este vorba despre o investiție continuă, timp și bani, este absolut obligatoriu să îți placă ceea ce faci. Fără pasiune nu cred că se poate și de aceea cred că multe proiecte de content eșuează, creatorii nu au neapărat o pasiune reală ci încearcă doar ceva ce la prima vedere pare ușor de făcut. Dacă ai pasiune, disciplina este și ea obligatorie. Lipsa disciplinei duce la inconstanță, care mai departe duce la pierderea publicului pentru că suntem în epoca în care algoritmul dictează.
Momente în care ai vrut să renunți
Au fost și încă sunt, nu am să ascund asta. Dacă în primii ani era vorba despre durata prea mare, în opinia mea, de a convinge oamenii că Aviația Magazin este cea mai bună sursă de informații din acest domeniu, în ultimii ani a apărut frustrarea plafonării. Simt că există un potențial real pentru creșterea proiectului, numai că acest pas următor solicită încă și mai mult efort. Și este o luptă continuă între ceea ce cred că pot face și ceea ce pot face în mod realist. Motivația de a continua vine în primul rând din pasiune, câtă vreme îți place ceea ce faci este greu, dacă nu chiar imposibil să renunți din proprie inițiativă.
Descoperiri
Cred că marea revelație, privind în urmă, este cât de important este un astfel de proiect pentru dezvoltarea profesională. Aviația Magazin m-a ajutat să cresc din punct de vedere profesional într-un mod de care nu cred că aș fi beneficiat pe calea tradițională. Este un proiect care m-a obligat să îmi dezvolt anumite skill-uri, care ulterior mi-au fost extrem de utile în parcursul profesional, dar mi-a și dat libertatea de a face acest lucru în ritmul meu.
Nu am simțit niciodată obligația de a învăța cum funcționează algoritmul Google, de ce e important sau nu un thumbnail pe Youtube și așa mai departe. Surpriza cred că a venit după, atunci când am realizat că am o mulțime de skill-uri noi. Și din acel moment am început să sfătuiesc pe oricine, mai ales pe cei aflați la început de carieră, să încerce astfel de proiecte care merg în paralel cu viața profesională. Mi se pare cea mai bună și accesibilă cale de a te dezvolta și de a face ceea ce îți place.
Unde se întâlnește această pasiune cu comunicarea
Din punctul meu de vedere nu se întâlnesc, ci sunt armonios îmbinate. Presa și contentul reprezintă o formă de comunicare. Mai mult, lecțiile pe care le învăț încă din PR le aplic în presă, dar și invers. Au fost cazuri ca inclusiv clienți ai agenției să rămână surprinși aflând că eu mă ocup și de Aviația Magazin, platformă de care măcar au auzit sau pe care o citesc. Managementul timpului este încă destul de dificil de realizat, e un efort continuu de a încerca să găsesc echilibrul acela între profesie, pasiune și viața personală. Dar până și acest lucru e parte din procesul continuu de învățare.