[Viața la țară] Diana Dragne: Într-o comunitate mică, pe o stradă care se umple seara de copii, vecinii știu tot ce faci, iar asta nu e neapărat un lucru rău

Cele mai frumoase amintiri din copilărie pentru Diana Dragne au rămas cele din vacanțele petrecute la bunici. A purtat cu ea prin viață dragostea de sat care s-a infiripat atunci în ea, și-a dorit să locuiască la țară, însă credea că lucrurile pot fi mai ușoare în doi. Când a apărut în viața ei omul potrivit, alături de care a hotărât să-și clădească o viață, au decis împreună să facă și pasul mutării de la oraș la sat.

Au căutat să cumpere o casă, însă nimic nu părea să-i mulțumească așa că au achiziționat un teren, pe care și-au ridicat casa lor. Diana și soțul său Dorin locuiesc la sat de 8 ani și multe s-au schimbat în ritmul vieții lor.

"Chiar înainte de șase dimineața, îmi dau trezirea cocoșii vecinilor, iar până când se trezește toată casa, îmi iau un podcast în solar și copilesc roșiile. Grădinăritul mă încarcă, iar doza asta matinală mă trezește mai ceva ca o cafea la ibric", spune Diana.

Povestim cu Diana Dragne despre viața la țară, cu provocări, greutăți, dar și cu multe bucurii.

Despre tine

Sunt designer, ilustrator și grădinar începător. :)

Alături de soțul meu, Dorin, ne-am mutat la țară prin 2016, când ne-am construit o casă într-un sat prahovean. El e consultant în turism și călător pasionat, așa că alternăm lucrul de acasă cu plimbările prin lume.

E drept că atunci când suntem trei, călătorim mai rar, și petrecerile în grădină au devenit noua pasiune.

Cum era viata la oraș

Aglomerația mă scotea din sărite, iar traiul la bloc simțeam că mă sufocă zi de zi. Îmi lipsește o cafenea bună, dar la 30 de minute de aici, avem de toate.

Decizia de a da traiul la oraș pe viața la sat

Am crescut la bloc în București, dar cele mai frumoase amintiri din copilărie le am din vacanțele petrecute la țară. Veneam cu gura până la urechi, iar la plecare se lăsa cu plânsete.

Timpul a trecut, dar iubirea de sat a rămas. Am considerat că ar fi mai ușoară viața la țară în doi și cumva, mi-am dorit să îmi găsesc omul alături de care să fac pasul. Când a apărut, ne-au fost de ajuns trei luni să ne hotărâm și alte trei să găsim terenul.

Alegerea locului

Nu am cercetat prea mult, doar am deschis o platformă de anunțuri și am mers să vedem casele disponibile în bugetul nostru (minuscul). De la casa cu un dulap ce ținea locul peretelui căzut, la cea cu igrasie pe tavanul înalt de 1,7 m, apoi la cea fără drum de acces. Și uite așa am înțeles că avem bani de teren. Ulterior, ne-au mai sprijinit părinții și lucrurile s-au legat în așa fel încât doi ani mai târziu ne mutam într-o casă în construcție.

Primele zile. Provocări, cât și bucurii

Era august când am hotărât să ne mutăm. Aveam o singură ușă (la dormitor, nu la intrare) și un geam, deci putem considera un dormitor închis. Veneam dintr-o garsonieră, așa că nu era mare diferență, nu?  În baie țineam bicicletele, iar în bucătărie betoniera, dar auzeam cocoșii dimineața și greierii ne cântau seara la singurul nostru geam.

Îmi amintesc cât de fancy îmi părea nea vecinu' când mirosea a om spălat în cadă, iar noi stăteam cu rândul sub țeava numită pe nedrept "duș". Cu mâncarea nu a fost prea greu cât nu am avut bucătărie, că la țară sătenii abia așteaptă o gură bună de hrănit.

În tot timpul ăsta betonul se întărea, echipa lucra, iar noi vedeam casa cum prinde contur.

Viața la sat. De departe vs realitate

Știi iarba aia din parc? Gazonul ăla de un verde perfect? Așa credeam că arată curtea dacă nu vrei să plantezi legume. Spoiler alert: iarba crește, dom'le. Băi și am avut noroc de un soi de buruieni cât mine de înalte, de le tundeam cu drujba.

Asta m-a luat prin surprindere, cât de mult ai de muncă, zilnic, mai ales la început. Cu timpul se mai așază lucrurile și, să o zicem pe aia dreaptă, te obișnuiești cu treaba.

Credit foto: Adina Chitu/Pancake Planet

Cel mai fericit din familie la țară

Cred că tot eu, aia care se plânge de iarba pe care o tunde el.

Aici mă simt liberă, parcă pot să respir și simt să îmi odihnesc mintea.

Distracțiile vieții la sat

De când stăm la țară ne vedem mai des cu prietenii din oraș. Păi cum așa? Vin la noi. Ei abia așteaptă să iasă din oraș, noi abia așteptăm să ne calce pragul.

Petrecem mult timp pe afară, mai meșterim câte ceva, mai reparăm, mai grădinărim. Sau doar stăm la umbra nucului și facem planuri. Și provocări sunt destule, iar dacă stai la bloc, du-te și îmbrățișează-ti administratorul, că tare o să-i duci dorul când se strică pompa/fosa/gardul, iar el nu e acolo cu fondul lui de rulment.

Obiceiuri noi care îți fac bine

Chiar înainte de șase dimineața, îmi dau trezirea cocoșii vecinilor, iar până când se trezește toată casa, îmi iau un podcast în solar și copilesc roșiile. Grădinăritul mă încarcă, iar doza asta matinală mă trezește mai ceva ca o cafea la ibric.

Ce îți lipsește din viața de la oraș

O cafenea bună, o brutărie și un easybox.

În rest, suntem bine aici. Nu pot să mă plâng de strada prea liniștită sau de mierla care cântă lângă terasă.

Din perspectivă profesională unde îți este mai bine

Amândoi lucrăm exclusiv online, deci nu ne influențează în vreun fel. Știu că suntem norocoși, dar dacă lucrurile ar sta altfel, naveta e un lucru important de luat în calcul.

Viața într-o comunitate mică

Într-o comunitate mică, pe o stradă care se umple seara de copii, vecinii știu tot ce faci, iar asta nu e neapărat un lucru rău. Chiar e posibil să îți aducă lucrul ăla de care ai nevoie, înainte să afli și tu că ai nevoie. E un sentiment de apartenență care ți se cuibărește în suflet fie că vrei, fie că nu.

Contribuția ta la binele comunității în care locuiești acum

Am devenit o rotiță din mecanismul satului, iar când am acceptat cu bucurie lucrul ăsta și am învățat mersul, eram deja pe drumul cel bun.

Neajunsuri, dar și câștiguri, ale traiului la sat

Munca multă și lucrurile pe care le avem zilnic de rezolvat ne ocupă timp, dar ne țin și în prezent. De la un timp, orice îmi scoate nasul din telefon, e cu plus.

Întreținerea unei case la sat

Din punct de vedere financiar, oamenii se sperie în general de facturi. La o casă de 160 mp facturile sunt doar puțin mai mari decât plăteam la garsoniera din București. În schimb, ferească să se strice câte ceva. Atunci ai de cheltuit, asta dacă îți găsești un meseriaș să îți repare. Din prisma timpului, aici o să ai cheltuieli. O casă mare e ca un toddler nedormit, are nevoie constantă de atenție și orice ai face, parcă nu e de ajuns.

Învățăturile

Am învățat ce înseamnă să îți cunoști vecinii. Și că oamenii sunt diferiți, nu mai buni sau mai răi, doar altfel. Am învățat să ascult și să încerc să înțeleg. Am învățat să nu mai etichetez oamenii pe categorii, ci să mă bucur de unicitatea lor.

Sfaturi pentru orășenii care vor să devină săteni

Analizează bine de tot poziția. Ia pulsul satului. Cunoaște oamenii, administrația, atmosfera generală. Când te muți la sat, ești ca într-o familie nouă, deci ar fi bine să îți dai timp să o cunoști. Apoi, ai grijă la navetă, școli (dacă ai copil) și cum și cât se dezvoltă zona. Devine încet un sat-hotel suprapopulat?