Fac românii sport?

Fac românii sport? Sunt vehiculate unele statistici care pot trage un semnal de alarmă, legat de ratele de practicare a sportului în România, dar e important să vedem acest tablou în contextul general, arată Cosmin Nae, Director Executiv Quantix Marketing Consulting.

Un semnal de alarmă

Într-adevăr, există cercetări la nivel european care nu arată prea bine pentru România. Ele reprezintă un semnal de alarmă și ar fi foarte bine să avem în vedere măsuri pentru extinderea practicării sportului, la nivel de masă. La toate nivelurile, nu este vorba doar despre organismele statului și bugetele publice. Fiecare individ, fiecare companie, școală sau club, au o doză de responsabilitate în această ecuație.

În același timp, recomand să avem în vedere câteva aspecte, pentru o înțelegere mai bună a contextului, pentru a nu rămâne cu imaginea că românii sunt rupți de sport, de mișcare. Este foarte important cum definim sportul. Pare un aspect simplu, dar, pe măsură ce se intră în detalii, observăm că este extrem de complex și poate avea multiple înțelesuri. Un alt element foarte important în aceste comparații, este perioada în care sunt realizate studiile și perioada de referință la care se referă întrebările despre practicare. De exemplu, dacă întrebăm oamenii despre sporturile practicate în ultimele 30 zile, vom obține imagini mult diferite dacă studiul este realizat în decembrie sau în iunie. Și cu atât mai mult vor diferi statisticile când comparăm România cu vreo țară nordică, deoarece sezonalitatea are particularități locale.

Cercetările realizate de noi în ultimii 10 ani arată că sportul este totuși un fenomen de masă, cu o largă penetrare în România. 9 din 10 persoane sunt, într-o forma sau alta, atrase de sport (practică, vizionează sau se informează despre acest subiect). Este un aspect care ar trebui să fie de interes pentru branduri! Peste jumătate dintre adulții din orașele României, cu vârste între 18 și 70 ani, au practicat cel puțin o dată un sport în ultimele 12 luni. Desigur, aici intră și practicanții ocazionali. Este clar că avem mult loc de creștere, atât extensiv (prin creșterea ratelor de practicare) cât și intensiv (prin creșterea intensității, a frecvenței). Ceea ce doresc însă să subliniez este faptul că fenomenul sportiv există, la nivelul populației (urbane) din România. Nu pornim de la zero și avem un fundament pe care se poate construi.

Diferențele între categorii de vârstă

Este sportul practicat doar de tineri? Sau, dimpotrivă, tinerii sunt doar „pe telefon” și au uitat complet de mișcare?

Într-un univers în care marketingul este atât de puternic, să nu ne imaginăm că „cercetările” și organizațiile care le promovează comunică după alte reguli. Există și aici o competiție legată de modul cum sunt prezentate datele, cum devin atractive pentru publicul țintă. Astfel, se pot scoate în evidență diferite statistici care să fie mai disruptive, mai trendy.

Dacă facem un pas în spate și ne uităm la date obiectiv, vom vedea că disparitățile, dezechilibrele la nivel de paliere de vârstă, nu sunt atât de pregnante, când vorbim de practicarea sportului, în sens larg.

Să le luăm pe rând:

• Fac sport persoanele cu vârsta peste 50 ani?

Ei bine, da, fac. Și putem spune că din ce în ce mai mult. Acest trend are mai multe rădăcini, printre care enumăr:

• Se importă modele culturale (suntem din ce în ce mai conectați la stilurile de viață din alte zone – nu spun aici Occident, după clișeu, deoarece practicarea sportului de către persoane în vârstă este mult mai mult un aspect ce caracterizează culturile orientale).
• Crește nivelul de trai, venitul disponibil, sporește ponderea segmentelor de populație atrase de mișcare și care își permit să adopte un stil de viață în acest spirit.
• Crește gradul de educație al populației legat de beneficiile mișcării, de importanța sportului în starea de sănătate și echilibrul psihic. Jucătorii din medicină (în special sectorul privat) sunt tot mai dinamici pe aceste teme.
• Cresc opțiunile de practicare. De la numărul sălilor de fitness, al bazinelor, al programelor destinate seniorilor, la competițiile de amatori la care sunt invitați participanți de toate vârstele.
• Nu în ultimul rând, populația are o dinamică, o evoluție naturală. Astfel, cei care au azi 50 ani dar și-au format la 40 ani un obicei din practicarea sportului, au șanse sporite să continue, deoarece înțeleg beneficiile și pot fi „dependenți”.

Desigur, subiectul poate fi dezvoltat și poate fi tratat într-o lucrare dedicată, fiind foarte amplu și cu multe interconexiuni la nivel social. Ceea ce vreau să rămână este faptul că avem practicanți de sport și la vârste peste 50 ani. În goana brandurilor după atragerea GenY, GenZ  Gen Alpha...să nu uităm de segmentele din partea de sus a piramidei! Sunt relevante, atât prin volum, cât și prin valoarea pe care o pot genera. Este bine să atragem tot mai multe persoane din aceste segmente către mișcare, către un stil de viață activ.

Mai fac tinerii sport?

Și aici avem un răspuns pozitiv. Evident că gradul de utilizare a ecranelor este foarte mare în rândul celor tineri. Din feedback-ul cules în cercetările ultimilor ani, părinții sunt de părere că școala oferă puține opțiuni tinerilor, pentru practicarea sportului. Pe de altă parte, indicatorii de practicare ne arată că există interes manifest pentru sport. Tinerii de liceu reprezintă unul dintre cele mai dinamice segmente de creștere pentru practicarea fitness-ului. Avem rate ridicate de practicare pentru alergare, mers pe bicicleta, fotbal sau baschet.

Tinerii continuă să facă mișcare, deși pot apărea diverse alte tentații sau bariere. Consider că este foarte important să continuăm să le oferim cadrul pentru a îi stimula să practice sport. A se avea în vedere că, în opinia adulților, principalii driveri pentru practicarea sportului de către copii sunt părinții și școala, iar rolul părinților este în creștere în ultima perioadă.

Dincolo de fotbal

În România se vorbește doar de fotbal. Alte sporturi nu mai există?

Auzim deseori această perspectivă, care are un sâmbure de adevăr. Nu contestăm faptul că fotbalul pare a avea partea leului. Poate de aceea i se spune...sportul rege.

Sunt de acord că sunt sporturi care ar merita mult mai multă promovare, din varii motive: că sunt frumoase, că avem performanțe internaționale, că sunt benefice pentru sănătate sau dezvoltarea anumitor calități etc. Dar să nu uităm că suntem într-o economie de piață, există un echilibru între ceea ce se vinde și ceea ce se oferă. Discursul este diferit atunci când vorbim de programe publice, de strategii de dezvoltare etc. Dar, în mediu privat, deciziile sunt mult mai ancorate în tranzacțional. Așa se face că fotbalul e „pe sticlă” și....da, un fotbalist câștigă foarte mult iar un mare profesor sau cercetător nu e cunoscut de nimeni și nu primește pe an cât o vedetă din fotbal pe săptămâna. Știm de ani de zile acest „of” al cetățeanului corect, dar bugetele se fac cu logica lor.

Revenind, admitem că fotbalul este în top pe comunicare, dar este el chiar așa de puternic pe toți indicatorii? Datele ne arată o altă imagine. Când vine vorba de practicare, alergatul sau mersul la sala au o penetrare mai mare. Până de curând, mersul pe bicicletă era de asemenea practicat de mai mulți adulți din orașele României. În plus, atât mersul la sală cât și alergarea, au frecvența de practicare mai ridicată decât fotbalul.

La nivel de vizionare, fotbalul conduce, dar merită amintit că, până de curând, tenisul devansase fotbalul ca incidență de urmărire, la nivelul populației adulte din mediul urban. Un alt aspect care reiese clar din date este faptul că, deși avem câteva procente de practicante a fotbalului (între 3%-4% în segmentul feminin), alte sporturi prezintă un echilibru mult mai mare al ratelor de practicare pe sexe.

Așadar, atunci când vorbim de sport de masă, fotbalul nu este nici pe departe singurul pilon pe care se sprijină acest fenomen.