Trupa Daoud din Franța este marea câștigătoare a celei de-a șaptea ediții a Jazz in the Park Competition, organizată în 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Considerată ”copilul problemă al jazzului francez”, aceasta a adus o nouă energie și forță pe scena jazzului. Inspirați din hip-hop, house italian și jazz modern, membrii trupei au reușit să creeze o muzică plină de groove, iar la Cluj au făcut senzație. Trupa a primit un premiu de 5.000 euro și un contract la festivalul Jazz in the Park din acest an, așa că vor putea fi ascultați din nou, în 30 august-1 septembrie 2024, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.
Locul doi a fost ocupat de Lyder Røed Quintet, din Norvegia, care au câștigat 3.000 euro, iar locul trei, cu un premiu de 1.000 euro, de MAGRO, din Germania. Premiul pentru cea mai bună formație românească a mers către Nonconformist Anthology, iar cel pentru cea mai valoroasă compoziție către: Jazz Family Trio "ShekBand" (Ucraina).
Anul acesta, și fanii au votat, iar premiul publicului a mers către: Zouratie Kone Trio din Belgia, o trupă centrată pe personalitatea lui Zouratié Koné, liderul grupului, maestru percuționist, cântăreț-compozitor și fabricant de instrumente muzicale. Zouratié și ansamblul său au oferit o fuziune unică dintre groove-ul african și armonia jazzului și un vibe unic în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Mențiuni speciale acordate anul acesta:
- Brice Ndjana, basistul Zuratie Kone Trio;
- Pianista Shekband, Anna Shekera;
- Raffael Auer Tobar - Abel Marton band;
- Alexandru Ciocan, clarinet - Nonconformist Anthology;
- Mențiune specială a juriului: David Luca Quartet.
Câștigătorii fost anunțați duminică, la ora 21.00, pe scena principală a concursului. Finaliștii au fost notați după calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii. Juriul a fost format: vocalista și compozitoarea Elena Mîndru, jurnalistul de radio Bogdan Roșca-Zăsmencu, liderul și pianistul formației JazzyBIT, Teodor Pop, și stage managerul Jazz in the Park, Horea Marc.
În total, 13 formații de jazz au ajuns în finala concursului internațional de jazz organizat la Cluj, dintr-un număr record de formații înscrise: 246 de trupe din 39 de țări. Trupele au avut șansa nu doar de a performa în fața unui juriu, ci și de interacționa cu un public numeros și de a experienta atmosfera de festival.
Elena Mîndru, membru juriu Jazz in the Park Competition: ”O competiție matură și intensă anul acesta. Un line-up foarte variat, lucru ce a făcut dificilă jurizarea, dar s-a cristalizat în final o idee unanimă despre câștigători. Eu aș da și un premiu publicului clujean care e superb! Au ASCULTAT! Și cu siguranță au descoperit voci noi, precum și noi cei din juriu. A fost atât de plăcut să văd atâția oameni cu copii dansând și ascultând muzică live în parc. Atmosfera asta faină și creativă a transformat Parcul Mare într-un Wonderland, parcă nici nu eram în centrul Clujului. Sunt tare mândră de Jazz in the Park Competition 2024.”
Peste 67.000 de participanți la Jazz in the Park Competition 2024
Pe lângă concertele susținute de finaliști, Jazz in the Park Competition a adus pe scena mare a festivalului invitați speciali care au făcut serile de jazz cu totul speciale: Elena Mîndru, o voce unică în lumea jazzului românesc, Roberto Fonseca, celebrul pianist și compozitor cubanez care a transformat parcul în Buena Vista Social Club, și trupa Klawo, câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023, care au revenit cu drag la Cluj, după un an de la unul dintre cele mai importante momente ale carierei lor. Pe lângă aceștia, pe scena invitaților speciali au mai cântat: Corto.Alto, 7th SENSE și Răzvan Florescu Quartet.
Alin Vaida, fondator Jazz in the Park Competition: ”Acum 7 ani când am pornit acest concurs, el era o scenă mică din festivalul nostru. Nu mi-aș fi imaginat că într-un timp atât de scurt, nivelul artiștilor și al evenimentului va crește atât de mult. Competiția noastră este un festival în adevăratul sens al cuvântului, cu zeci de mii de participanți și aduce aminte de ce făceam în parcul central prin 2019. Mulțumesc publicului că ne susține și alege să facă parte din comunitatea noastră, mulțumesc sponsorilor care ne susțin, echipei din spatele întregului proiect și promit că nu va mai trece mult timp până acest eveniment va fi unul de referință în Europa.”
Pe lângă concerte, în Parcul Central din Cluj-Napoca au fost amenajate mai multe zone interactive și de relaxare, între care: lecții de muzică și jam sessions, ateliere de pizza, lecții de dans african, circle dance, ateliere de ritm și tobe africane, tiroliană, panou de cățărare, târg de viniluri, play area și multe jocuri pentru copii, LEGO Corner, spațiul creatorilor IARMAROC.COM și ateliere pentru copii. Nu a lipsit ”line-up-ul gastronomic” delicios și unul al vinurilor, precum și mai multe zone special amenajate pentru servirea lor.
Intrarea la eveniment a fost gratuită, însă participanții au putut să susțină Fondul Jazz in the Park cu clasicul bilet neobligatoriu în valoare de 30 de lei. Fondurile strânse vor merge către susținerea unui proiect cu totul special: deschiderea primul club de jazz din oraș.
Jazz in the Park Competition a revenit în 2023 după câțiva ani de pauză, ca un eveniment matur care își propune să descopere trupe talentate de jazz din toată lumea și să le facă cunoscute. Cea de-a șaptea Jazz in the Park Competition a avut loc în perioada 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Partener strategic: BRD - Groupe Société Générale
Parteneri principali:, Birra Moretti, Purcari.
Parteneri: Mega Image, DIGI, Pepsi, Hochland, Hell Ice Coffee, 8X8, Aperol, Brico Dépôt, RMB Inter Auto, Iulius Mall, Olivo, Daisler Print House, Mobila Dalin, Eco Garden Center, Brick Depot, iabilet.ro, Energobit, Audio-Technica, Meze Audio.
Proiect finanțat de: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca
Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Național Cultural
Parteneri instituționali: Casino - Centru de Cultură Urbană, Europe Jazz Network, YOUROPE, Universitatea de Artă și Design.
Parteneri media: Euronews România, Rock FM, Ziarul Metropolis, Scena9, Suplimentul de Cultură, The Woman, TVR Cultural, TVR Cluj, Radio România Cluj, Kolozsvari Radio România, Ziua de Cluj, Cluj24, Visit Cluj.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.