[Case Study] Conferința Anuală a EMN la București: semințele microfinanțării „semănate” în cel mai important eveniment al industriei din Europa

[Case Study] Conferința Anuală a EMN la București: semințele microfinanțării „semănate” în cel mai important eveniment al industriei din Europa
Credit foto: Timi Slicaru

Evenimentul din 19-21 iunie a reunit la București peste 300 de specialiști în microfinanțare din Uniunea Europeană și s-a desfășurat sub sloganul „Cultivând viitorul – Sprijin pentru antreprenori prin microfinanțare”

A 21-a Conferință Anuală a Rețelei Europene de Microfinanțare (European Microfinance Network - EMN) a avut loc în perioada 19-21 iunie la București, reunind peste 300 de participanți din peste 20 de țări. Unul dintre subiectele principale ale evenimentului a fost potențialul antreprenorial latent din Uniunea Europeană – așa-numiții „antreprenori lipsă”. Datele OCDE estimează că în UE ar putea exista cu până la 7,5 milioane mai mulți antreprenori dacă locuitorii din mediul rural, femeile, migranții, angajații din industriile creative și alte asemenea categorii ar fi sprijinite să facă afaceri. În cadrul evenimentului a fost propusă o inițiativă de schimb internațional pentru antreprenori, construită după programul Erasmus, și introducerea obligatorie a trainingurilor de alfabetizare financiară pentru beneficiarii microcreditelor.

EMN este o organizație non-profit cu sediul în Bruxelles, care promovează microfinanțarea ca instrument de combatere a excluziunii sociale și financiare în Europa prin intermediul self-employmentului și a creării de microîntreprinderi. Nucleul de membri ai EMN este constituit din practicieni în domeniul microfinanțării, organizații cu scop social care oferă servicii financiare persoanelor defavorizate sau facilitează accesul la astfel de servicii.

EMN are 86 de membri în 22 de țări, acționează prin intermediul a patru grupuri de lucru și comitete și este membru în 11 parteneriate instituționale. România este puternic reprezentată în cadrul EMN, prin 17 membri, printre care cei mai cunoscuți dintre aceștia numărându-se BCR Social Finance, BT Mic, Patria Bank și Patria Credit, Romcom sau Instant Factoring.

 

Nevoia

Conferința de la București a pornit de la un brief foarte clar, însă departe de a fi ușor de implementat: evenimentul presupunea organizarea unor sesiuni plenare, dar și a unor workshopuri de tipul „collaborative sessions” care să reunească reprezentanți ai mai multor segmente de activitate, care provin din culturi diferite și se întâlnesc cu provocări diverse.

Workshopurile ar fi trebuit să îmbine diseminarea informației clasice despre microcreditare cu date cât mai obiective din teren, văzute din perspectiva antreprenorilor și prezentate prin vocea acestora. Cu alte cuvinte, trebuiau aduse pe scenă povești adevărate despre cum antreprenorii și-au început afacerile, cum le-au crescut, cum le-au făcut bancarizabile și cum i-a ajutat microfinanțarea să treacă la acest nivel, toate acestea într-un mod accesibil și ușor de înțeles pentru participanți care vin din medii de business foarte variate.

„Organizatorii nu au avut doar misiunea de a găsi variantele ideale de mixa panelurile din conferință cu aceste workshopuri și persoanele cele mai potrivite, ci și de a propune ca speakeri antreprenori cu povești inspiraționale pentru participanți. Astfel, printre speakeri s-au numărat Corina Oprea (Crăița Merelor) sau Marius Dumitrașcu (Agro Est Vaslui) etc. Acestei provocări i s-a adăugat și nevoia de a genera notorietate în România atât pentru conferință în sine, cât și pentru conceptul de microfinanțare, un instrument extrem de important pentru o țară în care numărul fermelor de subzistență este cel mai mare din Europa, iar lipsa garanțiilor pentru credite este aproape generală în cazul micilor întreprinzători”, a explicat Ștefania Cristescu, coordonatorul la nivel local al conferinței.

 

Obiectivul

În România, domeniul economiei sociale este încă la început, iar mica agricultură este insuficient finanțată, deși reprezintă o oportunitate importantă. Pentru România și economia sa, finanțarea adecvată a acestui sector și acordarea de sprijin structural pentru micii fermieri ar trebui să fie priorități majore, mai ales în actualul context geopolitic. Jucătorii locali în microfinanțare constituie o parte importantă a ecosistemului financiar și depun un efort consistent de a menține într-un bun echilibru provocările date de resursele financiare și umane (cele mai multe sunt organizații mici și medii), de conformarea la cerințele de reglementare și raportare, respectiv de dezvoltare, într-un mediu local și european tot mai competitiv. Iar toate acestea trebuie să formeze un parcurs sustenabil, în care finanțarea și oferirea de oportunități de creștere micilor antreprenori din mediul rural și urban mic reprezintă prioritățile sectorului. Local, sectorul microfinanțării nu este recunoscut ca unul de sine stătător, ceea ce aduce un plus de birocrație și mecanisme de garantare mult mai inflexibile față de standardgul general european, așa cum au explicat și specialiștii prezenți la conferință.

„Am avut un brief foarte detaliat și, așa cum se spune, și de data aceasta diavolul a fost... în detalii. Publicurile interne și externe ale acestei conferințe erau foarte bine familiarizate cu formatele și stilul dezbaterilor, deoarece vorbim despre un eveniment aflat la a 21-a ediție. Apoi, Bucureștiul prelua ștafeta după evenimentul de anul trecut de la Paris și venea la pachet cu așteptări fixate la cel mai înalt nivel. Știam de la început că tot ce aveam de livrat, fie că era vorba de concept, grafică, program, oportunități de entertainment sau media relations trebuia să fie top level, așa că doza de adrenalină a fost și ea tot la nivel înalt”, a precizat Cristiana Andrei, Communication Manager, Stratagents.

 

Provocarea sau... provocările

În aceste condiții, pe lângă notorietate una dintre cele mai importante provocări a fost prezentarea impactului microfinanțării pe piața locală, ca soluție ce asigură accesul la capital, acționând astfel ca un „fertilizator” pentru micile afaceri care, după mai multe cicluri de microfinanțare, ajung să crească la nivelul la care se pot adresa băncilor pentru credite. Cu alte cuvinte, „microfinanțarea crește businessurile pentru ca ele să devină clienții băncilor”, așa cum a explicat în cadrul evenimentului și în aparițiile sale în presă Raluca Andreica, membru al Consiliului de Administrație al European Microfinance Network, membru al Consiliului de Administrație al Asociației Române de Microfinanțare și Director General în cadrul Patria Credit IFN SA.

Potrivit acesteia, „sectorul microfinanțării din România este unul dintre cele mai performante din regiune, demonstrând stabilitate chiar și în anii pandemiei. Cu toate acestea, mai este încă de lucru, mai ales din punctul de vedere al reglementărilor, având în vedere că în România organizațiile de microfinanțare sunt supuse acelorași reguli ca majoritatea celorlalte IFN. Acest lucru implică condiții excesiv de stricte privind garanțiile, ceea ce face ca accesul la microcredite să fie mai dificil, de exemplu, pentru micii fermieri care au mare nevoie de ele. Am fi bucuroși să lărgim excelenta colaborare pe care o avem cu Banca Națională a României pentru a dezvolta un cadru specific de reglementare pentru sectorul microfinanțării.”

 

Execuția

„Ca strategie de media relations, în etapa de pre-event am abordat canale urmărite de antreprenorii targetați, precum ZF Live, Profit News sau Agro TV, iar în timpul evenimentului ne-am concentrat pe intervenții live la radio ale speakerilor. După eveniment, am mutat focusul pe apariții în cele mai importante publicații de business și pe toate agențiile de știri, pentru a acoperi astfel mai multe tipuri de canale și a atinge publicurile țintă vizate”, a explicat Ana Jităriță, Integrated Communication Manager la Stratagents.

Evenimentul în sine a adus pe scena dezbaterilor – formatul fiind unul de debate – teme fierbinți pentru microfinanțare precum rolul antreprenoriatului social, microfinanțarea tinerilor, a agriculturii și a antreprenorilor femei, vulnerabilități ale microfinanțării sau impactul schimbărilor climatice asupra microfinanțării.

„Microfinanțarea este un mijloc de a combate nedreptatea socială”, spune Jorgos Papadakis, director general al EMN. „Datoria noastră, ca voce principală a sectorului de microfinanțare din Europa, este să convingem noua Comisie Europeană, precum și leadershipul instrumentelor de finanțare ale UE, că investițiile în microfinanțare au sens și pot schimba viețile oamenilor, în special ale tinerilor. Prin microfinanțare putem îmbunătăți situația financiară a oamenilor și putem schimba mentalități, pentru a avea o societate mai incluzivă.”

 

Rezultate

Rezervare 120% pentru locurile existente în conferință
Peste 600 de minute de discuții despre oportunitățile de microfinanțare în Europa
260 de minute de networking într-un eveniment de socializare

110 minute de emisiuni TV și radio
19 articole & interviuri

 

Echipele

Client: Jorgos Papadakis, General Manager; Martina Volpi, Communication Officer, Raluca Andreica, membru CA EMN; Ștefan Buciuc, Asociația Română de Microfinanțare, Alex Rankin, Deputy General Manager EMN, Nicola Benaglio, Programme and Research Manager EMN
Agenție (Stratagents): Cristiana Andrei, Communication Manager; Ana Jităriță, Integrated Communication Manager, Bogdan Ciubuc, Copy & Content Manager; Anne Mihăilescu, Junior Executive
Consultanți: Ștefania Cristescu, coordonator local al conferinței, Georgiana Fințescu, consultant BTL
Concept identitate vizuală: Quickdata
Grafică & declinări: Emilia Breban
Fotograf: Timi Slicaru
Producție publicitară: George Cujba, PlayDisplay

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related