Mai puțin de două săptămâni ne despart de unul dintre cele mai mari și cool festivaluri din România, Beach, Please! Iar Velo & glo™ te așteaptă să ne bucurăm împreună de muzica bună, distracție alături de prieteni și experiențe memorabile - toate pe plaja din Costinești. Așa că, pregătește-te pentru cinci zile memorabile, în perioada 10-14 Iulie, la Costinești.
Festivalul care a pornit, inițial, ca o simplă petrecere pe plaja din Costinești, în anul 2022, s-a transformat într-un adevărat fenomen în România și a devenit, în doar doi ani, cel mai mare festival urban din Estul Europei.
"Ne vedem între 10-14 iulie la Beach, Please! Păstrăm aceeași energie, dar mărim lineup-ul și amplificăm distracția ca tu să ai parte de cea mai tare experiență de festival!", au declarat organizatorii.
Lineup-ul Beach, Please! 2024
Anul acesta, vor urca pe scena peste 200 de artiști români și internaționali. Anitta, Don Toliver, Chief Keef, 6ix9ine, Trippie Redd, Gucci Mane, Rick Ross, Wiz Khalifa și mulți alții. Wiz Khalifa vine pentru prima oară în România, iar 6ix9ine, revine la „Beach, Please!” după show-urile explozive din anii trecuți. Inna, Irina Rimes, Killa Fonic sau Carla’s Dreams nu o să lipsească nici ei de pe scena din Costinești.
Velo & glo™ te așteaptă cu surprize
Și pentru că iubim festivalurile, nu puteam să lipsim la Beach, Please! Așa că, ne pregătim intens cu surprize și setupuri speciale astfel încât experiența ta să fie una cu adevărat memorabilă. Fie că vorbim de submarinul velo și photocorner-ul care iți vor surprinde cele mai faine momente, sau de Belleview-ul oferit de glo ca să te bucuri de artiștii preferați, tot ce trebuie să faci este să-ți aduni prietenii și să veniți plini de energie. Ne așteaptă 5 zile și nopți pe care nu le vom uita prea curând.
Zonă de camping
La această ediție, participanții se vor bucura pentru prima dată și de o zonă oficială de camping, fără griji legate de drumul până la festival. Zona specială va beneficia de toate condițiile de securitate, igienă și accesibilitate. Pază pe toată durata evenimentului, supraveghere video, dușuri și grupuri sanitare, baruri și zone de divertisment. Intrarea se va face pe baza brățării de camping. Pentru a beneficia de experiența de camping Beach, Please! ai nevoie de un bilet de camping și unul dintre abonamentele de 3 zile la festival. Un bilet de camping oferă acces unei singure persoane, care poate să-și amplaseze cortul în perimetrul amenajat și să utilizeze resursele oferite. Două sau mai multe persoane pot împărți un cort doar dacă dispun de biletele de camping și abonamentele la festival.
Transport pentru Beach, Please!
Dacă nu ai găsit încă o cazare în Costinești sau în apropiere, nu-i nicio problemă. Poți ajunge la festival cu autobuzele Beach, Please! din orice stațiune de pe malul mării. Mai mult, a fost suplimentat numărul de autobuze, frecvența lor și orarul. Acestea vor trece prin următoarele stațiuni: Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Neptun, Olimp, Costinești, Eforie Sud, Eforie Nord, Constanța. Biletele se vor achiziționa direct din autobuz, iar tarifele, orarul și stațiile exacte le găsiți pe siteul festivalului.
*18+ Velo este un produs care contine nicotina. Nicotina genereaza un grad ridicat de dependenta.
*18+ glo™ este un dispozitiv electronic ce se utilizează împreună cu consumabilele compatibile ce conțin nicotină, o substanță ce creează dependență. Este destinat consumatorilor peste 18 ani. Acest produs nu este lipsit de riscuri.