FACTORUL 1% : Obiceiuri mici pentru rezultate mari / Fattore 1%: Piccole abitudini per grandi risultati de Luca Mazzucchelli este cartea care te va ajuta să conștientizezi faptul că, ceea ce ești azi este rezultatul obiceiurilor pe care le-ai îmbrățișat în ultimii cinci ani, iar ceea ce vei fi peste cinci ani va fi rezultatul obiceiurilor pe care le îmbrățișezi azi. Așadar, ne place sau nu, obiceiurile sunt acea forță invizibilă care ne influențează felul de a fi, rezultatele pe care le avem și imaginea pe care și-o formează ceilalți despre noi, de aceea e atât de important să avem obiceiuri bune. Iar în cazul în care nu le avem, este important să ni le formăm.
Vestea bună pe care ne-o dă Lucca Mazzucchelli în această ediție actualizată a cărții, este că obiceiurile pot fi schimbate în favoarea noastră, cu un minim efort. Factorul 1% este o metodă inovatoare în opt pași pentru a ne schimba obiceiurile și a transforma comportamentele care sunt importante pentru noi în obiceiuri puternice și durabile.
„Teza pe baza căreia am scris această carte este că schimbarea sustenabilă în timp nu depinde atât de mult de motivație – element util, dar supraestimat de mulți – cât de deprinderea obiceiurilor care ne conduc pas cu pas la realizarea a ceea ce dorim să fim.
Prea multe persoane abordează schimbarea cu naivitate, așteptând impulsul potrivit pentru a se hotărî să adopte noi comportamente greu de menținut: de la modificarea stilului alimentar, până la înscrierea la sală pentru a-ți reintra în formă, de la învățarea unei limbi străine, la lucrul cu propria-ți persoană pentru a-ți îmbunătăți caracterul. Când suntem motivați, ni se pare că putem face schimbarea mult dorită într-un timp scurt. Nu după mult timp însă, impulsul magic pe care ni-l oferă motivația ne părăsește și ne trezim și mai legați de aceleași obiceiuri dintotdeauna. Iată de ce, dacă chiar vrem să ne schimbăm stilul de viață și nu doar să acumulăm intenții bune care, în marea lor majoritate, nu vor fi îndeplinite, trebuie să „studiem” știința obiceiurilor. Pentru că astfel vom putea înțelege ce măsuri trebuie să luăm ca să nu ne pierdem elanul inițial.”
Luca Mazzucchelli este psiholog, psihoterapeut și antreprenor și autorul mai multor eseuri de promovare a psihologiei, căutând mereu noi modalități de a aduce psihologia mai aproape de viața de zi cu zi a oamenilor.
Prin intermediul rețelelor sale de socializare, pe care este foarte popular, Luca Mazzucchelli discută zilnic cu sute de mii de oameni pe care îi ajută să își rezolve problemele de natură psihologică. De asemenea, este speaker pentru evenimente corporate și a fost numit Cel Mai Bun Coach pe probleme de psihologie de către Asociația Coachilor Italieni. El editează revista Psicologia contemporanea magazine și este consultant editorial pentru diverse serii de cărți. Locuiește în Milano împreună cu soția și cei trei copii ai lor.
De același autor, la Editura ap! au mai apărut cărțile pentru copii: „Tema care devine curaj” și „Totul e greu înainte să devină ușor”, dar și titlul „Era inimii”, care te va convinge că, în viitor, pentru a avea succes va fi esențial să îți poți stăpâni emoțiile.
Video: Interviu cu autorul despre carte
Cartea a apărut în România la Editura ACT și Politon.
Info:
Titlul original: Fattore 1%: Piccole abitudini per grandi risultati
Ediția 2024, paperback
Traducător: Roxana Panaite
Dimensiuni: 13*20 cm
352 pagini
ISBN: 978-630-303-230-6