Confident Communications, agenție specializată în comunicare de marketing, a devenit partenerul de comunicare pentru Infosan, singurul spital privat de oftalmopediatrie din România. Campaniile ce se vor derula au ca scop informarea și educarea publicului în privința diagnosticării, tratamentului și îngrijirii afecțiunilor oftalmologice la copii, dar și metodele de prevenție și identificare timpurie a afecțiunilor oculare. În prezent, Infosan are un număr de 35 cadre medicale și, în ultimii 12 ani, peste 75.000 de pacienți au beneficiat de serviciile specialiștilor și de aparatura de ultimă generație din cadrul spitalului.
„Părinții sunt din ce în ce mai interesați de calitatea vederii copiilor și au început să învețe să ia măsuri din timp și să meargă cu cei mici la controale regulate. Din nefericire, există destule situații în care tratamentul de specialitate și intervențiile chirurgicale sunt inevitabile. Am decis să apelăm la serviciile Confident pentru a explica mai bine felul în care au evoluat descoperirile medicale din domeniul oftalmologiei, cum ne tratăm pacienții la Infosan și cât de dedicați suntem în tot ceea ce facem. Avem încredere că mesajele noastre se vor face auzite mai ușor, iar împreună vom face diferența în viețile oamenilor”, spune Rareș Ciubotaru, Director Executiv Infosan.
„Prin ochii copiilor se vede viitorul, așa că am acceptat imediat provocarea venită din partea Infosan. Chiar dacă nu pare așa, medicina și comunicarea au foarte multe elemente în comun, pornind de la relația dintre medic și pacient, educația și prevenția, etica medicală, consimțământul informat și până la comunicarea în cercetarea medicală. Sunt o mulțime de punți de legătură de care ne vom folosi în cadrul acestui parteneriat dintre Confident și Infosan pentru a promova un stil de viață mai sănătos și soluțiile avansate folosite de spital pentru tratarea afecțiunilor oftalmologice”, adaugă Mara Gojgar, fondator Confident Communications.
Infosan oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la copii, dar și la adulți. În plus, Infosan este un susținător activ al prevenției și al identificării timpurii a afecțiunilor oculare. În acest scop, a lansat și un program de screening gratuit în grădinițe pentru limitarea cazurilor de orbire. Infosan își propune să ajungă la 10.000 de copii din București în primele 6 luni din 2024, dar are în plan să ducă această inițiativă și în zona de sud a țării, fiind deja în căutare de colaboratori și parteneri.
Infosan este în prezent singurul spital privat de oftalmopediatrie din România. Infosan are misiunea de a elimina orbirea prevenibilă și deficiențele de vedere, prin empatie, competență și îngrijire personalizată fiecărui pacient, pentru a le îmbogăți viața. Compania a fost înființată în 2002 de doi medici sub forma unui cabinet, în 2006 devine clinică, iar din 2015 capătă statutul de spital. Infosan are un număr de 35 cadre medicale și o capacitate de tratament de 3000 de pacienți pe lună în ambulatoriu și 300 de pacienți pe lună în spitalizare de zi. Oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la copii, precum managementul miopiei, ambliopie, strabism, cataracta congenitală, retinopatie de prematuritate, dar și la adulți – cataractă, strabism, afecițuni retiniene, glaucom, etc. În cei 22 de ani de activitate peste 80.000 de pacienți unici au trecut pragul. Infosan a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.
The CONFIDENT Group, prezent în București și Barcelona, este un cluster comunicare de marketing format din companii cu expertiză în CEE (România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) și Spania.
Focusul CONFIDENT este pe acomodarea clienților internaționali pe piața din România și sprijinirea companiilor din CEE să intre pe piața din vest.
Expansiunea internațională a CONFIDENT Group a fost generată de ambițiile globale ale clienților pe care îi consiliem, dar și din ADN-ul nostru de antreprenori.
În prezent, The CONFIDENT Group este format din două companii CONFIDENT – Marketing communications și VENUS FIVE servicii de producție foto și video.
Grupul CONFIDENT a dezvoltat expertiză în industrii cheie de consumer și B2B - tech, real estate, retail & FMCG, auto & mobilitate, pharma & medcomms.
CONFIDENT a câștigat mai multe premii pentru campanii de Tech PR și Brand PR în cadrul competițieii PR Award, iar în anul 2020, agenția a obținut distincția Consultancy of the Year.
În 13 ani de prezență pe piața din România, agenția a gestionat peste 50 de clienți și campanii. Din portofoliul CONFIDENT fac parte branduri precum AVIS, BLIK, București Mall Vitan & Plaza România (Anchor Grup), CBRE, DSV, ENDAVA, Euplatesc.ro, Liberty Galați, NOTINO, Mitsubishi, Mobexpert, Regus, Roche Diagnostics, Signal Iduna, Spaces, Thoughtworks, VTEX, XIAOMI.