Liviu Comăneanu este noul Managing Director al GSP.ro

Liviu Comăneanu este noul Managing Director al GSP.ro

Consiliul de Administrație al Ringier Sports Media Group (RSMG) l-a numit pe Liviu Comăneanu în funcția de Managing Director al GSP.ro, începând cu data de 1 iulie. Acest lucru marchează revenirea in echipa Ringier a unui expert în media digitală. Liviu Comaneanu și-a început cariera impresionantă în 2004, cu poziția de Content Editor la Ringier România, urmand ca in 2006 sa devina New Media Editor la Gazeta Sporturilor și, ulterior, Project Manager. După o pauză de un an, în care a lucrat ca Project Manager la ProSport, Liviu s-a întors în 2009 la Gazeta Sporturilor, pentru încă cinci ani, ca Project Manager responsabil cu dezvoltarea platformei GSP.ro, respectiv cu veniturile din publicitate și cu marketingul online.

Înainte de actuala sa mutare la GSP.ro, Liviu Comăneanu a fost Head of Digital la Antena 3, poziție pe care o deține din martie 2021. Anterior, din noiembrie 2016, Liviu a fost Project Manager la Antena Group, fiind responsabil cu dezvoltarea platformei, strategia de conținut și online marketing. Între 2015 si 2016, Liviu Comaneanu a lucrat la Fullscreen Digital, ca product owner și account manager, gestionând conturi cheie precum Rompetrol și Allianz Țiriac.

Liviu îi succede lui Predrag Mihailovic, care a ocupat poziția de Managing Director al GSP.ro ad-interim, din octombrie 2023, și a gestionat reorganizarea brandului iconic de media sportivă. Împreună cu echipa de management a GSP.ro - Mitruț Docan, Roxana Curelea și Sebastian Culea - Predrag Mihailovic a readus platforma media sportivă de top din România la o creștere semnificativă a indicatorilor cheie, în mai puțin de șase luni, prin implementarea manualului strategic al RSMG.

Robin Lingg, președinte al Consiliului de Administrație al Ringier Sports Media Group: "De-a lungul carierei sale, Liviu Comăneanu a excelat în strategia digitală, dezvoltarea de platforme, managementul conținutului și marketingul online, contribuind la succesul mai multor companii media și digitale de renume. Experiența sa remarcabilă îl face sa fie un atu pentru GSP.ro. Cariera sa impresionantă este o dovadă de leadership excepțional și inovație în peisajul media digital. Bine ai revenit, Liviu Comăneanu! Te așteaptă o echipă ambițioasă și foarte motivată, precum și cititori curioși și loiali."

Stilian Shishkov, Senior Partner RSMG, fondator și CEO al Sportal Media Group, din Bulgaria: "În ultimele 6 luni, echipa GSP.ro a demonstrat în mod impresionant o creștere masivă în spațiul media sportiv din România, stabilind noi standarde în ceea ce privește acoperirea, formatele, implicarea și inovația. Aș dori să-i mulțumesc lui Predrag Mihailovic pentru dedicarea și leadership-ul său, într-o perioadă dificilă, deopotriva să-i urez bun venit lui Liviu Comăneanu. Suntem foarte încântați să vedem cum o combinație între experiență, talent, dedicare, pasiune și abilități tehnologice poate impulsiona o creștere rapidă și poate aduce mai multă încredere ca niciodată în brandul GSP. Ne așteaptă vremuri promițătoare și pe acest lucru ne concentrăm."

Predrag Mihailovic, General Director al sportal.rs și Chief Transformation Officer al RSMG: "Numirea lui Liviu Comăneanu în funcția de Managing Director marchează începutul unui nou capitol interesant pentru GSP.ro. Compania așteaptă cu nerăbdare să valorifice experiența și abilitățile sale, pentru a stimula creșterea și inovarea. Experiența sa vastă în media digitală și palmaresul său dovedit în managementul proiectelor vor fi esențiale pentru a duce GSP.ro la nivelul urmator. Succesul GSP.ro evidențiază eficiența și eficacitatea strategiei RSMG și munca asiduă a echipei dedicate, căreia aș dori să-i mulțumesc pentru munca depusă în ultimele luni. Reorganizarea de succes a fost posibilă doar datorită încrederii pe care am primit-o, datorită sprijinului cititorilor și al susținătorilor GSP.ro. Mă bucur că Liviu Comăneanu va continua această poveste de succes."

Liviu Comăneanu, desemnat Managing Director al GSP.ro: "GSP.ro este o platformă media sportivă de top, care oferă conținut de înaltă calitate și soluții digitale inovatoare. Prin angajamentul său față de excelență și pasiunea pentru storytelling, GSP.ro stabilește standardele în industria media. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu echipa de management pentru a face față provocărilor pieței extrem de competitive de media sportivă din România. Vom capta sufletul sportului și vom aduce fiecare moment de pasiune și triumf direct la cititorii noștri, nu doar în timpul EURO 2024."

De la lansarea sa în 2022, Ringier Sports Media Group (RSMG) îmbină media sportivă națională de top cu tehnologia globală inovatoare. Cu 8 branduri în 8 țări europene, RSMG ajunge lunar la peste 25 de milioane de fani, prin intermediul platformelor sale - alimentate de o echipa care numara nu mai putin de 400 de colegi. Dincolo de brandurile media sportive, RSMG operează, de asemenea, sistemul de gestionare a conținutului "Sportal.365" și menține un parteneriat strategic cu LiveScoreGroup. RSMG investește în mod continuu și strategic în media sportivă, cu scopul de a obține o poziție proeminentă prin consolidarea brandurilor media sportive digitale de top. Acest portofoliu include în prezent Sportal Media Group, în Bulgaria, cu sportal.bg și Sportal365, gsp.ro, în România, sportal.rs, în Serbia, sportal.hu, în Ungaria, sport.sk, în Slovacia, sportal.gr, în Grecia, A Bola, în Portugalia și Sportnieuws.nl, în Olanda. Investiția strategică în LiveScore Group (cu sediul în Marea Britanie), în 2022, subliniază o data în plus aspirația RSMG de a se constitui in lider european în domeniul mass-media sportive, până în 2025.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related