[Obsesii part-time] Cristi Niculescu: Timpul, care tuturor ni se pare că trece mult prea rapid, poate fi ușor de pierdut prin activități banale, însă cu puțină atenție îl poți gestiona mult mai eficient

Fotografie, pictură, teatru. Poezii, presă, publicitate. Cristi Niculescu, Content Writer Cheil Centrade, caută să dea mereu sens timpului, la job sau în afara lui. A învățat singur, despre fiecare domeniu în parte, intuitiv și senzorial, descoperind subtilitățile imaginii și ale cuvintelor, dar și laturi ascunse ale propriului eu. 

"Poate am simțit nevoia de un pic de fantezie, poate mi-am dorit să gestionez culoarea așa cum nu puteam în fotografie sau poate simțeam nevoia să controlez mai exact mesajul pe care voiam să îl transmit", spune Cristi. 

Povestim cu el în rândurile următoare despre fotografie, pictură, teatru, ce a învățat despre el, urmând aceste pasiuni și cum se intersectează ele cu jobul de zi cu zi. 

Drumul tău profesional

În 2004, la șapte ani de la terminarea liceului, după ce am schimbat mai multe locuri de muncă, care au presupus uneori activitate fizică intensă, alteori program de lucru ce începea la 8:00 dimineața, fără să știu când se va termina ziua de lucru sau servicii în care activitățile deși simple, de birou, erau repetitive și plictisitoare, am realizat că, indiferent de nivelul de salarizare, munca pe care o prestez trebuie să presupună și o doză de plăcere, care va genera automat implicare și dorința de a evolua.

Iar ceea ce mi-a plăcut mereu, încă din anii copilăriei, a fost să citesc și să scriu. În adolescență am avut perioade în care scriam poezii sau proză scurtă, iar unele texte, redactate la prima mea mașină de scris, la începutul anilor ‘90, le mai am și acum, îngălbenite, prin bibliotecă. Așa că, m-am hotărât, în jurul vârstei de 26 de ani, să urmez niște studii universitare, care să îmi permită să lucrez în paralel și am ales o facultate privată, cu specializarea în filosofie și jurnalism.

Am început să lucrez în presă încă din primul an de studiu, la început practicând voluntariatul în cadrul televiziunii universității, apoi găsind o colaborare la ziarul România Liberă pentru un supliment de turism și ulterior lucrând timp de peste un deceniu în trustul de presă Burda România, ca fotoreporter (revistele Practic Idei, Practic în Bucătărie, Casa de Vacanță, Ioana etc.)

Fotografia 

Prima activitate artistică, pentru care o perioadă destul de îndelungată nici nu am fost plătit, a fost fotografia. Într-adevăr, expresia devenită clișeu ”o imagine valorează cât 1.000 de cuvinte” are sens adeseori în presa scrisă. M-a atras de la început latura creativă a activității de fotograf și în plus, nu mi se părea corect ca o altă persoană să scrie în articolele mele ”1000 de cuvinte”.

Așa am început, prin 2006, să studiez fotografia autodidact, să îmi cumpăr primul DSLR și primele obiective și să propun redactorului șef imagini în cadrul articolelor scrise de mine. Deși, pentru o perioadă fotografiile mele au fost doar bonus în cadrul reportajelor sau interviurilor realizate, satisfacția de a le vedea publicate în pagini și de multe ori pe copertă, depășea orice pretenții pecuniare. În plus, realizând atât fotografie, cât și text, câștigasem o mare libertate de decizie în privința aspectului final al materialului și al modului în care îmi doream să canalizez atenția cititorului, devenind mai independent din punct de vedere profesional.

Ce a urmat 

Pentru mine au urmat ani memorabili, în care făceam exact ceea ce îmi plăcea, puteam să scriu și să fiu publicat, aveam libertatea de a-mi alege subiectele pe care le consideram de interes, iar domeniile în care activam îmi erau foarte dragi, precum turismul, arta culinară, meșteșugurile etc.

Latura artistică a fotografiei am descoperit-o lucrând în presă, abordând de-a lungul timpului fotografia arhitecturală, de peisaj, de produs, de turism sau fotografia portret, în funcție de publicațiile pentru care scriam. În timp, am descoperit avantajele fotografiei alb-negru și, deși nu puteam publica decât fotografii color în reviste (o regulă nescrisă în trust), mi-am deschis primul blog dedicat fotografiei, unde puteam exploata fără probleme latura artistică a fotografiei alb-negru.

Personal, consider că în 9 din 10 situații, în fotografia de artă, culoarea distrage atenția privitorului, aglomerează cadrul, iar combinarea, în cele mai multe cazuri, imposibil de controlat a nuanțelor, poate chiar anula motivul inițial pentru care fotograful a realizat acea imagine. În schimb, renunțând la culoare, artistul poate scoate în evidență mult mai ușor ideea care a generat cadrul, prin reglarea și evidențierea luminii, contrastului și clarității.

Totuși, nu același lucru pot afirma despre pictură, un alt domeniu care mă pasionează, unde culorile și alegerea acestora sunt esențiale.

Cum ai învățat

Cred că dacă vrei să înveți o activitate artistică cu un profesor, deși termenul ”a învăța” mi se pare destul de nepotrivit, deoarece activitatea artistică ar trebui să fie senzorială și instinctivă, nu memorată, foarte probabil vei renunța după o anumită perioadă de timp, nesatisfăcut de metodologie. Trebuie să fii cu adevărat norocos să găsești profesorul care să simtă și să reacționeze la fel ca tine, în raport cu o lucrare artistică.

Pentru mine, cea mai bună variantă, atât în fotografie, cât și în pictură, a reprezentat-o studiul pe cont propriu. Albume, expoziții, filmări, muzee, cursuri online, tutoriale… ai parte de o cantitate imensă de informații, în mare parte gratuită, pentru a înțelege modul în care artiștii dinaintea ta au privit, au înțeles și au redat imaginea lumii înconjurătoare.

Cum te-au schimbat aceste pasiuni

Nu știu dacă, în căutările mele de a mă manifesta artistic, dorind să utilizez și alte instrumente, pictura a reprezentat pasul logic după fotografie, dar cred că, deși ambele activități au ca scop esențial crearea unei imagini, fotografia redă un moment al realității, iar pictura un moment al fanteziei. Poate am simțit nevoia de un pic de fantezie, poate mi-am dorit să gestionez culoarea așa cum nu puteam în fotografie sau poate simțeam nevoia să controlez mai exact mesajul pe care voiam să îl transmit.

Cu siguranță, fiecare activitate pe care am realizat-o de-a lungul timpului doar în scop creativ/artistic, fără a urmări rezultate financiare imediate, mi-a schimbat modul în care priveam realitatea, oamenii și planurile de viitor. Personal, fotografia mi-a stârnit întotdeauna curiozitatea, mi-a creat o ușoară stare de agitație, de a fi la locul și în momentul potrivit, de a spera la obținerea imaginii dorite, așteptând uneori timp îndelungat, cu nerăbdare, clipa declanșării (potrivirea luminii, atmosferei, persoanelor, unghiurilor, poziționării etc., cât mai apropiate de cadrul perfect).

În pictură însă agitația dispare complet, înveți să îți stăpânești reacțiile, poți schimba orice pe parcurs, o poți lua de la început, iar o lucrare se poate desfășura fără limită de timp, introducând în cadru orice îți dorești, din orice poziție sau unghi.

În definitiv, să poți stăpâni în artele vizuale, atât realitatea (fotografia), cât și imaginația (pictura), poate fi visul oricărui artist.

Cât timp dedici

Dacă activitatea artistică se naște din pasiune, așa cum ar trebui, nu vei fi niciodată mulțumit(ă) de timpul acordat și vei căuta mereu să te întorci la acea activitate când ai o perioadă liberă. Fiind activități solitare, atât fotografia, cât și pictura îmi permit o implicare constantă. Dacă vreau să fotografiez îmi iau aparatul și ies pe stradă. Oriunde poți găsi un subiect care să îți atragă atenția (obiect, persoană, unghi arhitectural, raport de lumină și întuneric etc.) Dacă vreau să pictez, nu trebuie decât să îmi așez pânza pe șevalet, iar apoi să îmi aleg subiectul și culorile.

Însă, deși uneori am timp liber pentru manifestări artistice, vidul ideilor creative din acel moment, mă determină să mă întorc acasă după patru ore doar cu 4-5 cadre pe cardul de memorie sau după o jumătate de zi să strâng la loc pânza albă de pe șevalet. Deci, consider că cea mai grea parte într-un proces artistic este stabilirea subiectului sau apariția ideii creative. Ca artist vizual, în ceea ce privește partea frumoasă, speri întotdeauna ca aceasta să fie rezervată privitorilor.

În urmă cu șase ani am simțit nevoia unei activități creative de grup, în care aportul meu să fie parte dintr-un ansamblu de manifestări diferite. Și fiindcă întotdeauna mi-a plăcut să creez personaje și să descriu caractere folosindu-mi apetența pentru scris, m-am gândit să aleg un curs de teatru, în speranța că voi putea crea/interpreta caractere diferite și pe scenă, nu doar pe hârtie. Ce a urmat a fost o realizare incredibilă în plan artistic, dar mai ales în plan personal, care mi-a oferit satisfacții imense. Timp de șase ani am jucat în șase piese de teatru, puse în scenă la GoPlayArt ( ”Tanga” de Marilena Dumitrescu, ”Gaițele” de Alexandru Kirițescu, ”Perfect necunoscuți” de Paolo Genovese, ”The Place” de Paolo Genovese, ”Liniște în culise” de Michael Frayn și ”TOC TOC” de Laurent Baffie).

În teatru consider că partea cea mai grea este reprezentată de asumarea personajului și identificarea cu acesta, cele mai frumoase momente fiind, fără îndoială, aplauzele și aprecierile de la final.

Momente în care ai vrut să renunți

Atât timp cât iubești cu adevărat ceea ce faci nu poți renunța niciodată la o activitate creativă, însă, din păcate, poți întâlni oameni, în special în manifestările artistice de grup, care te pot determina să renunți, având instrumentele necesare pentru a te obliga sau a te împinge către abandon. Însă chiar și așa, poți găsi alternative, locuri sau oameni, care te pot ajuta să reiei acea activitate de la început sau de unde ai rămas.

În activitățile solitare, precum fotografia sau pictura, decizia de a renunța îți aparține în totalitate și nu poți înceta o activitate artistică, decât dacă ajungi să consideri că nu mai poți obține rezultatele dorite sau nu mai poți exprima aceleași trăiri care te-au motivat de-a lungul timpului să evoluezi.

Ce ai descoperit

În primul rând m-am descoperit pe mine însumi, așa cum nici eu nu mă știam și consider că orice activitate artistică este o modalitate excelentă de a te vindeca, atât în plan fizic, cât și spiritual. Ajungi să te apreciezi, ajungi să te iubești, ajungi să te miri de ceea ce poți realiza, iar toate aceste senzații generează bucurie și plăcere de a trăi. Reacțiile celor apropiați te determină să continui ceea ce faci, cu și mai multă dedicație. Chiar și niște banale aprecieri pe rețelele sociale, asupra unor picturi sau fotografii postate, îți pot schimba dispoziția și starea de bine.

La finalul unui spectacol de teatru, atunci când persoane necunoscute vor să îți strângă mâna și să te felicite pentru rolul jucat, simți cum toate emoțiile intense, adunate în zeci de repetiții, par să se evapore, zâmbești fericit și știi pentru ce ai transpirat la propiu, pe scenă, timp de aproape un an, memorând pagini întregi de text, interacționând cât mai natural și instinctiv cu ceilalți colegi și explorând modalitățile prin care te poți identifica tot mai exact cu personajul.

Cum se influențează toate aceste domenii

Orice creator de artă, cunoscut sau necunoscut, caută să comunice prin operele realizate senzații, intenții, mesaje, în definitiv un întreg amalgam de sentimente. Când lucrezi în mass-media sau într-o agenție de publicitate, cauți să comunici mesajul dictat, într-o mai mică sau mai mare măsură, de direcția publicației respective, sau în cazul agenției de clientul plătitor.

Trebuie să recunosc că, activând mai mulți ani într-o zonă a presei neimplicată politic, am avut șansa să îmi aleg mesajul pe care doream să îl transmit, precum și imaginile adecvate acestuia. Așadar, pentru o persoană ca mine, care consideră libertatea de exprimare esențială, arta poate fi un instrument ideal de manifestare, oferindu-ți posibilitatea de a nu te abate de la modul în care gândești și în care te exprimi.

Cred că timpul, care tuturor ni se pare că trece mult prea rapid, poate fi ușor de pierdut prin activități banale, ce nu îți aduc nicio satisfacție, însă cu puțină atenție îl poți gestiona mult mai eficient. În plan artistic, consider că absența ideilor creatoare poate fi o problemă mai mare decât găsirea timpului necesar punerii în practică. Atunci când o idee sau o imagine se naște în mintea ta, sâcâindu-te aproape obsesiv în a-i da formă și a o clarifica, nu ai cum să nu găsești timpul necesar pentru a deveni creativ.