În timp ce călătorea prin România cu cineastul român Ovidiu Stancu și fotograful italian Diego Ravier, jurnalistul Michael Bird a decis să documenteze urșii care cerșeau pe Transfăgărășan. Fiind martorii unui fenomen revoltător, au știut că trebuie să continue să investigheze subiectul, povestește Michael.
Echipa a pornit atunci într-o călătorie de patru luni prin cinci țări, explorând interacțiunile dintre urși și oameni. Doi ani mai târziu, proiectul „Bears Uncovered” a devenit mai mult decât un film documentar – este un brand ce integrează jurnalismul de investigație și storytelling-ul vizual.
„Bears Uncovered” face dezvăluiri surprinzătoare și provoacă miturile larg răspândite despre relația țărilor europene cu urșii. Din România până în Slovenia și Albania, tratamentul urșilor variază dramatic, dezvăluind o realitate complexă. De asemenea, documentarul pune față în față diferite perspective culturale asupra gestionării urșilor, contrastând politicile bazate pe frică din România cu abordarea echilibrată din Italia.
Documentarul, care are ca scop prezentarea unei viziuni oneste și echilibrate asupra unei probleme polarizante, a stârnit reacții diverse. L-am întrebat pe Michael despre experiența sa din timpul filmărilor, constatările (neașteptate) și speranțele sale legate de impactul filmului.
Momente definitorii în cariera ta
Acum câțiva ani, a trebuit să înfrunt un alt jurnalist britanic care era vinovat de inventarea poveștilor sale (într-o investigație pe care o scriam împreună cu Lina Vdovii, aici). Una dintre cele mai dificile părți ale acestei profesii este să faci subiecții investigațiilor să răspundă direct la acuzații. Eram emiționat când l-am sunat. El era furios. Dar am reușit să-l fac să răspundă la fiecare întrebare, fără să închidă telefonul. Această interacțiune a completat povestea noastră. În acel moment, m-am gândit: nu puteam să facem această treabă mai bine.
Jurnalismul este o profesie bipolară, deoarece necesită atât încredere excesivă, cât și abilitatea de a scrie bine. Ai nevoie de abilități sociale de tip stalker și capacitatea de a reflecta asupra evenimentelor în liniște contemplativă – să fii atât extrovertit, cât și introvertit. Acesta este un echilibru pe care rareori reușesc să-l ating, dar în acest caz am simțit un grad de succes.
Nașterea documentarului „Bears Uncovered”
Acum doi ani, călătoream prin România cu cineastul român Ovidiu Stancu și fotograful italian Diego Ravier, și am decis să verificăm urșii cerșetori de pe Transfăgărășan. Aici, 20 de urși așteaptau turiștii să le arunce pufuleți și pâine pe geamurile mașinilor. Am filmat turiști aruncând resturi și bătând palma cu urșii pentru clipuri TikTok. Aceasta era o crimă împotriva naturii, deci merita să urmărim acest subiect. Apoi, am obținut o bursă de la IJ4EU pentru un proiect transfrontalier și am petrecut patru luni pe drum în cinci țări, într-o „vânătoare” de urși. O bursă de la Journalism Fund Europe ne-a ajutat în post-producție.
Echipa
Avem o echipă excelentă, bazată în România. Ovidiu Stancu este un jurnalist/producător cu care am lucrat la investigații despre abuzul animalelor în ultimii zece ani, Vjosa Cerkini este un cineast talentat din Kosovo, iar Stefano Petrelli este un jurnalist cu abilități personale excelente și cunoștințe locale în Italia. De asemenea, în România, proiectul a beneficiat de pe urma geniului vizual al lui Răzvan Zamfira pentru infografice și design web, de arta lui Andrei Cotruț pentru ilustrații, talentele de post-producție ale lui Cristi Gagea, și am avut o cooperare excelentă cu echipa de la Scena9, care a publicat proiectul. Ideea a fost să construim un proiect în care aspectul vizual să nu fie gândul de pe urmă, ci o parte integrală a dezvoltării lui. Ne-am simțit ca și cum am crea atât o investigație, cât și un brand. Website-ul a fost în dezvoltare aproape la fel de mult ca filmul în sine.
Photo: (Making of - Kosovo) Ovidiu Stancu, Vjosa Cerkini (Bears Uncovered), Taulant Hoxha (Four Paws NGO), Michael Bird
Descoperiri surprinzătoare
Există un mit rasist în Europa că continentul se transformă din civilizație în sălbăticie pe măsură ce te deplasezi de la nord-vest la sud-est (se poate numi iluzia Islandei-Albaniei). Ce m-a șocat a fost că în țara central-europeană Slovenia, urșii sunt ținuți în afara restaurantelor în cuști mici pentru amuzamentul clienților. Aici, carnea și prosciutto de urs sunt, de asemenea, la vânzare. În ochii multor europeni, aceasta este o țară „mai civilizată” decât, să zicem, Albania, România sau Kosovo. Urșii sunt o specie protejată conform legislației europene, dar aceasta nu este aplicată în practică în Slovenia. Albania, unde colega noastră Vjosa a găsit doi urși în afara restaurantelor, pare să aibă o atitudine mai progresistă față de drepturile urșilor decât Slovenia.
Perspectiva diversă asupra conservării și gestionării urșilor
În România, nu există o strategie națională eficientă sau o campanie de informare privind urșii. În acest moment, mulți oameni sunt terorizați să meargă în păduri în România, de teama atacurilor de urși. Puțini știu cum să se comporte dacă întâlnesc un urs. Aproximativ 25 de oameni au fost uciși în conflicte cu urși în România în ultimele două decenii. Este o tragedie pe multe niveluri și necesită o soluție națională.
În schimb, Italia are o atitudine practică față de gestionarea urșilor. În Parcul Național Abruzzo, Molise și Lazio, pădurarii încearcă să mențină un echilibru între prezența urșilor și viețile localnicilor și turiștilor, pentru a ajuta la reducerea conflictelor. Dar au încă probleme, iar un localnic a împușcat și ucis o mamă urs în timpul filmărilor noastre. Anul trecut, în nordul Italiei, un urs a ucis un excursionist în pădure.
Deci, chiar și cu cele mai respectuoase, complete, bine finanțate și pragmatice politici de gestionare a urșilor, tragediile încă se întâmplă. Nu există o soluție perfectă.
Provocări în timpul filmărilor în diverse țări
Ne-a fost ușor să filmăm în toate țările, cu puține probleme. Totuși, obstacolul major în realizarea unui film despre urși sunt urșii înșiși. Sunt subiecți groaznici pentru un film. Nu apar la timp. Nu le place să fie filmați. Odată ce un cameraman găsește un cadru bun, ies din cadru. Este moral greșit pentru noi, ca realizatori de film, să intervenim și să le dăm mâncare pentru a se apropia de cameră. Ne-am dat seama devreme că nu aveam banii, timpul sau lipsa de etică necesare pentru a realiza un documentar „de natură”, așa că ne-am concentrat pe oameni și pe cum viețile lor sunt afectate de urși.
O poveste care te-a mișcat
Am filmat în Italia, unde pădurarii din Abruzzo ne-au povestit despre Amarena, o mamă urs de zece ani. Cu puii săi, se muta din loc în loc în căutare de hrană. Turiștii o filmau cu telefoanele, iar ea devenise o vedetă pe TikTok. Se obișnuise cu oamenii, ceea ce poate fi periculos atât pentru urși, cât și pentru oameni. Am părăsit Italia, dar apoi am auzit niște vești tragice. Un bărbat din Abruzzo, care locuia într-o casă mare cu animale domestice, a fost trezit într-o noapte de zgomote în curtea sa. A mers să vadă ce se întâmplă și a văzut-o pe Amarena. De teamă că ursul îi va mânca găinile, a împușcat-o mortal. Ne-am întors în Italia pentru a urmări povestea și pentru a vedea ce se întâmplă cu puii orfani ai Amarei. Urșii au un simț olfactiv foarte bun și, în fiecare noapte, puii se întorceau pe aleea de beton unde a fost ucisă mama lor. Era posibil să simtă încă mirosul mamei lor în acel loc. Era posibil să o jelească. Era posibil să o caute încă.
Răspunsul publicului
Filmul este disponibil pe YouTube aici în engleză și aici în română și am avut o proiecție în aer liber foarte reușită la Heavy Yard în București. Am încercat să reprezentăm echilibrat toate părțile implicate în problemele de gestionare a urșilor - biologii, conservatoriștii, vânătorii, autoritățile locale, victimele conflictelor și pădurarii. Deoarece este un subiect foarte polarizant, nu toți au fost mulțumiți de filmul nostru. I-am enervat pentru că am prezentat puncte de vedere contrastante. Pe TikTok, videoclipurile noastre cu urșii cerșetori de pe Transfăgărășan au stârnit multe reacții furioase. Unii susțin că Ikea și „austriecii” sunt responsabili pentru tăierea pădurilor din România, urșii rămân fără casă și vin pe drumuri pentru că sunt flămânzi, iar turiștii îi hrănesc din bunătatea inimii lor. Au amestecat trei sau patru titluri de știri diferite în capul lor și au venit cu o teorie absurdă. Am realizat acest film pentru a ajunge cât mai aproape de adevăr. Nu am realizat acest film pentru a fi pe placul tuturor, și am reușit.
Feedback „live” din timpul filmărilor
În România, multe, multe autorități locale vor să vorbească despre acest subiect. Primarii locali spun că sunt „terorizați” de urși, care fură porci din curți, jefuiesc livezile și intră în case. Aceasta este o problemă reală, și ceea ce este necesar este ca diferitele instituții să ajute localnicii, adesea foarte săraci, cu măsuri de biosecuritate și campanii educaționale eficiente. Altfel, localnicii vor lua problema în propriile mâini și vor ucide urși, ceea ce ar putea duce la mai multe tragedii umane.
„Bears Uncovered”: concluzii și influență
În România, ar putea fi până la 8000 de urși, deși există dispute privind acest număr. Este un număr mare. Vânătoarea este în prezent interzisă. România are de ales. Poate fie să omoare o mare parte dintre acești urși, ceea ce un pădurar descrie în film ca pe un „genocid”, fie să aleagă să coexiste cu ei. Prin urmare, întrebarea nu este: ar trebui să vânăm sau să nu vânăm urșii? Întrebarea este: cum putem coexista cel mai bine cu ei? Există măsuri pe care țara le poate lua: ar ajuta campanii de informare și educare care să urmeze modelele americane sau canadiene, dar și incriminarea mai strictă a celor care hrănesc urși în sălbăticie și fac poze cu ei. De asemenea, extinderea zonelor naturale de hrănire cu fructe de pădure și mere în locații îndepărtate de așezările umane poate funcționa.
Fotografii prin amabilitatea lui Michael Bird
