Picnic în Familie, evenimentul așteptat cu nerăbdare de familiile din București și nu numai, a avut loc în 8 iunie, în Parcul Mogoșoaia, unde 35.000 de participanți s-au bucurat de o zi plină de activități, ateliere și momente speciale, toate gândite să aducă zâmbete și bucurie.
In spiritul tradiției de la Picnic in familie, gazda evenimentului a fost Dan Cruceru, aka Taticool, influencer, om de televiziune și fondatorul Taticool Shop și Asociația Taticool, care a întreținut atmosfera la scenă pentru show-urile pregătite de micii artiști invitați.
Ziua a început cu o sesiune de mișcare și gimnastică aerobică condusă de sportivul Cosmin Trofin, care a energizat participanții, mici și mari. Scena a fost un vârtej de activitate continuă, cu demonstrații impresionante de gimnastică de la CS Ritmica și Jolie Sport Club și dansuri captivante de la Academia Campionilor. Punctele culminante au inclus piesele de teatru de la Teatrul Ion Creanga și momentele muzicale oferite de Academia Horia Brenciu, dar și concertul plin de energie al Anei Beregoi.
Scena a fost locul unde s-au desfășurat și numeroasele concursuri organizate de partenerii Social Moms: Lidl România șu Lupilu i-au provocat pe tătici la un concurs de schimbat scutece, Olympus i-a premiat pe cei mici la trasul cu sfoara și Twister, Klorane a organizat „cursa bebelușilor”, unde cei mai mici dintre participanți s-au întrecut la mersul de-a bușilea, Urgo i-a provocat pe copii la sărituri cu sacul, Forcapil a premiat cei mai iscusiți părinți la împletit codițe, Azuga Baby i-a provocat pe cei mici la o partidă de bowling cu sticle de apă, iar SanoVita a testat atenția și puterea de concentrare a celor mici la un concurs de echilibristică.
Copiii au avut la dispoziție o gamă variată de ateliere și activități interactive care le-au stimulat creativitatea și imaginația. Atelierele de pictură pe figurine de ipsos, ikebana, slime, grafitti, gheață carbonică, brățări colorate sau desene cu nisip au fost completate de sesiuni interactive de robotică și chimie distractivă, oferindu-le celor mici o fereastră spre știință într-un mod distractiv și captivant. Zonele de tir cu arcul, peretele de escaladă și castelele gonflabile le-au antrenat curajul, în timp ce atelierul de magie a oferit copiilor șansa de a învăța trucuri care mai de care mai intrigante.
„Partenerii noștri au jucat un rol crucial în realizarea acestui eveniment, aducând o valoare semnificativă prin activările de brand pline de creativitate și interactivitate,” a declarat Mădălina Putineanu, Managing Director Social Moms. „Fiecare colț al evenimentului a fost animat de activități care reflectă angajamentul și pasiunea lor pentru comunitate.”
Lidl România a creat un spațiu imens pentru joacă și distracție, unde cei mici au plonjat în uriașa piscină cu bile colorate și au participat la jocurile distractive premiate cu înghețată Gelatelli și Bon Gelati. În plus, facilitățile special amenajate de Lidl România pentru mame și bebeluși au oferit un sprijin binevenit pentru familiile prezente la eveniment.
Bioderma a creat o zonă unde copiii au putut să se bucure de atelierul creativ „Înghețata veselă”, combinând distracția cu educația despre îngrijirea pielii. Un medic dermatolog a oferit consultații gratuite, iar loțiunile de protecție solară au fost la dispoziția tuturor, pe tot parcursul evenimentului.
Danonino a animat zona sportivă cu activități, jocuri și concursuri care au stimulat mișcarea și competiția sănătoasă.
BIC Kids i-a încântat pe cei mici cu noile Tattoo Markers – markerele speciale care vă permit să creați tatuaje temporare colorate și creative.
Mercedes-Benz și Asociația Taticool au oferit un workshop de siguranță auto, care a educat participanții despre importanța securității în trafic.
Distracția a fost asigurată și la standul NN, cu activități pline de energie, un atelier de desenat și concursuri cu premii.
La cornerul Bonduelle, cei mici s-au întâlnit cu Domnul Porumb, au învățat despre despre importanța legumelor și alimentației sănătoase și au avut parte de face painting.
Iepurașul Klorane Bebe a fost punctul de atracție pentru mulți dintre participanți.
Urgo, Bio Oil și Forcapil i-au întâmpinat pe cei mici cu o tombolă cu premii instant, face painting și multe alte surprize.
Olympus a oferit premii fresh la standul lor, dar și la concursurile de la scenă.
Pepe Poli Kids i-a așteptat pe cei mici cu un atelier Arts & Crafts, în timp de părinții s-au putut răcori în zona de relaxare.
Papi și Sugus au pregătit surprize dulci la cornerul lor și i-au premiat pe toții copiii care au susținut spectacolele de la scenă.
Mascota Refflor a animat pajiștea din Parcul Mogoșoaia cu degustări delicioase și sănătoase.
La standul Măgura, participanții au avut la dispoziție un corner foto retro, unde au putut imortaliza amintirile unei zile petrecute cu cei dragi.
Sano Vita a dat tonul la mișcare și voie bună la cornerul lor, cei mici învățând cum să fie zi de zi mai bine.
Bebe Tei și Bepanthen au organizat ateliere creative pentru cei mici și jocuri distractive pentru întreaga familie.
Unicorn Naturals i-au întâmpinat pe clienți la standul lor de la Picnic În Familie cu produse bio sănătoase și gustoase pentru întreaga familie.
Drojdia Secretul Bunicii i-a provocat pe cei mici la un atelier de modelaj din aluat de cocă.
Atmosfera perfectă de picnic urban oferită de Leroy Merlin, cu hamace, pufuri și corturi pentru copii, i-au încântat pe cei mici, dar și pe cei mari.
Federația Română de Rugby a fost prezentă la picnic cu multă energie, pentru a le prezenta copiilor ce presupune sportul cu balonul oval și pentru a-i antrena în activități și demonstrații de rugby juvenil.
Spitalul de Oftalmologie Infosan a oferit screening non-invaziv și non-contact pentru identificarea principalelor probleme oftalmologice.
La cornerul Fundației Dana Voiculescu copiii au confecționat semne de carte și au făcut construcții din Lego, iar Grădinița Panda i-a invitat la arts & crafts, pe tot parcursul zilei, într-un decor colorat și voios.
Sistemul de plată cashless a fost noutatea de la aceast ă ediție de var ă, oferind o modalitate simplă și sigură de a accesa serviciile și produsele disponibile în cadrul evenimentului.
Intrarea la eveniment a fost gratuită și sunteți așteptați cu voie bună și numeroase surprize și la ediția Back to School a celui mai mare Picnic Urban, în 31 august!
Le mulțumim tuturor sponsorilor, voluntarilor și participanților care au făcut posibilă această ediție memorabilă a „Picnicului în Familie” și promitem că edițiile viitoare vor fi la fel de incitante și pline de surprize.
Parteneri principali: Lidl România, Lupilu, BIC Kids, Bioderma, Danonino
Parteneri: Mercedes-Benz, Bonduelle, NN, Bio-Oil, Urgo, Forcapil, Klorane, Olympus, Papi, Sugus, Măgura, Azuga, Bebe Tei, Bepanthen, Poli, Hama, Refflor, Topfer, Leroy Merlin, Unicorn Naturals, Dr. Phyto, Secretul Bunicii, Sano Vita, Antimetil, Farmacia de Detergent, Infosan, Kafune, 5 to Go, Soocks
Parteneri media: ProFM, Taticool, Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, Copilul.ro, Q Bebe, deMămici.ro, Click pentru Femei, Rugby România, Cocktail Holidays, SNRB, Adventure Theme Park Neptun