[Cronici politice] Vlad Tăușance: Asistăm la cea mai slabă, inconsistentă și iresponsabilă campanie de după ‘89

O alianță ai cărei membri se iubesc în Europa, dar acasă își spală rufele murdare în public, un partid de opoziție, care s-a dat după înțelepciunea populară „să fie bine, să nu fie rău”, independenți și tinere speranțe politice de tot felul sunt jucătorii campaniei electorale de anul acesta. Cursa pentru alegerile locale și europarlamentare din 2024 se vede fără strategii coerente de comunicare, fără viziune și autenticitate în mesajele politice.

Vlad Tăușance, consultat și strateg în comunicare, crede că o campanie electorală bună ar putea crește notorietatea unui candidat, întoarce rezultate și schimba calcule sau clasamente.

"Niciun partid nu a profitat de perioada dintre campanii pentru a investi în a-și dezvolta sau testa o poveste care să ne facă să-l credem. Niciun partid nu face recrutare de talente sau de lideri, nu are vreo politică reală de resurse umane, nu dă argumente, nu are mituri fondatoare", spune Vlad

Vlad Tăușance analizează în continuare campania electorală de anul acesta și vorbește despre evoluția comunicării politice din România.

Cum ți se pare campania electorală, până acum

Cred că avem unanimitate printre consultanți, consilieri și prestatori de servicii: asistăm la cea mai slabă, inconsistentă și iresponsabilă campanie de după ‘89. Predicatorii stabilității și ai alianței imorale PSD-PNL au reușit să împingă în derizoriu alegerile europarlamentare, unde există liste comune, prin suprapunerea cu alegerile locale, unde cele două partide luptă la baionetă. Ne iubim în Europa, dar dăm cu oalele în cap acasă, cum ar veni. Micile excepții în care alianța funcționează la alegerile locale arată și sună a blat, dar asta nu mai deranjează pe nimeni. USR pare să-și fi abandonat pretențiile sau standardele, alegând drumul alături de Orban și Tomac, cât și înțelepciunea populară „să fie bine, să nu fie rău”.

Avem o inflație de falși independenți, neasumați politic, dar afișați cu albastru sau roșu pe fundal, plus o tonă de candidați „la sacrificiu” care dovedesc lipsa politicii de cadre în partidele mari. Aceeași lipsă de lideri se vede și la tânăra speranță neconfirmată AUR, care defilează pe afișe cu voievozi și revoluționari de pe coperta manualului de istorie. N-am avut candidați la Primăria Capitalei până în ultimul moment, nu știm, cu nici șase luni până la momentul votului, cine candidează pentru Cotroceni.

E un pic penibil. De fapt, e penibil de-a dreptul.

Diferit față de alți ani

Am senzația că politicienii de la centru s-au plictisit să mai mimeze interesul sau competența. În mod normal, cele două mari forțe politice, flancate de challengerii USR și AUR, ar trebui să fie într-o competiție de proiecte, ideal și de valori, din care, noi votanții, să ieșim mai câștigați. Pentru că, nu-i așa, concurența este în beneficiul clientului. Ei bine, concurența a fost sacrificată de dragul unui monopol temporar, de dragul cotei de piață. Iar din asta câștigă doar acționarii partidelor, nu și votanții lor.

Cele mai mari surprize

Nicu Ștefănuță. Peste 100.000 de semnături strânse pe bune de un independent pentru Parlamentul European. A reușit, practic, imposibilul. A transformat influenceri și ONG-iști în voluntari. A vorbit despre marile subiecte absente din agenda politică de la noi: criza locuințelor pentru tineri, dreptul la avort, LGBTQI+, sănătate mentală. A adunat mii de tineri în dezbateri în orașe universitare. A înțeles cum funcționează reels-urile, WhatsApp-ul și TikTok-ul. Respect.

Sabin Sărmaș. Umor ardelenesc, naturalețe, conținut bun în social media, program politic coerent și competent. Cât și tupeul atât de necesar de a fluiera în biserica lui Emil Boc. Chiar dacă nu câștigă alegerile anul ăsta în „orașul de cinci stele”, poate să fie viitorul primar al Clujului. Sănătate!

Ciprian Ciucu. Nu e nicio surpriză aici, banderola de primar îi vine bine și natural. Este singurul politician pe care-l urmăresc care a intrat în precampanie în secunda în care a fost ales în 2020. Ar putea să scrie manuale despre cum să interacționezi cu comunitatea. Și m-a convins să merg la târgul de Crăciun din Drumul Taberei.

La categoria „Dinamo în Champions League” aș nominaliza candidaturile lui George Tuță și Rareș Hopincă pentru sectoarele 1 și 2. Doi candidați fără șanse, care confirmă primarii în funcție. Probabil o să-i vedem pe cei doi pe listele pentru parlamentare, iar în campania pentru locale trebuiau să prindă niște minute de joc.

Cea mai corectă campanie

Cea mai corectă campanie mi se pare cea făcută de Sebastian Burduja. Dacă v-a scăpat, candidează din partea PNL pentru Primăria București. E o campanie de manual american: a depus semnăturile de pe motocicletă, a cântat șlagărele lui Elvis în Centrul Vechi, s-a transformat în Dude With Sign pentru a-l provoca pe Nicușor la dezbateri. A scris o carte în care-și detaliază planul pentru București, după ce a scris o carte în care-și explică planul pentru România. A apărut cu maletă tip Steve Jobs. Apoi cu tricouri polo la fel ca Băsescu pe vremuri. Și-a convins profesorul de facultate americană să-i lanseze campania cu un laudatio. Apoi pe primarul Lisabonei. În tot acest timp, a ajuns la 8800 de followeri pe Instagram. S-a panicat. A băgat în priză conturi de boți lăudători.

A bifat toate căsuțele, dar nu prinde notă de trecere. Pentru că, deși este cea mai corectă campanie, este și cea mai puțin autentică. Un fel de poezie scrisă de ChatGPT care te duce în uncanny valley. Nu știu cine i-a lucrat acolo, dar îmi vine să-mi pun mâna în cap ca instalatorii.

La ce ne-am putea aștepta în continuare în această campanie

Sincer, mi-aș dori să se termine cât mai repede.

Așa DA. Așa NU

Îmi plac mesajele criptic-cool ale lui Nicușor Dan. Comunicarea din precampanie - bannerele cu „Mulțumesc”- a fost delicioasă. Este un mod deștept de a ieși în evidență prin discreție între urletele celorlalți.

Mesajele politice ale candidaților

Sunt un pic dezamăgit că nu știu mai nimic despre bătălia pentru orașele mari ale României: Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați. Campaniile acestea locale ar trebui să profileze viitorii lideri ai României. Nu mi se pare că o fac. Ne jucăm încă fiecare la scara lui.

Candidatul ale cărui mesaje ajung cel mai des la tine

Dominic Fritz. Mi se pare mai mult decât onorabilă campania, pe măsura mandatului. În afară de un sacou cu un număr mai mare, nu i-aș recomanda nimic în plus sau minus.

Pentru că locuiesc și votez în sectorul 2, l-aș menționa și pe Radu Mihaiu. O campanie curățică, la fel ca sectorul.

Rolul social media în comunicarea politicienilor

Nu mai cred în social media.

În ceea ce privește canalele online, mă înclin în fața muncii presei independente și a ONG-urilor care rulează campanii de încurajare a participării la vot. Portretele de candidați făcute de Recorder, materialele de sinteză sau analiză de pe Gen, Știri sau Declic au făcut această campanie suportabilă.

Evoluția comunicării politice din România

Avem o comunicare încă primitivă, chiar dacă uneltele digitale devin din ce în ce mai sofisticate. Deși partidele investesc milioane de euro în media - enorm în TV, din ce în ce mai mult în digital - o fac fără vreo strategie sau vreun plan de construcție. O fac „să fie”, să țină presa bine hrănită, să se vadă la talk show-uri și să se înțepe pe surse.

Niciun partid nu a profitat de perioada dintre campanii pentru a investi în a-și dezvolta sau testa o narațiune (narrative), o poveste care să ne facă să-l credem. Niciun partid nu face recrutare de talente sau de lideri, nu are vreo politică reală de resurse umane, nu dă argumente, nu are mituri fondatoare. Liberalii dezgroapă Brătienii la aniversări sau când se simt înghesuiți doctrinar, dar nu-și stăpânesc nici măcar la nivel de abecedar istoria și valorile. PSD-ul, Stânga de Stat, se ferește de istoria stângii europene, pare izolată de liderii din alte țări și, cel mai important, de gânditorii sau teoreticienii recenți. Sunt verișorii din provincie de care te jenezi la mesele de familie.

Avem, în proporție covârșitoare, o clasă politică amezică și incultă, redusă într-un vocabular de bază autostrăzi-spitale-canalizare, incapabilă să scrie sau măcar să citească un program politic. Nu poți face comunicare sofisticată cu și despre oameni care nu au mai citit nicio carte după licență sau bacalaureat.

Poate schimba campania electorală felul în care votează românii?

Ar cumpăra lumea detergent, dacă n-ar exista reclame la detergent? Aș zice că da. Da, campania poate întoarce rezultate, schimba clasamente, infirma calcule sau sondaje. Da, poți crește notorietatea sau atractivitatea unui politician de la 5% la 25%. Da, poți să te mufezi la furia populară pentru a asedia parlamentul sau consiliile locale.

Ce nu schimbă campaniile electorale este neîncrederea românului în politicieni: dovadă fiind prezența în scădere liberă la alegerile parlamentare - doar 31% în 2020 - momentul de împărțeală frățească a sinecurilor și de măsurare a jupâniei în teritoriu. De fapt, campaniile agresive sau murdare scad dramatic nu doar încrederea în instituții publice, ci și încrederea în presa a cărei dependență de banul public distribuit de partide devine evidentă și grețoasă. Am avut câteva momente de prăbușire dramatică a încrederii în presă: de la 60 spre 40% odată cu alegerile din 2008 și 2018, apoi în coborâre lentă, dar evidentă sub 40% odată cu alegerile din 2012 și 2014. În 2022, încrederea în presă era la un minim îngrijorător de 33%. Mi-e tare frică să nu scadă, în 2025, sub 30%.

Pot exista alegeri fără informare, fără presă, fără încredere în media? Da, dar ar fi un simulacru. Cât și păcat.