Din întunericul unui doliu pe care nu-l simțea risipindu-se vreodată anul trecut, scriitorul Marius Chivu s-a gândit că un volum colectiv despre depresie, anxietate, adicții și alte vulnerabilități psihice ar face bine multor oameni. Le-ar arăta că nimeni nu este ferit de dispariția bucuriei de a trăi, de fobii, frici și tristeți, că nu sunt singuri în luptele personale și că există speranță.
Ideea i-a venit în toamna lui 2023, într-o discuție cu Raluca Bejenariu și Teodora Popescu, co-fondatoare ale Romanian Mental Health Film Festival de la Iași. S-a pus pe treabă, convins că lucrul la noul volum îi va face și lui bine. Autorii „Cărții Depresiilor” sunt actori, regizori, dansatori, muzicieni, pictori și nume din showbiz-ul românesc.
"Ca editor, am respectat libertatea de abordare a fiecăruia, nu am intervenit în nici un fel asupra structurii confesiunilor. În fond, mi s-a părut semnificativ nu doar subiectul, ci și modul prin care fiecare a găsit de cuviință să-și mărturisească lupta cu depresia și anxietățile", spune Marius.
Vorbim cu Marius Chivu în continuare despre munca de coordonator al volumului colectiv „Cartea Depresiilor”, care va fi lansat la București miercuri, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu și sâmbătă, 1 iunie, de la ora 13:00, la standul Humanitas de la Bookfest.
Veniturile realizate din vânzările cărții vor fi donate Asociației Addictless din Suceava, care oferă ședințe de psihoterapie gratuite pentru copiii ai căror părinți se luptă cu o dependență.
Ideea volumului „Cartea Depresiilor”
Ideea mi-a venit în octombrie anul trecut, la Iași, cînd Raluca Bejenariu și Teodora Popescu, psihoterapeute și co-fondatoare ale Romanian Mental Health Film Festival de la Iași, m-au căutat pentru o colaborare în sensul unei moderări. În timpul discuției noastre mi-a venit idea acestei cărți ca un act artistic însoțitor festivalului. Eu însumi treceam atunci printr-o perioadă dificilă cauzată de un doliu în familie și mi s-a părut că o astfel de muncă de editor mi-ar face bine și mie, și altora.
De ce ai optat pentru autorii din zona culturală și showbiz
Pentru că așa ceva nu se mai făcuse și mi s-a părut că poveștile lor despre propriile depresii ar avea nu doar un interes clinic, dar și cultural. Inițial, mă gîndisem să fie și scriitori, nu doar actori, regizori, dansatori, muzicieni și pictori, dar ulterior mi-am dat seama că scriitorii sînt prea obișnuiți cu scrisul și mi s-a părut mai interesant să scrie doar artiștii care, de obicei, se exprimă pe sine cu alte mijloace. A contat și ideea că, poate, lumea nu îi vede pe artiștii, care se bucură de recunoaștere și expunere, ca pe niște oameni care trec prin tulburări, suferințe și greutăți mentale. Artiștilor le-am adăugat și cîteva nume din showbiz pentru a extinde interesul spre un public mai larg.
Alegerea autorilor
Am ales artiștii pe care îi cunosc personal și cu care am colaborat cu alte ocazii întrucît mi-am dat seama că o astfel de propunere necesită încredere. Nu poți încredința oricui povestea propriilor tulburări mentale. A contat, de asemenea, și faptul că Editura Humanitas a fost imediat interesată de idee, iar asocierea mea cu Humanitas denota, din start, profesionalism.
Dar despre viețile majorității lor nu știam prea multe. Astfel că i-am sunat și am vorbit la telefon dacă ar avea o mărturie semnificativă pentru un astfel de volum. După care i-am lăsat să se gîndească și să ia o decizie, și am revenit cu telefonul de confirmare după cîteva săptămîni. Nu a fost o decizie ușoară, dovadă că unii care inițial au fost de acord să scrie, pînă la urmă n-au mai făcut-o. Fie s-au răzgîndit, fie nu au putut. Le mulțumesc aici, încă o dată, pentru curaj, onestitate, generozitate și disponibilitate și unora, și altora. Ce pot să mai spun este că, aprecierea și afecțiunea mele pentru unii dintre ei, fie că au scris sau nu, au crescut după experiența lucrului la acest volum.
Cele 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni sunt semnate de: Dan Byron, Nicolae Comănescu, Suzana Dan, Dana Deac, Mihai Dobre, Aida Economu, Alexandra Furnea, Andrea Gavriliu, Oana Giurgiu, Iulia Lumânare, Răzvan Mazilu, Mela Mihai, Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Katia Pascariu, Lia Perjovschi, Andreea Raicu, Iulia Rugină, Ada Solomon, Alexandru N. Stermin, Cătălin Ștefănescu, István Téglás, Ștefan Teișanu, Roman Tolici și Luiza Zan.
Așteptările tale, în calitate de coordonator al volumului
Sincer, nu știam nici eu ce va reieși, a fost un pariu destul de orb. Din fericire a ieșit o suită de exerciții de onestitate, umilință, generozitate, emoție și îndîrjire care vor ajuta pe multă lume să nu se mai simtă singuri și să aibă curaj, răbdare și speranță în lupta cu depresia.
Provocările
Cea mai grea parte a fost primul telefon, cel în care am inițiat conversația despre o posibilă colaborare pentru o astfel de carte. Nu mi-a fost chiar ușor să sun oamenii și să-i întreb dacă au avut probleme cu depresia și dacă mai și vor să scrie o confesiune despre asta. Căci păream deopotrivă indiscret și impertinent.
Dar la fel de greu a fost și să citesc textele pe măsură ce le primeam. Am fost, în fond, primul cititor al acestei cărți și am „încasat” primul emoțiile stîrnite de confesiuni.
Scrierea confesiunilor: pe o structură indicată sau liber?
Nu am vrut să-i îngrădesc în niciun fel pe autori, nici să-i orientez spre un anume tip de text, de aceea le-am cerut doar onestitate și le-am solicitat să scrie, totuși, un număr minim de semne. În rest, fiecare a scris cum, în stilul și în limbajul proprii, și cît de mult a considerat. Astfel, fiecare confesiune a ieșit după chipul și asemănarea fiecărui autor în parte: o reflexie fidelă.
Elementele pe care le-ai urmărit în etapa de editare
Prima mea grijă ca editor a fost să nu primesc eseuri, ci mărturisi. Voiam texte cît mai personale, cît mai confesive. A doua mea grijă era legată de calitatea expresivă, stilistică a textelor. Îmi doream ca mărturisirile lor să poată fi citite și cu plăcere estetică. Din fericire, mi-am făcut griji degeaba: cu toții au scris minunat și au făcut-o în feluri diferite. Unii au scris cu o directețe dezarmantă, alții au imaginat diverse scenarii ori au construit textele pe mai multe paliere. Ca editor, am respectat libertatea de abordare a fiecăruia, nu am intervenit în nici un fel asupra structurii confesiunilor. În fond, mi s-a părut semnificativ nu doar subiectul, ci și modul prin care fiecare a găsit de cuviință să-și mărturisească lupta cu depresia și anxietățile. Am editat tacit anumite formulări, repetiții, stîngăcii de limbaj sau i-am asistat la găsirea titlurilor, acolo unde a fost cazul. Munca de editare a fost infinit mai puțin dificilă decît telefonul prin care-i invitam să scrie.
Ce te-a surprins în poveștile scrise de autori
M-a surprins varietatea de înfățișări și manifestări ale suferinței, de cauze și efecte, de dificultăți de acceptare, diagnosticare și rezolvări ale tulburărilor. Depresia e un continent vast, cu o geografie complicată.
Primul gând la terminarea cărții
Citind cartea în forma ei finală, îmi amintesc că am gândit: „ce efort colectiv extraordinar! ”.
Printre tot ce se publică acum despre depresie și anxietate, cu ce vine nou „Cartea Depresiilor”?
Inedită este, în primul rînd, componența colectivă artistică, inedit este scopul caritabil, faptul că banii rezultați din vînzări vor fi donați ONG-ului Addictless din Suceava, care oferă gratuit ședințe de terapie copiilor ai căror părinți se luptă cu o adicție (alcool, droguri, jocuri de noroc), inedită este asocierea cu un festival de film și, nu în ultimul rînd, inedite sînt unele povești și felul în care au fost scrise.
Ce nu se înțelege încă despre depresie și alți demoni interiori
Că nimeni nu e ferit de diminuarea și neînțelegerea de sine, de dispariția bucuriei, a iubirii, a voinței de a trăi. Că e o luptă grea, lungă, inegală și, mai ales, ascunsă.
Cu ce speri să rămână cei care vor citi „Cartea Depresiilor”
Sper ca cei care o vor citi să înțeleagă că nu sînt singuri și că există speranță. Poate că, datorită acest volum, mai mulți oameni se vor asculta și se vor observa pe sine, își vor percepe mai bine sentimentele și se vor gîndi mai temeinic la ele. Poate vor găsi în aceste confesiuni inspirație pentru voință, curaj și speranță. Poate că vor simți că nu sînt singuri. Pentru că nimeni, dar absolut nimeni nu este o insulă.
