[Book Talk] Bogdan Răileanu: Vreau să pot trăi din scris, vreau să nu îmi fie teamă de vârsta pensionării

Deși primele scrieri au avut la bază frica de moarte, motivația s-a transformat, iar acum, după mai multe cărți publicate, ține mai degrabă de narcisism, spune scriitorul Bogdan Răileanu, autorul volumelor "Tot spațiul dintre gândurile mele" (Polirom, 2017), "Dinții ascuțiți ai binelui" (Humanitas, 2018), "Teoria apropierii" (Humanitas, 2019), "Să nu lași moartea să te găsească" (Polirom, 2020) și "Preda. Adevărul ca o pradă" (Polirom, 2022).

Anul acesta, Bogdan a publicat un nou volum de proză scurtă, "Picioare de lotus", izvorât dintr-o stare contemplativă și nostalgică alimentată de pandemie. Pe de o parte, cartea s-a scris greu pentru că a urmat volumului despre Marin Preda, care a venit la pachet cu interiorizarea unei stări de ipohondrie și anxietate. Pe de altă parte, comparat cu alte scrieri, a mers mai ușor datorită naturii prozei scurte pe care Bogdan o găsește mai ușor de creat și citit.

Scriitorul a fondat și dezvoltat și un proiect literar care încurajează publicarea prozei scurte și popularizării lecturii, Cod de Poveste, despre care povestește în continuare.

Momente definitorii

Este o întrebare cu un răspuns atât de personal și de dens încât mi-ar trebui un spațiu mult mai lung și, probabil, aș plictisi multă lume. Există totuși și un răspuns scurt: frica de moarte este cea care a declanșat nevoia asta de a scrie în mine. Într-un fel aceste declanșator se menține în funcțiune și azi, deși, am o vagă senzație că a fost înlocuit de un soi de narcisism pe care scriitorii publicați îl capătă fără doar și poate. Dar această senzație traumatizantă că urmează să mori cred că a contat cel mai mult, pe urmă au mai fost cărțile pe care le-am descoperit, Eliade foarte devreme, poeții, literatura americană pe la 25 de ani, filmele de artă, dezamăgirile, eșecurile sentimentale și lista poate continua.

Relația cu cuvintele

Relația a început când nu știam să citesc și am descoperit un teanc de ziare Scânteia după ușa din bucătăria de vară a bunicilor și m-am uitat lung la textele alea fără să înțeleg și mi-am zis că după ce învăț alfabetul trebuie să le iau pe toate la rând. Nu le-am luat. Cu timpul înveți că e multă maculatură în lume, cum spunea și Sorin Preda, profesor la facultatea de jurnalism, foaia de hârtie suportă orice. Citind afli că există multă maculatură, puține idei, multă divagație, multă umplutură și cred că diferența între un scriitor bun și unul slab e dată de măiestria cu care umpli golurile din mintea personajelor despre care scrii. Când ceva sună fals se simte imediat.

Motivația scrisului

Am spus mai sus că cred că are legătură cu un narcisism pe care e inevitabil să nu-l dezvolți, nu cred că e vreun scriitor care poate scăpa de iubirea asta de sine care crește cu fiecare carte pe care o scrie, se vede uneori în smiorcăiala din social media sau din agitația pe care o trăim mulți încercând să ne promovăm cărțile, mulți devin voci care comentează, care știu, care înțeleg și apreciază cu autosuficiență lumea literară, alții în lipsa cronicii de întâmpinare vorbesc despre ei singuri și dau share la orice mică fotografie postată de vreun cititor pe insta. Evident în lipsa acestor lucruri, cărțile mor în tăcere pe rafturi.

Nu am ce comentarii să fac, astea sunt timpurile, scriitorii sunt la îndemână, poți să îi ciupești pe Facebook și să le scrii impresii. E flatant desigur. Sentimentul de frică în fața morții care m-a adus la masa scrisului s-a diminuat, simt că am combătut cu el scriind despre tot felul de experiențe personale pe care le-am cuibărit în personajele cărților mele. Acum nevoia s-a mutat mai degrabă în zona de validare a maturizării mele ca scriitor. Vreau să scriu o carte care să conteze, să aibă parte de traduceri, să se deschidă scrisul meu către alți cititori. Vise, tot din narcisism pornite. Cine zice că e din alt motiv se minte singur. Vreau să pot trăi din scris, vreau să nu îmi fie teamă de vârsta pensionării. E un drum pe care îl facem pe întuneric. Luminile în România sunt stinse în multe domenii, de literatură ce să mai zic. Deci motivațiile de a scrie pentru un scriitor care a publicat deja câteva cărți se împuținează dacă nu există o creștere și perspectivă.

Cum s-a născut “Picioare de lotus”

Ideea acestei cărți a apărut în pandemie, scriam povestiri între două romane și mă gândeam că ar trebui să le pun într-un volum, plus că mi s-a părut că după ce am debutat cu proză scurtă, abandonasem oarecum ideea de a mai publica volum de povestiri pentru că tot începeam câte un roman. După Tot spațiul dintre gândurile mele am recitit unele texte și mi s-a părut că scrisul meu a evoluat dintr-o zonă foarte îndârjită și plină de umor într-una mult mai contemplativă și nostalgică. Adevărul e că aici mă simt bine acum, în contemplare, iar pandemia a contribuit la contemplare din plin. Și cred că atunci când contempli suficient de mult propriile obsesii și lumea din jur ajungi la concluzii de genul ăsta: lumea e făcută din picioare de lotus, ființe deformate prin tot felul de mecanisme psihice pe toate palierele societății. Nu e ceva specific unei anumite pături sociale, este despre toată lumea.

Scrierea cărții

A mers greu pentru că veneam după o perioadă în care am scris biografia a lui Marin Preda și am somatizat destul de mult pe partea de ipohondrie și anxietate pe care o avea maestrul romanului românesc. Dar am avut un brake through în momentul în care am început să citesc niște texte de-ale lui Don DeLillo, mi s-a activat brusc o zonă a unui univers interior în care mă simțeam foarte confortabil, un mod de a percepe realitate și detaliile la care nu mă gândisem până atunci.

Întreg volumul de povestiri a fost scris sub influența unor scriitori, așa am simțit că pot să alimentez stamina interioară a poveștilor mele, ritmul și vibrația textului,citind niște cărți după rămâneam o vreme suspendat deasupra vieții obișnuite și puteam să mă detașez și să văd mai bine cum vreau să scriu. Cred că acest volum a fost mai mult despre cum vreau să scriu, decât despre ce. Această stare a nostalgiei care cred că s-a declanșat cu microromanul Să nu lași moartea să te găsească încă dospește în mine, nu știu cât mai persistă. Simt din când în când nevoia de mai mult cinism în texte.

Foto: Facebook / Bogdan Răileanu

“Picioare de lotus” versus alte scrieri

A fost mai simplu. Paradoxal, mi se pare mai ușor de scris proza scurtă decât romanul și mult mai ofertantă la lectură. Plus că îți dă o satisfacție mai clară momentul în care închizi o proză scurtă, știi că acolo se termină misiunea ta cu textul ăla. La roman poți să ai multe dubii. Și mai e ceva ce îmi place la proza scurtă, structura, o povestire fără structură e mai greu de asimilat și acceptat, iar structura pentru mine înseamnă claritate și sens.

Publicarea

Am simțit că pot să beau o bere. Procesul publicării a fost relativ simplu, am vorbit cu Adrian Botez la Polirom, i-am trimis manuscrisul și el mi-a spus că o să dureze un timp până va fi aprobat pentru publicare, am așteptat și după câteva săptămâni am primit ok-ul. E prima oară când lansez o carte în primăvară și la Bookfest. De obicei terminam cărțile în zona Gaudeamusului și lansările erau toamnă-iarnă. Acum e diferit. Nu știu cum va fi. Cât timp se va vorbi despre carte.

Tabieturi

Nu am tabieturi. Am mai degrabă tabieturi de cum să nu scriu și cum să amân scrisul. Când scriu, scriu. Dimineața devreme.

Cod de Poveste

Cod de Poveste este un proiecte de promovare a prozei scurte și a lecturii. A început acum 2 ani și a fost foarte bine recepționat, dar ușor trecut într-o adormire, e greu să loializezi oameni pe cultură. Literatura nu e ceva de mâncare sau de băut, e mai greu să o aduci în preferințele și preocupările tinerilor, dar fac eforturi. Am început o serie de concursuri de proză scurtă cu premii pentru autori care impulsionează cumva activitatea din zona site-ului coddepoveste.ro și a paginii de Facebook.

Public autori consacrați pe care îi plătesc pentru texte inedite și mă bucur să văd interes din partea lor. Proiectul există momentan pentru că a beneficiat de niște mici sponsorizări în cei 2 ani și a putut să devină cât de cât relevant. În siajul lui Cod de Poveste au apărut ulterior și alte proiecte online de susținere a prozei scurte și a literaturii. E foarte bine. E mult loc de genul ăsta de susținere, dar e nevoie și de susținere financiară, parteneriate. Fără parteneri solizi e greu să ai audiență nouă și să atragi atenția. E greu să crești proiecte literare mai ales când singurul canal de comunicare pe care îl are un astfel de proiect rămâne social media, paginile pe care comunică proiectul în sine și scurte interviuri.

Profit de această ocazie să anunț faptul că pe 13 mai a fost lansat un nou concurs de proză scurtă cu tema DISPARIȚII. Din juriu fac parte Ștefania Mihalache, Irina Georgescu Groza și cu mine. Ilustrația pentru comunicarea acestui eveniment a fost realizată de artistul Adrian Preda și este o bucată grafică superbă care redă foarte bine tema acestui concurs. Pentru mai multe detalii urmăriți contul de Facebook Cod de poveste.

Cărți care te-au pus recent pe gânduri

Citesc greu și haotic. Uneori citesc ca să mă lămuresc de ce e atât de discutat și lăudat vreun autor român, alteori citesc pentru că îmi caut sursa de energie, ceva să mă însuflețească și să mă entuziasmeze. Recomand 3 cărți care mi-au ocupat atenția în ultima perioadă: Cormac McCarthy – Pasagerul, Bill Bryson – O istorie a vieții private, Annie Ernaux – Pasiune simplă.