Viața și literatura sunt surse inepuizabile de inspirație pentru un scriitor și oricine ia scrisul în serios trebuie să citească constant, spune Andra Samson. Scrie despre teme care o preocupă, pe subiecte cu însemnătate pentru ea, unul dintre acestea fiind timpul. Are multe caiete cu idei de proze, iar când vreuna începe să prindă contur în mintea sa mai întâi o contemplă. În următoarea etapă de creație, face o schiță cu personajele și relațiile dintre ele, cadrul în care le va pune și apoi începe să scrie. Așa arată procesul ei creativ. Nu crede că un scriitor poate rămâne vreodată în pană de idei fiindcă lumea în care trăim nu este plată.
Andra Samson este scriitoare, consultant în comunicare și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține ateliere de scriere creativă și storytelling. Într-o viață solicitantă și plină de stimuli, crede că scrisul are calitatea de a ordona gândurile și ideile.
"Pentru cei care se află prima dată în fața scrisului, aș fi bucuroasă să-l perceapă ca pe un teren de joacă în care își pot da voie să exploreze ce le place, ce nu, să afle despre ce teme vor să scrie, să înceapă pur și simplu de undeva, să afle în cele din urmă ce înseamnă scrisul pentru ei", spune Andra.
Cu Andra vorbim în continuare despre scrierea creativă, cât și despre pilonii pe care se construiește o poveste.
Începuturile relației tale cu scrisul
Ah, ne ducem așa mult în spate? Glumesc. Bine, atunci am să încep cu orașul în care m-am născut, anume în Câmpina. Îmi place să cred că port cu mine un fel de lumină a după-amiezii în care de cele mai multe ori picta Nicolae Grigorescu în amurgul vieții, când, după cum se știe, a ales tocmai acest orășel să-i fie acasă. Îi spun așa pentru că probabil îmi face mie bine amintirea unei copilării și adolescențe într-o zonă frumoasă, chiar înainte să înceapă munții să se vadă pe Valea Prahovei. Am studiat Litere și Antropologie Culturală la Facultatea de Litere a Universității din București. Iar ca experiență profesională (ce pretențios sună!) dintotdeauna am lucrat în domeniul comunicării în diferite roluri; în prezent sunt consultant în comunicare și trainer.
Cum este acum, când s-a adunat experiența scrisului
Cred că acum privesc, cum cred că e de așteptat, cu mai multă maturitate scrisul. Când spun asta mă gândesc în special la temele pe care le aleg. Niciodată nu mi-a plăcut să scriu pentru că se cere cutare sau cutare lucru. Nu am crezut niciodată în asta sau oricum mie nu mi se potrivește. Am încercat să fac și așa. M-am ales cu un munte de cocoloașe de hârtie. Erau de o banalitate teribilă. Mai curând am simțit să scriu și am scris când am contemplat o vreme un anumit subiect și mi-am dat seama că are o însemnătate mare pentru mine, că e inepuizabil într-un anumit sens. Și, deci, că e loc de scris despre acel lucru. De pildă, timpul. M-a preocupat și încă mă vizitează tema aceasta. Știu sigur că ne vom mai întâlni în scris.
Cât de dificil îți este să scrii?
Nu cred că am privit lucrurile în termenii aceștia, ai dificultății de a scrie. Poate e legat de ce spuneam anterior – câtă vreme nu-mi dă pace un anumit subiect, mi se pare că reușesc să antrenez energii care sparg ziduri dificile, să zicem. Nu vreau să spun că totul e ușor, dar sigur nu o simt ca pe o caznă. Odată ce tema are o semnificație pentru mine, restul curge firesc, se leagă ideile, se formează vocea din care scriu etc. Ce mă ajută să scriu? Le-aș spune, știu eu... exerciții de contemplare, poate. Sunt multe lucruri pe care le admir și din care mă hrănesc, de la o zi petrecută în natură, fără să fac nimic, ci doar să fiu atentă la ce e în jurul meu, până la... nu știu... o muzică ce mă face să vibrez înalt. Cred că de fapt e un fel de a practica atenția, o formă acută de prezență, dacă o pot numi așa. Pe moment, nu e decât despre a fi cu totul acolo în starea aceea, abia mai târziu știu că se revarsă lucrurile acestea și în scris. Dar nu ca atare, ci ca hrană interioară care îmi permite o anume deschidere. Către frumos, cred.
Aptitudinile și calitățile unui scriitor bun
Mi-e și frică să răspund. Glumesc. Deși, nu chiar. Sigur mă voi feri de partea a doua a întrebării, formularea de definiții mă sperie un pic. Mi se pare cam tranșant și nu e tocmai felul meu de a vorbi sau de a gândi în verdicte. Dar am să încerc să cuprind câteva idei pentru prima parte. Cred că cei care scriu bine sunt niște observatori foarte fini și niște cunoscători foarte buni ai psihologiei.
Capacitatea de a aduce elemente din planul observației subtile și de a le pune în pagină cu puterea de a naște universuri întregi în mintea cititorului, cred eu, este arta pe care o stăpânește cel mai bine un scriitor bun. Alături de o bună cunoaștere a firii umane. De ce? Pentru că doar în felul acesta poate un personaj să fie atât de credibil, încât să fie primit necontestat de către cititor, indiferent de ce fel de personaj vorbim, de la cele mai înspăimântătoare până la cele mai delicate, bunăoară.
Forme ale scrierii creative
Iar am să mă feresc de definiții ferme, dar am să mă refer la felul de scriere creativă pe care sper eu că-l inspir la atelierele de scriere. De pildă, pentru cei care se află prima dată în fața acestui exercițiu, al scrisului, aș fi bucuroasă să-l perceapă ca pe un teren de joacă în care își pot da voie să exploreze ce le place, ce nu, să afle despre ce teme vor să scrie, să înceapă pur și simplu de undeva, să afle în cele din urmă ce înseamnă scrisul pentru ei. E o joacă? E un lucru serios? etc. Pentru că cel mai adesea le lipsește curajul. Vin cursanți, de exemplu, la ateliere, cu niște idei extraordinare, dar care nu-și oferă șansa de a scrie despre ele. Le e teamă că sună nu știu cum, că nu e suficient de bun, că... Rămân undeva într-un limbo, iar eu cred că e păcat că se pierd astfel de idei.
Pentru cei care însă au deja un exercițiu al scrisului, care poate chiar au publicat, scrierea creativă este sau poate fi un antrenament, o formă de a menține vie pofta de scris, de a descoperi subiecte despre care să scrie, stiluri noi, de a ține vie atenția de care vorbeam etc. Iar cultivarea scrierii nu e ceva ieșit din comun, ține pur și simplu de o disciplină interioară. Aceea de a include scrisul în cotidian, oricât de simplu pare. E ca un nou obicei pe care începi să-l integrezi în rutina ta. La fel și aici, dacă vrei e un fel de kaizen, cum spun japonezii, în care în fiecare zi depui efort, oricât de mic, dar în care consecvența e cheia. Azi așa, mâine așa, iar lucrurile astea se adună și fac să se îmbunătățească scrisul. Ca orice altă aptitudine, cred.
Când și cum pot începe copiii să deprindă scrierea creativă
Nu cred că m-am gândit vreodată la o vârstă ideală, dar poate că înțelept ar fi după ce copilul începe să scrie ușor, adică după ce se exprimă deja în scris la un nivel mai complex, probabil că în școală atunci când exersează compunerile sau eseul. Dar cred că mai important la început poate să fie cultivat spiritul acesta al poveștii, al povestitului, care mai târziu va deveni vizibil în scris, iar aici cred că oamenii mari care îi formează, nu știu... familia, educatorii, profesorii, îi pot dirija spre niște lecturi consistente care să formeze un bazin generos de teme universale. Acest lucru le va împinge linia orizontului și imposibil ca mai târziu să nu se reflecte în felul în care vor scrie sau vor povesti.
Cum poate ajuta scrisul creativ o persoană care nu este scriitor
Scrisul în general, dar cel creativ în cazul nostru acum, are virtutea aceasta ordonatoare. Poate pune ordine în felul în care gândim, care, dacă e că privim rapid în jurul nostru, e destul sub asediu. Suntem solicitați pe multe fronturi, în diferite roluri sociale pe care le avem. Aici e vorba de o profunzime a acestui obicei, să zicem. Altfel că exercițiile de scriere creativă stimulează creativitatea, extind vocabularul, dezvoltă actul discursiv care devine astfel mai articulat, îmbogățesc imaginația etc.
Pilonii și componentele unei povești scrise
Bun, aici vorbim de arcul narativ, iar o poveste nu scapă acestei scheme de bază, indiferent în ce stil e construită. E nevoie, deci, de cel puțin un personaj, un cadru în care se întâmplă povestea și o miză. Pe parcurs, sigur, apar piedici, intriga sau intrigile care complică mersul/viața personajului sau personajelor noastre. Dar în esență despre asta e vorba.
Ce este de evitat? Ce recomand eu, de regulă, ține de un dozaj bun între aceste elemente, prea mult dintr-unul strică. De pildă, o descriere care nu se mai termină, în detrimentul restului poveștii. Apare un dezechilibru și e riscant. Cititorul poate să renunțe să citească până la final.
Apoi, ce mai recomand este o atenție mare la registrul potrivit. Foarte adesea se întâmplă să apară un personaj cu un limbaj necalibrat bine la cine este el. De exemplu, să spunem că personajul e un profesor de istorie, îl construim cu un anumit grad de seriozitate sau gravitate și la un moment dat scapă în text vreo expresie argotică, când nu e cazul, adică nu are niciun sens în economia textului. Or, cititorul simte imediat. Iar personajul devine necredibil.
Ingredientul de bază al unei povești personale scrisă bine
Aș zice că un anumit fel de a fi autentic. Dar ce înseamnă asta? Eu o traduc printr-un anume fel de a fi ceea ce în engleză se cheamă relatable, nu găsesc un termen potrivit imediat în română, dar ar însemna această capacitate de conexiune, de a simți în poveste un univers al altuia, deci în principiu străin ție, însă într-un anume fel familiar sau apropiat. E mult spus o oglindire, în fond poveștile personale pot fi atât de diferite, dar pot genera valuri de empatie, de înțelegeri profunde, de puneri de sine în rama altor feluri de a gândi și de a-ți trăi viața etc.
Tu prin ce etape treci, de la o idee către finalul unei povești?
Nu am o rețetă. De fapt nici nu cred în rețete. Dar cum spuneam puțin mai devreme, se întâmplă să apară mai întâi ideea unei povești. O mică paranteză, când nu scriu adun idei de povești și atât. Am nu știu câte caiete de notițe de felul ăsta. Revenind, când mi-e clară ideea unei proze, de exemplu, nu mă reped asupra ei. Întâi o contemplu o vreme și, dacă trece proba... semnificației, să zicem, adică e esențial să aibă o însemnătate pentru mine, atunci încep să scriu. Etapele prin care trec... o schiță mai întâi care conține personajele, cum sunt ele, care e relația dintre ele, e important să le aud în capul meu, ce stil adopt, care să pună în valoare personajele odată schițate, mă gândesc cât de dantelat sau frust e cadrul în care plasez personajele, iar apoi scriu. Asta e tot. Vocea narativă se coagulează pe parcurs.
Ce faci când apar blocajul scriitorului sau pana de idei?
Nu prea cred în blocajul scriitorului, cum nu prea cred că poate fi vorba de vreo pană de idei. Dacă îți pui mintea să observi, doar atât, să observi ce e în jurul tău numai, nu ai cum să nu apară idei. Lumea în care trăim nu e plată. Deci, va fi întotdeauna o sursă pe care te poți baza. Apoi, când nu scrii, cel mai adesea eu îndemn la citit. O fi existând vreun blocaj al scriitorului, dar al cititului, nu cred. Or, literatura, în fine scrisul, se încheagă bine din lecturi multe, de adâncime, diverse, constante etc. Lectura e cel mai bun companion oricui își propune să scrie. Și e de cursă lungă. Sau ar trebui să fie.
Surse de inspirație. Rutine de scris
Tot viața și literatura rămân sursele din care scriem. Când spun viața, nu spun musai viața mea. Mă gândesc la vieți, fragmente de viață, care merită prinse în rama literaturii. Iar despre ea, tocmai ce am spus că e companionul prin excelență al oricui se ia în serios în legătură cu scrisul. Nu am anumite rutine, însă știu cum nu pot deloc, dar deloc scrie. Nu pot scrie în zgomot. Nu pot scrie cu muzică. I-aș zice, deci, o rutină ușor ascetică sau, de recluziune oricum, în care întrerup, pe cât posibil, orice contact cu exteriorul, inclusiv telefonul.
Activitatea de lector la Fundația Calea Victoriei
Sunt lector la Fundația Calea Victoriei din 2019 și a început atunci prin generozitatea unui lector căruia îi port multă admirație și prețuire, este vorba de Mario Barangea, și care m-a invitat să susținem un atelier în tandem, care se chema Povestesc, deci exist. Era o abordare care se afla la intersecția dintre filosofie, specializarea lui Mario, și naratologie, unghiul din care vorbeam eu, și în care propuneam cursanților o sondare a dimensiunii de povestitor a omului în strânsă relație cu ideea de a fi. Un homo narrans și esența lui de a fi în măsura în care (se) povestește.
Ateliere pe care le susții la FCV
Ulterior acestui prim atelier s-a consolidat o colaborare foarte frumoasă cu Fundația Calea Victoriei și pe care o prețuiesc imens. Așa am început să susțin o serie de ateliere de scriere creativă pe care le-am construit în câte o cheie diferită, tocmai în ideea de a veni în întâmpinarea căutărilor și gusturilor cursanților. De exemplu, unul care abordează exact această temă a scrierii personale, despre care m-ai întrebat mai devreme, este Cum să-ți scrii povestea personală, și care propune un antrenament de scriere confesivă sau autoreferențială, printre altele și o formă de cunoaștere de sine prin scris. Un altul este Scriere creativă în cheia celor cinci simțuri, un atelier experiențial în care dedicăm fiecare întâlnire câte unui simț, tot într-o formă de contemplare, urmate apoi de exerciții de scriere creativă. Sau Exerciții de stil, scriere creativă în registre multiple, în care fiecare întâlnire este gândită într-un anume registru, cum ar fi realism magic, autoficțiune, proză detectivistă etc. și care stimulează foarte mult zona aceasta de explorare a unui stil anume în care vor să scrie cursanții.
Mai este un atelier special gândit pentru a scrie povești pentru copii, care chiar așa se cheamă Cum scriu o poveste pentru copii. Și nu aș vrea să uit cel mai popular atelier, clasic deja, Atelierul de scriere creativă, și care se adresează unei plaje foarte largi de participanți, urmărind jaloanele de bază ale scrierii creative, dar în același timp creat în așa fel încât, indiferent de cât de incipientă sau matură e relația cu scrisul, oferă instrumentele unui bun antrenament. Ceea ce exersăm la cursuri este proza scurtă și atelierele sunt structurate în așa fel încât participanții să poată scrie, citi și primi impresii legate de textele lor.
Recomandări pentru cei care caută să își îmbunătățească abilitățile de scriere
Să citească. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Iar aici îndemn foarte mult spre literatura română contemporană. E o fibră esențială a literaturii la care e bine să se racordeze. În fond, în acest prezent scriem. Apoi, să exploreze, să experimenteze, să înceapă de undeva, dacă n-au făcut-o încă. Sau, dacă deja o fac, să includă obiceiul scrisului, cât de des posibil în programul lor. Să ceară impresii asupra textelor lor. Contează mult o busolă pe care nu o ai întotdeauna la dispoziție. Deci, să o ceară, să o caute. Receptarea unui text e foarte importantă pentru cei care scriu, scriu... dar nu au idee despre cum e receptat textul lor. Iar asta poate crea iluzia că totul e bine, când mereu e ceva ce poate deveni mai bun, dacă privim atent. Și exersăm.
