Answear a lansat noua campanie “Îmbracă-ți viața în momente prețioase”, prin care subliniază repoziționarea premium a brandului

Answear a lansat noua campanie “Îmbracă-ți viața în momente prețioase”, prin care subliniază repoziționarea premium a brandului

Answear a lansat o nouă platformă de comunicare. Campania, însoțită de sloganul “Îmbrăcă-ți viața în momente prețioase”, subliniază valoarea momentelor importante din viață. Cu toate acestea, atunci când vorbim despre ceea ce este valoros, nu ne referim doar la amintiri, experiențe sau vise. Este vorba și despre acel sentiment special pe care îl trăim atunci când purtăm hainele pe care le iubim. Spoturile din campanie au fost produse în această primăvară, în Lisabona, cu participarea unor creatori internaționali. Noua campanie Answear s-a lansat pe 6 mai pe 12 piețe europene.

Clipurile din campanie ne inspiră să reflectăm asupra faptului că lucrurile pe care le alegem sunt o expresie a valorilor, experiențelor și identității noastre.

 

“Moda este o formă de manifest extern care reflectă opiniile noastre, umorul și autodistanța sau lipsa acesteia”, spune Marta Sawicka, director de marketing de imagine la Answear.com.

“Determină cine suntem sau cum ne creăm. O facem purtând o jachetă, un tricou, o rochie, adidași sau cercei. Aceste lucruri capătă apoi un al doilea sens, chiar mai valoros. Pentru că ceea ce contează pentru noi nu sunt pantofii, ci faptul că am alergat un maraton în ei; iar o rochie albastră poate fi o amintire a celui mai frumos apus de soare din Barcelona”, spune Marta Sawicka și adaugă că o nouă deschidere în comunicarea Answear înseamnă și repoziționarea ca brand premium: “În campania noastră, tratăm produsele în mod excepțional, exact așa cum merită. Și tocmai aceasta este poziționarea ofertei noastre de pe Answear despre care vrem să le spunem clienților noștri”, subliniază aceasta.

Odată cu noua campanie, Answear dorește să sublinieze noua poziționare ca brand care se concentrează pe produse de înaltă calitate și pe o selecție de mărci premium. Acest lucru permite scrierea unei povești noi, comune, care construiește o relație permanentă între brand și consumator - o poveste care depășește cu mult produsul în sine.

Moda calitativă și expresivă în stilul Answear a fost reflectată perfect de regizoarea și fotografa Stella Consonni, cunoscută pentru campaniile sale realizate pentru Gucci, Burberry și Vogue. Fotografiile au fost făcute primăvara, în locații pitorești din Lisabona. Imaginea campaniei este Fatima Brunengo, actriță și model de origine braziliană. Ținutele pe care le poartă spun diverse povești despre hainele care o însoțesc în momentele importante.

Campania “Îmbrăcă-ți viața în momente prețioase” este implementată în toate cele 12 piețe în care operează Answear, printre care România, Polonia, Ungaria, Ucraina, Cehia, Slovacia, Italia. În afară de televiziune, campania se desfășoară în format digital și OOH (out-of-home).

Strategia și conceptul campaniei Answear au fost pregătite de agenția Saatchi & Saatchi. Campania media a fost planificată și achiziționată de Starcom. Filmările au fost realizate de casa de producție Papaya Films Lisboa. De post-producție s-a ocupat Platige Image, cu sprijinul Soundly Sound Studio. 

 

Answear concept store - experiențe unice de cumpărături

Clienții vor putea în curând să descopere în profunzime noua lume Answear.com. În luna mai, Answear va deschide primul concept store în Fabrica Norblin din Varșovia. Va fi un spațiu nou, plin de experiențe unice, ce va combina lumea brandurilor premium cu divertisment, artă, design și tehnologie.

Answear.com este una dintre platformele europene de e-commerce cu cea mai rapidă creștere din industria modei și stilului de viață. Magazinul online Answear, ce desfășoară operațiuni pe 12 piețe europene, stabilește noi standarde de achiziție pe segmentul fashion. Pe Answear.com se regăsesc peste 200.000 de produse atent selectate de la peste 700 de branduri globale de fashion, precum: Michael Kors, Swarovski, Victoria Beckham, Furla, Tory Burch, Polo Ralph Lauren, Calvin Klein. De asemenea, oferă colecții tematice, limitate, ale mărcii proprii Answear.LAB, adresate femeilor. Datorită unui sortiment atent selectat, Answear deschide clienților o lume inspirată de stiluri de modă originale și articole de design interior de designer.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Starcom MediaVest

Agentia Starcom MediaVest Group este parte din cea mai mare retea de media din lume, SMG Worldwide, si din grupul de comunicare Leo Burnett. Infiintata in 2000, Starcom este prima agentie de media din Romania... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related