Designul independent are cu ce să se mândrească în România, dar următorul pas ar fi ca designul mare, comercial, să se inspire din cel independent și să devină apreciabil, crede Raymond Bobar, curator la categoria Design Grafic în cadrul Romanian Design Week #12. Sub tema „Unlock the city”, RDW are loc între 24 mai și 2 iunie la București și propune peste 200 de proiecte din 6 categorii diferite: arhitectură, designinterior, design vestimentar, design grafic, design de produs și ilustrație.
"A fost un privilegiu să lucrez la selecția proiectelor împreună cu James Goggin, care are o experiență vastă de designer și profesor. În timpul selecției am discutat faptul că în designul grafic românesc contemporan vedem referințe locale de istorie și cultură suprapuse peste conexiunea la designul global", spune Raymond.
Raymond este designer grafic și de literă, absolvent al Masterului de Design de Literă a Universității din Reading, și lucrează într-o gamă variată de formate, de la cărți și reviste până la campanii de marketing, expoziții, titluri de film și tipuri de literă. Povestim cu Raymond Bobar în continuare despre învățăturile lui din domeniu, ce a intervenit odată cu experiența și cum se schimbă rolul creatorilor în contextul transformărilor din ultimii ani.
Dacă experiența & aventurile tale în design ar avea nume de capitole
Îmi asum referința ironică a acestei formule: 1. Învățare, 2. Învățare, 3. Învățare, șamd.
Ce îți amintești cel mai pregnant de la începuturile tale în domeniu
Primele mele joburi, la sfârșitul anilor 90, au fost pur tehnice, editare foto, pre-press, dtp. A fost o bază de pornire, dar și un izvor de idei. Am mers în direcția domeniului de design grafic în mod intenționat, însă cu o perspectivă multidisiplinară. Încă de la început am fost convins că e un domeniu în care ai nevoie în primul rând de gust, și abia apoi de abilități concrete.
Eram obsedat de compoziția minimalistă, cu o singură greutate de literă într-o singură dimensiune (în maniera tipografică a mașinii de scris), așezată pe grid. Aceasta putea fi scalată, de la pagină de carte, la poster sau billboard. Acest tip de compoziție avea o substanță postmodernă, în care “resursa” vizuală era pusă în discuție, nu era luată ca atare, ci era re-validată în contextul dat.
Funcționalismul modernist, care fusese prevalent încă din anii 50 (și care iată, acum e reluat și deconstruit în toate disciplinele designului vizual), era dominat de o simplicitate a gândirii, care lăsa unghiul critic neacoperit, sau mai bine spus, nega unghiul critic. Repunerea în discuție a clișeelor moderniste era necesară. Aceasta a fost, din perspectiva mea, dihotomia metodologică și stilistică în acea perioadă.
Ce a intervenit odată cu experiența
S-a diminuat nevoia de a-mi demonstra abilitatea. În zona mea de activitate s-a mutat accentul dinspre cantitate spre calitate, nu (trebuie să) arăt opțiuni prea multe sau prea des. Mă opun modei freelance care este exploatativă și care a creat un nou tip de precariat ce nu poate fi justificat.
Industria de comunicare împachetează branduri globale, câștigă profituri enorme, dar rareori își plătește tinerii agajați ca asistenți (interns). Am însă încredere în organizațiile care angajează designeri cu aceeași deschidere cu care angajează strategiști sau coordonatori.
Ce s-a schimbat fundamental în relația ta cu domeniul
Revenind la anii 90, tipul acela de design redus la esență era de “nevândut” când am început. Managementul mic și mediu, care lua decizii cu privire la ce vede în cele din urmă publicul, filtra suficient de mult încât la public ajungeau doar firmituri din conceptul inițial.
M-am îndreptat din ce în ce mai mult spre proiecte independente unde designul se putea desfășura relativ liber. În cadrul industriei de film în care îmi petrec o mare parte din timp, deși raportul volum / timp / buget este deseori dezechilibrat, presiunea comercială e indirectă și mult mai puțin prezentă. E un mod de lucru asemănător designului de coperte de discuri în anii 70-80, în care muzica vindea de la sine, iar designul copertei era un “by-product”, iar în unele cazuri (Joy Division) nu avea nici măcar titlul sau numele formației scrise. Coperta și afișul erau create ca să stabilească o relație vizuală cu publicul, care accepta designul pentru că iubea muzica. În acest tip de situație designerul poate ajunge la opțiuni bune din inerție, pentru că lucrează cu abilitate crescută fără balastul comercial.
Designul din Romania în 2024
Designul de afiș s-a dezvoltat în mod remarcabil (vom vedea afișe în expoziția RDW). Cărțile de artă și arhitectură au în mare parte design bun. A apărut în mod accelerat branding bun de cafenele, baruri și restaurante. Avem proiecte puține, dar ambițioase de design al spațiilor publice. Avem mult design independent foarte bun, care are însă doar impact de nișă. Următorul pas ar fi ca designul mare, comercial, să se inspire din cel independent și să devină apreciabil.
Curator la RDW #12
A fost un privilegiu să lucrez la selecția proiectelor împreună cu James Goggin, care are o experiență vastă de designer și profesor. În timpul selecției am discutat faptul că în designul grafic românesc contemporan vedem referințe locale de istorie și cultură suprapuse peste conexiunea la designul global. Structural vorbind, expoziția găzduiește designeri consacrați alături de absolvenți, și proiecte cu preocupări sociale alături de proiecte personale.
Arhiva RDW
Întâlnirea cu RDW
Am admirat de la început expozițiile RDW, care au fost o sursă de inspirație, și am expus prima dată în 2016. Apoi am păstrat legătura și am fost curator la Diploma și am participat la ședințele de feedback.
RDW a devenit un punct de referință permanentă. A susținut procesul de creștere și coeziune a industriei de design și a dat posibilitatea designerilor să aparțină comunității astfel formate. În prezent cred că oricine e interesat de design grafic și lansează proiecte personale în căutarea unui profil pe piața de design, va găsi referințe și sfaturi în cadrul acestui nucleu creativ.
Arhiva RDW
Cum se schimbă rolul creatorilor
Acum vreo 20 de ani ziarul The Guardian a publicat o opinie de David Hepworth, publisher al revistei Word, în care el zicea că “Design is too important to be left to designers”. Momentul a fost important pentru că a fost premergător lansării telefoanelor cu ecran tactil de către Apple și campania de marketing care a așezat designul în centrul noii ere a succesului tehnologic de masă. Steve Jobs vorbise despre educația lui de tipograf care i-a deschis ochii spre design. Vocea de la vârful celei mai influente companii spunea că designul e important, și o spunea pentru aboslvenții Ivy League, viitorii lideri de organizații. Părea că în sfârșit locul designerului era rezervat la masa strategiei. Nimic mai fals. Textul lui Hepworth a picat la momentul potrivit, confirmând că industriile creative nu aveau de gând să discute strategia cu designerii și ca urmare să riște productivitatea în favoarea sustenabilității. A fost astfel preluat, parafrazat și repetat de nenumărate ori în articole și cărți. E ușor de înțeles de ce această declarație era atractivă, ea valida o mutare demult făcută: mutarea deciziilor de la designerul estet în căutare de sens, la managerul pragmatic, pentru care sensul formei era subsidiar eficienței.
Virginia Postrel scria în paralel în cartea ei The Substance of Style: “Aesthetics has become too important to be left to the aesthetes”. Rick Poynor analizează această situație în detaliu în ultima sa carte Why Graphic Culture Matters. S-a creat o tendință inevitabilă, care care a împins designerii spre multidisciplinaritate și spre atreprenoriat.
