[România care ne place] Ciprian Stănescu: Romania mea e ca o saorma cu de toate. Are si bune si rele, dar pe medie e foarte faina

[România care ne place] Ciprian Stănescu: Romania mea e ca o saorma cu de toate. Are si bune si rele, dar pe medie e foarte faina

De la Corbu, unde isi petrece verile cu rulota alaturi de familie, la locurile de la tara si cartierele bucurestene in care a crescut, Romania, asa cum o vede Ciprian Stănescu este o tara a contrastelor. E de bine, zice el, fiindca exista potential de constructie si dezvoltare, iar cei care am ramas aici am putea contribui la cresterea unei tari sustenabile. „Un viitor sustenabil este singurul pe care ni-l putem permite” este declaratia lui Ciprian pentru Romania, in care a ales sa se intoarca dupa studii, desi ar fi putut alege sa traiasca oriunde altundeva.

"Cred ca Romania ar trebui sa aiba un brand de tara „Deschis tuturor”. Poti sa gasesti aici orice: de la agroturism la oportunitati de business, de la ultimele paduri virgine si cea mai importanta biodiversitate la orase si festivaluri de muzica incredibile", spune Ciprian.

Ciprian Stănescu este presedintele Organizatiei Social Innovation Solutions si una dintre gazdele emisiunii PRO Verde. Cu el vorbim despre Romania, cea care ne place.

 

Ce te tine inca in Romania

Am avut si probabil ca voi mai avea ocazii sa nu raman in Romania si sa ma stabilesc pentru diferite perioade de timp in alte tari. Dar in ultimii ani am gasit aici suficiente motive sa nu plec, legate in principal de misiunea pe care mi-am asumat-o - aceea de a contribui la o Romanie sustenabila.

 

In calatoriile tale prin alte tari, ce ai gasit foarte diferit de Romania

Cred ca regasim, multi dintre noi, mai ales in calatoriile in tarile mai dezvoltate lucruri care functioneaza mai bine. De la curatenie si comportamente pana la arhitectura sau calitatea serviciilor. In cele 33 de tari in care am calatorit - si mulțumesc pentru întrebare, nu am calculat pana acum - am descoperit ca exista de fapt mai multe asemanari decat deosebiri, mai ales atunci cand vine vorba de oamenii cu care am interactionat. Fie ca discutam despre un miliardar texan, un activist de mediu polonez sau o balerina din China, am simtit ca sunt nenumarate lucruri care ne leaga.

 

Ce ti se pare cel mai frumos la Romania

Potențialul de dezvoltare este incredibil - atât datorită celor care s-au întors în ultimii ani sau au contribuit din afară și mai ales datorită celor care construiesc o Romanie a sperantei. Romania mea e diferita de Romania fiecaruia si fiecareia din aceasta tara. A mea e ca o saorma cu de toate: are si bune si rele, dar pe medie e foarte faina. Romania mea e si in Corbu unde ne petrecem verile cu rulota, e si in salile de conferinta de la Climate Change Summit sau de la Palatul Victoria, e si la rude la tara sau in cartierele bucurestene in care am crescut. Romania mea e o tara a contrastelor si asta e bine - inseamna ca avem de muncit si de construit.

 

Cum ar putea fi mai bine

E destul de simplu: mai multa implicare in viata „cetatii”, mai multa empatie si mai mult curaj. Ronald Reagan spunea ca ”Libertatea nu este niciodată mai departe de dispariţie decât cu o generaţie. Nu o transmitem copiilor prin sânge. Trebuie să te lupţi pentru ea, să o aperi şi să le-o înmânezi pentru ca şi ei să facă la fel”. Cred Romaniei i-ar fi mai bine daca mai multi dintre noi am intelege cat de important este sa fim parte a „vietii cetatii” si, aceia care pot, sa se implice in politica.

 

Conventia de a fi roman

În primul rând a fi orice naționalitate nu este o alegere. Creștem în această țară, sau în alta, datorită alegerilor pe care părinții noștri le-au făcut, sau nu le-au făcut. Cum se zice în engleză „it can grow on you”. A fi român e ceva a cărei importanță crește încet-încet încă din copilărie și ajunge să însemne ceva pentru fiecare dintre noi. Nu am o definiție pentru ce înseamnă „a fi român”, la fel cum nu aș putea avea una dacă mă nășteam în Finlanda sau Namibia.

 

Mandria de a fi roman. O simti?

Cred că o simt, ca multi dintre noi, atunci cand gasesc motive de mandrie - de la sport pana la arta. In ultimii ani am inceput insa sa simt si o altfel de mandrie - ce reusim la Social Innovation Solutions sa facem adesea este sa punem Romania pe harta globala a conversatiilor despre solutii la schimbarile climatice, de exemplu, si asta ne umple de mandrie. Ne bucuram sa spunem ca un proiect pornit in Romania, cum este Climate Change Summit, a ajuns sa aiba in primii 2 ani peste 1,5 milioane de participanti online.

 

Ganduri de emigrare

Au fost diverse explorări, dar mai mult pentru a experimenta o altă cultură și un alt tip de a face lucrurile - mereu însă cu intenția de întoarcere și contribuție acasă cu ce aș fi învățat acolo. Am două orașe care îmi vor fi mereu dragi: Viena și Barcelona.

 

Cum simti tu plecarile celor din jur

Am multi fost colegi sau rude care au plecat in ultimii 20-25 de ani din Romania. Inclusiv cineva care ma intreba ani de zile, de fiecare data cand ne vedeam, de ce mai stau in Romania. Dintre cei care au plecat, cred ca aproape toti s-au dus pentru ca fie nu s-au simtit respectati in Romania, fie pentru ca serviciile publice nu erau suficient de bune. Nu stiu pe nimeni din cercul meu care sa fi plecat din tara din motive financiare. Sentimentul e neplacut, dar pastram legatura si incercam sa vedem cum putem mai degraba sa construim poduri intre ecosistemele de schimbare din acele tari.

 

Dorul de tara

Am fost plecat 1 an la studii cand aveam 22 de ani. Nu am simtit un dor de tara pentru ca adevarul e ca nici nu aveam cand sa il simt cu adevarat. Eram intr-un sistem de invatamant de tip american care nu prea lasa timp de „dor”. Am simtit insa la un moment dat ca trebuie sa ma intorc pentru a contribui la viitorul tarii. Altfel, as fi acceptat una din ofertele foarte bune de lucru din Europa pe care le-am primit la final de studii.

 

Ce faci in Romania, in timpul liber, in vacante

Ador sa calatoresc. Nu doar in Romania, ci in intreaga lume. In Romania sunt cateva orase in care ma intorc mereu cu bucurie si le redescopar: Timisoara, Brasov, Sibiu. Dar cel mai mult imi plac calatoriile cu rulota prin tara. Am descoperit locuri si oameni senzationali in toata tara.

 

Daca ai fi ghid pentru straini, ce le-ai povesti prima data despre tara ta

As incepe in Bucuresti unde le-as arata parti din centrul orasului, apoi am face cu siguranta o calatorie prin cartiere pentru a-i ajuta sa inteleaga Bucurestiul „meu”. Apoi cred ca am merge in zona Sibiu/Fagaras, la Sfantu Gheorghe in Delta si in zona Bucovnei - unde sigur am manca la punctele gastronomice locale oriunde am putea.

 

Cand intervine blazarea, cum fortezi tu optimismul

Nu il fortez, e deja acolo. Altfel as fi plecat de multi ani. Lucrez in mediul asociativ (ONG-uri) de cand m-am intors in Romania in 2006. Cunosc si lucrez cu sute de oameni dedicati schimbarii si imi iau energia si optimismul si din ei si munca lor.

 

Romania ca brand

In ultima perioada am calatorit mult in Europa de Sud-Est. Scalam mai multe programe de educatie de sustenabilitate pentru IMM-uri in cateva tari din regiune si am avut zeci de intalniri cu oficialitati, companii, ONG-uri, antreprenori si asa mai departe. Unul din lucrurile pe care le-am auzit des si la care nu ma asteptam din aceasta parte de lume e despre cat de frumoasa e Romania pentru multi din acesti oameni. Cred ca o mare problema a brandului Romaniei e ca avem impresia ca e foarte prost. Nu e. Din contra. Unde avem mari probleme e zona de servicii si de promovare inteligenta a oportunitatilor de turism. Nu sunt un expert in branding sau turism, dar cred ca Romania nu ar trebui sa aiba un brand despre un tip de activitate - ar trebui sa aiba un brand de tara „Deschis tuturor”. Poti sa gasesti aici orice: de la agroturism la oportunitati de business, de la ultimele paduri virgine si cea mai importanta biodiversitate la orase si festivaluri de muzica incredibile.

 

Ce faci profesional in Romania si de ce merita sa lucrezi in acest domeniu

Dezvolt alături de echipa mea de la Social Innovation Solutions programe de educație pentru mii de IMM-uri, ONG-uri, antreprenori și tineri cercetători pentru a-i ajuta să fie mai bine pregătiți pentru viitor și să dezvolte modele de business (mai) sustenabile. De asemenea, mapăm și susținem soluții pentru provocările climatice prin platforma de conversații Climate Change Summit ce reunește în fiecare an la București câteva mii de participanți offline și peste 800.000 de mii persoane online. Mediul antreprenorial din România și mai ales cel al ONG-urilor este probabil cel care aduce cele mai mari beneficii pentru cei din domeniu, din perspectiva mea. Avem libertatea să dezvoltăm proiecte sau produse care să rezolve provocări semnificative de acum și din viitor și facem asta alături de oameni extraordinari.

 

Ghid personal de supravietuire in Romania

Vorbim des despre life-work balance, ca și cum work ar fi ceva negativ care trebuie balansat de „life”. Cred că dacă reușim, poate și cu noroc, să ne construim o viață cu sens atunci acest „ghid de echilibru” aproape că devine inutil. Atât eu cât și alți colegi și prieteni de-ai mei am reușit să găsim un stil de viață care să ne permită aproape mereu să nu simțim presiunea lipsei timpului liber sau presiunea de a petrece mai mult timp in familie. Cumva, lucrurile s-au așezat natural în timp și funcționează coerent.

 

O declaratie pentru Romania (ta)

Un viitor sustenabil este singurul pe care ni-l putem permite.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related