7200 de km, 42 de zile, 55 de localități. Sorin Trâncă a pornit pe Drumul lui Constantin cu gândul de a recupera o parte din viața mai puțin cunoscută a sculptorului. A consemnat călătoria, a fotografiat și a documentat, a compus inclusiv o coloană sonoră. În urma întâmplării, a rezultat cartea Drumul lui Constantin și site-ul drumulluiconstantin.ro, care duce misiunea acestei călătorii mai departe și așteaptă și contribuția celorlalți.
"Înainte, după sau în timpul acestei călătorii s-a schimbat ceva în mintea și sufletul lui. Teoria mea e că acest drum i-a oferit multe surse noi de inspirație și, poate, și provocări personale care l-au dus la un salt ideatic, la o nouă abordare", povestește Sorin.
Infinitul nu are nevoie de o coloană. Dar noi avem, crede Sorin Trâncă. Cum a început fascinația lui pentru Brâncuși, care a fost contextul în care s-a hotărât să meargă pe urmele lui și ce l-a învățat drumul lui Constantin, povestește Sorin în rândurile de mai jos:
Relația ta cu Brâncuși
De multe ori, în copilărie, simțeam o curiozitate intrigată la vederea reproducerilor sau desenelor după Coloana fără sfârșit. Apoi mai târziu, prin adolescență, mi-amintesc un blocaj din ăsta, gen mind-freeze, când am văzut pentru prima oară un close-up al domnișoarei Pogany.
Atunci am avut un declic, Brâncuși m-a perplexat pe loc, iar forma aia m-a bântuit o perioadă lungă - poate mă mai bântuie și azi :)
Un al treilea răspuns valid la întrebarea ta duce și la un fel de joc al destinului, în sensul că în facultate am rămas cu Brâncuși de pe o listă ca lucrare de an, la o materie pe care ne-o preda însuși Șerban Foarță. Un fel de tragere la sorți. Mai simplu spus, mi-a rămas mie subiectul Brâncuși, nu-l alesese nimeni. L-am înnebunit atunci pe Foarță, i-am vorbit 3 luni numai despre asta.
Prima ta amintire în legatură cu "orice" de Brâncuși
Probabil romboidul ăsta din Coloană, greșit numită după părerea mea, a infinitului. Este o coloană fără sfârșit, nu una a infinitului. Infinitul n-are nevoie de coloană. Noi avem. Deci ea este mai degrabă fără sfârșit, e o scară către eternitate, nu o proprietate tautologic verticală a infinitului.
Este punctul final dintr-un ansamblu care începe cu masa tăcerii, acolo unde au murit efectiv niște eroi, continuă cu poarta sărutului, simbolizând iubirea ca trecere semnificativă prin viață și terminând (sau reîncepând, iar și iar) cu această coloană fără sfârșit. Ideea asta a unei repetiții fără sfârșit, care urcă și coboară în același timp cred că m-a pus pe gânduri încă din copilărie, când vedeai coloana în ilustrate, cărți poștale, timbre șamd.
Înainte să pornești pe Drumul lui Constantin, ce îți venea prima dată în minte când te gândeai la Brâncuși
Toate cele de mai sus :) plus anxietăți de toate felurile, fiindcă până foarte aproape de plecare aveam fantezia asta să plec pe jos. Bine că n-am plecat, aș fi leșinat de 1000 de ori. Gândește-te că în 42 de zile am vizitat 55 de localități de pe acest drum, deci mai mult de una pe zi. Drumul are aproape 2000 de km pe google maps, dar cine trebuie sa facă muncă de documentare umblă mult mai mult decât atât.
În total, am făcut peste 7200 de km în interesul acestui proiect. Așa că fix înainte de plecare asta era în capul meu, că voi avea de tras niște mii de km și alte mii de fotografii, cât mai pe subiect. Eram cât de poate de stresat să nu ratez, să nu greșesc documentarea, locuri relevante șamd.
Clișeele care te enervează
Nu cred că mă enervează în mod special nimic, încerc să păstrez o stare de calm și de deschidere față de spectacolul uman din jurul cazului Brâncuși. Încerc să mă raportez la un soi de misiune pe care mi-am propus-o, să îi fac dreptate cumva, așa că pentru moment refuz afirmații categorice. Sunt și greu de făcut, sursele sunt de multe ori captive în mituri, sau chiar informații false.
Asta ar putea fi o chestie care să mă enerveze, cumva. Că se minte despre Brâncuși destul de lejer. Pe internetul românesc e plin de iubirea infinită dintre Brâncuși și Maria Tănase, de pildă. Cine l-a studiat mai serios pe Brâncuși realizează că e o poveste puțin probabilă. Sau că John Moore este moștenitorul lui Constantin Brâncuși - alt titlu de pe un site românesc - nimic mai neadevărat.
Ce ai descoperit despre el, dincolo de prefabricate
Multe și mai nimic. După cum spuneam în carte nici-nici, și-și. Dar se pot descoperi lucruri noi despre Brâncuși chiar și (un exemplu) privind sculptura lui, mai puțin cunoscută, numită Vrăjitoarea. Cu alte cuvinte nu trebuie să descoperi lucruri noi sută la sută, ca să redescoperi valoarea lui Brâncuși. Multe sunt sub nasul nostru. Le privim, dar nu le vedem.
De exemplu, nu vedem câtă valoare a creat acest om. Dacă facem un calcul, tot ce a făcut vreodată acest om de doar 1,62 depășește lejer PIB-ul României. Niciun alt român (sau artist francez de origine română :) nu a creat atât de multă valoare per ora de muncă. De asta susțin că adesea privim, dar nu înțelegem.
Ce îți vine acum prima dată în minte când te gândești la Brâncuși
Ăsta e un interviu în sine, pentru că dacă ai citit peste 10 lucrări relevante despre Brâncuși îți vin în minte măcar 100 de chestii worth mentioning. Nu pot face asta, să mă opresc la un singur lucru. Aș putea, totuși, încerca să pun pe masă o trăsătură a lui esențială.
De pildă, C.B. a fost un om nu extrem de independent, ci inimaginabil de capabil de autonomie, și de o tenacitate rară. Man Ray descrie în detaliu cum Brâncuși a pus la pământ, de unul singur, cu 3 frânghii, niște scripeți și un firiz, o coloană de lemn de 3 ori mai înaltă și mai grea decât el.
Ideea de a merge pe urmele lui
Pe 5 noiembrie 2022, în căutarea unui proiect care să mă motiveze suplimentar (cel la care lucram atunci se cam împotmolise). Atunci am avut această revelație, că nu s-a luat în serios drumul lui C.B., că nimeni nu a scris despre asta - și că aș putea încerca eu.
Contextul
Făcusem niște mii de kilometri și nu reușeam să termin ce începusem, un fel de studiu al celor ce au refuzat vaccinarea pe perioada covid-ului, i-am numit Ezitanți. Și-aveam nevoie de un proiect nou. Mi-a picat această fisă, a drumului de tinerețe neexplorat al lui C.B., care e și o piatră de hotar temporală între ce lucrase până prin 1904 și ce a început să facă din 1907 încolo. În multe feluri, 1907 e cel mai important an al carierei, pentru Brâncuși. Noutatea apare odată cu Rugăciunea, apoi cu Cumințenia Pământului, ambele datate 1907.
Până atunci vedem un foarte talentat sculptor clasic, academic. Înainte, după sau în timpul acestei călătorii s-a schimbat ceva în mintea și sufletul lui. Un sculptor e un filozof al formei, deci e important când artistul face un salt conceptual, când începe să gândească altfel forma. Teoria mea e că acest drum i-a oferit multe surse noi de inspirație și, poate, și provocări personale care l-au dus la un salt ideatic, la o nouă abordare. Și - fundamental - la cioplirea directă în piatră, în defavoarea modelajului, o altă decizie care apare undeva înainte de 1907.
Așteptări de început
Am sperat să identific pe acest drum lucruri ipotetic realizate de C.B. între 1903-1904, o idee puțin cam prea ambițioasă, fantezistă chiar. Multe nu s-au potrivit cu așteptările mele, însă foarte de curând am decis să intru în personaj, să ascult drumul și o voce a lui Constantin care începea să se contureze, și care îmi spunea să las lucrurile să se întâmple și să consemnez, fotografiez, documentez întâmplarea.
Am compus inclusiv o coloană sonoră pentru această călătorie, am spus undeva - ce n-am putut fotografia, am scris; și ce n-am putut scrie, am transpus în acest micro-album, îl puteți asculta aici.
Surprize
Cea mai mare surpriză a fost chiar asta, să constat că lucrurile fac singure clic, dacă încerci să vezi și auzi ce ți se întâmplă. Lista e lungă și pe ea putem pune lucruri care mai de care mai metafizice (lăsăm asta pentru o altă emisiune :), iar alteori profane de-a dreptul - cum ar fi pâinea.
Cea mai copleșitoare parte
Oboseala fizică, pentru că în dorința de a trăi cât mai aproape de ce a trăit Constantin am decis să dorm pe toată perioada acestui drum în mașină sau lângă, să mănânc cat mai puțin, precum un om sărac, de 27 de ani, la 1903. Asta m-a epuizat și m-a făcut de multe ori să dubitez demersul. La revenire am dormit 3 zile :)
Cum te-a schimbat experiența
Într-un fel, deloc. În multe feluri, de tot :) Dar cred că e prea devreme să intru în evaluări, vom vedea ce se fixează în timp. Vrând-nevrând, sunt multe lecții pe care le primești într-o asemenea situație. Și ca în orice altă chestie intensă, multe sunt lecții pe care le pricepi după ani și ani.
Amintirea cea mai pregnantă
Diminețile, când geamurile mașinii erau integral aburite. Și mă bucur mult că una dintre aceste fotografii, făcute când încă nici nu mă trezisem bine, a ajuns pe coperta cărții.
Misiunea proiectului
Proiectul începe, de fapt, cu această carte - dar dacă numim ceva proiect când facem referire la Drumul lui Constantin acesta este site-ul drumulluiconstantin.ro, o experiență mult mai amplă decât cartea în sine. Vă invit să-l explorați și să contribuiți la el. Misiunea ar fi să granulăm acest drum până la ultima localitate, și, poate, să-i facem cumva dreptate lui Brâncuși. Și să-l facem mândru de noi, fiindcă lui Brâncuși îi plăceau oamenii de acțiune, și care se țin de cuvânt.
Nu putem doar să ne lăudăm cu ce ne-a lăsat, trebuie să și revenim pe niște lucruri care sunt în puterea noastră, cum ar fi restabilirea planurilor inițiale pentru ansamblul de la Tg Jiu, refacerea de facto a Căii Eroilor, that was part of the deal. Acum Calea Eroilor e întreruptă de o baricadă în jurul unei linii de tren, de tot felul de alte obstacole.
La fel, putem discuta de restituiri și la Centrul Pompidou, fiindcă eu cred că Leda e o sculptură cinetică, iar actualmente ea zace încremenită, dintr-un concurs de împrejurări.
Ce speri să trezească în oameni
Curiozitate și capacitatea de a privi.
Ce e important de știut despre Drumul lui Constantin
Că poți înțelege în doar 3 ore câte nu știm despre C.B.
Cum ai gândit cartea
Cartea e o călătorie în sufletul și mintea lui C.B. la 27 de ani, așa cum l-am înțeles eu. E o carte pe undeva incomodă, dacă știi puține lucruri despre C.B. Am o teorie, cred că această carte va fi mai bine înțeleasă la o a doua citire, eventual după un număr de ani. Tehnic, e un soi de reportaj literar. Practic, e un colaj de planuri de lectură care fac clic într-un ansamblu - dacă e să spun explicit cum am gândit-o, așa am gândit-o - ca pe un fișier de photoshop, am pus layer peste layer peste layer până a ieșit ceva care mi-a plăcut.
Cea mai grea parte
De departe, documentarea. Pentru că nu mi-am dorit o biografie romanțată, ci o poveste care să respecte în cea mai mare măsură biografia reală a lui C.B. Iar biografia lui e greu de recompus, pentru a-l înțelege la 27 de ani. Să nu uităm că Brâncuși nu a dat interviuri, nu s-a explicat niciodată pe el însuși, nu avem certitudini între ce vedem că face și cum vedem că gândește. Un C.B. de nici 30 de ani trebuie reconstituit din ce știm că era înainte (nu mare lucru) și ce știm că a devenit ulterior (de multe ori portrete schematizate, sau deformate ideologic).
Temeri la început de drum
Niciuna. De-abia așteptam să se facă suficient de cald ca să plec la drum. În final, am plecat pe 24 martie din București, dar dorința de ducă mă apucase din 5 noiembrie, după cum am mai arătat. Am stat ca pe ace o iarnă întreagă :)
De-abia după câteva zile au apărut dubiile și temerile. Una dintre cele mai mari a fost să nu-l pierd pe drum pe Milarepa, fiindcă am știut dinainte de plecare că această statuetă va fi un personaj. Coșmarurile au început după prima săptămână, mă temeam să nu-l pierd, să nu-l uit pe undeva, fiindcă nu aveam nicio altă statuetă de rezervă și aș fi rămas la jumătatea drumului fără racord :) așa că foarte curând am dezvoltat o mică obsesie, unde l-am pus pe Milarepa șamd.
Ce simți acum, când a ieșit în lume
Simt că am făcut un lucru just, și asta e cel mai important lucru pe care îl simt acum. Dar, recunosc, uneori simt și că poate l-am dezamăgit în niște momente pe Constantin, poate că el ar fi făcut mai mult pentru mine decât am reușit eu să fac pentru el.
