[Book Talk] Liviu Chifane: După ce am devenit profesor, m-am orientat spre proză la modul serios, poate și dintr-o chemare către povești pe care să le citească elevii mei

Sintagma aia care spune că, o carte odată ieșită în lume nu-ți mai aparține, e contrazisă de scriitorul Liviu Chifane. El spune că pe piața editorială din România, ar fi bine să o ții aproape și s-o promovezi în continuare. Așa a făcut el, ca profesor, în rândul colegilor sau elevilor. Cea mai recentă carte scrisă de el este Cercuri, în curs de apariție la Datagroup, iar pe viitor se gândește la o fantezie de tip Harry Potter.

"Nu am dificultăți legate de personaje, poate și pentru că reușesc să le dau o viață proprie și să le las să se manifeste în cadrul acțiunii, le dau libertate. Nu țin neapărat să semene în mod strict cu ceea ce am eu în minte. Mă las modelat de ele", spune Liviu.

Îi place să scrie în susurul izvoarelor sau în adierea crengilor, important este să-și găsească liniștea. Vine din Sulina, iar romanul său de debut este Copilul Deltei, publicat în 2014. A urmat seria pentru copii, Eroi din întâmplare, apoi romanul pentru adolescenți, Sparg nuci!

Povestește-ne puțin despre tine

Sunt un om studios. Tot ce am reușit în viață a venit în urma eforturilor concentrate în direcția dezvoltării prin lectură și studiu aprofundat. Am copilărit la Sulina, în Delta Dunării, iar acolo, cel puțin în anii ’90, aceasta era singura portiță de scăpare. Am studiat asiduu și nu m-am oprit numai la licență, mergând până la doctorat, pe care l-am finalizat în 2019. Dincolo de asta, cred că aerul Deltei s-a păstrat în plămânii mei cu o poftă de viață și o libertate a bucuriei de existență, oricum ar fi ea. Atunci când am devenit profesor, am reușit să îmbin cu succes cele două componente: aplecarea asupra studiului, seriozitatea și bucuria, plăcerea parcursului. Același lucru este valabil și pentru activitatea mea ca scriitor.

Momente definitorii 

Cred că cele două momente care au pus bazele devenirii mele au fost decizia de a aplica la facultate, la filologie, și întâlnirea cu Editura Datagroup. În absența acestora, destinul meu cu siguranță ar fi arătat cu totul altfel.

Cum a început relația ta cu scrisul

Totul a început cu frecventarea unui cenaclu organizat de bibliotecara din Sulina, Ilinca Mihăilă, pe când eram tânăr licean. Participând, am prins gustul creației, compunând scurte poezii și povestiri. Parcursul a continuat și în studenție, cu alt cenaclu, la Galați, apoi m-am desprins și mi-am creat propriul destin ca scriitor. După ce am devenit profesor, m-am orientat spre proză la modul serios, poate și dintr-o chemare către povești pe care să le citească elevii mei.

Ce înseamnă pentru tine scrisul acum

Pentru mine, scrisul a devenit o nevoie de bază, ceva asemănător funcțiilor vitale. Permanent port în minte subiecte de povești, pe care uneori le consemnez. Ele se aprind din fapte aparent neînsemnate, din lecturi, din experiențe, așezându-se undeva într-un cotlon ascuns al minții și derulându-se ca un film în fundal. Chiar dacă mă îndepărtez pentru o perioadă de masa de scris, poveștile acestea rămân acolo și, pe neașteptate, izbucnesc ca un vulcan și se aștern pe foaie, iar eu nu sunt decât un instrument al creației lor.

Când te-ai gândit prima dată la Cercuri

Cariera mea ca scriitor a început cu romanul de aventuri Copilul Deltei, apărut în 2014 la Editura Datagroup din Timișoara. Au urmat seria pentru copii Eroi din întâmplare, în trei volume (Ninsoare de martie, 2019; Invazia gândacilor, 2020; Manuscrisul misterios, 2023) și romanul pentru adolescenți Sparg nuci! (2022). Ideea primei cărți a apărut ca un tribut închinat spațiului Deltei Dunării, în care am copilărit și care mi-a modelat cumva spiritul. Celelalte volume au pornit din nevoia de a le oferi elevilor mei povești inspirate din lumea care îi înconjoară, abordând teme de actualitate, de care ei se lovesc în viața de zi cu zi.

Cea mai recentă carte este Cercuri, aflată în curs de apariție la Editura Datagroup. Este un volum de proză scurtă complex, care adună scrieri realizate în decurs de zece de ani, surprinzând cumva evoluția mea ca scriitor. Ideea cărții este recentă, dar seva sa a prins formă într-un proces latent, dezvăluindu-se treptat și prinzând contur în forma finală abia în ultimele zile ale scrierii sale. Cartea surprinde, pe de o parte, devenirea mea ca om și ca scriitor, iar pe de altă parte ideea de cercuri existențiale în care se desfășoară viețile noastre în acea aspirație către forma perfectă a ființării.

Cat de greu s-au lăsat scrise cărțile tale

Depinde foarte mult de carte. Copilul Deltei s-a lăsat scrisă în doar două săptămâni, dar atunci procesul a fost grăbit de faptul că participam la un concurs de literatură pentru copii. În general, procesul efectiv al scrierii durează câteva luni, însă de la idee până la produsul final pot să treacă și câțiva ani, așa cum s-a întâmplat cu Sparg nuci! sau cu Cercuri.

Dificultăți

Principala dificultate este să ajung la masa de lucru. Odată pornită scrierea, rămân de obicei conectat la intrigă și caut cât mai des prilejul de a adăuga pagini textului. Nu am dificultăți legate de personaje, poate și pentru că reușesc să le dau o viață proprie și să le las să se manifeste în cadrul acțiunii, le dau libertate. Nu țin neapărat să semene în mod strict cu ceea ce am eu în minte. Mă las modelat de ele. La fel fac și cu firul narativ. Dacă am un blocaj, mă opresc, las să treacă ceva timp, iar lucrurile se rezolvă de la sine, ca un ghem încâlcit pe care doar îl cântărești în palmă iar el se descurcă de la sine.

Când și cum scrii

Ca profesor, reușesc să scriu mai ales în timpul vacanțelor, însă, dacă am început un volum sau un text, pot scrie și în timpul școlii. Important este să mă conectez cu acțiunea. Țin, de obicei, să am un loc al meu, confortabil, la birou, în care mă simt în largul meu, dar pot la fel de bine să scriu pe canapea, într-un fotoliu sau în pat. Important este să am liniște sau să îmi găsesc liniștea interioară, făcând abstracție de zgomotele din jur. Mă ajută foarte mult sunetele naturii: mișcarea crengilor și frunzelor în bătaia vântului, ciripitul păsărelelor, curgerea unui izvor etc. Sunt mai productiv dimineața și, în general, am nevoie de mai multe ore de lucru, deoarece mă pornesc mai greu.

Procesul publicării 

Colaborarea cu Editura Datagroup funcționează foarte bine. De obicei, de la transmiterea manuscrisului și până la apariția cărții pe piață durează foarte puțin, echipa de editare este de un profesionalism debordant, iar despre coperte nici nu mai vorbesc. Destinul meu ca scriitor este strâns legat de ei și modul în care știu să te susțină și valoarea produsului în sine m-au determinat să îi țin aproape în continuare. Pot spune că sunt norocos într-o anumită măsură că i-am cunoscut, deoarece trimisesem manuscrisul primei cărți, Copilul Deltei, la mai multe edituri, dar fie nu primisem niciun răspuns, fie avusesem parte de răspunsuri negative. Mesajul primit de la Hary Loth a rămas ca un etalon de implicare editorială și mă inspiră și motivează chiar și astăzi. Așadar, nu am emoții când este vorba de procesul publicării.

Ce ai simțit când ai terminat cartea și a ieșit în lume

Se spune că, odată publicată, cartea nu mai aparține autorului, că își creează propriul destin, propria receptare. Tind, totuși, să cred că, mai ales pe piața editorială din România, e nevoie să ții aproape și să o promovezi cât poți de bine. Pentru asta, am profitat și de statutul meu de profesor, reușind să îmi recomand cărțile colegilor mei și, prin ei, și elevilor. Pentru asta le sunt recunoscător tuturor celor care m-au sprijinit în acest demers.

Atunci când termin o carte, răsuflu ușurat și fericit, mă bucur cât pot de intens, dar pentru puțin timp, deoarece am două preocupări imediate: ce pot face pentru cartea abia terminată și ce scriu mai departe. Consider că procesul de promovare și cel de scriere trebuie să meargă în paralel, fără a pierde niciodată contactul cu deprinderea scriiturii, care, altfel, se pierde. Încerc să rămân concentrat tot timpul și să las mecanismul să își urmeze cursul.

Ce urmează?

Momentan sunt într-o perioadă de tranziție. Aștept să apară cel mai recent volum, Cercuri, și, între timp, ar trebui să decid încotro o apuc. Volumul al patrulea din seria Eroi din întâmplare își cere drepturile, însă aș vrea să mă aplec și asupra aprofundării scriiturii prin proză scurtă. Pe lângă acestea, am de mai mult timp ideea unui fantasy românesc, ceva cu magie încapsulată în realitatea contemporană, cumva în genul ideii de la care a pornit seria Harry Potter, dar într-o formă autohtonizată. Cu siguranță lucrurile se vor limpezi odată cu trecerea timpului.

Cărțile care ți-au marcat copilăria

Pentru mine, lectura a reprezentat o cale de evadare din realitatea care îmi era de multe ori ostilă. Am citit atras de un spirit de aventură specific poveștilor, de acea imaginație pe care ele o alimentează. Ca elev, am fost docil, respectând recomandările profesorilor și citind atât cărțile date ca lecturi obligatorii, cât și pe cele din lista lecturilor suplimentare. Însă nu m-am oprit aici. De exemplu, am fost fascinat de basmele populare, atât de cele românești, cât și de cele aparținând altor culturi.

M-au atras, de asemenea, cărțile românești de aventuri precum Fram, ursul polar de Cezar Petrescu, seria Cireșarii de Constantin Chiriță sau Toate pânzele sus! de Radu Tudoran. Din literatura universală, copilăria mea a fost marcată de romanele lui Karl May și de cele ale lui Jules Verne. Pot spune că am locuit în poveste, dorindu-mi eu însumi să devin un erou și să duc mai departe aventurile personajelor.