Într-o demonstrație impresionantă de solidaritate și conștientizare, echipa de fotbal CFR Cluj, în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), au organizat un moment profund emoționant înaintea meciului desfășurat pe 23 februarie 2024, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
Înaintea meciului dintre CFR Cluj și Dinamo (vineri, 23 februarie), cinci fotbaliști titulari ai echipei gazdă au intrat pe teren purtând tricouri diferite față de echipamentul oficial de joc, aranjându-se astfel încât să formeze numărul 11.000. Totodată, în minutul 11, spectatorii au aplaudat simbolic într-un gest de omagiu pentru cei aproximativ 11.000 de români care pierd anual lupta din cauza cancerului pulmonar.
Astfel, s-a dorit evidențierea importanței cruciale a prevenției, a diagnosticării timpurii a acestei afecțiuni și a accesului la tratament. Cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces și una dintre cauzele principale ale deceselor evitabile prin prevenție cauzate de cancer în România[1].
“Încercăm mereu, prin activitatea noastră, să avem un impact pozitiv și să aducem o contribuție palpabilă în comunitate. De această dată, ne-am unit forțele cu FABC pentru a aduce, în prim-plan, importanța conștientizării și prevenirii unei probleme reale, a cancerului pulmonar, care cauzează decesul a 11.000 de români în fiecare an. Suntem onorați că am avut șansa de a face un apel puternic la responsabilitate și la îngrijirea sănătății noastre și a celor dragi. Prin acest moment, care transcede activitatea sportivă, CFR Cluj își exprimă speranța de a inspira acțiune, reamintind fiecăruia dintre noi că prevenția și diagnosticarea timpurie sunt esențiale în lupta împotriva acestei boli,a spus Cristian Balaj, Președintele clubului CFR Cluj.
Datele actuale despre cancerul pulmonar în România subliniază o realitate alarmantă: 1 din 15 bărbați riscă să fie diagnosticat cu această boală până la 75 de ani, iar cele mai multe diagnostice sunt puse în stadii avansate.
Printre principalii factori de risc se numără fumatul, expunerea la radon și poluarea atmosferică, accentuând astfel importanța critică a prevenției și a educației pentru sănătate. În foarte multe cazuri, simptomele cancerului pulmonar devin evidente când afecțiunea s-a extins deja. Primele semne de alertă - o tuse persistentă de mai mult de trei săptămâni, prezența sângelui în tuse sau dificultăți de respirație - trebuie să ne motiveze să consultăm de urgență un medic. Atunci când este diagnosticat într-un stadiu incipient, cancerul pulmonar poate fi tratat mai ușor, sunt mai multe opțiuni de tratament și șansele de supraviețuire sunt mai mari.
"Momentul simbolic de pe teren, dedicat celor aproximativ 11.000 de români pierduți anual din cauza acestei boli, este un apel la vigilență, prevenție și acțiune. Este vital să înțelegem că diagnosticarea timpurie poate salva vieți atunci când vorbim despre cancerul bronho-pulmonar. Această boală, adesea tăcută până în stadii avansate, necesită o conștientizare sporită. Prin parteneriatul cu CFR Cluj, dorim să atragem atenția asupra importanței recunoașterii simptomelor și a prezentării la medic fără întârziere. Dorim să creăm o cultură a prevenției, în care fiecare dintre noi să fie informat și responsabil în fața propriei sănătăți. Împreună, putem schimba perspectiva asupra acestei boli și putem construi o comunitate mai puternică și mai sănătoasă.", afirmă Cezar Irimia, Președinte al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Acest semn de alarmă oferit de CFR Cluj face parte dintr-o campanie mai amplă inițiată de FABC, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca și MSD România - #GrijadePlămâni, un proiect de conștientizare a simptomelor cancerului pulmonar și a factorilor de risc asociați celui mai frecvent tip de cancer din România și cu cea mai ridicată mortalitate. Prin această inițiativă, orașul Cluj-Napoca se evidențiază din nou ca lider în conștientizarea și educația pentru sănătate. Doar la IOCN au fost tratate în 2023 în regim de spitalizare continuu un număr de 978 de pacienți cu cancer pulmonar.
““Cancerul bronhopulmonar este o a doua cauză de mortalitate în Europa în ceea ce privește decesele cauzate de tumori maligne, așadar o problema extrem de serioasă de sănătate publica. Din acest motiv, combaterea acestui tip de cancer reprezintă o prioritate la nivelul Uniunii Europene, prin Planul European de Luptă împotriva Cancerului (Europe’s Beating Cancer Plan). Astfel de inițiative de sensibilizare a populației asupra acestui tip de cancer sunt extrem de utile deoarece ne fac conștienți cu privire la evitarea factorilor de risc, precum este fumatul, atât cel activ, cât și cel pasiv. Prin eliminarea consumului de tutun, nouă din zece cazuri de cancer pulmonar ar putea fi evitate. Expunerea la poluarea zilnică, în mod special în orașe precum este Cluj sau Bucuresti constituie un alt factor de risc major în apariția cancerului pulmonar. Astfel, cred ca e evident ca lupta împotriva cancerului este datoria noastră, a tuturor, nu doar a supraviețuitorilor de cancer sau a personalului medical." a explicat Delia Nicoară, medic sănătate publică Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj- Napoca.