De ce șervețelul ud rezistă mai puțin decât șervețelul uscat? Cum funcționează apa, de ce Oceanul este într-o parte albastru închis și în altă parte albastru deschis? Uite niște întrebări la care ar părea simplu să răspunzi. Irina Dumitrașcu, învățătoare la Școala Gimnazială „Petrache Poenaru” din cartierul Ferentari / București, spune că în lucrul alături de copii ai nevoie de multă documentare, planificare, integrare, adaptare, selectare sau creare a materialelor, toate însemnând multe ore de muncă.
”Elevii din școala în care lucrez folosesc intens tehnologia, în special jocurile, uneori și jocuri sau programe educative (mă gândesc aici la Duolingo cu ajutorul căruia unii dintre ei învață engleză). Ei folosesc zilnic tableta sau telefonul acasă, în special în scopul recreative și sunt nativi digitali, adică nu au niciun dubiu despre ce este și ce se face cu un dispozitiv digital”, spune Irina.
Irina crede că profesorii sunt cheia pentru dezvoltarea elevilor, pentru că ei selectează informațiile și creează oportunități. Din punctul ei de vedere, marea problemă o reprezintă salarizarea, profesorii fiind plătiți mult sub nivelul cerințelor și efortului depus. Povestea ei și a elevilor săi, mai jos.
Cei care vor să devină profesori pentru copiii din medii vulnerabile se pot înscrie până pe 11 martie în programul Teach for Romania.
Bio pe scurt
Sunt Irina Dumitrașcu, născută și crescută în București. Am urmat un liceu cu profil de informatică și apoi, fiind pasionată de programare și mergând la concursuri de programare și algoritmică, am urmat cursurile Universității Politehnica din București secția Calculatoare. În viața personală iubesc dansul și conectarea cu natura, în principal mersul la munte și îngrijirea plantelor.
Cum a început călătoria ta în educație
Am avut diverse tangențe cu educația încă din facultate, când am fost laborant în cadrul facultății, timp de două semestre, la unele din materiile mele preferate. Dar am fost foarte descurajată, pentru că nu am găsit o potrivire între ceea ce voiam să transmit studenților și interesele lor. De-a lungul anilor, am participat la diverse inițiative educaționale, în calitate de voluntar sau ca organizator.
Schimbarea radicală de carieră am făcut-o acum doi ani și jumătate, cumva în urma perioadei de pandemie, care cred că a dus pentru mulți dintre noi o reflecție asupra locului în care suntem în viață și ceea ce vrem să facem mai departe. Pentru mine faptul că am stat o perioadă la țară, am intrat în contact cu niște copii și am văzut setea lor de cunoaștere și felul în care învață de la adulții din preajmă a fost un factor determinant. Am văzut că atunci când stau în preajma mea învață și îmi place să-i văd cum învață lucruri prin interacțiunea cu mine. Astfel, am căpătat curaj să mă îndrept către a lucra cu normă întreagă cu copiii.
Principalul ajutor în această schimbare a venit de la organizația Teach for Romania, organizație nonguvernamentală care adună o mulțime de oameni extraordinari, atât din punct de vedere profesional, cât și uman. Teach for Romania oferă celor care vor să facă această trecere: de la o carieră în alt domeniu, către educație, o pregătire intensă. Vorbim de Academia de Leadership și Pedagogi, care cuprinde cursuri cu informații de ultimă oră și specialiști de nivel înalt din toate științele și artele necesare pentru a fi un profesor bun. Vorbim aici de pedagogie și metodică, dar și de neuroștiință, planificare strategică, incluziune; vorbim de dezvoltare emoțională, de empatie, de comunicare și de multe alte arii care sunt esențiale pentru a fi un profesor care oferă educație de calitate.
Unde predai acum
În acest moment sunt învățătoare, lucrez cu copiii din clasa a III-a B de la Școala Gimnazială „Petrache Poenaru” din București, cartierul Ferentari. Mă simt extraordinar de norocoasă, pentru că în clasa mea sunt 18 copii deosebiți, la care, de-a lungul anilor, am ajuns să țin foarte mult și pe care am ajuns să-i cunosc foarte bine.
Școala este într-o zonă în care calitatea vieții este mai scăzută și gradul de sărăcie și violență este mai mare decât în alte cartiere bucureștene. Pentru mine, primul an a fost o perioadă de adaptare și de înțelegere a realității de zi cu zi a copiilor și oamenilor care trăiesc aici.
Încerc să fac din clasa în care lucrez o oază de calm, prietenie, un loc cu foarte multe resurse. Prin intermediul prietenilor personali și al ONG-urilor cu care am realizat parteneriate, avem în clasă o bogăție de cărți, jocuri educative, materiale didactice. Școala a dotat clasa cu tablă interactivă, astfel încât putem folosi, în orice moment, resurse digitale educative, interesante și atractive pentru copii.
Experiența Teach for Romania
De Teach for Romania am știut de acum foarte mulți ani, cred că de acum opt ani când erau la început de drum, de la o prietenă dragă care lucra voluntar cu copiii în Cluj. Am intrat efectiv în programul de formare în primăvara lui 2021, atunci când am participat la un proces de selecție în urma căruia am fost admisă în programul de formare care durează doi ani. Acest program debutează cu Academia de Leadership și Pedagogie, un program de formare intensiv de cinci săptămâni de cursuri zilnice de câte opt ore pe zi, de luni până vineri.
Aceasta a fost cea mai intensă experiență de învățare din viața mea. Auzisem această idee și la alte persoane, înainte de a începe programul. Eram cumva sceptică, pentru că Teach for Romania selectează oameni de o calitate profesională foarte bună, iar pentru ca acești oameni să spună că este cea mai intensă și deosebită experiență de învățare trebuia să fie la nivel extraordinar. Și așa a fost. În aceste cinci săptămâni am primit, în doze de câte trei ore, semințe informaționale; din fiecare din aceste semințe purtând să se dezvolte o întreagă disciplină sau știință.
A fost o experiență transformatoare pentru că a fost atât teoretică, cât și practică, pentru că am fost însoțită permanent de oameni extraordinari atât în calitate de mentori, cât și în calitate de colegi cu care am lucrat cot la cot pentru a deveni din inginer, profesor.
Cele mai importante învățături
Îmi este greu să fac un top cu cele mai importante învățături! Au fost atât de multe și atât de bogate! Cred că fiecare din cei care participă la acest program de formare poate să își ia exact elementele de care are nevoie în acel moment al formării sale personale și profesionale.
Poate una din cele mai importante învățături pentru mine a fost să am mentor cu o experiență extraordinară (vorbesc de Adriana Măgirescu, profesor cu experiență care se măsoară în zeci de ani în sistemul de învățământ și cu multiple studii și cursuri de formare la activ). Mă simt emoționată când îmi amintesc cum a reușit să lucreze cu mine și cele două colege de echipă astfel încât să simțim permanent că suntem valoroase, chiar eram conștiente că suntem abia la început de drum și că mai avem atât de multe de învățat. Este o senzație pe care o țin minte și pe care îmi doresc să o duc zi de zi către elevii de la clasă. Senzația că ceea ce ești și ceea ce poți este bun și valoros, că înveți și că vei reuși. Este un mod plin de blândețe de a vedea oamenii, cu privire largă către potențial și către viitor.
Cum se raportează elevii din medii vulnerabile la tehnologie
Elevii din școala în care lucrez folosesc intens tehnologia, în special jocurile, uneori și jocuri sau programe educative (mă gândesc aici la Duolingo cu ajutorul căruia unii dintre ei învață engleză). Ei folosesc zilnic tableta sau telefonul acasă, în special în scopul recreative și sunt nativi digitali, adică nu au niciun dubiu despre ce este și ce se face cu un dispozitiv digital.
În perioada pandemiei, am făcut ore online și am avut norocul că în școala în care lucrez elevii primiseră deja tablete. A fost o muncă destul de importantă să mă asigur că aceste tablete vor funcționa; eu cumva am avut intuiția, cu câteva săptămâni înainte de a intra online, că acest lucru se va întâmpla și am avut flerul și capacitatea de a-i chema la școală și de a lua la rând fiecare tabletă, folosind experiența din IT pentru a rezolva toate micile probleme apărute. Aceste probleme cred că ar fi fost un blocaj pentru ei. Mă refer aici la cartela SIM scoasă de un frate mai mic, desfăcută din carcasa exterioară și îndesată cu forța în altă poziție. Sau de diverse programe care fuseseră instalate din greșeală și blocau accesul, sau unele configurări care blocau camera video.
Orele online au fost o provocare, cred, mai mult pentru mine, pentru că îmi era greu să-i văd pe toți. Ei erau micuți, în clasa întâi, 18 pătrățele pe ecranul de la întâlnirea online. Am primit, de exemplu, reproșuri de la unii părinți că nu am văzut că unul din ei stătea cu mâna sus. Este foarte greu să urmărești 18 fețe pe un monitor și să te conectezi la emoțiile lor. Mult mai greu decât în sala de clasă.
Totuși, în perioada online am făcut ore și am făcut ore interesante, deosebite. Îmi aduc aminte acum un proiect: pentru a face niște marionete din șosete am creat un catalog online în care aveau 15 variante de materiale din care să facă părul, 8 variante pentru ochi, 4 variante pentru guriță. Practic le-am creat experiența unui “shopping online”. Fiecare dintre ei și-a ales “componentele”, eu le-am ambalat frumos și, cu sprijinul părinților care au trecut pe la școală și au ridicat “coletul”, materialele au ajuns la ei. Fiecare și-a creat acasă marioneta, cu ajutorul unui video pe care l-am înregistrat, pentru că operațiunile pentru crearea unei marionete sunt destul de greu de explicat.
Aș spune, că este o variantă de lucru, însă cel puțin pentru clasele de primar mic beneficiile prezenței în clasă și a interacțiunii directe sunt foarte mari și nu recomand lucrul online ca metodă principală de lucru. Este binevenit un opțional sau o activitate punctuală online, însă susțin desfășurarea orelor în sala de clasă.
Cum a fost începutul
Am început să predau în Școala gimnazială “Petrache Poenaru” acum doi ani și jumătate, adică în septembrie 2021. Sunt recunoscătoare doamnei directoare de atunci, doamna Loredana Popa, care a avut încredere în mine de la început și care m-a sprijinit în toate proiectele și inițiativele pe care le-am avut.
O altă surpriză a fost să descopăr munca din spatele pregătirii unei ore - cât de mult a fost nevoie să muncesc și câte lucruri sunt necesare pentru o lecție de calitate. De la planificare, integrare, adaptare, selectare sau creare a materialelor, toate se adună în multe ore de muncă în afara orelor în care lucrezi direct cu copiii. Am muncit mult, atât pentru a compensa lipsa de experiență efectivă, cât și pentru a-mi face orele la un nivel de calitate foarte bună.
Un alt lucru suprinzător și fascinant a fost stabilirea relației cu elevii, avem o legătură deschisă în care vorbim foarte mult, ei îmi povestesc ce îi preocupă, bucurii și necazuri, îmi pun o mulțime de întrebări, îmi spun toate nedumeririle lor. De la “de ce șervețelul ud rezistă mai puțin decât șervețelul uscat?” la “nu înțeleg cum funcționează apa, de ce Oceanul este într-o parte albastru închis și în altă parte albastru deschis și acolo e ca o linie?” M-am documentat foarte mult pentru a le răspunde la întrebări și, cred că, atunci când lucrezi cu copiii, modul proaspăt în care văd ei lumea te poate motiva să înveți sau să înțelegi profund lucruri pe care le știai superficial.
Una din surprizele pe care le-am avut la început este cât de multă nevoie de conectare, afecțiune și înțelegere au copiii, cât de multe probleme de sănătate au. Am intervenit continuu ca asistentă medicală (dacă nu era destul de serios, cât să-i trimit la cabinetul medical).
Probleme & provocări
Eu am norocul să lucrez într-o școală care, din punct de vedere material, stă foarte bine, având toate dotările necesare (v-am spus că avem și tablă interactivă), toate cabinetele și personalul auxiliar necesar. În schimb o mare provocare este faptul că mediul este violent. De asemenea, faptul că unele persoane din viața elevilor nu au studii, uneori nu știu să scrie să citească, ceea ce înseamnă că efortul pe care îl fac profesorii este, cumva, de a-i duce pe elevi mai sus din punct de vedere al cunoștințelor și competențelor decât mediul familial și familiar lor. Este un lucru foarte ambițios către care țintim.
Pe de altă parte, acest lucru vine și cu o oportunitate: când îi ducem pe acești elevi să vadă medii de lucru diferite sunt impresionați profund și își doresc să ajungă să lucreze într-un loc de muncă în care să fie respectați, în care să aibă condiții bune și o atmosferă civilizată.
Cum e în momentul ăsta școala de la sate, e vreo șansă ca și cei de la sate să beneficieze de studii mai apropiate de școlile de la oraș?
Cred că principala oportunitate în acest moment este tehnologia și faptul că prin tehnologie avem acces la o varietate de resurse; mă refer atât la informații generale cât și la resurse specifice pentru școală. De exemplu, există acum multiple platforme în care putem privi înregistrările unor ore create de profesori cu experiență, profesori extraordinari, ceea ce ajută lucrul la clasă.
Cred în continuare că profesorii sunt cheia pentru dezvoltarea elevilor, pentru că profesorii sunt cei care decid ce și cum să ajungă în fața elevilor în mediul școlar. Ei selectează informațiile, creează oportunități.
Marea problemă în acest moment, din punctul meu de vedere, este că profesorii sunt plătiți mult sub nivelul cerințelor și efortului pe care îl necesită această meserie pentru a fi făcută la un nivel de calitate, astfel încât să aibă impact.
Cum ești tu la catedră
La catedră sunt… în primul rând nu sunt la catedră. :) Sunt în picioare, în fața elevilor sau printre ei. Unul din lucrurile pe care încerc să-l fac în mod activ este să le dau cât mai multe posibilități de a alege, de a crea.
Să dau câteva exemple: încă din clasa întâi i-am învățat să voteze. Pentru majoritatea activităților există multiple moduri în care se pot realiza, așa că le propuneam două sau trei variante și ei au învățat atât să voteze, cât și să organizeze singuri “alegeri”. Acum, ei folosesc activ și autonom această deprindere. De exemplu, aproape în fiecare zi cu vreme frumoasă votează dacă vor să meargă în pauză afară sau nu. Aici fac o paranteză: fiind o școală într-un mediu vulnerabil, am decis că trebuie să-i supraveghez atunci când sunt afară, ca să nu fie risc de accidente sau violență. Așa că, trebuie să mergem cu toții afară deodată, de aceea se votează dacă stăm în clasă sau mergem afară.
Un alt exemplu este că le dau posibilitatea să aleagă ei domeniul în care aplicăm cunoștințele și competențele pe care le învățăm. La matematică adunări se pot face atât cu fructe sau cu metri de stofă, ca în problemele clasice, dar și cu grupuri de prieteni, cu fotbaliști, cu ninja, cu sticle de Prime. Alegem ce le place lor și creez sau creăm pe loc probleme cu elementele care le sunt aproape și îi pasionează pe ei.
Un alt exemplu ar fi că, încă din clasa întâi, i-am îndemnat să își asume responsabilitatea de a crea sau a ghida chiar ei activități pentru colegi, adică de a fi pentru o scurtă perioadă de timp profesori (bineînțeles cu sprijinul și sub ghidajul meu). În primele două clase, am avut un elev care, fiind foarte dotat atât din punct de vedere cognitiv, cât și socio-emoțional și-a dorit acest lucru și a reușit să țină câte o oră foarte bună. Acum, ei sunt clasa a III a și deja am 6 elevi care au ținut ore. S-au descurcat foarte bine și sunt extraordinar de mândră de ei. Mă amuz pentru că la finalul acestei experiențe toți au spus: “Doamna, nu știam că e atât de greu să fii profesor!”
Ce să mai spun despre mine… cred că unul din punctele mele forte este faptul că, provenind din cariera de inginer, văd matematica ce este în jurul nostru. Universul funcționează după niște legi și legile acestea sunt cuantificabile. Totul în jurul nostru este numărabil, adunabil. Avem permanent în jurul nostru înmulțiri, scăderi, adunări și cumva eu le văd natural. De exemplu, încă din clasa întâi, noi am experimentat la nivel practic și intuitiv fracțiile, pentru că atunci când elevii de la alte clase își serbează ziua de naștere fac un tur al școlii și oferă de obicei o bomboană profesorului de la fiecare clasă. Eu am ales să îi rog pe elevi să o împartă și mâncăm toți. Împărțirea unei bomboane la 18 sau 19 este un lucru provocator și care se ține minte. :) Cred că, toți știu acum că atunci când împarți o bucată foarte mică, mult mai mică decât cea de la care s-a plecat ajunge la destinatar.
Îmi place foarte mult să duc experimente la clasă, să încercăm cât mai mult practic lucrurile pe care le învățăm. Una din cărțile care m-a influențat decisiv este cea a lui John Holt: “Cum învață copiii”. El introduce niște concepte cu care rezonez foarte mult. Unul dintre ele este: nu îi învățăm noi pe copii, ci ei învață singuri atunci când sunt motivați și pregătiți practic. Noi, ca profesori, creăm cadrul în care să fie curioși, să aibă încredere, să fie deschiși. Asta înseamnă să fie familiarizați cu materialele pe care le folosim, interesați de problemele pe care urmează să le rezolvăm cu ceea ce învățăm, să fie calmi și să aibă încredere în noi și unii în alții.
Nevoile profesorilor români
Aici și gradul de generalitate mă depășește un pic :). O să încerc să combin experiența mea cu ceea ce știu din cea a colegilor din Teach for Romania. Cred că, nevoile sunt foarte diferite între urban și rural. Una din marile probleme ale urbanului este numărul enorm de elevi la clasă. Cred cu tărie că 15 este un număr de elevi cu care un cadru didactic poate lucra eficient.
În schimb, în rural sunt foarte multe probleme legate de resurse de bază. Am auzit de școli situate în comunități fără apă curentă și fără încălzire, în care igiena este în continuare o provocare, la fel ca răspândirea bolilor. Mai este lipsa resurselor - mă refer aici la resurse informatice, dar și la cărți, caiete, instrumente de scris.
Cum ai descrie școala românească
Din nou mă simt smerită în fața amplorii întrebării, o să încerc un răspuns din puțina mea experiență. Pe de o parte, admir enorm programa școlară pentru învățământul primar, mi se pare extraordinar de bine structurată și permite ceea ce mi doresc foarte mult, adică integrarea lucrurilor studiate la diverse materii în teme comune, în jurul unor întrebări importante de viață.
Dificultatea pe care o resimt în acest moment este legată de faptul că majoritatea materialelor gândite pentru a fi folosite la clasă nu susțin această viziune. Furnizează foarte multe informații dispersate, neintegrate între discipline și fără a merge în profunzime și în practică. Astfel, profesorul care să își dorește să ducă o învățare profundă, ancorată în practică este nevoit să creeze sau să adapteze enorm de multe materiale, iar această muncă nu poate fi susținută la nivel individual. Una din soluții ar fi crearea de echipe; am văzut că multe școli private funcționează cu acest sistem în care profesorii de la același nivel își gândesc împreună unitățile de învățare și realizează împreună munca de planificare și de creare de resurse. Dar pentru că acest sistem să fie implementat, folosit și folositor la scară largă cred că este un drum lung de parcurs.
Cred că sunt încă foarte mulți profesori care predau bazându-se strict pe manual, pe viziunea creatorilor de manual, fără să adapteze în mod profund și real ceea ce predau, fără să ia în calcul specificul școlii și al clasei. Acest lucru mi se pare firesc câtă vreme, cum am spus mai sus, nivelul de salarizare este mic. Cred că aici e una din marile probleme ale școlii românești; grila de salarizare mică înseamnă că sunt atrase unele persoane care fie au vocație, fie au o viziune personală puternică, și vin în ciuda recompensei financiare mici. În rest, avem o permanentă criză de personal calificat.
Ce fel de elev ai fost tu
O să încep cu ce nu mi-a plăcut (ca să terminăm într-o notă pozitivă :)). La capitolul “nu mi-a plăcut” cred că aș menționa lipsa condițiilor de “pe vremea mea”. Îmi aduc aminte cum în gimnaziu ne schimbam toate fetele într-o toaletă minusculă și apoi făceam ora de sport, iarna, într-un mic hol friguros, cu ciment pe jos. Au fost anumiți profesori care nu m-au atras către materia pe care o predau, așa că a fost un chin să trec prin acele ore.
Dar am fost un elev care a iubit școala și cred că asta se datorează cel mai mult primei mele învățătoare, doamna Marilena Frâncu, o persoană cu un har deosebit care în anii '80 făcea școală cu metode care cred că sunt la fel de moderne ca cele pe care le învățăm astăzi. Cred că datorită ei am iubit foarte mult școala și am avut norocul ca în continuare să am parte de profesori dedicați, care m-au sprijinit și au făcut să-mi fie drag să învăț chiar și materiile pentru care nu aveam o un talent sau aplecare naturală. Am fost un tipic “elev de 10”, dar am urât dintotdeauna “toceala”.
Mi-a plăcut să înțeleg lucrurile, să văd cauzele, relațiile dintre elemente. Am fost foarte atentă în ore, ceea ce însemna că acasă făceam rapid temele și nu prea mai aveam altceva de învățat, prindeam totul din clasă. Mi-a plăcut foarte mult interacțiunea cu profesorii care au avut încredere și în mine și m-au susținut. Am avut norocul să am profesori care îmi dădeau exerciții separate sau lucrau în plus cu mine pentru a mă pregăti pentru concursuri, profesori pe care i-am stimat și care vor rămâne în sufletul meu pentru totdeauna.
