![[Vizite în inbox] Sorana Stănescu: Lumea are nevoie de informație de bază. Unii dintre noi aleg să meargă „la privat” pentru că nu știu traseul pacientului în sistemul public](https://media.iqads.ro/2024/02/sorana-stanescu-credit-catalin-georgescu-cover-850.jpg)
Contextul COVID-19 i-a stârnit interesul pentru domeniul sănătății, iar un diagnostic primit în 2020 a dus la interacțiunea inevitabilă cu sistemul public, spune Sorana Stănescu, autoarea newsletterlui Foaia de observație.
Foaia de observație s-a născut din dorința de a informa românii despre drepturile și responsabilitățile pe care le au ca pacienți și cetățeni. Sorana se documentează și câteva luni pentru a dezvolta un subiect mai mare, precum dosarul electronic al pacientului sau accesul la servicii stomatologice și psihologice. Trimite newsletterul lunar, către mai mult de 6000 de abonați, o audiență strânsă organic și formată din profesioniști, medici sau oameni din CNAS și Ministerul Sănătății.
Jurnalismul are în primul rând rolul de a servi interesul public, crede Sorana, așa că oricine poate citi Foaia de observație gratuit. Efortul este însă mare și și-a propus ca newsletterul să devină sustenabil pentru a-i putea dedica mai mult timp. Lucrează la o serie de materile importante în an electoral, despre care povestește pe larg în continuare.
Viața după DoR
Reașezarea cred că începuse un pic înainte să închidem DoR, întâi mental, ca interese și priorități, apoi și faptic. A fost un cumul de factori. Pe de o parte, în pandemie am scris mult despre COVID-19 și am citit și mai mult, m-am abonat la newslettere pe sănătate, am ascultat podcasturi și conferințe și am devenit interesată de tot felul de subiecte din zona asta.
În al doilea rând, în 2020 am fost diagnosticată cu o boală cronică și, automat, am interacționat mult cu sistemul public de sănătate. Mi-am dat seama de cât de multe lucruri de bază nu știm despre acest sistem, dar am descoperit și că avem (cel puțin teoretic) acces la tot felul de servicii de care habar n-avem. Nu în ultimul rând, în toți anii mei la DoR am fost atrasă să descâlcesc sisteme, de la educație, până la dezvoltare rurală. Toate acestea împreună m-au adus la Foaia de observație.
Povestea Foii de observație
Foaia de observație este o publicație lunară despre cum navighezi sistemul medical și despre drepturile și responsabilitățile noastre – nu doar ca pacienți, că nu-ți dorești să ajungi pacient –, ci ca și cetățeni care plătesc contribuții la sănătate. În ultima săptămână din lună trimit un newsletter în care dezvolt câte un subiect mare, de exemplu: cum poți beneficia de serviciile psihologice și stomatologice incluse în asigurarea de sănătate, ce e cu dosarul electronic al pacientului, despre care auzim anual, de ce contează să avem cabinete medicale școlare, ce e cu analizele de prevenție etc. Am început în septembrie 2022 și am promis că nu voi promova tratamente, diete sau clinici, nu e rolul jurnaliștilor să facă asta.
Am norocul că platforma pe care o folosesc, Substack, funcționează și ca un micro-site, așa că toate articolele sunt acolo, le poți accesa oricând, gratuit, nu trebuie să cauți prin sute de mailuri nu știu care ediție de newsletter. E suficient să știi (din newsletter) că am scris despre X, ca apoi să te duci la site.
Construcția newsletterului
Până acum, cele mai multe dintre subiecte au venit fie din experiențe și nevoi personale, fie din agenda publică pe sănătate. În 2023 a intrat în vigoare un nou contract cadru care, pe scurt, reglementează serviciile medicale incluse în asigurare, cine are dreptul să le ofere, să le primească, și la ce tarife. Așa că vreo trei ediții mi-a luat să explic cele mai importante modificări, la un nivel de detaliu pe care, cu toată lipsa de modestie, nu l-am văzut nicăieri în presă și cu atât mai puțin la autorități, un nivel de detaliu de care aveam nevoie eu, ca pacient.
Lista de subiecte pe care vreau să le abordez e extrem de lungă, unele au venit ca sugestii de la cititori, de altele aflu absolut întâmplător.
De cele mai multe, documentarea pleacă de la citit normele contractului cadru (care au 600 de pagini) și tot felul de legi și ordine de ministru conexe, pe care trebuie să le coroborez ca să aflu ceea ce Ministerul/ Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar prefera să nu știm sau să nu spună până la capăt – de exemplu, s-au lăudat că examenul Babeș-Papanicolau și ecografia mamară au fost incluse în pachetul de prevenție pentru femeile între 18 și 39 de ani. Corect. Doar că the small print spune: „doar dacă planifică o sarcină”. Nu-ți spune nimeni asemenea detalii, tu rămâi cu impresia că „ce lucruri minunate se întâmplă”, apoi te frustrezi când ajungi în cabinetul medicului și afli realitatea (absurdul aceste condiții e deja altă discuție). Pasul următor e să vorbesc cu medici și să mă asigur că am înțeles corect, înainte să scriu. În plus, vreau ca de fiecare dată să te trimit la sursa directă (articolul de lege, etc.), nu să dau link-uri la interviuri sau știri care, cu părere de rău o spun, conțin uneori informație eronată.
Totul durează cel puțin o lună, dar poate ajunge la trei (ca atunci când am scris despre digitalizarea în sănătate). În plus, răspunsurile la întrebările pe care le trimit la CNAS vin și după 45 de zile, deci am nevoie să planific atent. Altele, pentru care trimit la Minister, nu vin niciodată.
Dificultății și bucurii
Cel mai dificil e să aștept răspunsuri de la autorități și să mai fiu și plimbată de la unii la alții. De exemplu, e absolut frustrant să aflu că răspunsul la întrebările mele către CNAS sunt gata de o săptămână, dar nu le pot primi până nu semnează doi directori.
Al doilea lucru dificil e să îmi promovez munca. Pur și simplu nu știu – sau uit – să fac asta, după care, desigur, mă frustrez că nu ajunge la mai multă lume informație pe care eu o consider esențială. Din categoria „nu faceți ca Sorana”, am anunțat că lansez un newsletter cu doar cu o zi înainte să-l trimit, deși munceam la el de o lună și vorbeam despre ideea de newsletter de aproape un an.
Bucuria vine mereu din impactul la care reușesc să contribui (de exemplu, declic a folosit ediția mea despre serviciile psihologice ca să facă o petiție pentru creșterea tarifului de decontare) și din mesajele de la cititori: de la cineva care îmi spune că a aflat cum să facă un RMN decontat și, astfel, a economisit 2.000 de lei sau de la medici tineri care zic că le clarific proceduri birocratice pe care spitalul nu se obosește să le lămurească, deși e obligat.
Modelul de content gratuit
Eu cred că presa trebuie să servească în primul și în primul rând interesul public, indiferent că vorbim de presă comercială sau de serviciu public (TVR sau Societatea Română de Radiodifuziune). Trebuie să-ți ofere informația utilitară necesară ca să navighezi lumea și să iei decizii. Orice altceva: funcția de educare, socializare, etc. vin ulterior. Și exact asta vreau să fac și eu – să ofer informație utilă, necesară, gratis, ca să aibă acces la ea cât mai multă lume.
Din mai am opțiunea de a te abona „cu plată” – 7 euro/lună, 80/an sau 150/an, ca „membru fondator”. Cu acest abonament nu cumperi conținut exclusiv, ci mă ajuți să fac newsletterul ăsta în continuare și să păstrez accesul gratuit pentru toți. Chiar dacă poate suna pretențios, susții misiunea lui.
De la închiderea DoR am ales să fiu freelancer, așa că trebuie să-mi găsesc singură proiecte plătite, pentru că „mâncarea pisicii costă”, după cum spunea o colegă de la DoR. Cel mai mult îmi doresc ca newsletterul să devină sustenabil, adică să-mi aducă echivalentul unui salariu (din abonamente și/sau alte finanțări), astfel încât să mă dedic lui cu totul și să mă implic în cât mai puține proiecte comerciale. Sunt conștientă că e foarte, foarte puțin probabil să se întâmple asta în România, ar trebui să am o rată de conversie foarte mare, or Foaia de observație e un newsletter de nișă. Cred însă că poate aduce venituri, pentru că am încredere că informația pe care o ofer este corectă și necesară, iar produsul, în sine, este unic.
Campanie de informare în an electoral
Dincolo de scopul meu mare de a servi interesul public și de a face newsletterul sustenabil, am un proiect foarte specific pentru 2024: o serie de materiale despre responsabilitățile aleșilor locali și județeni de a dezvolta și finanța servicii medico-sociale în comunitate.
Mi se pare că nu știm nimic despre asta. Nu știm că din 2010 încoace cam 70% dintre spitale sunt în subordinea autorităților locale, ceea ce le face responsabile să repare, să investească, să atragă medici oferind stimulente, să înființeze cabinete școlare. Pot chiar să organizeze programe de screening.
Așa cum vrem să știm că avem dreptul la consultații și tratamente gratuite, mi se pare crucial să înțelegem și care e circuitul banilor și cine e responsabil pentru ce. Vreau să ne uităm la campania electorală mai bine informați, să știm ce așteptări să avem de la cei care ne vor votul, vreau să votăm în cunoștință de cauză și apoi să le monitorizăm activitatea. Altfel, „democracy dies in darkness”, după cum spune Washington Post.
Cei care cred că asta e important mă pot susține făcând un abonament plătit (pentru ei sau chiar pentru cineva drag, pentru că există opțiunea Gif”). E de menționat că trebuie întâi să te abonezi free, abia apoi poți face upgrade to paid.
Am estimat costurile pentru o serie de patru articole la 6.000 de euro. Asta înseamnă costuri directe, cum ar fi deplasările sau fotografii, dar și munca mea și taxele: 10% din fiecare abonament ia Substack, există și un comision al procesatorului de plăți, apoi impozit, CAS și CASS, pe care le plătesc la suma întreagă, de 6.000 de euro. De exemplu, din abonamentul lunar de 7 euro (aprox. 34 de lei), eu încasez efectiv 29, pentru care voi plăti impozit, CAS și CASS.
Audiența
Cititorii sunt 6.200 în momentul ăsta și mă bucur enorm că toți au venit organic. Creșterea a fost constantă, chiar dacă, după cum spuneam, fac o promovare proastă-spre deloc. Pot să spun cine sunt doar la nivel anecdotic, pentru că singurul detaliu pe care Substack îl oferă este cel geografic: 87% dintre cititori sunt în România.
Din interacțiuni îmi dau seama că sunt clar peste 25 de ani, young professionals, cu venituri peste medie. Știu că mă citesc și oameni din CNAS și Ministerul Sănătății, mulți medici și că articolele ajung pe tot felul de grupuri închise. De aceea, numărul de vizualizări ale unui articol e aproape dublu față de numărul celor care deschid emailul – practic, urmează linkurile, nu se abonează neapărat la newsletter. Open rate-ul este la 55%-60%, ceea ce cred că e foarte bine pentru un newsletter de nișă.
Promovarea
Aș minți dacă aș spune că am „o strategie”, ceea ce știu că e greșit. Încă n-am învățat să mă uit la el ca la un produs și la mine – (și) ca la un product manager.
În afară de social media, mai trimit uneori articolele unor colegi din presă și stakeholder-ilor relevanți (politicieni, ONG-iști, etc.). Într-adevăr, au fost câteva spike-uri, când au vorbit despre mine colegi cu mult mai multă vizibilitate decât mine: Georgiana Ilie, Cristi Lupșa (amândoi au câte o publicație), Vlad Mixich, Dragoș Pătraru.
Surprize
Mă surprinde că am atât de mulți abonați – și știu că probabil nu ar trebui să spun asta. Mulți și veniți organic. Mi-am dat seama că lumea are nevoie de informație de bază, pe care, efectiv, nu are de unde să și-o ia. Eu bănuiesc chiar că unii dintre noi aleg să meargă „la privat” pentru că nu știu traseul pacientului în sistemul public. Mă îngrijorează uneori cât de basic sunt întrebările pe care le primesc, precum: „Eu cum aflu dacă am medic de familie?”.
Ingredientele unui newsletter bun
Nu cred că există o rețetă, dincolo de a livra ceea ce ai promis și de a fi credibil. Cu siguranță ajută titlul, dar și frecvența (vreau să știi că Foaia de observație vine doar o dată pe lună și vreau să aștepți și să-ți dorești mailul ăla). În cazul meu, cred că ajută și că vine cu „surprize”: în fiecare ediție mai afli câte ceva ce nu știai sau la care nici nu te gândeai, din categoria „nu știi ce nu știi”.
Inspirație
Nu am un model propriu-zis, dar citesc mai multe newsletter din zona de sănătate: de la cel pe global health al Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health și The New England Journal of Medicine, la Politico Future Pulse, The Health 202 (al Washington Post), Ground Truths (Eric Topol), Your Local Epidemiologist sau News from Those Nerdy Girls (al unui grup de doctorițe și cercetătoare din US). O inspirație, într-adevăr, este Ed Yong, jurnalistul care a luat Pulitzer pentru jurnalism explicativ în 2021 pentru articolele despre COVID-19 din The Atlantic. Pentru mine, au devenit un gold standard pentru jurnalism explicativ pe sănătate.
Peisajul media local
Este extrem de vulnerabil – iar dacă presa e vulnerabilă într-un an cu asemenea miză, înseamnă că noi toți suntem vulnerabili. Recent, la o conferință, cineva a zis: „Dacă presa nu-și face treaba anul ăsta, riscă să bușească democrația”. Acolo suntem.
Știu că presa mainstream din România nu oferă prea multe, din păcate, dar tendința de a ne retrage, ca cititori, din spațiul public e extrem de periculoasă. Cred însă că avem și alternative, dar trebuie să muncim un pic ca să le găsim – așa că, dacă știi ceva de calitate, dă mai departe. Ce urmăresc eu: PressOne, Euronews, Hotnews, Recorder, Gen, știri, Buletin de București, Scena9 și, până de curând, Libertatea. Din mainstream, deschid cu încredere televizorul la știrile și dezbaterile TVR și interviurile lui Marius Pancu, de la Antena 1.
