[Profesor la sat] Andrei Bărbos: Satul nu mai poate reveni la ce a fost și nu mai este nevoie de asta. Satul poate deveni un centru de sustenabilitate

Viața la țară. Cum o duc copiii de acolo și cum pot avea acces la resurse pentru a intra în jocul maturizării cu șanse cât de cât apropiate de elevii din mediul urban? Uite așa, am plecat la drum, din sat în sat, să vedem care e relația profesor - elev și ce se poate îmbunătăți în ce privește educația rurală. Ne sunt alături profesori din programul ONG-ului Teach for România. Primul invitat să răspundă întrebărilor este Andrei Bărbos.

Andrei a predat un singur an în mediul rural, în Daneș, Seleuș, Criș și Nadeș, lângă Sighișoara. Ulterior a predat în Buftea, lângă București iar acum lucrează în primul laborator de literație remedială din România, în școala 163 din Giulești (cu elevii care au nevoie de sprijin remedial pentru a recupera abilitățile de scris-citit).

"Teach for Romania m-a învățat pentru prima dată ce înseamnă să fiu complet implicat, complet responsabil. M-a învățat ce înseamnă să nu am rezerve, să nu fiu parțial implicat și cu un picior în ușă, gata de plecare. Am învățat ce înseamnă să dăruiești și să te dăruiești unei meserii. Ce înseamnă să faci dintr-o meserie o artă", spune Andrei.

Cei care vor să devină profesori pentru copiii din medii vulnerabile se pot înscrie până pe 11 martie în programul Teach for Romania. Noi vorbim în continuare cu Andrei Bărbos despre educație, elevii de la sat și experiența lui la catedră. 

Cine ești tu

Prima întrebare nu se adresează niciodată în culturile din Tibet sau din împrejurimi. Pot să mă percep pe mine doar în relație cu oamenii din jurul meu, cu ocupația mea și cu pasiunile mele. Sunt biolog, profesor, tată, soț, sportiv, iubitor de artă, căutător de frumos. Iubesc la fel de mult să stau pe fotoliu, bând o cană de cafea acidulată, citind How Life Works în timp ce ascult Mammal Hands, precum iubesc să smucesc de la pământ până deasupra capului bara de greutăți. Ambele au ceva visceral, care rezonează cu o parte profundă din mine și mă fac să mă simt viu. Aș putea spune că sunt pasionat de viață cu toate manifestările ei.

M-am născut și am copilărit în Bistrița, poarta Transilvaniei. Este un oraș atât de minunat încât este destul de posibil că ori de unde citești asta să cunoști pe cineva care s-a născut în Bistrița (toată lumea migrează din acest oraș la maturitate). Am profitat de marea terminare a liceului pentru a migra în Cluj, unde am studiat biologie, ecologie și puțin de inginerie genetică vegetală (cu care nu am prea rezonat).

O să îți spun o poveste despre o poveste. Aveam 5-6 ani și eram în curtea unei mătuși de ordinul al doilea. Era o femeie atât de iubitoare încât inocula acest sentiment tuturor creaturilor care trăiau în curtea ei. Găinile voiau să mă ciupească iar câinele era turbat de-a dreptul. Era închis în țarc și părea posedat în momentul în care mă vedea.

Fiind un copil relativ ciudat, am considerat că știința este soluția care îi va elibera sufletul acestei biete potăi chinuite de Diavol. Așa că m-am așezat în fund, aproape de țarc și am început să desenez cercuri. „Aici este Soarele”, îi spuneam câinelui. „Aici este Mercur”, arătând spre următorul cerc desenat „Venus iar apoi urmează Pământul. Aici suntem noi”. Nu știu dacă a fost contemplarea inutilității violenței la o scală cosmică sau calmul cu care i-am vorbit, însă câinele s-a calmat; ba chiar a dat ușor din coadă și nu m-a mai lătrat din acea zi. Acela a fost primul moment în care am simțit că ceva din mine poate să inspire curiozitate, fascinație să trezească ceva în ceilalți prin cuvintele rostite și prin emoțiile din spatele acestor cuvinte.

Unde și ce predai acum 

Acum lucrez în școala 163 din Bucureșți. Ca parte a programului Teach for România, testăm impactul unui laborator de literație remedială. Lucrez cu elevii care au nevoie de sprijin remedial pentru a recupera abilitatea de scris-citit. De asemenea, laboratorul este deschis tuturor elevilor care vor să intre și să aibă o experiență plăcută cu o carte, care vor să lucreze la abilitatea de a înțelege textul citit sau vor să aibă o dezbatere pe diverse moțiuni.

Din experiența mea, orice comunitate defavorizată nouă în care pășeșți are modalitățile ei de a te testa, de a vedea din ce anume ești făcut. Dacă treci acest test inițial poți stabili o relație de prietenie, poți să susții schimbarea pe care dorești să o observi.

Programele Teach for România

M-am întâlnit cu Teach for Romania căutând online job-uri în 2020. Anunțul părea ireal. Părea că e scris exact pentru mine, pentru ceea ce căutam. Părea că îmi oferă lucrul după care tânjeam. Părea că pot fi un rebel cu o cauză.

Teach for Romania m-a învățat pentru prima dată ce înseamnă să fiu complet implicat, complet responsabil. M-a învățat ce înseamnă să nu am rezerve, să nu fiu parțial implicat și cu un picior în ușă, gata de plecare. Am învățat ce înseamnă să dăruiești și să te dăruiești unei meserii. Ce înseamnă să faci dintr-o meserie o artă. Arta ta. Craft-ul tău.

Cum se raportează elevii de la sate la tehnologie

Elevii de la sate sunt, în mare parte, imersati în noile tehnologii și în noile posibilități de a comunica. Îmi amintesc de prima lecție pe care am ținut-o pe Zoom în loc de Google Meet cu elevii de clasa a7-a din Daneș. Am descoperit în primele minute multe funcții ale aplicației pe care nu le cunoșteam. Am fost nevoit să vin a doua zi cu temele mult mai bine făcute.

Totuși, elevii din mediul rural au un mare avantaj față de elevii din urban, în special față de elevii din marile orașe: conexiunea cu natura. Săptămâna trecută, am aflat că elevii de clasa a3-a din Giulești nu știu ce înseamnă „rouă”, nu au trăit niciodată acest fenomen pe pielea lor. Pierdem ceva esențial odată cu alienarea față de natură. De la decimarea populației bacteriene din biomul intestinal, la un mod de a percepe spațialitatea pe care ți-l dă timpul petrecut în natură, la un mod de a fi cu celălalt.

Educația adjuvată virtual sau tehnologic poate avea o mare valoare. Poate înlocui planșele prăfuite cu stema Republicii Socialiste România din cabinetele de științe, însă, doar atunci când vine în completarea a ceva real. Elevii, de exemplu, au nevoie să țină cărți în mână și au nevoie de a învăța să citească din cărți înainte de a învăța să utilizeze tablete sau table interactive.

Cum ai început să predai în școală la sat

Am început să predau în școala de la sat în 2021. Am avut 12 clase diferite. 12 situații diferite. Pentru multe dintre ele am avut o intuiție bună despre cum să predau, cum să creez o relație. Au fost însă și multe provocări și au fost clase provocatoare.

A fost o clasă în care am intrat în prima zi și era haos și nu s-a schimbat nimic după ce am intrat. Copiii cântau, urlau, se fugăreau prin clasă, dansau. M-am așezat la catedră și am observat. Am acceptat că sunt total depășit de situație și nu am habar cum să acționez. A fost însă o clasă de care m-am apropiat foarte tare în timp.

De asemenea, primul an a fost și anul în care l-am descoperit pe Bogdan, un elev de 18 ani din clasa a7-a care nu știa să citească. A fost anul în care am descoperit că pot să îi ajut pe elevi să recupereze decalajele.

Problemele din mediul rural

Lipsa profesorilor buni. Lipsa formării continue autentice, cu impact. Lipsa oportunităților de dezvoltare economică sustenabilă.

Într-un fel, cred că satul are nevoie să își recreeze identitatea. După idealizarea traiului rural din perioada interbelică a urmat un program intens de urbanizare și industrializare comunist. Satul nu mai poate reveni la ce a fost și nu mai este nevoie de asta. Satul poate deveni un centru de sustenabilitate. De la ecoturism, la resălbăticirea unor zone slabe pentru agricultură (caută exemplul zonei Knepp din UK), la practici alternative, experimentale chiar, de a face agricultură. La o nouă filosofie a relației cu natura. Poate că eternitatea nu s-a născut la sat dar sunt sigur că Solar Punk se poate naște.

Soluții pentru educația la sat

Sunt sigur că elevii de la sate, prin implementarea unor programe bine gândite, pot să beneficieze de studii mai bune chiar decât școlile din oraș. O școală de la oraș nu este, în mod evident o școală bună, iar o școală de la sat o școală proastă. Comparând școli individuale vom observa de multe ori inversul. Este însă perfect adevărat că, în momentul în care ne uităm la imaginea de ansamblu, prin date precum cele preluate de Pisa, vom observa o dezastruoasa distanță între performanțele elevilor din mediile vulnerabile și performanțele elevilor din mediile favorizate economic.

Totuși, satul îți oferă posibilități educaționale pe care orașul nu le oferă. De exemplu, zonele rurale din Transilvania sunt printre cele mai bogate din punct de vedere al biodiversității din Europa. Elevii din aceste zone ar putea fi implicați în ample proiecte de consolidare a biodiversității, în conservare și restaurare.

Cum ești tu la catedră

Probabil cel mai inspirat am fost de scrierile lui Mihaly Csikszentmihalyi; de Flux. Psihologia fericirii, care descrie momentul aproape magic în care întregul flux mental este orientat într-o singură direcție și premisele de a accesa starea respectivă. Inițial, am realizat că predatul este o activitate care îmi aduce această stare și am căutat să înțeleg ce anume din timpul lecției și anterior lecției mă aduce în starea respectivă. Diferența este uriașă. Este diferența dintre o lecție banală și o lecție care fascinează.

Ulterior am înțeles că pot să îi aduc pe elevi în starea respectivă și am căutat să îmi construiesc design-ul lecțiilor în jurul acestui concept, utilizând tolba de metode dezvoltate prin susținerea Teach for România.

Nevoile profesorilor 

Cred că există un numitor comun. Atât profesorii, cât și elevii au nevoie să simtă că școala le aparține și că, măcar pentru cât timp sunt în interiorul ei, îi aparțin. Asta se poate întâmpla în multe feluri. De la implicarea elevilor în deciziile administrative importante, la cultivarea spiritului civic de respect față de școală. Să curățăm spațiul fizic în care urmează să învățăm pentru a curăța și spațiul mental.

Elevii au nevoie să își personalizeze spațiul, iar dacă această nevoie nu este întâlnită salutar și constructiv de către profesori se transformă în vandalism. Eu am înrămate în birou desenele copiilor cu care lucrez.

Școala românească. Ups & downs

Școala românească este o corabie care ia apă de mult timp și căreia îi schimbăm lemnele putrede din mers. Se naște cel puțin o dilemă sau poate două. Vom reuși să schimbăm la timp toate lemnele? A fost corabia concepută să reziste în timp?

Chiar dacă o barcă arată impetuos pe uscat, se duce la fundul apei după nici 3 km, cum a fost cazul celebrei Vesa din Stockholm.

Poate unele schimbări de design o fac să funcționeze mai bine. Revenind la o discuție concretă, putem să ne uităm la sistemul educațional al țărilor care perfomează mult mai bine la științe decât România și putem să ne uităm la anumiți indicatori (încrederea în științe, deschiderea către energie alternativă, literație medicală etc). Vom observa că un numitor comun îl reprezintă abordarea curriculară STEM, în care științele, ingineria, tehnologia și matematica sunt dezvoltate împreună.

Apoi putem să ne uităm la Marea Britanie, care a acceptat de mult timp că are o problemă cu dezvoltarea abilităților de a citi ale elevilor și a instaurat un program național remedial numit Literacy Recovery.

Apoi ar fi minunat să fie mai multe și mai accesibile centrele pentru tineret, care să le permită tinerilor să practice sporturi, să participe la cluburi de dezbatere, la cluburi de șah, să învețe să cânte la un instrument, să practice teatru.

Personal, mi se par anacronice unele repere morale (transformarea în supereroi a scriitorilor precum Eminescu sau Sadoveanu) în școala românească și mi se pare deseori deconectată de lumea contemporană. Copiii nu sunt suficient pregătiți pentru discuțiile și deciziile actuale.

Ce fel de elev ai fost tu

Sincer, am fost un elev teribil, pe care nu aș dori să îl am în clasă acum. Am fost un elev care căuta să distrugă orice fel de autoritate impusă artificial, fără dovada competenței.

În liceu, asemeni lui Michel Foucault, școala a început să mi se pară o închisoare. Desigur, ajută mult faptul că aveam clasa la subsol și aveam gratii la geam. Simțeam că îmi pierd total vremea. Că nu aflu nimic esențial despre mine, despre sufletul meu. Că acizii și bazele expuse pe tablă nu au nimic de a face cu lumea reală. Că tot ce se întâmplă este o buclă care are o valoare doar în interiorul acelui sistem închis. Mi s-a părut un joc din care voiam să ies cât mai rapid și pe care voiam să îl joc pe easy mode, așa că am înțeles rapid care este minimul necesar de cunoștințe pe care trebuie să îl regurgitez pe foaia de testare pentru o notă acceptabilă.

Am iubit în schimb facultatea. Dacă nu ar fi fost facultatea, nu aș fi revenit niciodată în învățământ. Odată ajuns înapoi, am făcut tot posibiull să nu reiterez aceeași scenă. Am făcut tot posibilul să fie real, aproape de copii, util. Să fie în imediata lor realitate ceea ce studiem (în esență chiar este, doar că ai nevoie de un profesor bun pentru a vedea asta).