![[Design & Strălucire] Maria Dima: Sunt un artist nițel îndrăgostit de macabru, de moarte și descompunere](https://media.iqads.ro/2024/01/fotojet-2024-01-18t184051-801-cover-850.jpg)
Relația ei cu bijuteria a început neașteptat, pe când lucra în domeniul IT. A vrut să facă daruri de Crăciun pentru prieteni de-ai săi, a cumpărat materiale, le-a făcut brățări și a primit păreri pozitive. A urmat primul curs de bijuterie, apoi altul și arta bijuteriei a prins-o fiindcă, prin obiectele pe care le crea, Maria Dima a început să își exprime latura artistică. Bijuteriile sale sunt neobișnuite, au forme de craniu, oase, gheare și vertebre.
"Obiectele mele ori te sperie și mă ocoleșți, ori dacă te apropii fără frică e clar că rezonăm și vom avea o discuție interesantă. Cred că mulți caută într-o bijuterie acel ceva de care să se îndrăgostească, să facă click cu ochii și inima lor în modul acela de nedescris în cuvinte", spune Maria.
Povestim cu Maria Dima despre bijuteria ca formă de exprimare personală, despre piesele create de ea și despre brandul său, UNDE.
Din biografie
Salut, mă numesc Maria Dima și originar sunt din Ploiești. Vin dintr-o familie de ingineri, dar cu bunici, mătuși și unchi artișți. Pe scurt, am terminat Electronica și Telecomunicațiile la Politehnica și am lucrat o perioada în domeniu dar am copilărit în atelierele de scupltura ale rudelor mele și în casele lor din alta epoca. Mă fascinau, atât ei că persoane, cât și spațiile lor de creație, obiectele netreminate și lăsate în diferite stadii și materialele de toate felurile. Țîn minte că scormoneam în gradină după lut și făceam diverse obiecte că să îi imit, sau pictam împreună. Asta se întâmpla în copilărie, până în 10-12 ani.
Apoi au urmat anii de mate-info și programare care au astupat latura asta artistică și au pus-o la conservat vreo 20 de ani.
Cum a început relația ta cu bijuteria
A fost o călătorie interesantă și neplanificată, că atunci când pleci să iei masa în oraș cu prietenii și ajungi la mare în aceeași zi. Totul a pornit de la faptul că mi-am dorit să le fac prietenilor mei de Crăciun niste cadouri făcute de mâinile mele, am comandat niste șiraguri de biluțe din pietre semiprețioase și am făcut brățări. Ei au fost atât de încântați încât am zis că mai fac, doar că voiam să adaug ceva mai special pe ele, cum ar fi o mărgică de argint făcută de mine. Așa am ajuns la cursul de bijuterie din argint. În paralel făceam acupunctura și începusem să îmi explorez latura spirituală și să nu mă mai regăsesc în corporație, să simt că trebuie să fac altceva. După primul curs de bijuterie am zis că nu e de mine, pentru că nu învățasem ce doream eu acolo. Dar apoi am mai descoperit un curs, cel de făcut bijuterii în ceară și apoi turnare în argint, care părea mai potrivit cu ce doream eu și m-a fascinat din prima, fiind acel punct de legătură cu scupltura explorată în copilărie. Așa s-a deschis ușa de la pod și a fost găsit cufărul ăla vechi cu comori ascunse.
Nu pot să spun că înainte aveam vreo relație cu bijuteria mai mult decât că îmi plăceau inele și obiectele mari, dar care niciodată nu îmi veneau, eu având niste membere și extremități foarte subțiri. Dar nu mi-a trecut prin cap niciodată că aș putea să îmi fac ceva pe comandă. De fapt bijueria clasică și finuta mă lasă rece, ce îmi place cu adevărat este bijuteria că forma de arta, că mini o scupltură ce o poți lua cu tine.
Nevoia pe care ți-o împlinește creația de bijuterie și nu reușea meseria IT-ul
Cred că și în IT, în programare, exista o formă de creativitate, dar eu aveam nevoie de mai mult, de a face ceva cu mâinile. IT-ul este o formă de artă strict mentală dacă ar fi să o vedem așa. Creația cu mâinile îți împlinește mai multe nevoi, atât cea de exprimare cât și cea de vindecare și de transformare a energiei în material. Mi se pare foarte complex de spus în cuvinte. Cred că omul, prin mâinile lui creează, dă viață. Este nevoie și de mental, de inteligență și imaginație, dar fară mâini lucrurile ar rămâne la nivelul ăla de imaginat, nu s-ar materializa, nu ar ieși din om în afara lui. Asta este singurul lucru care ne apropie de Creator, mâna și arta făcută de ea. Așa că bijuteria îmi îndeplinește acesta nevoie momentan.
IT-ul este de multe feluri, mie mi-au plăcut cel mai mult fizica și programarea și da, ambele mi-au structurat mintea într-un fel. Fizica te învață despre centrul de greutate, echilibru, motricitate și toate astea apar în bijuterie în diverse etape și forme, sunt indispensabile la nivel de proiectare. Și cred că le-am crescut că pe un sim interior și mă ajută să îmi dau seama din start dacă ceva merge sau nu. Și anii de lucuru în corporație m-au ajutat să îmi structurez programul, planurile și bugetul. Practic, partea artistică și visătoare este adusă în realitate de formarea inginerească, fară ea nu aș fi avut echilibru între emisfere.
Etapele de formare ca bijutier
Treaba este că eu nu prea mă consider un bijutier ci mai mult un artist care se exprimă acum prin bijuterie. Spun asta pentru că un bijuter știe mult mai multe lucruri despre metale și aliaje și diverse tehnici pe care eu momentan nu le știu. Poate pe unele le intuiesc, dar în afară de 2 cursuri sumare în direcția aceasta, altceva nu am făcut. Toată experiența vine din lucru efectiv, dar doar în zona de sculptură în ceară, care este o nișă a bijuteriei. Aici a vorbit inginerul din mine care este foarte realist. Hahaha. Mai e mult până departe, poate spre finalul viețîi o să mă consider și bijutier.
Cursurile le-am făcut la Școala de bijuterie Assamblage, singurul loc unde puteai învăța asta atunci. Profesori mi-au fost David Sandu și Andreia Gabriela Popescu. Ei au pus bazele, restul a făcut internetul și obiectele văzute la alti artișți și contactul cu ei prin intermediul online-ului…trebuie să vă precizez că mi-am făcut brandul în anul pandemiei și internetul a fost tovarășul meu. Găseam ceva pe instagram apoi stăteam cu orele cu ochii în tavan gandindu-mă cum oare se face, apoi îmi venea o idee și mă duceam să încerc…până îmi ieșea.
Primele bijuterii create
Primele primele au fost niste inele pe măsura mea. Hahaha…astea au fost testele. Apoi primele obiecte artistice de care mă simt mândră au fost brățările din vertebre și ghearele. Îmi plac creaturile fantastice, dragonii, de aici au apărut ghearele pentru vârful degetului, că obiecte de putere, o rămășiță a vechilor armuri. Și brățările cu vertebre au apărut în urma fascinației pentru coloana vertebrală, această structura osoasă fabuloasă care e și rigidă și mobilă în același timp, o îmbinare de mai multe elemente similare care dau un întreg și care seamănă cu un dragon. :D
Cum spuneam, îmi place bijuteria că formă de exprimare artistică și o persoană care poartă o gheară pe deget, că descendentă a dragonilor, cred că te face conștient că nu e oricine. La momentul acela nu știam asta, dar Alexandre McQueen, designer cu care am multe elemente în comun, a zis : “I want people to be afraid of the women I dress”, fraza cu care rezonez foarte tare. Sloganul UNDE este "Creations for powerful creatures".
Brățările cu vertebre au fost create în 2019 iar ghearele la început de 2020. Pe ambele le consider obiectele mele semnătură și cred că o să le tot reproduc în diverse forme. Nu am făcut până acum 2 gheare la fel iar pe direcția vertebrelor este mereu ceva nou de descoperit.
Bineînțeles că în lume mai există artișți care fac și brățări din vertebre și piese pentru vârful degetului, nu am reinventat roata, dar fiecare are stilul și direcția lui.
Ce te inspiră
Ah ce greu e să răspunzi la întrebarea asta. Mă inspiră totul, atât exteriorul cât și interiorul, problema este că am doar o viață și numai două mâini. Tot ce ne înconjoară, creația asta, mi se pare fascinantă, de la lumea vegetală la lumea animală, de la celulă la sistem. Acesta este exteriorul. Până acum cea mai mare fascinație au reprezentat-o oasele și craniile, sistemul nevăzut de sub carne.
Dincolo de fascinația mea pentru ele, îmi place și ce provoacă în majoritatea omenilor, respingere și frică, de parcă nu ar face parte din aceeași realitate. Și jocul asta îmi place mult, să provoc mintea să gândească și să realizeze lucruri, să depășească frici tâmpite, să vădă frumosul în ceva neașteptat. Sunt un artist nițel îndrăgostit de macabru, de moarte și descompunere. Îmi plac ghearele păsărilor, dar și textura de piele umană, îmi plac formele organice și nu înțeleg de ce omul a ales să construiască în unghi drept, să rigidizeze totul în jur. Cea mai ciudata construcție mi se pare inelul pătrat, pe care îl consider o agresiune la adresa rotunjimii degetului, o forțare în patriarhat. Singurul unghi drept pe care îl înțeleg este cel de la cruce, și acolo doar simbolic.
Mă întorc mereu la organic, la simetrii imperfecte, construcții intuitive și jocuri de forme și culori. Mereu o să vedeți prin obiectele mele o câte o gheruță, câte o textură de piele de ceva, o amprentă, ceva neașteptat poate și mereu fluid, în curgere.
Amprenta ta în creația de bijuterie
Cred că ar fi nota asta de organic total, nimic drept, texturi și picături peste tot și macabrul: oase, gheare, inimi, cranii. Dar consider că sunt încă la început și că mă transform de la an la an, nu stiu încă unde voi ajunge.
Povestea brandului UNDE
După ce am început să exersez în ceară, cam în 5 luni, firma de IT la care lucram atunci s-a închis și am rămas fară job. Atunci am avut de ales dacă mă reangajez sau stau acasă să îmi cresc băiatul, care atunci avea 4 ani, și să lucrez bijuterie. Având în vedere cât de scurtă e viață și cât de repede cresc copiii, am ales varianta doi și am început să mă gândesc serios la brand. Nici nu stiu dacă i-aș zice brand, e celălalt copil al meu, sau o identitate artistică după care o ascund pe Maria-omul. N-am studii în direcția asta deci nu prea stiu ce e ăla un brand, eu fac totul după cum mă taie pe mine capul.
Numele are o poveste drăguță. Cum eu am studiat electronica, acolo aveam multe materii care se ocupau de frecvențe, popular numite și unde, modul în care se propaga sunetul, lumina…totul. Totul este de fapt o undă, o vibrație mai înaltă sau mai joasă. Apoi viața mea, și a tuturor cred, este ca o sinusoidă, ba sus ba jos, deci tot o undă. Pluralul este bineînțeles, unde. Acest UNDE este în română și o conjuncție cu sensul de “în ce loc?”, ”încotro”, care mă duce cu gândul la o călătorie, așa cum este viața, așa cum călătorește chiar unda prin unvers. Pe scurt, o undă călătoare, o viață.
Credința mea este că tot ce construim este o formă de energie, așa că bijuteria mea este și ea o undă, o transmisie de la mine la restul. Omul nu cumpără de la mine un obiect, ci cumpără energia mea în acea formă. Cum o vede, cum o simte, asta ține de deschiderea și percepția lui, dar indiferent de asta totul este o formă de energie. Așa că valorile brandului meu sunt puterea, conștiința și iubirea. Puterea, ca forma de depășirea a fricii și de aruncare în existență cu toată ființa, puterea de a fi viu și acolo, de a putea purta oase și flori în același timp, conștiința ca direcție de evoluție de acum înainte, când avem totul și trebuie să începem să rafinam omul, și iubirea, că sentiment suprem și ca motiv pentru care m-am apucat să fac bijuterie. Bijuteriile mele sunt forma mea de a întoarce iubirea în Univers.
Provocările antreprenoriatului creativ, cât și părțile frumoase
Hahhahah…când m-am lăsat de IT nici nu știam în ce mă arunc. Antreprenoriatul, cred că în orice domeniu, este mult mai greu decât să fii angajat undeva. Ai de fapt vreo 4-5 joburi și nici nu știi. Lucrez că artist, fotograf, relații cu clienții, content manager pe rețele de socializare, curier…și cred că mai sunt și altele, dar nu pot să le numesc exact. Și cel mai greu este că tu trebuie să iei decizii mereu, decizii ce iți influențează direct evoluția. Uneori e tare obositor.
Ce este frumos...hm…totul. În primul rând libertatea de a face ce vrei când vrei dar vine cu plusuri și minusuri. Cred că trebuie să ți se și potrivească, eu mă simțeam ca închisă într-o cușcă în biroul de IT. Am nevoie de mă mișc, să visez, să mă conectez cu oamenii și poveștile lor. Uneori e greu pentru că cheltui tot bugetul meu pe vise și încercări care se pot transforma în reușite sau nu, și apoi o iau iar de la capăt. Norocul meu este că am un soț înțelegător care stă lângă mine și atunci când țopai de fericire dar și când mă ia plânsul. Cum spuneam, viață este o sinusoidă.
Mă ajuta să merg mai departe veselia din ochii copilului meu, care se bucură să mă aibă lângă el, care a vrut un birou lângă al meu ca să meșterească și el diverse obiecte și bucuria clienților când își primesc bijuteria dorită, acele mesaje fericite de mulțumire pe care le primesc. Știu că bijuteria nu salvează lumea, dar de multe ori ne pune un zâmbet mare pe chip.
Bijuteriile create până acum
Am avut mai multe colecții și direcții. Primele au fost vertebrele, apoi au venit ghearele și oasele și tot felu de obiecte derivate. Când am observat că zona asta de “vrăjitorie” deranjează am zis că e aur acolo și trebuie săpat, dacă la ani după ce am ars oameni pe rug pentru te miri ce încă mai avem genul ăsta de credințe e grav tare. Apoi a urmat o colecție mai soft dar cu mult mesaj, City Glass. Broken Traditions. Făcusem niște “monede” de argint cu semne vechi de pe teritoriul nostru, simboluri găsite prin cărți sau amintite de mine din casele bunicilor, pe care l-am pus împreună cu cioburi de sticlă găsite pe stradă…gunoi și tradiție, valoros și nevaloros. Cea mai tare piesă din colecția asta este salba cu cioburi.
Ultima colecție a fost cu și despre sfârcuri. Cum vă spuneam îmi plac texturile de piele, așa că am vrut neapărat să iau niște mulaje, mă gândeam eu după degete și mâini, dar când am primit materialul am început să iau mulaj după orice și am ajuns bineînțeles și la sfârcuri. Mi-am chemat toate prietenele la joacă ca să am diveristate. Când am apărut cu aceasta colecție mi s-a părut că iar dau de frici și respingere, am intrat în depresie și nu am mai vrut să lucrez nimic vreo 2 luni. Dar cam așa a fost cumva cu toate colecțiile, oamenii au început să le vădă cam la jumătate de an-1 an după ce le-am făcut. Acum sfârcurile mi se pare cele mai căutate. Mai ales inelele cu sfârcuri cu pierce și broșele.
Clienții tăi
Clienții mei sunt nonconformiști, rebeli și liberi. Îmi place să le spun văzători, pentru că ei nu văd bijuteria, ci energia din ea, și ne recunoaștem din priviri. La fel ca mine caută altceva, au puterea aia în ei și rezonează cu obiectele mele fară să le fie teamă că e prea mult. Sunt niște mici dragoni în piele de om. Am început să îmi dau seama după cum se apropie de mine la un târg sau expoziție, pentru că obiectele mele ori te sperie și mă ocoleșți, ori dacă te apropii fără frică e clar că rezonăm și vom avea o discuție interesantă. Cred că mulți caută într-o bijuterie acel ceva de care să se îndrăgostească, să facă click cu ochii și inima lor în modul acela de nedescris în cuvinte. Și știu foarte bine ce vor, nu prea există dubii, sunt oameni hotărați.
Procesul de creație a bijuteriilor UNDE
Totul pornește de la o curiozitate, un experiment, un ce-ar fi dacă aș face asta și asta. De multe ori nu gândesc ceva anume ci doar las mâinile să lucreze și să aducă elemente împreună și cred că ajung la un rezultat bun abia după 6 luni- 1 an de joacă cu aceleași elemente. Pentru că e nevoie de timp că mintea să înceapă să facă asocieri din ce în ce mai diverse și până apare acel ahaaa. Nu știi când vine…uneori văd ceva și direct se pornește imaginația și văd obiectul în mintea mea, alteori îl construiesc și deconstruiesc imaginar luni de zile iar alteori iese din prima ceva neașteptat. Sau iese dintr-o greșeală pe care inițial vreau să o arunc. Procesul creativ trebuie să fie liber, pentru că nu stii care este finalul decât atunci când apare Ceva-ul, moment când mă opresc și zic „Asta este, gata, atât”. Și cred că aceasta este cea mai grea parte, să simt acel moment, pentru că uneori mai departe de el apare distrugerea și până în el nu este destul. De aceea spun că uneori este nevoie de timp și joacî că să ajungi acolo. Iar cea mai frumoasă parte este când am obiectul gata în mâna, în argint, și este mai frumos decât mi-am imaginat că o să fie, mă uit la el cu orele și stau așa îndrăgostită o vreme…atunci spun eu că îl încarc cu toată iubirea mea.
Cum ți se pare că a evoluat designul de bijuterie din România
Ah, ce întrebare cu capcane! România nu are încă o piață prea dezvoltată care să susțină designul de bijuterie de autor, contemporană. Majoritatea cumpără încă de la Obor sau din malluri, bijuterie de serie adusa din Turcia sau făcută de branduri mari. Nu exist o cultură profundă în direcția asta…acum creștem și ne dezvoltam. Omul aici încă nu și-a crescut puterea și individualitatea, vrea să fie ca ceilalți și cumpără ce a văzut la altul nu ce simte el. D-aia avem atâția influneceri pentru că suntem influențabili. Așa că designul de bijuterie este și el timid după părerea mea, mergem în direcții vandabile, nu ne depărtam prea mult de metalele prețioase pentru că rar clientul înțelege prețul de manopera dincolo de valoarea materialului. Apar mulți creatori care dispar la scurt timp pentru că se frustrează și descurajează…și e normal, e o lupta grea. Pe de altă parte avem târguri peste târguri și evenimente de bijuterie, scoli și cursuri care dau senzația că direcția asta ia amploare, dar mie mi se pare că este un miraj și că nu exista o baza adevărată de susținere. E greu să răspund la aceasta întrebare fără să simt că jignesc pe cineva, dar după părerea și așteptările mele, pot să număr pe degete artiștii bijutieri din România pe care chiar îi apreciez și construiesc ceva aparte. Dar este doar părerea mea și stiu că am pretenții mari și sunt o elitista.
Relația românilor cu bijuteria
Cred că sunt de prea puțin timp pe piață că să observ mai multe decât am răspuns la întrebarea de mai sus. Românilor le place bijuteria din metal prețios sau porțelan, asta pot să observ din oferta nu din cerere, pentru că nu îmi pot evalua decât propia cerere…nu văd în ograda altora. Încet încet par să se educe lucrurile și să înțeleagă, dar e mult până departe. Și oricum asta este în București, capitala, nu putem extrapola la restul tarii. Bijuteria de autor este o nișă care vizează oamenii cu bani și cultură, artiștii, pe aceia care își construiesc individualismul, majoritatea locuitori ai capitalei, sau retrasi pe coclauri si surferi de internet.
Bijuteria pe care tu o porți cel mai des
Am niste inele pe care mi le-am făcut mie, cu diverse elemente personale (dinți de-ai copilului, pietre prețioase dăruite de tata, bucatele organice găsite de mine) și care nu mă deranjează când lucrez. În rest nu prea pot să port pentru că îmi e greu să lucrez cu ele. Apoi mai port ultimul obiect creat, câteva zile, să îl simt și văd pe mine, să stiu daca e comod și dacă mă face să mă uit la el des, așa știu cam ce reactie o să trezească și în ceilalți. Îmi place să umblu cu diverse obiecte prin oraș să văd dacă atrag privirea, să urmăresc privirea oamenilor. De exemplu am un colier colorat cu sfârcuri de rășina pe care când îl port observ că oamenii cu care intru în contact nu își mai pot lua ochii de la el și îi văd efectiv cum nu se pot concentra la discuție până nu mă întreabă despre el. E nostim. Altfel sunt fluctuantă, nu mă atașez de nimic decât pe o perioadă scurtă, sunt un creator de obiect mai mult decât un purtător, iar atunci când port ceva este ca să experimentez o stare și să văd ce transmit celorlalți…este totul un joc de unde.
